miercuri, 24 mai 2017

Despre puterea ... unirii

Am gasit astazi, in scurtul rastimp petrecut pe net, poate un indiciu spre rezolvarea grelei intrebari, uneori parca fara raspuns: de ce? Si ca atare, am distribuit cateva postari, cu invataturi lasate posteritatii de Seniorul Corneliu Coposu, tocmai pentru a trage un semnal de alarma.

Cum stiu ca tot ce este omenesc ne este cunoscut si ne dezbina, m-am gandit sa ilustrez acele indemnuri cu doua pilde pentru invatatura. 

Prima este mai didactica, fiind folosita de multe ori in scop pedagogic (era sa spun ... petagocic - sic) si spune asa:

"Un om batran , aflat pe moarte , si-a adunat fiii in jurul sau pentru a le da cateva sfaturi inainte de a se desparti de ei.El i-a poruncit servitorul sa aduca un manunchi de nuiele si i-a spus fiului cel mare : "Incearca sa il rupi !"

Fiul s-a chinuit din rasputeri , dar toate eforturile lui au fost in zadar.Cel de-al doilea fiu a incercat si el sa rupa manunchiul , insa nu a avut nici un succes.

"Dezleagati manunchiul " , a spus tatal , " si luati fiecare din voi cate o nuia."
Dupa ce fii au facut precum li s-a zis , batranul a continuat : 
"Acum rupeti-le !" , si fiecare nuia s-a rupt usor , fara mare chin."Ati inteles ce-am vrut sa spun " a spus tatal :

"Unirea daruieste putere." "

(http://www.copiipovesti.ro/2011/07/manunchiul-de-nuiele-fabula-de-esop.html

A doua, pragmatica si fara echivoc, a stat la baza unei celebre cuvantari intitulata "Casa dezbinata"(https://ro.wikipedia.org/wiki/Discursul_"Casa_dezbinata"). Da, este preluata din Cartea Cartilor si se potriveste, inca, perfect incercarilor nereusite de izbanda, tocmai din cauza ignorarii ei. Spune asa:
"Orice imparatie dezbinata impotriva ei insasi este pustiita; si orice cetate sau casa dezbinata impotriva ei insasi nu poate dainui."
(http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/matei/12/25)

Concluziile si comentariile apartin celor interesati!

duminică, 21 mai 2017

Gand la niste ... ganduri

Tot urmarind "desfasurarile" din mediul virtual si, la multe, participand atat cat imi permit si mi-am impus, din motive facute cunoscut anterior aici pe blog, am inteles ca exista o oarecare stare de cumpana, mai ales in ceea ce trebuie raspuns la marea intrebare cu care ne confruntam: "CE-I DE FACUT?" (fara nici o legatura cu cea veche, istorica).
Si cum aceasta stare este cea care naste ganduri, pro si contra unei anumite pozitii, iar gandurile nasc patimi si patimile trec de granita unor dezbateri prietenesti, mi s-a itit si mie un gand-intrebare: de ce nu ne intoarcem la ... origini?

Pentru ca, elaborat sau nu, daca in spatiul virtual gasim citate si reflectii de tot felul si in special din spiritualitate, de ce nu ne uitam la ceea ce, normal-zic eu, ar trebui sa ne defineasca alegerile si nu in ultimul rand, o alta modalitate de selectie? 
A orice poate sa ne duca spre rezolvarea acestei mari dileme. 

De aceea astazi, poate tocmai pentru ca este o zi importanta siritualiceste, m-am oprit cu gandul la un pasaj pe care-l redau de pe un site online. Prin copy-paste.

