miercuri, 21 februarie 2018

Gand din ... actualitate

Citesc, ascult si ...nu ma minunez!

O "itire", pe care unii o asteapta de 28 de ani, pare sa fi cuprins "actualitatea romaneasca", insa excluzand, parca, pe cei care asteapta adevarata devoalare de 29 de ani. Si astfel, excluzandu-se una pe cealalta, caci nu poti vorbi de "rezolvarea" spinoasei spete a "mineriadei din 1990" fara a avea "adevarul rezolvat" al Revolutiei si evenimentelor ulterioare lui 22 decembrie 1989, gandul actiualitatii de astazi ma duce spre ceva greu, cenusiu, plumburiu. Redat, perfect, de cel mai important poet simbolist roman, George Bacovia. 

O simbolistica perfecta pentru tot ce inseamna implicare si, mai ales, nonimplicare!

"Dormeau adânc sicriele de plumb, 
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.
"

(http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/b/george-bacovia/plumb.html)

joi, 1 februarie 2018

O clarificare : PAMBLICA

Pentru ca iubesc mai mult adevarul decat polemicile si pentru ca vad peste tot in mediul online, cel putin, atitudini si pozitii atat de partizane, dar nejustificate, vreau sa fac o clarificare cu un simplu copy-paste, redat exact cum am preluat textul.

Cu mentiunea ca este mult mai usor sa manipulezi prin inregimentare.
Deci: cautati, cautati, cautati!

"21 de definiții pentru panglică  pamblică  pandlică (maximum 20 afișate)
PÁNGLICĂ, panglici, s. f. 1. Fâșie îngustă de bumbac, de mătase, de catifea etc., folosită mai ales ca podoabă (la îmbrăcămintea feminină). ♦ Fâșie îngustă de bumbac sau de mătase îmbibată cu tuș, folosită la mașina de scris. 2. Bandă de pânză, de mușama sau de metal divizată în centimetri, care servește la măsurarea distanțelor. 3. Obiect flexibil de metal sau de alt material, având grosime și lățime mică în raport cu lungimea; bandă. 4. (Zool.pop.) Tenie. [Var.: (reg.pándlică, pámblică s. f.] – Din magh. pántlika.
PÁNGLICĂ, panglici, s. f. 1. Fâșie îngustă de bumbac, de mătase, de catifea etc., folosită mai ales ca podoabă (la îmbrăcămintea feminină). ♦ Fâșie îngustă de bumbac sau de mătase îmbibată cu tuș, folosită la mașina de scris. 2. Bandă de pânză, de mușama sau de metal divizată în centimetri, care servește la măsurarea distanțelor. 3. Obiect flexibil de metal sau de alt material, având grosime și lățime mică în raport cu lungimea; bandă. 4. (Zool.pop.) Tenie. [Var.: (reg.pándlică, pámblică s. f.] – Din magh. pántlika.
PÁNGLICĂ, panglici, s. f. 1. Țesătură lungă și îngustă, de bumbac, de mătase, de catifea etc. folosită ca ornament sau ca accesoriu, mai ales Ia îmbrăcămintea feminină. Mialache își scoase pălăria de paie cu panglică neagră lată. DUMITRIU, N. 238.Marele pod de fier, departe, părea o panglică lungă albă, întinsă pe sub cerul albastru. SADOVEANU, O.III 663. ◊ Expr. A scoate panglici pe nas v. nas. ♦ Fîșie îngustă de țesătură de bumbac sau de mătase îmbibată cu tuș, folosită la mașina de scris. ♦ Fîșie de pînză sau de metal divizată în centimetri, servind la măsurarea distanțelor. ♦ Produs intermediar în industria filaturii, alcătuit dintr-un mănunchi subțire de fibre textile omogeneizate și paralelizate. 2. Obiect flexibil de oțel sau de alt material, avînd grosimea și lățimea mici în raport cu lungimea; bandă. Ferăstrău cu panglică. 3. (Popular) Tenie. – Accentuat și: panglícă.– Pl. și: (rar) panglice (SAHIA, N. 66, EMINESCU, N. 132). – Variante: (1; regional) pándlică (ODOBESCU, S. I 469), pámblică(CARAGIALE, O. II 159) s. f.
pánglică s. f.g.-d. art. pánglicii; pl. pánglici
pánglică s. f., g.-d. art. pánglicii; pl. pánglici
PÁNGLICĂ s. 1. (reg.) primă, (Mold. și Bucov.) cordea, (Ban.) sârmă. (~ de mătase.) 2. (TEHN.) bandă. (~ la mașina de scris.) 3. v.tenie.
pánglică (pánglici), s. f. – 1. Cordea, bantă, fașă. – 2. Decorație. – 3. Tenie. – Var. (Trans.pantlică, (Munt.pamblică, (Banat)plăntică. – Mr. panglică. Germ. Bandel, prin intermediul mag. pántlika (Miklosich, Fremdw., 116; Gáldi, Dict., 149; Bernard 35), cf.ngr. παντλῆϰα, sb.rut. pantlijka, ceh. pantlička. – Der. panglicar, s. m. (fabricant sau vînzător de panglici; scamator, prestidigitator, iluzionist); panglicărie, s. f. (fabrică sau prăvălie de panglici; scamatorie, șarlatanie).
PÁNGLICĂ ~ci f. 1) Fâșie îngustă de material textil, folosită de femei ca podoabă (la îmbrăcăminte, în păr etc.); cordea. ~ de mătase. ◊ A scoate ~ca a) a face scamatorii; b) a amăgi. 2) și fig. Orice obiect având formă de fâșie îngustă. ~ pentru mașina de scris. ~ de metal. 3) pop. Vierme cu corpul plat și foarte lung, care parazitează în intestinul subțire al animalelor carnivore și al omului; cordea; tenie. [G.-D. panglicii] /<ung. pántlika
panglică f. 1. țesătură îngustă și subțire de mătase, fir, lână; 2. bandă de încins fruntea și capul; 3. decorațiune; 4. vierme solitar, tenia. [Serb. PANTLYKA (V. bantă)].
panglícă și pánglică f., pl. ĭ (sîrb. pantljika, cr. pantlika, d. germ. pantel, dim. d. pant, band, legătură, bandă; ung. pántlika, ngr.pantlika, panglika. V. bandă). Vest. Cordea, fășie de matasă (ș. a.) făcută de fabrică și care se întrebuințează ca ornament în îmbrăcămintea femeĭască, la pălăriile bărbăteștĭ, la susținut decorațiunile pe pĭept ș. a. Tenie, un verme intestinal. – Șipamblícă (sud și est), pantlícă (Trans.) și plăntică (Ban. Olt.).
PÁMBLICĂ s. f. v. panglică.
PÁNDLICĂ s. f. v. panglică.
PÁMBLICĂ s. f. v. panglică.
PÁNDLICĂ s. f. v. panglică.
PÁMBLICĂ s. f. v. panglică.
PÁNGLICI s. pl. v. iarbă-albă.
pamblícă, V. panglică.
*ténie f. (lat. táenia, vgr. tainia). Med. Un lung verme intestinal numit și cordică, panglică și verme solitar.
(https://dexonline.ro/definitie/panglica)

