joi, 12 iulie 2018

Scurt (?) gand cu intrebari, despre ... niste propuneri

Direct si fara nici o alta introducere mi-am propus astazi, dupa ce am vazut sute sau mii de propuneri legate de o propunere de candidatura sa amintesc, daca mai era nevoie...DAR ESTE SI ASTA M-A OBLIGAT SA FOLOSESC SI TEXTE din DREPTUL CONSTITUTIONAL ROMAN, cateva puncte importante pe care ar trebui sa le cunoasca TOTI liderii sau aspirantii la acest titlu, politici si nu numai. 

Asadar, folosind copy-paste, redau ceea ce eu, ca simplu cetatean, gasesc atat de important in "instigarea" care se face in aceste zile, fara a se intelege ca intr-o democratie, fie ea si mioritica, "regulile jocului" trebuie respectate.

Deci sa incep.

Am testat pe "sursa" GOOGLE intrebarea: CE FEL DE REPUBLICA ESTE ROMANIA si spicuiesc doar PRIMELE 3 (TREI) raspunsuri gasite din miile existente:

"România este republică semi-prezidențială cu valențe parlamentare. Este un fel de struto-camila." (https://www.avocatnet.ro/forum/discutie/Ce-fel-de-republica-este-Romania.html)

"Se pare că mulți nu știu că în mod oficial, România este republică semiprezidențială, unde prim-ministrul este șeful guvernului, împărțind, totuși puterea executivă cu președintele statului. Acesta din urmă are atribuțiuni importante mai ales în domeniul politicii externe, de apărare și a celei de securitate. De asemenea, președintele propune parlamentului prim-ministrul spre validare și poate dispune suspendarea din funcție a unor miniștri, dacă aceștia sunt anchetați pentru fapte penale. Miniștrii sunt numiți de președinte, la propunerea prim-ministrului.
În republicile semiprezidențiale, șeful statului este ales direct de către cetățeni, acest fapt conferindu-i o legitimitate sporită.
Totuși, există controverse legate de recunoașterea oficială a „republicii semiprezidențiale” ca formă oficială de guvernământ, unii afirmând că aceasta nu există în realitate, ci că este tot o formă de republica parlamentară.
În republica parlamentară, prim-ministrul este șeful guvernului, autoritatea executivă în stat, președintele având, cu mici excepții,funcții simbolice.
Guvernul este numit de către Parlament, iar în unele cazuri, Parlamentul alege și Președintele țării. În majoritatea cazurilor, Președintele are rolul de a media conflictele politice și de a reprezenta pe plan extern țara, neavând atribuții executive.
Drace, România are câte puțin din amândouă sau, uneori, este ori una ori alta. Voi mai înțelegeți ceva din cacealmaua asta?"
(https://defecti.ro/politic/ce-fel-de-republica-este-romania/)

"In Romania, Constitutia din 1991 s-a pronuntat in favoarea formei de guvernamant republicane si a optat, in acelasi timp, pentru republica semiprezidentiala.(7) „Caracterul semiprezidential al republicii este rezultatul receptarii in sistemul constitutional romanesc, a modelului de alegere a sefului statului in sistemele prezidentiale, precum si a modalitatilor de raspundere politica a Guvernului fata de puterea legislativa, caracteristice regimurilor politice parlamentare. Din impletirea unei trasaturi esentiale ale regimului politic prezidential (alegerea directa a sefului statului) cu raspunderea politica a Guvernului fata de Parlament, a rezultat modelul republicii semiprezidentiale”.(8)
(7) vezi Cristian Ionescu, Regimul politic in Romania, Bucuresti, Ed. All Beck, 2002, p. 212
(8) vezi Cristian Ionescu, Drept constitutional si institutii publice, ed. 2, Bucuresti, Ed. All Beck, 2004, subcapitolul Locul institutiei prezidentiale in echilibrarea puterilor in stat, p. 249
(http://juri.ro/in-ce-fel-de-republica-traim)

Apoi, tot pe aceeasi "sursa" am gasit si pe Wikipedia urmatoarea definitie:

"Republica semi-prezidențială este o formă de guvernământ în careprimul ministru și președintele sunt ambii participanți activi în administrația statului. Acest sistem diferă de republica parlamentarăprin faptul că șeful statului este ales prin vot universal, având un rol mai mult decât protocolar. Iar diferența față de republica prezidențială este aceea că guvernul este desemnat de Președinte, dar votat de Parlament și este responsabil în fața acestuia, care îl poate de altfel și demite printr-o moțiune de cenzură. Termenul de "republică semi-prezidențială" a fost prima dată folosit în anul 1978 de către politologulMaurice Duverger pentru a descrie A Cincea Republică Franceză.[1]",
si referinta ca Romania face parte din randul statelor cu aceasta forma de guvernare. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_semi-prezidentiala)

Si m-am oprit, intrebandu-ma: de ce atata tevatura, intr-o REPUBLICA SEMIPREZIDENTIALA, pentru un presedinte care, conform CONSTITUTIEI, trebuie sa...arate asa (AM MAXIMIZAT ATRIBUTIILE SI minimizat restul textului, fara a exclude nimic din ceea ce am copiat din Constitutia aflata pe site-ul Administratiei Prezidentiale. Ultimele capitole le-am lasat cu marime medie pentru ca trebuie sa...dea de gandit, mai mult decat pana acum. Avantaje si dezavantaje, ce vreti!!!!)

"CAPITOLUL II

Preşedintele României

ARTICOLUL 80
Rolul Preşedintelui
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

ARTICOLUL 81
Alegerea Preşedintelui
(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
(3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
(4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.

ARTICOLUL 82
Validarea mandatului şi depunerea jurământului
(1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională.
(2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ:
"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".

ARTICOLUL 83
Durata mandatului
(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.
(2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.
(3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.

ARTICOLUL 84
Incompatibilităţi şi imunităţi
(1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.
(2) Preşedintele României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplică în mod corespunzător.

ARTICOLUL 85
Numirea Guvernului
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.

ARTICOLUL 86
Consultarea Guvernului
Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită.


ARTICOLUL 87
Participarea la şedinţele Guvernului
(1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.
(2) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.

ARTICOLUL 88
Mesaje
Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.

ARTICOLUL 89
Dizolvarea Parlamentului
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.

ARTICOLUL 90
Referendumul
Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

ARTICOLUL 91
Atribuţii în domeniul politicii externe
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

ARTICOLUL 92
Atribuţii în domeniul apărării
(1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.
(4) În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.

ARTICOLUL 93
Măsuri excepţionale
(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.

ARTICOLUL 94
Alte atribuţii
Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
conferă decoraţii şi titluri de onoare;
acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
acordă graţierea individuală.


