Despre ... o afacere ratata

„Ori de câte ori suntem în îndoială, trebuie să alegem calea prin care greșim mai puțin.” — Aristotel

Nu ca m-as baga in polemici, dar dupa ce am tot "foiletat", ieri, diversele posturi tv concentrate pe singura problema care a mai ramas "problema" in democratia noastra originala, nu pot sa inteleg incrancenarea cu care anumiti vectori de opinie, de altfel foarte buni profesionisti in domeniu, vor sa disjunge "speta" anului sau, de ce nu, a deceniului.

Astazi, dupa ce am ascultat si cateva raspunsuri ale doamnei "impricinatului in cauza", lucrurile mi se par mai mult decat clare. Cel putin pentru mine, un simplu cetatean.

Am sa ma explic dupa ce voi puncta cateva erori de perceptie pe care le-am receptat tot ieri, in foiletarile mele.

Mai intai faptul ca avocatul Abraham il reprezinta, in instanta, pe fiu si nu pe tatal deja condamnat. Cel putin asa rezulta din "speta" in cauza si nu inteleg (sau inteleg, in particular) de ce se vrea balacarirea lui. Si alti distinsi avocati au aparat si apara clienti din aceasta zona, pentru ca asta le este meseria, iar un avocat de meserie isi apara clientul care, pana la proba contrarie, beneficiaza de prezumtia de nevinovatie.

Apoi eroarea de fapt. Fiul incarcerat pentru santaj nu a facut altceva decat sa-si ceara inapoi banii care au fost dati pentru un scop care nu s-a materializat.

Nu in ultimul rand, s-a uitat faptul ca afacerile de "cumetrie", criticate dar practicate si in alte zone ale politicii noastre, au devenit o traditie pe plaiurile mioritice, caci se poarta. Si, ca in orice afacere, exista mai multe variante: castig-pierdere, pierdere-pierdere sau castig-castig. Si, la fel, exista parteneri si parteneri.

Nu ma bag in zona sensibila a justitiei, deoarece imi avunge avertismentul unui procuror de caz, pensionat pentru rezultate deosebite: "Fereasca Dumnezeu sa vorbeasca B.M...."

Intorcandu-ma, asadar, la "speta" nu inteleg cum cei care apara o anume pozitie nu au inteles ca incuscrirea, asa cum a punctat si doamna respectiva, a fost o afacere pur electorala si ca, asa cum este orice afacere, a avut si anume obiective. De o parte, obtinerea unui numar de voturi care au propulsat UN CANDIDAT la functia suprema in fruntea intrecerii, iar de cealalta parte accesul la "filiera" care se putea crea in jurul unui nume.

Caci, stau si ma intreb ca un simplu cetatean, de ce nu s-au dus respectivii parinti la oricine mare om de afaceri din Top 100, sau la parlamentari binecunoscuti pentru a le solicita sa boteze? 

Pentru ca, asa cum spuneam, intr-o afacere se merge, de regula, pe varianta castig-castig. Sau, mai pe romaneste, iti dau-imi dai. 

Ori, toate acestea s-au concentrat, intamplat si "explodat" in jurul unui singur nume. Si a unei anume etnii, de multe ori in prim-planul media si nu numai.

Acum, ca se intampla, ca in orice afacere, sa ti se mai "traga clapa", nu e o noutate. Doar ca onorabilitatea te obliga sa nu faci asta. Mai ales cand telul afacerii este un nume.

Asa deci, despre ce se vorbeste si de ce ne scundem dupa degete?

Nu s-a intamplat decat sa se rateze o afacere care nu s-a numit nici Skoda, nici Aversa, nici macar Dacia sau Flota. S-a numit, pur si simplu, afacerea Basescu.

Un simplu nume, nu?

Dar ce nume! 

De ce nu ma bucur

„Perlele nu se află pe malul oceanului. Dacă vrei una, trebuie să te scufunzi după ea.” — Proverbe chinezești

In conjunctura actuala si pentru cate mi-a fost dat sa indur, dupa mizeria cu votarea unei legi controversate in decembrie 2010, situatia prezenta a unei anume familii si personalitati, practic in cadere libera, ar trebui sa ma bucure.

Nu este asa, cum nu ma bucura nici reactiile (sau anumite reactii) si nici lipsa lor din partea altor personalitati si institutii abilitate.