marți, 30 ianuarie 2018

O umila parere

Pe unul din site-urile pe care le urmaresc, dupa o analiza interesanta a situatiei cu care ne confruntam atat real cat si virtual am dat, la sfarsit, de o intrebare veche dar, zic eu, de mare actualitate: "ce-i de facut ?". Pe langa aceasta, incitant, era lansata provocarea spre si pentru solutii. Mai ales pentru mediul online, atat de activ in anumite momente, mai ales "in intepare" dar mult prea pasiv cand problemele serioase impun o alta abordare.

Am incercat sa ma documentez mai mult si mi-am petrecut timpul vazand si revazand, in context, multe din articolele pe care mediul online le pune la dispozitia curiosului.

M-au impresionat "experimentul" islandez, tenacitatea poloneza si, nu in ultimul rand, chiar istoria noastra. In special prin doua citate. Pe unul l-am distribuit chiar pe FB si apartine lui Mircea Eliade. Pe al doilea, un fragment dintr-un discurs mult mai amplu, vreau sa-l redau, prin copy-paste fireste, pentru ca raspunde, oarecum provocarii sus mentionate. Iata-l, asa cum l-am gasit pe: 
https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2014/06/17/mihail-kogalniceanu-cuvant-pentru-deschiderea-cursului-de-istorie-nationala-iasi-1843/:

"Dacă Grecii au căzut odată subt jugul lui Filip și în urmă subt jugul Romanilor, este pentru că au vroit să fie Plateani, Tebani, Ateniani, Spartiați, și nu Elini; tot așa și strămoșii nostri au vroit să fie Ardeleni, Munteni, Bănățeni, Moldoveni, și nu Romăni; rareori ei au vroit să se privască între dânșii ca o singură și aceeași nație; în neunirea lor, dar, trebuie să vedem isvorul tuturor nenorocirilor trecute, a cărora urme, ăncă pănă astăzi, sânt vii pe pământul nostru. Departe de a fi părtinitorul unui simtiment de ură cătră celelalte părți ale neamului meu, eu privesc ca patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbește Romănește și ca istoria națională, istoria Moldaviei întregi, înainte de sfășierea ei, a Valahiei și a fraților din Transilvania. "

Si ca o umila parere, in acelasi context pentru aceeasi provocare, poate vom reusi sa schimbam ceva atunci cand toti, de la "vladica la opinca" dupa cum se spune, ne vom "intoarce la dragostea dintai" (cine stie cunoaste), cum suntem indemnati intr-un anume Loc sa procedam si ne vom debarasa de atitudinea mioritica a promovarii sacrificiului inutil si a autoplangerii de mila, a autoblamarii si negarii sentimentului patriotic pentru care nu doar inaintasii ci si compatriotii nostri si-au dat viata pentru adevarata "propasire materiala si spirituala" a natiunii noastre (din nou, cine stie, cunoaste).

O schimbare in noi, din noi si pentru noi fara de care nimic nu va avea sorti de izbanda, oricat de multe "Planuri Marschall" sau alte masuri de sustinere s-ar pune in miscare pentru ajungerea in randul democratiilor normale nu originale, asa cum, din pacate, suntem obligati sa suportam de peste un sfert de veac. Cu reparatiile istorice care, normal, se impun!

marți, 23 ianuarie 2018

In prag de sarbatoare!

Fara nici un alt comentariu postez, prin copy-paste, un semnal, o chemare, o provocare veche de peste un secol, pentru ceea ce ar fi trebuit sa insemne, postdecembrist, adevarata noastra renastere. Si nu din afara!

"Vasile Alecsandri
Deşteptarea României *
1848

Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,
N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se-nalţă pân' la ceruri din a lumii deşteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor?

Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate?
Nu simţiţi în pieptul vostru un dor sfânt şi românesc
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate
Ce pătrunde şi răzbate
Orice suflet omenesc?

Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!
Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.
Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!
Sculaţi toţi cu bărbăţie,
Ziua vieţii a sosit!

Libertatea-n faţa lumii a aprins un mândru soare,
Ş-acum neamurile toate către dânsul aţintesc
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare
Se cerc vesel ca să zboare
Către soarele ceresc!

Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire,
La obşteasca fericire,
La obştescul viitor?

Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!
C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?
Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie
Şi la caru-i de trufie
Să ne-njuge ea pe noi?

Până când în ţara noastră tot străinul să domnească?
Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpâni?
La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să privească
Pe câmpia românească
Cete mândre de români!

Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie!
Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpaţi
Aruncaţi braţele voastre cu-o puternică mândrie
Şi de-acum pe vecinicie
Cu toţi mâinile vă daţi!

Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede... Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Viata noastră să jertfim!

Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!
Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind,
Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare
Pentru Patria sa moare,
Nemurire moştenind.

* Această poezie nu a fost publicată în ediţia l-a a Doinelor, fiindcă volumul,
tipărit la Paris, avea a trece prin Austria pentru ca să intre în România."
(http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/desteptarearom.php)

luni, 22 ianuarie 2018

Pentru ca este nevoie!

Ca am revenit dupa atata timp este si pentru ca trecem printr-o criza profunda din care se pare, nefericit, ca nu avem scapare, asa cum preciza un personaj de comedie: "Din aceasta dilema nu puteti iesi!"(http://www.romanianvoice.com/poezii/teatru/ilc-scrisoare_pierduta-actul_3.php). 
In context, chestiunea cu "luminita de la capatul tunelului" pare a fi perimata. 

Cum se cauta motive, solutii, variante si variabile, am cautat si eu. Si am gasit ceva mai vechi, din perioada comunista dar nu de la comunisti (sic!). Am dat copy-paste si voi posta materialul aici cu rugamintea de a fi citit si dat mai departe. 

PENTRU CA ESTE NEVOIE!