ARTICOLUL 95

Suspendarea din funcţie

(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

ARTICOLUL 96

Punerea sub acuzare

(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.
(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

ARTICOLUL 97

Vacanţa funcţiei

(1) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.
(2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.

ARTICOLUL 98

Interimatul funcţiei

(1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
(2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.

ARTICOLUL 99

Răspunderea preşedintelui interimar

Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 98.

ARTICOLUL 100

Actele Preşedintelui

(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
(2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru.

ARTICOLUL 101

Indemnizaţia şi celelalte drepturi

Indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege.
(http://www.presidency.ro/ro/presedinte/constitutia-romaniei)

Nu cumva ni s-a facut dor de..perenul "tatuc" care, cu mici exceptii, a "convietuit" la limita constitutionalitatii, intr-o democratie devenita originala tocmai din cauza acestui amestec de forme care tin, probabil, in si de democratiile autentice?
Vrem o alta forma de guvernare? Sau nici macar nu mai stim ce vrem?

Nu contest pregatirea si profesionalismul candidatei mult vehiculate in aceasta perioada. Dar iar ma intreb: cui foloseste?

Si ca ultima intrebare: cand ne vom destepta cu adevarat, atata timp cat avem raspunsul sub ochii nostri si impreuna cu noi, mai ales dupa ce AM CONDAMNAT COMUNISMUL?

Si ca adenda: dar oare chiar l-am condamnat?

PS: cum nu mai am timp pentru corectare, rog sa nu fiu criticat ... prea tare!
 


sâmbătă, 7 iulie 2018

In loc de...alte cuvinte!

Am întrebat Savantul şi-am întrebat şi Sfântul
Sperând c-au să mă-nveţe suprema-nţelepciune.
Şi, dup-atâta trudă, atât se poate spune:
Că am venit ca apa şi că plecăm ca vântul.
 

(http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/k/omar-khayyam-5zpdstu/am-intrebat-savantul-si-am-intrebat-si-sfantul.html)

miercuri, 4 iulie 2018

Departe...departe!

Nu, nu despre filmul cu acelasi titlu mi-am propus sa las astazi, intr-un moment deosebit, cateva ganduri. Si nici despre povestiri de vreun fel sau altul. Mi-am propus sa punctez ceva despreo stare, sau o constatare. Depinde cum o privim.

Initial ma gandisem sa fac o comparatie, prin citate, despre cat de departe poate ajunge o democratie care a plecat, in existenta ei, de la un principiu astazi constatat perimat, credinta. Dar, despre cat de departe a ajuns sarbatorita de astazi, America, mi-am exprimat in mai multe randuri opinia in postarile anterioare. Trec, deci, mai departe!

Apoi, m-am gandit la cat de departe se poate merge cu incalcita democratie originala care ne macina nervii, timpul si, inevitabil, viata de mult timp, indiferent daca puterea a avut o culoare sau alta. dar si despre aceasta "stare" m-am exprimat anterior. Deci, tot asa, trec mai departe.

Cand mi se parea ca m-am blocat, am gasit pe nelipsitul FB o remarca despre care am spus ca este "cuiul lui Pepelea". Si m-am oprit, cu gandul la titlu.

Si, ca urmare a postarii respective, dar mai ales a tumultului nascut dupa ceea ce reprezinta postarea in cotidianul mioritic, m-am gandit sa punctez cateva repere care vrem, nu vrem, releveaza cat de departe se poate ajunge atunci cand uiti ca "istoria ne invata ca oamenii nu invata nimic din istorie!".

Mai intai vreau sa fac o precizare: constatarea la care am ajuns se regaseste, din plin, in orice biblioteca reala sau in mediul virtual si nu are a face cu nimic extremist sau ceva asemanator. 

Apoi, ideea care m-a atras, asa cum am mai spus, a fost discutata in media si nu fac nici o polemica pe marginea ei.

In final, ideea care s-a nascut din aceasta "speta"  pleaca de la un gand-intrebare: cat de departe se poate ajunge, in politica, bineinteles, atunci cand interesele de personale si de grup prevaleaza fata detrimentul celui major, general, national.

Raspunsul vine in titlu: departe, departe!

Iar explicatia o reiau, prin copy-paste fireste, pentru a evidentia, daca mai este nevoie, unde se ajunge cand, parafrazand, "somnul ratiunii ingroapa natiunea!".
Caci, analizand "drumul" acestei mici dar esentiale, pentru toate partidepe si aliantele politice postdecembriste, organizatii numita U.D.M.R. raspunsul la intrebarea "cat de departe de poate ajunge cu o politica iresponsabila" nu poate fi decat ingrijorator.
Pentru ca, trebuie sa recunoastem, singura organizatie care, postdecembrist, si-a urmarit perfect atingerea scopurilor si a reusit, indiferent de cine a fost la putere, este UDMR-ul.

Deci iata ce spune Wikipedia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_Democrata_Maghiara_din_Romnia)

geriCamera DeputațilorSenatPoziție
Numărul voturilorNumărul voturilorNumărul mandatelorProporția mandatelorNumărul voturilorNumărul voturilorNumărul mandatelorProporția mandatelor
1990991 6017,23%297,32%1 004 3537,2%1210,08%opoziție
1992811 2907,46%278,23%831 4697,58%128,39%opoziție
1996812 6286,64%257,29%837 7606,82%117,69%guvern
2000736 8636,8%277,83%751 3106,9%128,57%opoziție
(partenerul guvernului)
2004638 1256,2%226,62%637 1096,2%107,3%guvern
2008425 0086,17%226,59%440 4496,39%96,56%guvern
2012380 6565,15%184,36%388 5285,24%95,1%guvern
2016435 9696,2%216,38%440 4096,2%96,6%opoziție
(partenerul guvernului)

 Ramanand, astfel, in context si gandindu-ma cat de departe, departe s-a ajuns cu manipularea si dezinformarea ma intreb, ca simplu cetatean care cauta un raspuns, pe baza cifrelor de mai sus: cine-i vinovat pentru starea...care este?

vineri, 29 iunie 2018

Originea raului (scurta comparatie de...context)

"Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor" - 1 Timotei 6:10

Am navigat mult astazi dupa ce, conform "traditiei", mi-am facut lectura zilnica. Ce?Pentru curiosi, alta data! Navigand, insa, am dat peste un gand ce m-a imboldit spre o anume intrebare nerezolvata (sau rezolvata partial) a contextului cotidian care, urmarind asertiunea unui vajnic reprezentant al democratiei, in C.D.- ul de trista amintire (si aici am "un hop" pe care carcotasii il vor gasi pe pagina mea de FBS - Facebook, nu va speriati), ar trebui sa sune a alarma pentru cei ce apara dreapta sau stanga (strict alfabetic): unde este originea raului care, de aproape treizeci de ani  ne macina, ne dezbina si ne ingroapa?