Dupa acel decembrie insangerat, cand marea majoritate a fostilor mei colegi sau camarazi au aclamat o condamnare la moarte, in ziua sfanta a sarbatoririi Nasterii Domnului (ce sa faci, asa este cand conduc liber-cugetatorii), nu prea am avut multe momente de bucurie "cetateneasco-patriotica".
Caci, foarte pe scurt, mineriadele m-au invatat, la timpul lor, ca este mai bine "sa muncesti si sa nu gandesti", guvernarea Conventiei ca "securitatea a subminat democratia si a invins" iar pentru a "trai bine" este mai bine sa emigrezi decat sa ajungi sa constati ce implicatii au anumitre glume gen "Adriane nici nu stii cat de mic incepi sa fii".

Toate astea nu m-au bucurat, cum nu m-a bucurat nici situatia, criticata de majoritatea, in care am parasit un serviciu din mult mai multe cauze decat s-ar fi putut vedea asa, superficial, la momentul respectiv.

Am avut, insa, sansa sa cunosc si alte "dimensiuni", intre care si cele spirituale.

Si asa am aflat multe relevante si raspunsuri la "intrebarile vietii", intre care si faptul ca "cine sapa groapa altuia cade el in ea" nu este un vechi proverb romanesc ci o invatatura ce isi are sorgintea in Cartea Cartilor.
Tot acolo, in indrumarul pe care alesii si numitii nostri al trebui sa-l studieze cu mai multa atentie, se afla si urmatorul mesaj, care ar trebui sa dea de gandit multora din cei care, pribabil, jubileaza acum:

"Nu te bucura de caderea vrajmasului tau si sa nu ti se inveseleasca inima cand se poticneste el" (Prov.24:17)

De asta nu ma bucura "speta" cu care suntem confruntati, ca tara si natiune manipulata, dezinformata si dezorientata nu doar de cei care ne conduc ci si de prietenii nostri externi care, chipurile, ne sprijina dar impun niste standarde si cerinte la care trebuie sa vegheze si sa se raporteze doar simplii cetateni. Caci asa reiese din involburata realitate pe care trebuie sa o suportam, pentru ca am vrut democratie.

Si la ce mi-ar folosi bucuria?

Proverbul de inceput, la fel de plin de intelepciune, ne arata ce inseamna si ce presupune bucuria: munca, curaj, sacrificiu. Caci pentru a putea culege o perla, de care sa te bucuri, ai nevoie de toate trei si mai mult decat atat.

Dupa aproape un sfert de veac de democratie originala se demonstreaza ca, inca, nu am invatat nimic despre libertate si democratie. Doar ca perversitatea, inclusiv cea politica, nu are frontiere, orientare sau coloratura. 

Poate fi acesta motiv de bucurie?

Despre ... o crasa ...

„Experiența ne învață că oamenii nu învață nimic din experiență.”— George Bernard Shaw

Imi propusesem sa redau cu totul alte ganduri astazi, mai ales dupa ce media noastra a prezentat si prezinta gestul inedit, extraordinar sau, poate pentru unii, fara nici un semns al unor suporteri la Campionatul Mondial de Fotbal. Si cum ascult stirile radio de la primul moment al "demararii" spre munca, chiar cu asta voiam sa "navighez".

Iata, insa, ca spre sfarsit de periplu pe drumurile judetului am avut dat sa ascult, tot la radio, niste lamentari jalnice din partea unui ministru care incerca sa justifice, impardonabil, neputinta clarificarii unor aspecte care tin de mult mai multe aspecte decat de o privatizare (sau mai multe) ratata tocmai in domeniul sensibil al transporturilor.
Nu voi intra in detalii pentru ca, cel putin asa gandesc eu (si nu stiu cum altii nu gandesc la fel) si cred, transporturile feroviare reprezinta mai mult decat o afacere, reprezinta o chestiune de siguranta nationala.
Se cunoaste un precedent, petrecut cu cateva  decenii bune in urma cand, datorita infrastructurii "subrede", intr-o tara vecina s-a intrat ca in branza, ulterior recurgandu-se la masuri care costa si in prezent timp si efort la granite.

Si uite asa s-au nascut gandurile de astazi.
Din lamentarile si, mai mult, neputinta "organelor" de a stabili cauzele reale ale dezastrului din transportul pe calea ferata am inteles de ce justificarile de genul "transportul auto a acaparat o buna parte din sector" fac ca sa se piarda esenta problemei.