17 Iată, dar, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii în deşertăciunea gândurilor lor,17 Asadar, aceasta zic si marturisesc in Domnul, ca voi sa nu mai umblati de acum cum umbla neamurile, in desertaciunea mintii lor,
18 având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor.18 Intunecati fiind la cuget, instrainati fiind de viata lui Dumnezeu, din pricina necunostintei care este in ei, din pricina impietririi inimii lor;
19 Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.19 Acestia petrec in nesimtire si s-au dat pe sine desfranarii, savarsind cu nesat toate faptele necuratiei.
20 Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos;20 Voi insa n-ati invatat asa pe Hristos,
21 dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi21 Daca, intr-adevar, L-ati ascultat si ati fost invatati intru El, asa cum este adevarul intru Iisus;
22 cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;22 Sa va dezbracati de vietuirea voastra de mai inainte, de omul cel vechi, care se strica prin poftele amagitoare,
23 şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,23 Si sa va innoiti in duhul mintii voastre,
24 şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.24 Si sa va imbracati in omul cel nou, cel dupa Dumnezeu, zidit intru dreptate si in sfintenia adevarului.
25 De aceea, lăsaţi-vă de minciună: "Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul", pentru că suntem mădulare unii altora.25 Pentru aceea, lepadand minciuna, graiti adevarul fiecare cu aproapele sau, caci unul altuia suntem madulare.
26 "Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi." Să n-apună soarele peste mânia voastră26 Maniati-va si nu gresiti; soarele sa nu apuna peste mania voastra.
27 şi să nu daţi prilej diavolului.27 Nici nu dati loc diavolului.
28 Cine fura să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.28 Cel ce fura sa nu mai fure, ci mai vartos sa se osteneasca lucrand cu mainile sale, lucrul cel bun, ca sa aiba sa dea si celui ce are nevoie.
29 Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.29 Din gura voastra sa nu iasa nici un cuvant rau, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinta, ca sa dea har celor ce asculta.
30 Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.30 Sa nu intristati Duhul cel Sfant al lui Dumnezeu, intru Care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii.
31 Orice amărăciune, orice iuţeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.31 Orice amaraciune si suparare si manie si izbucnire si defaimare sa piara de la voi, impreuna cu orice rautate.
32 Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.32 Ci fiti buni intre voi si milostivi, iertand unul altuia, precum si Dumnezeu v-a iertat voua, in Hristos. 
http://www.ebible.ro/biblia/paralel/cornilescu-ortodoxa/efeseni/4/

Poate ajuta! (zic si eu)

vineri, 19 mai 2017

Gand cu ... "Mondial"

Meditand, astazi, la tot ce am auzit, citit si polemizat m-a cuprins, asa, un dor de ... trecut.

Trecutul pe care eu mi-l amintesc mereu deoarece (asta-i, fac reclama unui post de radio - sau nu, NATIONAL FM), il regasesc in muzica frumoasa cu care am crescut. Romaneasca!

Si-atunci, pentru a nu mai lasa hidosenia politicului mioritic "in functie" sa ma influenteze si sa-mi consume energia necesara altor intreprinderi, mult mai rentabile si de dorit, m-am oprit la niste versuri. De cantec.
Poate le-am mai postat, dar merita atentie. Parerea mea!

"De va veni la tine vântul,
Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă,
Mustrarea lui să nu te doară.

Nu-i vina ta... Aşa e scrisă
Nemilostiva lege-a firii;
Sărutul otrăvit al brumii
Omoară toamna trandafirii...

Şi cine s-ar opri să plângă
O frunză veştedă-n cărare,
Când codrii freamătă alături
Şi râd în răsărit de soare?..."


Octavian Goga - Cântece 
(http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/cantece.php)

Va mai aduceti aminte de ... Mondial?


marți, 16 mai 2017

De-a ... joaca

Tot "rasfoind" noianul de stiri, de pe surse sau nu, ceva mi-a focusat gandurile: traim o continua sau intr-o continua tiribomba?
Cum jocul pare sa se continue la infinit, in democratia noastra originala, fara a se intrezari o finalitate spre normalitate, gandurile s-au concretizat intr-o poezie-joaca pe care o stiu de mult, de pe vremea cand bateam maidanul pana seara tarziu. Asa erau vremurile. Si ce vremuri ale copilariei!!!!!!!!

Pentru a nu fi acuzat ca am copiat ideile altcuiva, am cautat, tot asa, in joaca, ceva referinte la jocul respectiv. Intre altele, si chiar primul, am gasit un material interesant, chiar daca mai vechi, pe: 
https://www.monitorulsv.ro/Coltul-condeierului/2012-07-26/La-un-popa-a-fost-un-caine. Pentru cei interesati, merita lecturat.

Pentru restul asa, ca o joaca, las "jocul" sa-i trezeasca din amorteala tiribombei care, fatidic sau nu, ne-a cuprin si ne tine asa, de peste un sfert de veac. De democratie originala mioritica. Caci (cacafonia se potriveste perfect):

"La un popa a fost un caine,
el pe caine l-a iubit,
si-anghitit un os de peste
si saracul a murit.

A murit si l-angropat
si pe cruce i-a sapat:

La un popa a fost un caine,
el pe caine l-a iubit,
si-anghitit un os de peste
si saracul a murit.