Desigur, analistii au dat diverse raspunsuri, unul apreciat de mine pe site-ul pe care-l urmaresc, pentru ca prezinta o comparatie pertinenta a unei realitati ce, nefericit mioritic, se poate transcrie cu titlul unei opere stidiate in epoca trecuta, dar de stricta actualitate postdecembrista: "Ciocoii vechi si noi". Curiosii il pot gasi cu usurinta caci priveste strict dihotomia actuala a democratiei noastre originale, putere - opozitie!

Asa stand lucrurile si incercand sa descifrez, astazi, terifianta declaratie a unui fost ministru de finante "sa avem si noi falitii nostri", incerc un sentiment de neputinta in fata puhoaielor de orice fel, inclusiv cele pe care singuri ni le-am creat, ca singura specie care se autodistruge. Acum, pentru ca nu sunt eu unicul care abordeaza aceasta tema, ma vad nevoit sa afirm, asa cum suntem invatati pentru orice ni se pare "interesant", parafrazand, "cautati si veti gasi".

Si cum titlul are nevoie de un suport, ma voi opri la citatul de inceput care reda, perfect, originea raului la romani.

De ce?

Pai sa ma explic, prin copy-paste (exact asa cum am preluat):

"Familia Brătianu este o familie boierească română, care a dat mai multe personalități din istoria Țării Românești și aRomâniei, printre ele Ion Brătianu și Ionel Brătianu" (https://ro.wikipedia.org/wiki/Familia_Br%C4%83tianu)

Corneliu Coposu s-a născut la data de 20 mai 1914 în Bobotacomitatul Sălaj. Tatăl său, Valentin Coposu, a fost preot român unit (greco-catolic)la Bobota, asesor consistorial și arhidiacon, iar din 1929 protopop al districtului Șamșuddoctor în teologie, specialist în limba aramaică, prieten și colaborator cu Iuliu Maniu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Coposu)

"Familia Maniu era o veche familie nobiliară ardeleană din Sălaj, cel mai cunoscut membru al ei fiind Laurenţiu Man, înnobilat de către împăratul austriac." (https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/iuliu-maniu-morala-si-politica)

"Familia Rațiu de Nagylak (Noșlac) din Turda este o veche familie nobiliară română din Transilvania cu rădăcini din secolul al XIV-lea.(https://ro.wikipedia.org/wiki/Familia_Ra%C8%9Biu)

Am redat DOAR aceste patru exemple care, in democratia de dinaintea "democratiei instaurate cu tancurile" au servit Tara si Poporul pentru un singur motiv: aceasta slujire era telul lor. Bogatiile nu interesau sau interesau prea putin. Iar cel mai important, fiind cu frica de Dumnezeu, stiau de pericolul prezentat de citatul de inceput si de zicala care spune ca "banul e ochiul celui rau".
Ca in partidele pe care le-au condus, sau au facut parte, au fost si "uscaturi", e normal. "Padure fara uscaturi nu exista". 
Esenta, insa, ca si la inaintasii lor, a fost SLUJIREA PATRIEI SI POPORULUI!

Ma duc acum spre zona contextuala, cea a democratiei noastre originale: cine ne sunt falitii?

Pai, daca este sa stam stramb si sa judecam drept, incepand cu "ultimul de pe lista", toti cei care au fost in functia suprema, emanati din niste partide aparute dupa "frangerea" structurii care, probabil, a facut cel mai rau natiei, prin compozitia si competanta sa, F.S.N.- ul de aceeasi trista amintire, au reprezentat frustrarea.
Frustrarea celui din esalonul doi al partidului unic si si setea de parvenire. Adica de accedere la un statut si pozitie pe care banul si functia celor din esalonul unu li se parea "luminita de la capatul tunelului". Pentru ca, sa recunoastem, in timp ce poporul manca slam cu soia, "adidasi" sau alte "bunaciuni", sus, se traia in spirit capitalist si nu numai. Bine, sa nu uitam ca mai existau si altii care beneficiau din plin, in special dintre cei care aveau deschise "portile" pentru plecari si care, asa cum a spus-o "al treilea", beneficiau si de valuta, si de "micul trafic" samd.

Cu o treapta mai jos, in partidele care i-au propulsat pe cei sus-specificati spre acea functie reprezentativa, pe care nu o comentez, si-au gasit locul un roi de aceeasi frustrati, refulati si revensarzi dornici de parvenire care, invatati cu imfruptarea din banul public, ca si pe timpul comunismului s-a practicat, din plin. aceasta "meserie" (cine a fost secretar intr-un comitet judetean si nu numai, stie), au uitat pentru ce i-a adus acolo democratia udata cu sange, in decembrie 1989 si si-au sporit puterile si averile dupa un principiu simplu, crunt de adevarat si de malefic, "mortii cu mortii, vii cu viile, indiferent de culoare si orientare politica. iar spiritul de gasca a prevalat iar cei care au incercat sa se opuna acestei "executii" a democratiei, caci au fost si din acestia (exceptia confirmand regula), au fost usor marginalizati si eliminati din ecuatia noii exploatari a omului de catre om, numit "capitalism de jungla" sau democratie originala romaneasca. Analizati cum in toate guvernarile, mai lungi sau mai scurte, de toate culorile sau independente, atunci cand au fost puse in discutie avantajele "alesilor si numitilor" din toate puterile separate ale statului, nu au mai fost divergente de opinii sau de doctrina, masina de vot executand, perfect, partitura dedicata singurului scop pe care-l urmaresc postdecembrist, de aproape treizeci de ani: imbogatirea personala, pe spinare populara.

Si ma opresc. Analiza poate fi mai lunga, dar se gasesc materiale destule in mediul online, mult mai pertinente decat ceea ce am incercat eu sa punctez asa, ca simplu cetatean. 

Ceea ce ar mai fi de spus si ma vor critica multi pentru aceasta, este ca toata aceasta exacerbare a raului s-a facut cu binecuvantarea celor care ar fi trebuit sa traga un semnal de alarma. Dar cum si ei sunt oameni, si tot ce este omenesc le este cunoscut, cum sa aleaga o simpla barca scuturata de furtuna, cand se pot lafai pe un Pachebot? Sau un Logan fata de un ...

Aici e radacina tuturor relelor, nu?

PS: imi cer scuze pentru eventualele greseli de redactare, dar nu mai am timp pentru corectare!







luni, 25 iunie 2018

Atat (iarasi si din nou)!