Dar eu nu voi atinge aceasta esenta, atata timp cat exista mijloace si metode cu competenta in domeniu si personal, cu grade si functii care ar fi trebuit, deja, sa dea raspuns. Punctez doar aspectul cel ma  relevant, dupa mine, in "speta" care tine, nu numai aici ci peste tot unde s-a facut o asa-zisa privatizare si s-au infiintat societati "paralele", adica pe acelasi profil, de profesionalism si de identificare si curpinde si raspunsul la o intrebarea esintiala: cine si cum a reusit sa faca posibila existenta "concurentei private" in domeniu? Nu mai pun o a doua intrebare care, deja, ar fi trebuit pusa demult iar "judecata" dusa mai departe.

Nu ca ar fi prea mult pentru mine, dar prea li s-ar da mura-n gura celor platiti sa descalceasca itele incalcite ale aparitiei "capitalismului mioritic", chiar si in conditia in care nimeni nu a intrebat cum s-a facut primul milion de dolari.

Ieri, intr-o anume emisiune, un poet, acum amintire, tocmai isi prezenta unul dintre poemele inchinate tarii, deplangand "saraca tara saraca" cum a ajuns sa arate Romania.
Si totusi nu este asa, caci inclusiv distinsul intervievat la care am facut referire ieri spunea, su subiect si predicat, ca "ROMANIA ESTE O TARA BOGATA!".

Pacar ca o crasa ... (las la aprecierea fiecaruia alegerea termenului) a facut ca noi sa nu ne vindem tara (asa cum, iarasi, punctez ca a afirmat celebrul om de afaceri) ci sa o dam pe gratis.

Despre ...o lectie de responsabilitate

„Libertatea nu înseamnă lene și nepăsare. Libertatea este responsabilitate. Dacă tu nu-ți asumi responsabilitatea, o face altcineva pentru tine. Așa devii sclav.” — Osho

Intr-o zi lasata tocmai pentru spiritualitate, meditare si, nu in ultimul rand, fapte bune facute in credinta (cum explica, intr-o emisiune tv, un preot) am gasit cu cale, contrar planurilor facute, sa urmaresc o discutie mai mult decat interesanta. Incitanta, i-as spune. Si nu cu oricine ci cu o personalitate marcanta a societatii noastre, respectabilul om de afaceri Ion Tiriac.

Nu vreau sa intru in detaliile emisiunii in care a fost prezent, ci sa punctez doar doua aspecte care mi s-au parut relevante, incepand cu fraza de la care au pornit gandurile de astazi, desi imi propusesem tacere (redarea este aproximativa, pur din memorie): "...domnule, ce sa mai astept la cei 75 de ani ai mei. Nu am asteptat destul saizeci si ceva de ani?".

Avand, deci, aceasta fraza ca laitmotiv (si sugerandu-le si celor indreptatiti, prin alegere si numire, la gestionarea treburilor Romaniei, tara care, dupa cum afirma domnia sa, ar trebui sa fie in cu totul alta zona de dezvoltare, sa mediteze, si nu numai, si ei la ea), gandurile au fost directionate spre doua "spete" esentiale ale dezvoltarii noastre postdecembriste: relatiile externe si politica interna.

In ceea ce priveste externul, am retinut surprinderea cu care si-a privit interlocutorul la intrebarea "spinoasa" privind relatiile ruso-germane si discutiile dintre cancelarul german si presedintele rus. Si reactia, transanta, spune totul (redau tot din memorie): "... domnule, presedintele Putin vorbeste germana la perfectie, iar cancelarul Merkel rusa la perfectie. Cum credeti ca nu s-ar putea intelege, cand doua conducte trec prin Marea Nordului tocmai pentru a varienta Ucraina si celelalte tari baltice?". Si a punctat modul in care, in lume, se fac si mentin legaturile, mai ales din punct de vedere al rentabilitatii lor.

Aici m-a "lovit" remarca pertinenta si foarte categorica: "... noi am intors spatele si rusilor si chinezilor ..." fara a mai retine ceea ce realizatorul incerca sa "improvizeze".

O realitate care, dupa parerea mea, ne costa si ne va mai costa.

Nu mai abordez problemele strict economice pe care le-a "disecat", inclusiv cu ratarea afacerii Mercedes si a doua fabrica Logan din Maroc. Analistilor economici le-as recomanda revederea si aprofundarea interviului respectiv.