A murit si l-angropat
si pe cruce i-a sapat:

La un popa a fost un caine
...........................................

SAMD .....cam de cate ori vreti sa va jucati, ca ani, mandate sau orice altceva poate completa tabloul sumbru al incapacitatii noastre de a ajunge altundeva decat fugarindu-na in jurul cozii.

E si asta tot o joaca, nu?

luni, 15 mai 2017

De-a actualitatea !?!

"Rasfoind", online, sursele de informare am gasit multe chestiuni interesante la ordinea zilei postate de personalitati marcante ale vietii noastre artistice, culturale si politice (luate strict in ordine alfabetica, pentru ca nimeni sa nu se supere).

Bulversante, injositoare sau oripilante (tot in ordine alfabetica), sau nu, ele se inscriu in "planul" perfect al dezvoltarii democratiei originale mioritice dupa tabloul pe care-l percep asa cum este postat el pe mai multe pagini care indeamna la gandire, dar si dupa niste versuri la care am mai facut referire: "OILE PLACIDE SE ASTERN LA IERNAT". De actualitate.
Si cum la actualitate m-am gandit, imi dau seama ca, din nefericire, suntem tot mai mult indemnati sa credem ca TOT CE ZBOARA SE NUMESTE AVION iar soarele nu mai rasare de la rasarit ci doar de la apus (chiar daca "de la rusi vine ploaia!").

In atari conditii, intr-o societate tot mai bolnava de "occidentalita" m-am oprit la doua repere ale trecutului, nu doar pentru a le aminti ci, mai ales, pentru a ne gandi la realitatea care, nu-i asa, ar trebui sa ne puna tot mai multe semne de alarma: zboara si planoarele, nevele spatiale de tot felul, baloanele, elicopterele, ... ozn-urile (dac-or oxista) si nu in ultimul rand, sumedenii de pasari si alte insecte, acolo!

De aceea mi se pare corect sa nu luam de bun tot ce pare bun acolo unde nu-i bun si, chiar daca nu ne convine, sa stam si noi - dar nu cu descumpanire ci cu intelepciune, vorba catrenului si sa analizam. 
Caci:

"Aşa-e soarta boului (viţel adult):
Să stea la poarta Noului (niţel mai mult)!"
distih de Marcel Breslaşu

(http://www.citatepedia.ro/index.php?id=132228)

Pentru ca avem de ce sta nitel mai mult: macar pentru a ne aduce aminte ce ne-au invatat EI, parintii nostri, adica Mama si Tata (scuze pentru cei loviti de soarta cruda a abandonului intr-un orfelinat!):


"Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns."
Repetabila povara - Adrian Paunescu (http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/povara.php)

Cat despre restul?
Oameni buni, care doriti o lume mai buna: ultimele versuri
sunt de cea mai mare actualitate a acestui mileniu si a ceea ce traim,
sau ne mintim ca traim.
Intr-o libertate mai mult sau mai putin inteleasa!

miercuri, 10 mai 2017

Gand la niste ... atitudini

Mi-am spus parerea ieri, pe Facebook, vis-a-vis de postarea unui anume minister si sarbatorile spre care ne "focusa" (in paranteza: m-am simtit asa cum ma simt de peste un sfert de secol de democratie originala mioritica, umilit!).

De ce? Din cauza unei atitudini care nu are a face cu nimic din ceea ce, acum 140 de ani, Mihail Kogalniceanu proclama (cei interesati pot gasi, din plin, referinte online si nu numai).
Cum astazi am avut mai mult timp si acces la un "mijloc de exprimare" - laptop, adica (pensia mea "nesimtita" nu-mi permite acum o achizitie noua, asa ca ... mai astept), m-am aventurat in a cauta o sustinere a pozitiei adoptata de mine, ieri. Sa stiu daca am gresit sau nu.