Am vazut zilele acestea ce inseamna tavalugul dezinformarii si manipularii grosiere care, poate nu ne dam seama, are un singur scop: dezbinarea noastra. Si nu judec iesirea in strada si manifestarea care, in esenta are semnificatia ei dar care reprezinta, daca nu intelegem, pata pentru lipsa participarii la alagerile de toate felurile pe care Constitutia ni le pune la dispozitie pentru a trai in democratie si libertate. Nu judec nici implicarea unor institutii ale puterilor separate ale statului care, conform aceleiasi Constitutii trebuie sa fie impartiale, in politicul mioritic si nici imixtiunile externe care, nefericit, se pare ca numai in "eterna si facinanta Romania", dupa cum bine au implementat emanatii postdecembristi, au succes.

Astazi m-am gandit ca trebuie tras un semnal de alarma pentru tot ce s-a intamplat, in speranta ca asa ceva nu se va mai intampla. Iar semnalul se adreseaza postacilor de si din orice fel si media aservita indiferent caror interese si inseamna un principiu de baza pentru viata oricarei entitati: UN CITAT SCOS DIN CONTEXT, NASTE UN PRETEXT!

ATAT! Fara multe comentarii!

Iar punctul de referinta vizeaza un discurs rupt si manipulat atat de brutal pentru ca nimeni sa nu inteleaga nimic, dar toti sa se revolte. Iata-l (si pentru corectitudine am evidentiat prin marime si rosu ce viza interventia cu pricina, iar cu albastru si alt caracter, ce insemna acea salvare TOTI IMPREUNA):

„Nu vreți să curățăm această țară, să fim curați și noi, să fie curată și justiția, să fie curată și presa, să fie curat și mediul de afaceri? Fiecare ban câștigat să fie rezultatul trudei asumării efortului și respectării legii? Să nu ne suspectăm unii pe alții că ne vânăm, să vânăm mai degrabă lupi și mistreți, nu cerbi, doar pentru că lupii nu poți să-i agăți pe pereți ca pe trofeu, ci numai cerbii. De aceea, dragii mei, noi susținem aceste modificări și noi susținem o reformă a justiției așa cum susținem o reformă a clasei politice și o reformă a presei, și o reformă a activității sindicale și patronale și o reformă a viziunii în privința omului de cultură. Nu ne putem salva decât toți odată, nu ne putem salva pe rând. Dacă spunem că justiția este infailibilă și că noi toți ceilalți greșim, nu o să ajungem nicăieri” (https://youtu.be/9RiM5Pv51qk)

Si-mi pun o singura intrebare, atat: cu-i foloseste ceea ce se foloseste?

marți, 19 iunie 2018

De ce ... nu!

"Lucruri înspăimântătoare se petrec în ţara aceasta." se spune intr-un anume capitol, dintr-o anume scriere aflata in partea Veche a Cartii Cartilor. Cu siguranta carcotasii vor spune ca nu are nimic a face lucrul acesta cu Romania mileniului trei. Oare?

Dupa lungi momente de cautare, asa ca simplu cetatean, a unui raspuns la intrebarea "de ce?", dupa vizionarea sutelor de postari de "infierare" a aberantelor actiuni ale actualei puteri si dupa lectura unor analize, mai mult sau mai putin explicative astazi mi-a atras atentia o scurta aparitie care, cel putin mie, mi-a clarificat, daca mai era nevoie, marea dilema pe care o traim, postdecembrist dar nu vrem sa o recunoatem. Pentru ca asa suntem noi.
Am sa incerc sa o redau aici, prin copy-paste, pentru ca merita atentie, desi nu am verificat informatia. De ce nu?

Pentru ca, inca sperand ca traim intr-o democratie (altfel nu stiu pentru ce au fost masacrate atatea persoane si schilodite atatea suflete in decembrie 1989), cred ca singura metoda de revenire la normalitate este folosirea mijloacelor legale in aceasta forma de exprimare si manifestare a existentei umane. Iar pentru actuala stare de fapt, alegerile si referendumul reprezinta solutia viabila care sa produca o adevarata schimbare a lucrurilor.

Ori, in conditiile "spetei" pe care o redau mai jos, atat pentru referendum cat si pentru alegeri se cere altceva decat dorinta de a accede la "cascaval" si a plati polite. Spunea ilustrul inaintas Nicolae Iorga: "Democrat inseamna cineva care vrea sa inalte poporul pe umerii sai, nu cineva care vrea sa se inalte el pe umerii poporului."
Cum, postdecembrist, nu am vazut decat cateva cazuri singulare care sa respecte
"conditia", neintelese la vremea respectiva, ma intreb daca nu cumva traim ca-n bancul acela cu democratia, pe care l-am tot repetat pe aici. Dar acum nu-l mai redau!


Iata deci "speta" gasita pe Facebook, fara nici un alt comentariu, pe marginea ei:

Aflu că ieri, la votul pe CP, au fost prezenți doar 43 din 60 deputați PNL. Am înțeles că noi luptăm cu PSD-ALDE? Bine, pa

Si acum, sa spun...de ce nu!

Nu va fi castig al democratiei, atata timp cat spiritul de "grup", sa ma exprim plastic, va transcede interesului relevat in citat!
Nu va fi nici o victorie a democratiei atata timp cat puterea va fi sustinuta de principiul "imi dai, iti dau"!
Nu va fi nici o schimbare democrata atata timp cat accederea la putere sa va face pentru a plati polite, a face "vanatoare de vrajitoare" si a spori bunastarea unui anume grup de inerese.

Nu se va realiza absolut nimic in aceasta tara pana ce fortele democrate, daca ele exista cu adevarat, nu vor castiga alegerile cu majoritate de voturi, fara sa mai fie nevoie de aliante si jocuri de culise.

Nu se va intampla nimic constructiv pana ce toti cei care doresc binele acestei Tari nu se vor schimba, intai ei, alesi sau numiti si apoi cei care-i aleg. De la "Vladica la opinca", de la "Cotroceni la Cuca Macai", din Bucuresti in orice colt al tarii si de la Patriarhie la ultimul enorias.

Altfel, ramanem sa vedem cum avertizarea de la inceput va deveni, si pentru acest loc de supt soare, un blestem pe care nu noi il vom suporta ci copiii copiilor nostri, pana la sfarsit.

Si nu as vrea sa se intample acest lucru!

Voi?

luni, 18 iunie 2018

Cand Rolls-ul devine ...OCHIUL

Nu pentru polemica ci din dorinta de clarificare postez, prin copy-paste, una dintre referintele de baza la "speta" pe care, deja, retelele de socializare au redat-o cu comentarii pe care (sic) nu vreau sa le comentez. 

Am preluat materialul de pe https://www.crestinortodox.ro/religie/bogatia-saracia-69506.html pentru a nu fi acuzat de partinire.
Totusi, pentru corectitudine si contra carcotasilor, am pus in titlu "instigatorul" si am evidentiat, prin marime si culoarea rosie, "ideea centrala", cu specificatia ca aceasta idee priveste intreaga spiritualitate, fara frontiere sau deosebiri doctrinare. A se retine!

Lectura ...linistita!