"Cele zece porunci ale românului, înfăţişate de Ion Raţiu la primul Congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, desfăşurat la Geneva în anul 1984:


1. Fii mândru că eşti român. Afirmă-te întotdeauna ca atare. Suntem un popor nobil şi vechi. Civilizaţia are rădăcini adânci în pământul ţării noastre.
2. Afirmă-ţi dragostea pentru Patrie ori de câte ori ai ocazia. Nu faci asta pentru că eşti şovin ci pentru că doreşti să îi serveşti pe cei rămaşi acasă.
3. Apără drepturile poporului român, în totalitatea sa. Nu regăţeni, nu transilvăneni, nu basarabeni, nu timoceni, aromâni sau megleniţi. Toţi suntem români.
4. Ajută-ţi compatrioţii din mult-puţinul ce îl ai. Dă-ţi tainul, nu îl precupeţi.
5. Susţine instituţiile româneşti din diaspora, oricât de modeste sau de imperfecte ar fi acestea.
6. Nu critica niciodată, nici măcar prieteneşte, pe românul care se străduieşte să apere sau să promoveze cauza naţională. Fă tu mai bine decât el.
7. Nu aduce nicio critică, nici măcar “constructivă”, semenului tău care luptă. Critica ta să se afirme prin faptă: fă mai mult şi mai bine decât face el.
8. Fii întotdeauna conştient că gelozia, invidia şi calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat şi slab, care nu mai are nici ţară, nici poziţie în societate. Nu te lăsa pradă acestor sentimente inferioare.
9. Opune-te numai celor care siluiesc voinţa poporului român. Opoziţia faţă de eforturile altor patrioţi români este o irosire de energie.
10. Fă ceva pozitiv pentru ţara ta şi pentru compatrioţii tăi. Oricât de modest sau neînsemnat este ceea ce faci, fă-o în fiecare zi.
Autor: Ion Rațiu"
(https://gandeste.org/general/ion-ratiu-la-geneva-in-1984-decalogul-romanului/85405)

duminică, 21 ianuarie 2018

Dupa ani si ani!

Am revenit dupa o luna (si-un an, nu?) si dupa greaua incercare de a ma dumiri cum, ce si, mai ales, de ce. Ca lucrurile erau limpezi pentru mine, o spun postarile anterioare, unele mai bune, altele nu. Dar astazi, dupa ce am primit pe FB un material si l-am citit, parca m-am limpezit si mai mult. Pentru ca, desi vechi de sase ani, analiza merita inca atentie. Nu comentez foarte mult ci o redau asa cum am gasit-o pe https://flori-balanescu.blogspot.ro/2012/01/romania-nu-uita-nu-ai-cu-cine-vota.html. Merita analizata si reanalizata pentru ca scoate in evidenta o multime de lucruri si evidentiaza, in principal, unde si cine sta la baza originii raului care ne macina dupa ani si ani. Aici si nu peste hotare asa cum, nefericit, incercam sa "aruncam pisica" in incercarea disperata de a scapa de vina care, postdecembrist, ne dezbina pentru a fi stapaniti.