M-am oprit doar la doua. 
Pe prima o redau doar prin evidentierea link-ului, cu mentiunea ca, chiar de la inceput se precizeaza ce s-a sarbatorit ieri: ZIUA INDEPENDENTEI ROMANIEI, Ziua Victoriei in al doilea razboi mondial si Ziua Europei (evidentierea imi apartine):
 http://www.desteptarea.ro/sarbatorim-ziua-independentei-de-stat-a-romaniei/.
Pe a doua o redau integral, prin copy-paste, nu doar pentru lectura. Pentru INVATAMANT, mai ales dupa ... penultimul aliniat pe care-l subliniez cu alt caracter, bolduit! 
De pe http://www.tribunainvatamantului.ro/ziua-independentei-romaniei-sarbatoare-lipsa-din-calendar/


"Ziua Independenţei României – sărbătoare lipsă din calendar



Ceea ce ţine de evoluţie, creaţie şi specific datorate oamenilor din spaţiul românesc nu este eliminat doar dintre disciplinele de studiu – cum se întâmplă mai de mult şi este pe cale să se legifereze acum. Istorie, valori clasicizate, performanţe certificate, merite autohtone, poziţionări în ierarhii mai largi decât conturul ţării sunt nu doar ignorate, ci şterse de-a dreptul din surse şi împrejurări care, şi ele, contribuie la dezvoltarea cunoaşterii, a educării copiilor şi tinerilor, ca şi a tuturor oamenilor, pentru că necesitatea învăţării pe toată durata vieţii nu este vorbă-n vânt. În contextul amputărilor făcute exact asupra disciplinelor de învăţământ care contribuie la formarea şi educarea pentru conştientizarea identităţii naţionale şi pentru întărirea pe această cale a propriei personalităţi, este de readus în atenţie dispariţia pe tăcute a zilei în care era celebrată Independenţa României – 9 Mai. Credeam că este o sărbătoare doar trecută sub tăcere, din pudoarea fără rost care de nişte ani a dus la schimbarea unor denumiri, la anularea unor simboluri şi la culpabilizarea care ne crispează multe dintre decizii, gesturi şi vorbe. Nu este însă aşa, ci ne găsim în prezenţa unei tăieri de-a dreptul. În calendarul anului 2016, de pe fila zilei de 9 mai, sărbătoarea Independenţei României lipseşte. La 9 mai, potrivit calendarului care notează cu minuţiozitate fiecare eveniment de sărbătorit în fiecare zi – că de-aia e calendar! – avem de celebrat Ziua Europei şi Ziua Adolescentului; atât.
Pe durata unui an, cât este el de mare, calendarul ne spune că nu există zi care să nu fie dedicată unei categorii umane mari sau mici, unei stări, unui concept etc., toate având scop educativ. Sărbătorim în zile anume, marcate în calendar: fericirea, vămile, rock-n-roll-ul, stângacii, protecţia datelor, justiţia socială, penitenciarele, eficienţa energetică, radioul, aviaţia şi cosmonautica şi altele, într-o frenezie de felul „Trăiască regnul animal/ Şi specia care a născut/ Cosmonautul ideal/ Inteligent şi priceput,/ Trăiască micul său radar,/ Trăiască ultimul şurub”…, cum îi cântă Ada Milea lui Apolodor. Ţinem şi o zi a Soarelui, rămânând numai să răsturnăm de pe acoperişuri coşuri pline cu mănuşi în piaţa publică şi să le împerechem, ca prietenii lui Habarnam în Oraşul Soarelui. Avem şi celebrări redundante, pentru că zile diferite cinstesc lucruri din aceeaşi categorie, cum sunt scriitorii, poezia, cărţile pentru copii, cartea şi dreptul de autor, bibliotecarul, tocmai bine ca rostul educativ al unor astfel de zile să eşueze în formalism şi să se dilueze în puzderie de „acţiuni” din acelea care încarcă clasele, portofoliile şi site-urile. Lumea şcolii – cu elevi, studenţi, copii, cadre didactice – are parte de o puzderie repetitivă calendaristic tocmai bună ca efectul vizat prin dedicarea unor zile să devină invers celui dorit. Există o zi naţională a învăţătorului şi mai târziu este şi una mondială, iar după aceasta, chiar a doua zi, este celebrată Ziua Internaţională a Cadrelor Didactice. De asemenea, suntem îndemnaţi să serbăm într-o zi anume nonviolenţa în şcoală şi în altă zi, ştiinţa de carte. Separat, celor care învaţă carte le sunt dedicate mai multe zile: două sunt zile internaţionale – una a copilului (clasicul 1 Iunie) şi alta (mai târziu, la 20 noiembrie) a drepturilor copiilor. Copiii străzii au o zi separată, a lor, tocmai bine ca unii făcători cu orice preţ de speculaţii să tresară la o asemenea delimitare temporală în funcţie de apartenenţa categorială. Există şi o zi Împotriva exploatării copilului prin muncă. Mai sunt o zi a studentului, o zi internaţională a solidarităţii tineretului şi o zi naţională, tot a tineretului. O culme a fost atinsă recent prin legiferarea unei zile internaţionale a bărbatului (de serbat în noiembrie), deşi exista deja una, decretată tot internaţională, în mai, precum şi o zi a tatălui şi alta a egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei.
Goana după un fel de educaţie ostentativă, tocmai bună ca să aibă efect opus celui căutat, este ilustrată şi de întrecerea în a reglementa intonarea imnului naţional, adică reglementarea a ceva ce este demult reglementat. Sub aspect educativ, darea unei legi peste Legea privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (lege de peste 20 de ani) este la fel de neavenită precum deficienţa de exprimare a acelui demnitar pus tocmai să-i educe pe tineri, care a vrut să spună că imnul naţional nu se cântă toată ziua-bună ziua şi când colo a dat de înţeles că-l interzice.
Printre atâtea „iniţiative” care se doresc a fi contribuţii la educaţie nu s-a găsit vreuna care să perpetueze celebrarea zilei în care a fost proclamată Independenţa României. Ziua nu este marcată în calendar şi, evident, nu s-a pus vreun moment problema decretării ei ca zi liberă, în condiţiile în care parlamentarii fac ce fac şi mai încing câte o dezbatere care se finalizează cu legiferarea a încă unei sărbători, a încă unei zile libere. Pe un asemenea fond al atitudinilor, ar apărea cu totul deplasată ideea că Ziua Independenţei ar fi normal să constituie sărbătoarea naţională a României.
Pentru educaţie, absenţa din jur a unor repere ale trecutului care, firesc, se tot îndepărtează nu poate fi decât dăunătoare. Se face caz de nevoia regăsirii multor elemente din lecţii, din manuale în informal. Din câte se vede însă, ştergerea istoriei tinde spre generalizare.
Florin ANTONESCU"
Gandind, deci, la speta in cauza ma intreb: chiar daca referinta era anul 2016, mai este nevoie de alte comentarii la asa atitudini sau este nedoie DE O ALTA ATITUDINE?