"Bogatia si saracia

Pozitia Bisericii fata de bunurile materiale este pozitiva. Bunurile acestea au fost create de Dumnezeu si sunt date oamenilor spre folosinta si multumire. Aceasta pozitie, care decurge din recunoasterea lui Dumnezeu ca Facator al lumii, nu a fost contestata in crestinism decat numai de catre gnosticii dualisti, pe care Biserica i-a declarat eretici. Dar aceasta pozitie nu implica si abordarea favorabila a bogatiei sau acceptarea strangerii de bunuri materiale, care de obicei este in legatura cu nedreptatea si lacomia.

In ceea ce priveste bunurile materiale, Parintii Bisericii adopta o intreaga gama de atitudini, incepand cu simpla tolerare a pastrarii acestora sub forma proprietatii particulare, cand ea este folosita in scopuri sociale, si ajungand pana la totala respingere a oricarei proprietati individuale si promovarea proprietatii obstesti.

Proprietatea obsteasca a aparut initial ca manifestare sociala spontana a crestinilor Bisericii Ierusalimului, dar se pastreaza pana astazi in monahismul cu viata de obste. Proprietatea obsteasca din sanul crestinismului difera mult fata de cea din comunism.

In crestinism axioma este "orice imi apartine este si al tau", pe cand in comunism axioma este "orice iti apartine este si al meu". Proprietatea obsteasca din crestinism se sprijina pe libera si spontana consimtire, in vreme ce in comunism pe impunerea exterioara si pe constrangere. Mai mult, proprietatea obsteasca din crestinism recunoaste ca stapan real al bunurilor pe Dumnezeu, pe cand proprietatea obsteasca comunista acorda aceasta calitate omului.


In acest cadru, Parintii Bisericii uneori semnaleaza uriasul pericol pe care il comporta pentru om acumularea bogatiei sau mentinerea proprietatii particulare, iar alteori subliniaza necesitatea bunei ei intrebuintari. Primul fapt se observa in special in perioada primara a istoriei Bisericii, cand credinciosii proveneau in principal din paturile sociale mai sarace, dar nu inceteaza sa existe si in intreaga perioada ulterioara. Iar al doilea fapt il intalnim mai mult dupa venirea in sanul Bisericii a paturilor sociale mai avute si constituie o pozitie centrala pana astazi. Premisele acestor pozitii se afla in Noul Testament.

Este relevant faptul ca in Sfanta Scriptura, si in special in Noul Testament, impartirea oamenilor in bogati si saraci se face nu atat pe baza posibilitatilor lor economice sau a situatiei lor sociale, cat pe baza pozitiei pe care ei o adopta fata de Dumnezeu si voia Lui.

Saracii si bogatii constituie doua categorii diferite de oameni in principal din punct de vedere religios. Saraci sunt toti cati nu au suficiente bunuri economice si isi pun nadejdile in Dumnezeu, traind direct dependenta lor de El. Din contra, bogati sunt cei care detin din belsug bunuri economice si se bazeaza, pe ele, uitandu-L pe Dumnezeu. Saracii raman in hotarele firii omenesti si cauta plinatatea dincolo de proximitatea lumii. Bogatii au falsa senzatie a suficientei de sine, fiind de fapt prizonieri lumii si robi fricii de stricaciune si de moarte. De aceea Hristos ii fericeste pe saraci, ca mostenitori ai imparatiei lui Dumnezeu, si ii deplange pe bogati.

Opinia calvinismului, care invoca anumite pasaje din Vechiul Testament unde bogatul este prezentat ca elementul unei speciale bunavointe a lui Dumnezeu, nu este in acord cu Noul Testament si cu traditia patristica, ci se limiteaza la locuri din Vechiul Testament, in care binecuvantarea lui Dumnezeu este legata de existenta bogatiei materiale. In Noul Testament, insa, si in Biserica, bogatia duhovniceasca o inlatura substantial pe cea materiala.

Hristos insusi Si-a petrecut viata pamanteasca in saracie, fara a avea "unde sa isi plece capul". Un mod analog de viata a sugerat si ucenicilor Lui. Aceasta nu L-a impiedicat, insa, pe Hristos sa Se comporte ca om sociabil. Ba mai mult, vrajmasii Lui, comparandu-L cu asceticul Ioan Botezatorul, ziceau: "Iata om mancacios si bautor de vin". Dar si Sfantul Apostol Pavel zicea despre el insusi ca stie sa traiasca si in lipsa si in belsug. In sfarsit, printre crestini au existat de la inceput nu doar saraci, ci si oameni care aveau avutie proprie.

Dupa cum nimerit s-a observat, nici o alta rautate nu a fost atat de aspru condamnata de Domnul precum iubirea de bogatie. Condamnarea aceasta nu are atat un sens social, cat unul antropologic. Nu urmareste atat de mult combaterea nedreptatii sociale si refacerea dreptatii sociale, cat mai ales eliberarea omului de robia lumii si de puterea celui rau.

Viata crestina, ca viata de libertate, cere dezlegarea de stapania bogatiei, care il oprima pe om si il supune banului. Tanarului care il intrebase in ce fel ar putea deveni desavarsit, Domnul ii raspunde: "Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta si da-o saracilor si vei avea comoara in cer, si vino si urmeaza Mie". Posesia bogatiei materiale il inrobeste pe om si il impiedica sa intre in imparatia lui Dumnezeu. Dimpotriva, dorirea bogatiei imparatiei lui Dumnezeu duce la izbavirea de povara bogatiei materiale si la lepadarea de toata grija vietii.

Relevante sunt aici pildele comorii ascunse in tarina si a margaritarului de mult pret, in care gasirea imparatiei lui Dumnezeu este prezentata ca pricina care il impinge pe om la vinderea intregii sale averi pentru dobandirea acesteia. In felul acesta omul se izbaveste de povara bogatiei materiale, totodata folosind-o ca mijloc de dobandire a bogatiei spirituale.

Crestinii sunt chemati sa aiba indestulare in ceea ce priveste lucrurile materiale, indestulare care este asimilata in esenta indestularii cu putine sau multumirii cu putine. Bogatia si prisosirea sunt de trebuinta doar in cele spirituale.

Pe de alta parte, bunurile materiale - prin a caror dobandire si posesie oamenii se considera bogati - sunt neglijabile fata de totalitatea bunurilor pe care Dumnezeu le da tuturor. "Dumnezeu da imbelsugat", zice Sfantul Ioan Gura de Aur, "toate cele ce sunt mult mai de trebuinta decat banii, precum aerul, apa, focul, soarele si toate asemenea acestora. Nu se poate spune ca bogatul se desfata de raza soarelui mai mult, iar saracul mai putin; nu se poate spune ca mai imbelsugat aer respira cel bogat fata de cel sarac, ci toate sunt deopotriva si de obste. Pentru ce, dar, cele mai mari si mai de trebuinta si sustinatoare ale vietii noastre Dumnezeu le-a facut de obste, iar cele preamici si mai de putin pret - banii, zic - nu sunt obstesti? Ca sa se alcatuiasca viata noastra si sa avem unde deprinde virtutile".