"FLORI BĂLĂNESCU: „ROMÂNIA, NU UITA: NU AI CU CINE VOTA!”
Am 43 de ani, am „făcut” Revoluţia, mitingurile împotriva lui Iliescu şi a puterii neocomuniste, Piaţa Universităţii şi Mineriadele şi acum, iată, o mini-Piaţă a Universităţii. Trecând peste toate detaliile care se prefiră în ultimele zile, şi care nu fac decât să aţâţe zâzanii în paharul cu nemulţumiri de tot felul, consider că am discernământul necesar să spun câteva cuvinte despre ce se întâmplă.
Unul dintre cele mai evidente lucruri este că românii s-au săturat să audă că va fi bine, iar binele acela se tot depărtează, ca o Fată Morgana ce seamănă tot mai mult cu chipul hidos al manipulării ideologice. La adăpostul acestei manipulări subtile şi complexe (chiar dacă sesizăm la un prim nivel al percepţiei o serie de metode din arsenalul binecunoscut) îşi fac de cap şi îşi trăiesc viaţa – fără să aibă problemele noastre, ale celor mulţi – aşa-numiţii oameni politici de toate denumirile. Căci, am ajuns la un alt aspect foarte evident: toţi sunt la fel, deşi se îmbracă după mode diferite. Sau, cumva mai plastic, dar grăitor, cum am tot scris zilele trecute: partidele româneşti sunt cioburile aceleiaşi oglinzi, ce s-a spart în decembrie 1989. 
Să nu ne prefacem că nu ştim: am fost mereu un segment relevant aceia care nu au avut cu cine să voteze, iar soluţia alegerii „răului cel mai mic” nu are cum şi nu trebuia să funcţioneze într-o lume ieşită dintr-un sistem totalitar. Numai că în decembrie 1989 şi în lunile ce au urmat s-au aruncat la „facerea de bine” toate târfele versate ale activismului comunist, iar foştii deţinuţi politici care au încercat să se implice nu au făcut decât rău. Să nu ne mai scandalizăm, vă rog, când cineva pune aceste victime ale regimului concentraţionar într-un context mai puţin favorabil. Sunt unul dintre nu mulţii oameni din ţara asta care se ocupă de recuperarea memoriei lor! Aici e vorba de implicarea în politică: nici PNŢ, nici PNL, cu atât mai puţin PSD-Independent al lui Titel-Petrescu, nu mai existau în 1989. Iar scenariile din celulă ale unor membri ai diverselor partide erau escapade periculoase într-o lume imaginară. Şi s-au hrănit nepermis de mult din ele. Au fost luaţi pe nepregătite în 1944 şi au ajuns majoritatea absolută în puşcării, nu neapărat pentru că s-au împotrivit, ci numai în virtutea faptului că reprezentau politic Vechiul Regim ce trebuia să dispară. Suferinţa lor nu este de aceea mai mică, foarte mulţi dintre ei s-au comportat în puşcăria politică exemplar, dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume. În realitate, în decembrie 1989 ei erau mai nepregătiţi de a face politică decât tinerii necompromişi, dar setea de revanşă i-a învins. Le-a lipsit discernământul. S-au îmbulzit să preia comanda, uitând ce însemnase regimul comunist prin Securitate pe spinarea lor. Nu şi-au dat seama că le sufla tocmai Securitatea şi în ceafă şi ce să facă. În loc să fi împins în faţă, consiliindu-i, nişte oameni tineri, care să fi inspirat încredere şi puterea tinereţii. După zeci de ani în care au fost nevoiţi să stea cuminţi acasă şi să se gândească la tinereţea lor politică, aşa cum rememorezi un basm, brusc, în decembrie 1989 au uitat ce înseamnă mecanismele Securităţii şi au profitat în felul lor de sacrificiul imberbilor noştri compatrioţi. Psihologic, este de înţeles. Strict politic şi civic, este inacceptabil. Aşa se face că în loc să fi pregătit un sâmbure de societate civilă, au făcut pe martirii anonimi, unii dintre ei au colportat deliberat zvonurile Securităţii în timpul Mişcării pentru drepturile omului, mişcare iniţiată de Paul Goma în iarna-primăvara lui 1977, dar şi câteva luni mai târziu, când s-au răsculat minerii din Valea Jiului. Au făcut mult rău, deoarece tineri nemânjiţi ideologic au avut încredere în ei – credit oferit gratuit prin simpla calitate de foşti deţinuţi politici, dar în detrimentul unor mişcări ce aveau toate şansele de a se materializa, aşa cum sună o lozincă strigată zilele astea, în: „ROMÂNIA, TREZEŞTE-TE!” Cehoslovacia – cel mai invocat exemplu în ultima lună, s-a trezit pentru că a avut cine să strige! Un vuiet copleşitor se naşte din unirea multor strigăte mici. Havel nu a ajuns „mare” numai pentru că era talentat şi bine intenţionat, ci pentru că a fost susţinut de o mulţime de compatrioţi conştienţi de regimul în care trăiau şi de drepturile lor.
Să nu ne mai amăgim, măcar acum, după 22 de ani, să punem toate lucrurile la locul lor. Să nu ne mai minţim singuri: suferinţa părinţilor şi bunicilor noştri a fost provocată de răutatea şi reaua-credinţă a părinţilor şi bunicilor noştri. Nu este niciun paradox, este realitatea. Pentru că şi activiştii, şi securiştii, şi turnătorii au fost şi sunt părinţii şi bunicii unora dintre noi. Şi, ce este mai grav, după 1964 s-au minţit şi au convieţuit. Şi ne-au lăsat nouă moştenire această lume hidoasă în care actualul preşedinte nu culege decât ce a plantat: a condamnat comunismul pe hârtie, iar binele nostru a rămas tot o inscripţie pe hârtie. Se vor întreba pragmaticii zilelor noastre, deştepţii care fac analize de tot soiul – aburindu-ne cu cifre şi statistici, cu ratinguri de ţară şi aşa mai departe, ce legătură directă este între falsa condamnare a comunismului şi situaţia de criză economică, politică, socială şi, mai ales, morală.
Este! Dacă s-ar fi vrut condamnarea comunismului, atunci s-ar fi pus în practică lustraţia! S-ar fi făcut reforma Justiţiei! Să mai continui? Nu cred!
Dar cred că noi toţi ştim lucrurile astea, numai că nu toţi suntemfraieri! Adică, liberi!
Cea mai cruntă problemă a noastră, a celor fraieri, este: „ROMÂNIA, NU UITA: NU AI CU CINE VOTA!”
Suntem aici pentru că atât urmaşii direcţi ai PCR, cât şi rămăsiţele PNŢ şi PNL - preluate de băieţii abili - NU AU VRUT să adopte Legea lustraţiei."
      