luni, 8 mai 2017

Gand cu ... dedicatie

Cam asa cum spunea poetul, "de-atatea nopti aud pluand" aud si eu "materia" (nu materialul) plangand pe mai toate paginile online. 
Si gandul ma duce spre ce oare? Spre ... o originalitate redata si relevata printr-o clasa politica mioritica de ... doliu, despre care istoria va aminti, sau nu (spunea cineva, unul dintre mestrii scenei si redau din memorie "de aia ma imbrac in negru, ca muriti dupa mine!").

Nu e decat reflectia unor versuri gasite in timp ce incercam altceva decat "bubele, mucegaiul si gunoiul" democratiei noastre originale. Cu dedicatie.
Catre cei spre care, acum, se indreapta cele mai multe dedicatii!


"Corbii


  D-lui C. Pariano

O, corbi siniştri, vă iubesc!
Voi ce pe-al iernei alb linţoliu
Cădeţi în stoluri ce-ngrozesc
Ca nişte pete mari de doliu!

În fracurile voastre negre
De ciocli, aveţi ceva de gală,
Şi-n croncănitul vostru râde
O ironie triumfală!

Duşmani cetăţilor banale,
Prin vechi ruini v-adăpostiţi,
Şi sub dispreţul vostru rece
O lume-ntreagă-nvăluiţi.

Dacă vă muşcă foamea-ntocmai
Ca feudalii castelani,
Vă năpustiţi pe avuţia
Muncită-a bieţilor ţărani.

Şi negrul vostru e simbolic,
E doliul ce-ndurător
Purtaţi victimelor căzute
Sub ciocul vostru hrăpitor.

Chiar Edgar Poe în cinstea voastră
A scris balada-ntunecată
Al cărei leit-motiv e tistul
Şi-ngrozitorul: niciodată! 

O, corb sinistru, al meu suflet,
Scârbit de lupte şi de jale,
E-atras de doliul sarcastic
Ce-l poartă aripile tale!

Şi-aş vrea, pentru-a scăpa de viaţa
Sugrumătoare a cetăţii,
Să deviu regele ruinei,
Al păcii şi-al singurătăţii"
(http://www.cerculpoetilor.net/Cincinat-Pavelescu.html)