Aceeasi teza, dar cu o mai mare intensitate si radicalism, o aflam si la Sfantul Simeon Noul Teolog. Dupa Sfantul Simeon, toate lucrurile lumii sunt comune tuturor oamenilor, tot asa cum sunt comune lumina si aerul pe care il respiram. Toate au fost facute spre folosul si desfatarea tuturor, fara a le lua cineva in stapanire.

Proprietatea privata este o manifestare aparuta din lacomie. Cei ce sunt stapaniti de patima aceasta, nu sunt in realitate stapani asupra proprietatii lor, ci robi si paznici ai acesteia. Chiar daca dau ceva din cele ce au sau toate cele ce au acelora care au nevoie, nu pot fi considerati demni de lauda, ci tot sunt datori cu pocainta pe durata intregii vieti pentru toate cele cate le tin de atata vreme in mana lor, lipsindu-i pe fratii lor de folosirea acestora.

De aceea bogatii care dau milostenie nu se indreapta prin aceasta, nici nu inceteaza de a fi vinovati de lipsurile si greutatile oamenilor pe care i-ar fi putut ajuta si nu i-au ajutat. Daca, insa, Dumnezeu iarta nedreptatea aceasta si fagaduieste ca va rasplati pe omul care da cu bucurie averea lui fratilor lui saraci, face aceasta spre a-l ajuta sa se tamaduiasca de aceasta boala a sa si sa inceteze de a-si mai pune nadejdea in averea sa, intorcandu-se liber la El si urmand calea poruncilor Lui.

Aceasta pozitie absoluta a Sfantului Simeon Noul Teolog este desigur legata de votul saraciei dat de monahi, carora li se adreseaza. Dar acest lucru nu schimba pozitia lui generala de crestin in ceea ce priveste chestiunea proprietatii private.

De altfel, o pozitie analoaga este si cea a Sfantului Vasile cel Mare, care nu se adreseaza monahilor, ci crestinilor mireni. La intrebarea "pe cine nedreptatesc stapanind asupra celor ce le am?" raspunde: Care sunt aceste lucruri pe care le ai? De unde le-ai luat si le tii in viata ta? Bogatul este asemenea celui ce intra in teatru si impiedica intrarea celorlalti, considerand exclusiv a lui ceea ce se da tuturor. Credinciosul nu trebuie sa se dedea strangerii de avere, ci sa saraceasca, precum indeamna Domnul. Faptul de a detine avere constituie o fapta nedreapta si de condamnat.

Astfel, de pilda, observand ca bogatul nu se deosebeste in esenta de lacom sau, mai mult, de hot, zice relevant: "Cine este lacomul? Cel ce nu se multumeste cu cele ce il indestuleaza. Si cine este cel ce insala? Cel ce ia ale celorlalti. Tu, dar, nu esti lacom? Tu, dar, nu esti inselator, cel ce ai primit cele spre iconomie, pe acestea facandu-le ale tale insuti? Sau, daca cel ce dezbraca pe cel imbracat se numeste borfas, cel ce nu imbraca pe cel gol, putand face aceasta, carei alte denumiri este vrednic? A flamandului este painea pe care o tii tu; a celui gol haina pe care o pazesti in lazile tale; a descultului incaltarea care putrezeste la tine; a celui in nevoie argintul pe care il ai ingropat, incat: pe atatia nedreptatesti, cator ai putea sa le dai".

Aceste teze absolute, care in duhul lor raman irealizabile, trebuie adaptate dupa caz in aplicarea lor. Dupa cum noteaza Sfantul Ioan Gura de Aur, cuvintele Mantuitorului nu trebuie cercetate de unele singure, ci trebuie vazuta cu exactitate si persoana careia ii sunt adresate, si vremea in care se zic, si pricina pentru care sunt rostite.

De altfel aceasta reiese cu claritate si din diferentele pe care le prezinta dupa caz insesi cuvintele lui Hristos sau cele ale Apostolilor in legatura cu folosirea sau posesia bunurilor materiale.

Fiecare crestin este dator sa se lepede de dorinta de a poseda aceste bunuri. Dar lepadarea aceasta nu se poate face pretutindeni, totdeauna si de catre toti in acelasi mod. Datele sociale diferite, contextele istorice, specificul personal si maturitatea duhovniceasca a fiecaruia este firesc sa contribuie la conturarea unor moduri diferite de traire a adevarului evanghelic absolut.

Diferitele raportari - acceptate de Biserica - la bunurile materiale se pot rezuma tipologic la urmatoarele:

a. neavutia sau lipsa proprietatii

b. proprietatea in comun sau obsteasca

c. uzul in comun

d. uz administrativ al proprietatii private.

Fara indoiala, neavutia de buna voie este pentru credincios mai neprimejdioasa decat legatura cu bunurile materiale. Pe locul al doilea vine proprietatea in comun, care a functionat pentru un anumit interval de timp in Biserica Ierusalimului si se pastreaza institutional in viata monahala de obste, adica in chinovii. Proprietatea in comun face simtit la nivelul vietii personale si sociale a credinciosilor scopul dumnezeiestii intrupari si adevarul dogmei Sfintei Treimi.

Legat de proprietatea in comun este si uzul in comun. Dar in vreme ce in cazul proprietatii in comun nu exista proprietate particulara, in cazul uzului in comun exista, dar este pusa la dispozitia uzului in comun.

In sfarsit, in cazul uzului administrativ al proprietatii particulare este acceptata existenta acesteia pentru indestularea credinciosului si ajutorarea celor lipsiti. Reiese insa limpede ca in acest caz pericolul dependentei de avere, ca si cel al folosirii ei egoiste, este foarte grav. Cu toate acestea practica abordata de crestini se distinge mai mult prin folosirea egoista a proprietatii private, in timp ce proprietatea in comun si uzul in comun se limiteaza la cadrul ingust al mediului familial, si aceasta nu totdeauna si nici pentru un timp nelimitat.

Dupa invatatura crestina, omul este iconom sau chivernisitor al bunurilor aflate la dispozitia lui, nu stapan al acestora. Proprietatea particulara, care este o manifestare a lacomiei, nu provoaca doar probleme morale, ci si sociale. De altfel institutia proprietatii particulare nu se refera in esenta la raporturile oamenilor cu lucrurile, ci la raporturile oamenilor intre ei in functie de lucruri.