luni, 18 decembrie 2017

Pentru corectitudine - O INTREBARE

Avand in atentie multele mesaje care au invadat FB-ul si nu numai, mi-am permis sa fac copy-paste pe un articol deosebit de interesant gasit pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Constitua_Romaniei_din_1923.
Iata-l, fara referintele corespunzatoare:

"Constituțiunea României din 29 martie 1923 (cunoscută și sub numele, incomplet și incorect, de „Constituția din 1923” - fiindcă constituțiilor li se precizează întotdeauna ziua, luna și anul intrării în vigoare) este Constituția României adoptată după Marea Unire. A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1938 și apoi (cu restricții) în perioada 1944-1947.
Elaborat în 1923, proiectul Constituției a fost supus dezbaterii parlamentare. După ce a fost adoptată de Parlament, a fost sancționată și promulgată de Regele Ferdinand I la data de 28 martie 1923 și publicată în Monitorul Oficial No. 282 din 29 martie 1923, dată la care a intrat în vigoare.
Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al vieții politice. El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și avea rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.
Această constituție legifera principiul separării puterilor statului:
  • puterea legislativă - exercitată colectiv de Adunările legislative (Senat și Adunarea Deputaților) și Rege;
  • puterea executivă - încredințată Regelui, care o exercita „în modul regulat prin Constituțiune” (prin intermediu lGuvernului format de partidul sau alianța care câștigă alegerile parlamentare). Formula sintetică care exprima acest principiu, larg cunoscut de public, era Regele domnește, nu guvernează.
  • puterea judecătorească - atribuită Înaltei Curți de Casație și Justiție și instanțelor de judecată.
Această constituție a contribuit la consolidarea Marii Uniri și a creat cadrul democratic al vieții politice din România până în anul 1938, când s-a adoptat prin plebiscit Constituția României din 1938.
Întrucât Constituția din 1938 era un document mai puțin democratic decât cea din 1923 (fiind elaborată sub presiunea politică a creșterii totalitarismului nazist și sovietic în întreaga Europă), după evenimentele de la 23 August 1944Regele Mihai a repus în vigoare Constituția din 1923. Dpdv juridic, ea a fost în vigoare (cu multe restricții și încălcări de facto, generate de ocupația militară sovietică și de creșterea continuă a influenței politice a comuniștilor) până la lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, când Partidul Comunist Român, ajutat de ocupanți, a obținut, prin șantaj și amenințare cu forța, semnătura Regelui pe un act nelegal de abdicare. În aceeași seară, printr-o ședință măsluită a Adunării Deputaților (care se afla în vacanță parlamentară, aleșii nefiind nici măcar prezenți, ci plecați în circumscripțiile teritoriale!), comuniștii au dat o aparență de legalitate loviturii de stat, „desființând” (sic!) nu doar instituția Monarhiei, ci și Constituția în vigoare. A urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea Constituției totalitare a Republicii Populare Române, survenită la 13 aprilie1948.[1]."
Cum nu sunt istoric sau jurist, las specialistii sa "digere" eroarea fundamentala facuta imediat dupa 1989, mai ales "in lumina" ultimului paragraf pe care l-am evidentiat. Iar fraza chieie am scos-o in evidenta prin culoarea rosie, a comunismului care, cel putin teoretic, a fost condamnat si aruncat la groapa de gunoi a istoriei (daca e asa!?!).
Ca simplu cetatean, deci, intreb: daca actul din 1947 a fost unul trucat, masluit si, deci, actualmente ILEGAL, ce ne impiedica sa revenim la legalitate, atata timp cat vorbim de democratie, libertate si justitie intr-o tara, iata, vorbeste tot mai mult de intoarcerea la normalitate?
Iar ca subiect de meditare a modului in care politicul poate sa fie angajat si in altceva decat interese meschine (cu toate ca si aici se pot naste discutii si interpretari), este interesant modul in care imediat in 1990 s-a reunificat Germania. Dar, la fel, este problema specialistilor!