Referitor la a doua problema, cea de politica, trec cu vederea parerea, la fel de pertinenta dupa care romanii ar trebui chemati, printr-un referendum, sa-si decida forma de guvernamant pe care o doresc, nu arbitrar, dupa niste "alesi" mai mult sau mai putin interesati (sublinierea mea) si retin o idee mai mult decat importanta, esentiala zic eu, pentru dezvoltarea democratiei noastre reale, nu originale. De fapt doua, dar ambele de inspiratie americana.

Prima, legata de imunitate, a reiesit din povestirea unei intalniri cu presedintele Senatului american. A doua, priveste viitoarele alegeri prezidentiale si candidatii care sunt si vor mai aparea.

Daca pentru prima idee nu prea am ce sa comentez, tinand cont de "solidaritatea" parlamentara, aici fara frontiere si diferente de doctrina sau culoare politica, desi americanii ne-au explicat de ce, in democratie, toti sunt egali in fata legii, a doua idee o pot discuta, caci mi se pare mai mult decat interesanta.

Vor aparea cativa candidati la importantele alegeri prezidentiale.  

In discutia purtata s-a sugerat, cu subiect si predicat, ca onor partidele cu pretentii prezidentiale, unite intr-o dreapta sau stanga de conjunctura sa procedeze tot ca la americani: "... domnule, fiecare din dreapta sau stanga pretendenta sa-si aleaga, in interior, candidatul propus pentru alegeri si sa avem, asa cum este normal, doi candidati - unul al stangii si unul al dreptei - care, intr-adevar sa arate ce si cum. Cat priveste un independent, sa fim realisti, nu are nici o sansa, din varii motive..." (redare, la fel, aproximativa).

O lectie importanta cu si despre libertate si democratie, asta am gasit in minutele in care am urmarit emisiunea "Dupa 20 de ani", de astazi, emisiune care mi-a "directionat" si gandurile. 

Lectia, insa, este mai ampla, in tot plinul ei, caci emisiunea a abordat mult mai multe aspecte, inclusiv pe cele sportive. Si merita revazuta, analizata, disecata si, eventual, testata pentru evaluarea competentei, de la cel mai mic la cel mai inalt nivel.

Odata cu aceasta lectie, am gasit si un raspuns la problema responsabilitatii, sau a lipsei de responsabilitate, care ne marcheza existenta mioritica prin incapacitatea liderilor nostri de a invata ceea ce, cu adevarat, merita invatat. Inclusiv din greseli, asa cum sublinia si celebrul intervievat de astazi.

Tot din Cartea Cartilor, randuri cu care inchei :

1 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori!	1 (Un psalm al lui David, nescris deasupra la evrei.) Fericit barbatul, care n-a umblat in sfatul necredinciosilor si in calea pacatosilor nu a stat si pe scaunul hulitorilor n-a sezut;
2 Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!	2 Ci in legea Domnului e voia lui si la legea Lui va cugeta ziua si noaptea.
3 El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.	3 Si va fi ca un pom rasadit langa izvoarele apelor, care rodul sau va da la vremea sa si frunza lui nu va cadea si toate cate va face vor spori:
4 Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul.	4 Nu sunt asa necredinciosii, nu sunt asa! Ci ca praful ce-l spulbera vantul de pe fata pamantului.
5 De aceea cei răi nu pot ţine capul sus în ziua judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi.	5 De aceea nu se vor ridica necredinciosii la judecata, nici pacatosii in sfatul dreptilor.
6 Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire.	6 Ca stie Domnul calea dreptilor, iar calea necredinciosilor va pieri.

(http://www.ebible.ro/biblia/paralel/cornilescu-ortodoxa/psalmi/1/)

Despre ... tinta

"Pentru cei mai mulți dintre noi, marele pericol nu este că țintim prea sus și nu reușim, ci că țintim prea jos și reușim." - Michelangelo

Ingandurat de ceea ce se intampla aici si in lume, m-am intrebat care sa fie motivul.

Sa ma explic.