Proprietatea particulara, ca si limba, are sens doar in cadrul vietii sociale. Nu poate exista proprietate particulara - dupa cum nu poate exista nici limba - a unui singur individ izolat. Despartind intre "al meu" si "al tau", proprietatea particulara raceste raporturile dintre oameni si provoaca dezbinari si conflicte. Totodata, insa, asigura o oarecare libertate individuala in cadrul imperfectei societati umane. Libertatea aceasta, care sta in legatura cu iubirea de sine, este o forma de robie fata de lucrurile lumii. La adevarata libertate se accede prin neavutia de bunavoie. De aceea desavarsirea cea in Hristos este legata de lepadarea oricarei forme de proprietate particulara.

Cand proprietatea particulara supraacopera necesitatile omului si este stapanita ca bogatie neimpartasita, ea comporta pericole pe care cu dificultate le poate infrunta credinciosul. Iubirea, care constituie chintesenta vietii crestine, cheltuie bogatia. Iar cel ce isi iubeste semenul sarac este firesc sa nu tina bogatia pentru sine, ci o cheltuie pentru a acoperi nevoile aceluia.

In fine, nu doar tinerea bogatiei, dar si poftirea acesteia creeaza omului probleme morale si spirituale. Pofta aceasta nu il lasa pe om sa traiasca si sa rodeasca in credinta, ci il duce la moarte spirituala. De aceea credinciosul trebuie sa se simta indestulat ramanand la cele neaparat trebuincioase vietii. Toate cate nu sunt absolut necesare, sunt de prisos. Pe de alta parte cei bogati sunt sfatuiti sa nu se mandreasca, nici sa se bazeze pe bogatia lor, ci sa aiba incredere in Dumnezeu. De altfel, dupa cum remarca Clement Alexandrinul, bogat nu este cel ce are, ci cel ce da la randul sau, "caci darea il arata pe acela fericit, nu averea".

Bogatia si luxul cultiva trufia, pe cand saracia si simplitatea nasc smerenia. in fine, saracia ca alegere personala de bunavoie sporeste libertatea si bogatia spirituala. In acest caz, asa cum observa Cuviosul Isaac Sirul, pe cat omul se lipseste de bunuri, pe atat mila lui Dumnezeu il insoteste si il sprijina dumnezeiasca iubire de oameni. Aceasta saracie de voie il inalta pe om duhovniceste si il face urmator lui Hristos. Cand, insa, saracia este involuntara si nu este corect abordata, il poate aduce pe om la pierzanie. Dupa cum bogatia poate duce la impietrire si trufie, tot asa si saracia il poate impinge la disperare si indiferenta morala. Aceste situatii extreme sunt totdeauna critice. Corecta lor abordare necesita o puternica intrarmare morala si spirituala.

Crestinul, izbavindu-se de robia lumii, devine cu adevarat bogat si imbogateste si pe altii. Bogat nu este cel ce strange bani sau isi satisface la nesfarsit dorintele sale, ci acela care se multumeste cu cate are si nu pofteste mai mult. Dupa cum si invers, sarac nu este cel ce nu strange bani sau nu isi satisface dorintele, ci acela care are multe dorinte nesatisfacute. Ceea ce il face pe om sarac este pofta fara masura sau cu nesat. Cel ce este stapanit neincetat de poftele lui ramane sarac. De altfel, sarac, dupa cum arata si etimologia cuvantului, este acela care "se strange", neputandu-si satisface dorintele. Cu cat omul are mai multe nevoi neimplinite, cu atat mai sarac este. Si cu cat are mai putine nevoi neimplinite, cu atat mai bogat este.

Adica, in ultima analiza, saracia si bogatia nu sunt atat stari obiective, cat mai ales subiective. Si se intampla adesea ca starile subiective sa fie opuse celor obiective. Aceasta, desigur, nu inseamna ca cel in mod obiectiv sarac este in mod subiectiv bogat atunci cand simte necesitati presante sau dorinte nesatisfacute. Avantajul saracului, insa, este ca nu are la dispozitia lui multe lucruri care sa il subjuge si sa ii limiteze libertatea. Adevarata bogatie este ascunsa si cultivata in starea de saracie materiala. Iar crestinul adevarat poate fi sarac, dar sa ii imbogateasca pe multi; poate sa nu aiba nimic, dar sa detina totul. Din contra, cel ce se bazeaza pe bunurile materiale si crede ca este bogat si simte suficienta de sine, in realitate este sarac si chinuit.

Hristos il cheama pe om sa se elibereze de inselaciunea si grija lumii si sa se incredinteze iubirii si proniei lui Dumnezeu. Cel ce se ingrijoreaza nu este liber. Cel liber nu se ingrijoreaza nici in privinta lui, nici in privinta celorlalti. Totodata, insa, nu este catusi de putin nepasator sau lenes. Exista grija nefaptuitoare si fapta lipsita de grija. Dupa cum exista neingrijire (lipsa de griji) faptuitoare si nefaptuire (lene) plina de griji. Hristos cere credinciosilor sa lucreze "nu pentru mancarea cea pieri toare, ci pentru mancarea ce ramane intru viata vesnica".Totodata condamna grijile de prisos care il subjuga pe om. Atentia exclusiva acordata lumii si grijilor ei vine in opozitie cu libertatea si increderea in Dumnezeu.

Cand cineva are simtamantul ca este gazduit in lumea aceasta si ca adevarata lui patrie se afla in cer, fireste ca se ingrijeste in primul rand de aceasta din urma. Dar cand grija lui se limiteaza la lume, este firesc sa isi uite adevarata patrie si sa i se stinga dorul de ea. Abandonarea grijii lumesti nu se datoreaza negarii vietii, ci pregustarii formei ei depline, adevarate; se datoreaza posibilitatii partasiei de comorile viitorului inca din cadrele saraciei prezentului. "Cel ce a gustat din cele de sus dispretuieste cu usurinta pe cele de jos. Dar cel ce nu le-a gustat pe acelea se bucura de agoniseli". Dar nici cel ce nu este gata sa se lepede cu totul de sine nu trebuie sa uite de perspectiva eshatologica. "Socoteste ca ai doua fiice", zice Sfantul Vasile cel Mare, "adica dulcea patimire de aici si viata cea din ceruri. De nu vei voi sa dai toate celei mai bune, macar imparte deopotriva si fiicei neinfranate si celei cumpatate. Nu arata petrecerea cea de aici preabogata, iar pe cealalta goala si imbracata in zdrente". Lepadarea de sine, care este direct legata de credinta crestinului si de asteptarea lui eshatologica, constituie premisa sporirii lui duhovnicesti si a desavarsirii lui.