Aici, adica in spatiul in care, alaturi de milioanele de conationali ne ducem traiul, ca simplii cetateni si incercam sa supravietuim contrar tuturor eforturilor pe care maharii si politicienii de conjunctura (acei "ticalosi" de ciocoi noi cu bodygoard) si profitorii libertatii prost intelese, le fac pentru a ne aduce la stadiul de iobagi ai democratiei, de fapt a noii exploatari a omului de catre om.
Ascultam, cu cateva zile in urma o dezbatere, la radio, pe tema noii conjuncturi in relatia angajat-angajator, iar cineva din minister explica cum ca patronii nu exploateaza, prin marirea timpului de lucru si reducerea salariului mana de lucru ci fac reduceri de cheltuieli, subliniind ca altele sunt "reperele" in economia concurentiala. Explicatii puerile si fara sens, mai ales pentru ca certifica valabilitatea citatului de la inceput.
Si asta ar fi doar o latura a problemei, caci daca ma "arunc" iarasi in volbura politicului, tinta nu este jos ci superjos, undeva sub pamant.

In lume, adica in cele patru vanturi, pentru ca am ramas consternat de ceea ce noi, oamenii suntem in stare sa facem motivand ca tintim in sus.
Ma gandesc la situatia periculoasa din Orientul Apropiat si la niste analize pertinente gasite in media online cu privire la "mostenirea presedintelui Bush in Iraq", tinta acum ratata daca se iau in calcul ultimele evenimente (scuze, daca redarea nu este exacta). Ma gandesc la conflictul tot mai aprins din vecinatatea noastra imediata, dar si la miscarile "imprevizibile" pe care viitorul ni-l poate oferi dintr-o analiza superficiala si o tintire mult prea joasa, desi se pretinde contrariul. Si, nu in ultimul rand, ma gandesc cat de jos tintim daca am ajuns ca noi, oamenii, sa construim roboti care sa ajute si la altceva decat in gospodarie. In sprijinirea noastra psihica, emotionala.

Gandurile acestea mi s-au conturat urmarind un canal tv care, cred, nu prea este urmarit de marele public, avid dupa senzationalul tabloid. Nici popularizat, caci contravine spiritului uman contemporan, in alergare tot mai accentuata dupa "ego" si, din pacate, dupa "dumnezeul om".

Si am inteles motivul tintirii noastre gresite si pericolul care-i insoteste traiectoria. Doua pasaje din Cartea Cartilor il subliniaza:

Primul este un psalm (http://www.ebible.ro/biblia/paralel/cornilescu-ortodoxa/psalmi/131/):

1 (O cântare a treptelor. Un psalm al lui David.) Doamne, eu n-am o inimă îngâmfată, nici priviri trufaşe, nu mă îndeletnicesc cu lucruri prea mari şi prea înalte pentru mine.	1 (Un psalm al lui David. O cantare a treptelor.) Doamne, nu s-a mandrit inima mea, nici nu s-au inaltat ochii mei, nici n-am umblat dupa lucruri mari, nici dupa lucruri mai presus de mine,
2 Dimpotrivă, sufletul îmi este liniştit şi potolit ca un copil înţărcat care stă lângă mama sa; da, sufletul meu este ca un copil înţărcat.	2 Dimpotriva, mi-am smerit si mi-am domolit sufletul meu, ca un prunc intarcat de mama lui, ca rasplata a sufletului meu.
3 Pune-ţi nădejdea în Domnul, Israele, de acum şi până în veac!	3 Sa nadajduiasca Israel in Domnul, de acum si pana in veac!

Al doilea, o simpla constatare:

19. Tu crezi ca Dumnezeu este unul si bine faci; dar si dracii cred… si se infioara!
(http://www.ebible.ro/biblia/paralel/cornilescu-ortodoxa/iacov/2/)

Spre ce tintim si ce urmari are tintirea noastra sunt gandurile acestei zile simple, la care mi-am propus sa reflectez mai mult si maine.

Se merita, chiar si in contextul acestui al 21-lea secol, atat de libertin si, parca, fara nici o tinta. 

Despre ... curiozitati

„Iubirea este un ocean incomensurabil. Monoton pentru spiritele incomplete. Plin de frumuseți pentru marile spirite.” — Honoré de Balzac

Am ales acest citat al celebrului autor al "Comediei umane" pentru ca, in abisul absconsei noastre democratii originale, totul seamana a comedie. Horror. Asa simt de cateva zile urmarind, in treacat, realitatea tabloida in care suntem obligati sa existam, pentru ca "ne-am nascut in Romania si asta ne ocupa tot timpul".