Ceea ce constituie masura desavarsirii credinciosului nu se poate, insa, transforma in norma obiectiva a vietii sociale. Principiul care se impune in viata sociala este principiul dreptatii. Aceasta trebuie sa constituie etalonul in abordarea problemelor sociale si la nivel legislativ. Pe planul vietii sale personale, miscandu-se in duhul iubirii si al jertfei de sine, credinciosul este dator sa accepte si sa urmareasca saracia pentru desavarsirea lui spirituala. Dar pe plan social este chemat sa lupte pentru eliminarea nedreptatii, care creeaza probleme uriase si situatii extrem de tensionate in societate. Cu atat mai mult, desigur, este dator sa nu nedreptateasca el insusi.

Astazi proprietatea privata se prezinta atat sub forma proprietatilor imobiliare, banilor sau resurselor materiale aflate direct la dispozitia omului, cat si sub forma actiunilor la organisme economice mai vaste, a drepturilor in intreprinderi de tip productiv, a informatiilor sau chiar a veniturilor din fondurile statului. Fenomenul acesta nu schimba in esenta lucrurile, cand se mentine in om duhul iubirii de sine si al dezinteresului fata de ceilalti. De altfel imbogatirea pe nedrept, precum noteaza traditia patristica, se poate realiza si prin bunuri fara caracter economic, atunci cand acestea sunt tinute in mod egoist si nu sunt oferite celor ce au trebuinta de ele.

Masurile cu care sunt apreciate in vremea noastra bogatia si saracia sunt diferite. Astazi saraci nu sunt doar cei care nu au adapost si hrana, ci si cei care nu detin dotarea mecanica elementara pentru casa si munca lor. Iar bogati nu sunt aceia care detin posibilitatile bogatilor din trecut, ci mult mai multe. Bogatia si saracia sunt neincetat actualizate, in vreme ce inegalitatea repartitiei bogatiei devine tot mai mare. Iar acest proces este favorizat de catre economia monetara, adica de economia cu continut monetar si nu productiv, care a promovat globalizarea si este promovata de catre aceasta.

Banul a fost considerat de la inceput primejdios pentru viata spirituala a credinciosilor. Iubirea de arginti, asociata cu vinderea lui Hristos, este numita de Sfantul Apostol Pavel "radacina tuturor relelor". Banul capata in viata oamenilor dimensiuni metafizice si devine Mammona ce se impotriveste lui Dumnezeu. Parerea ca el ar avea doar o importanta economica si sociala, fara implicatii morale, este gresita. Paradoxal, parerea aceasta castiga teren si in domeniul moralei, de aceea nu se vorbeste de obicei despre ban in scrierile morale. Banul are, insa, uriase implicatii morale. Odata cu trecerea timpului si cu trecerea de la moneda nationala la cea multinationala si la cartile de credit, implicatiile morale ale banului au devenit tot mai mari si i-au dat acestuia proportii fantastice, facandu-l atotputernic in lume. Aceasta o spune si frecventa expresie a vremii noastre "banul vorbeste".

Iubirea banului il ucide pe om din punct de vedere spiritual si distruge virtutea crestina prin excelenta - iubirea lui Dumnezeu si a aproapelui - inlocuind-o cu lepadarea de credinta si cu rautatea. Astfel lacomia, ca radacina a tuturor relelor, nu doar ca da nastere abaterilor de la morala, ci duce si la abaterea de la credinta, sau se preface in idolatrie. Pe de alta parte, la nivel social, in vreme ce crestinul este chemat sa isi ajute aproapele cand acela are nevoie, iubirea banului nu doar il impiedica de la acest fapt, dar il si indeamna la exploatarea nevoii aceluia in vederea dobandirii de castiguri. Modalitatea clasica de a exploata aceasta situatie este camata, condamnata cu tarie in Sfanta Scriptura si in traditia Bisericii. Dar si faptul de a considera ca timpul inseamna bani, dupa cunoscuta expresie "time is money", care transforma timpul si viata omului intr-o afacere, arata consecintele distructive ale iubirii banului.

Este caracteristic si aceea ca globalizarea economiei se misca aproximativ in acelasi plan cu economia monetara, care nu urmareste globalizarea economiei de tip productiv, ci globalizarea banului si a exploatarii celor slabi. in felul acesta este promovata o si mai accentuata pauperizare a celor saraci si este accelerata acumularea bogatiei de catre cei mai bogati. in sfarsit, toate acestea sunt insotite de degradarea nivelului spiritual si a vietii morale a societatii.

In aceasta perspectiva se accentueaza si tendinta oamenilor de a cauta castigul facil sub orice forma. Iar cautarea aceasta nu se materializeaza, desigur, ca simplu proces economic, ci se contureaza in cadrul spiritului mai general al vremii si se manifesta prin grave abateri sociale, morale si spirituale. Astfel, desconsiderarea criteriilor morale si treptata disparitie a retinerilor morale (a scrupulelor), specifice epocii noastre, faciliteaza recurgerea la nedreptate, inselaciune, violenta, crima, complicitate, imoralitate si la oricare alta modalitate ilegala de castiguri economice.

Dar si "jocurile de noroc" sunt larg raspandite in epoca noastra si au capatat proportii dramatice. Indeosebi raspandirea lor la noi prezinta in ultimii ani o crestere galopanta. In acelasi timp se stie ca implicarea in astfel de jocuri sfarseste adesea in dependenta de neinvins, care merge pana la sinucidere. Este caracteristic faptul ca in marile cazinouri, unde sunt puse in joc sumele cele mai mari, de obicei nu exista ferestre, pentru a pierde notiunea timpului si, astfel, jucatorul sa fie antrenat in a prelungi jocul. Pe de alta parte, pe durata jocului, schimburile nu se fac in bani, ci in jetoane, incat sa nu fie direct constientizata valoarea baneasca pierduta, in acelasi timp oferindu-se gratuit bauturi alcoolice, pentru a se estompa luciditatea clientilor.

Recurgerea la "jocurile de noroc" este clar imorala, vatamatoare pentru om si daunatoare vietii sociale. Aristotel il considera pe "kybeut", adica pe jucatorul jocului de noroc, in rand cu hotul si talharul. Pe de alta parte, Canoanele Bisericii pedepsesc dedarea la aceste jocuri cu afurisirea sau excomunicarea. Cu toate acestea, "jocurilor de noroc" li se face neincetat publicitate prin mijloacele de informare si sunt sustinute de catre stat din ratiuni economice, cultivandu-se si incurajandu-se aplecarea patimasa a cetatenilor catre acestea. Pentru combaterea acestor tendinte si stari negative nu se poate da o solutie generala si aplicabila in orice situatie. Datele si posibilitatile existente in fiecare caz creeaza cadrul concret al abordarii lor conventionale. Dar cauza reala a lor se afla la nivelul spiritual si moral. De aceea combaterea starilor negative la nivelul normativ este necesara, dar insuficienta fara abordarea lor in paralel si la nivelul persoanei.

Georgios Mantzaridis
Morala crestina, Editura Bizantina"