Motive, cate in luna si in stele. Si pentru ca prea este dezbatuta "schisma" si "reafirmarea" (prin disparitie) a partidului spre care am avut si eu oarecari inclinatii (doar am fost simpatizant al UFD), nu ma voi mai lega de "speta" in cauza, cum nu mai voi mai lega nici de celelalte "gaselnite" politice.

Astazi mi-au "sarit in atentie" doua elemente de valoare, nu pentru spetele abordate ci pentru democratia in sine care, dupa parerea mea, nu are nimic de a face cu circul pe care-l suportam, cu stoicismul nostru caracteristic mioritic.

Iar gandurile mi s-au nascut in urma vizionarii unui documentar biografic, ce-i drept doar foarte pe scurt, despre Ronald Reagan (probabil in derulare si la momentul in care scriu aceste randuri), din curiozitate. Dar nici o referire la cel ce a fost ci doar la ideea care mi-a transmis-o si care completeaza, perfect, citatul de inceput: iubirea.

Am vazut, in scurtele secvente cum candidatul Ronald Reagan, dorind sa readuca democratia americana acolo unde-i era locul ( in declin, sau vrie - cum imi place mie sa spun dupa guvernarea Carter) si-a facut campanie ca si cum nu si-ar fi dorit sa castige, punand accent pe adevar, demnitate si moralitate. Ca a reusit sau nu, nu sunt eu in masura sa analizez. Realitatea a demonstrat-o.

Ma intorc la cele doua "elemente de valoare".

Primul, modul in care o personalitate juridica de prestigiu s-a implicat intr-un caz "special", nu doar prin "actorii" care-i animeaza scenariul ci, mai ales, prin implicatiile reale asupra adevaratei separatii a puterilor statului.

Nu fac nici o referire pro sau contra pentru ca media deja il dezbate. Nu fac nici presupuneri caci, presupunand ca suntem intr-o democratie reala ma astept ca adevarul, demnitatea si moralitatea sa prevaleze chiar si pe dulcele nostru plai. Nu fac nici speculatii deoarece o tacere grea, parca de rau augur, pare sa se fi lasat peste infatuata echipa recent perdanta.

Sunt curios ce se coace in anume cabinete si ce reactii vom vedea in cel mai scurt timp. Caci, nu-i asa, se stie ca "sangele apa nu se face". Sau s-au uitat precedentele?  

Al doilea, iminenta aparitie a unei anume carti care, dupa cum i se face reclama, va zgudui "nezguduitul".

Cum nu mi-am luat atestatul de analist, nu ma pot baga in "cestiuni de cea mai mare importanta" care se spera a aparea. De la evenimentele post-revolutiei din 1989 si pana in prezent nimic nu a demonstrat ca "dezvaluirile" au produs macar un pui din ce a produs, de exemplu, "Afacerea Watergate".

De fapt, din toata istoria noastra postdecembrista nu am vazut, poate nici nu am mai avut acces la surse, vreo reactie la toate dezvaluirile post factum. Chiar recent citeam, in media online, despre implicarea unui anume presednite in activitati caracteristice mediului "intelligence" fara nici o reactie relevanta.

Si ce folos sa aduni maculatura cu privire la "razboiul secret", atata timp cat spetele bine pazite si secretizate vor face lumina, daca vor face, atunci cand "si noi vom fi tarana"?

Sunt curios, asadar, ce elemente de noutate va aduce cartea, daca va aduce si daca, in special, va antama problematica spinoasa a"sistemului" (caci asta ar fi, cu adevarat, relevant tinand cont ca personalitatile "marcante" ale spetei au fost, intr-un anume moment dat, pioni pe aceeasi esicher. Sau nu?)

Cu aceste curiozitati revin la citatul de inceput, specificand ca nu iubirea erotica m-a "directionat" spre gandurile de astazi ci "iubirea" de mosia numita Romania. Care iubire nu se prea regaseste la "marile spirite" politice care ne conduc ci altundeva, la cei neluati in seama, ba chiar batjocoriti care simt, traiesc si lupta, cu adevarat, romaneste.

Despre ... altfel

„Mă înfuriam că nu am cu ce mă încălța, dar am întâlnit un om care nu avea picioare.” — Proverbe chinezești

Urmaresc, asa cum spuneam si alta data, un post de radio care mi se pare mult mai "preocupat" decat cele comerciale, R.R.A. Si spun "preocupat" intre ghilimele nu pentru a evidentia ceva peiorativ ci tocmai pentru a pune in valoare diversitatea stirilor si materialelor, de la politica si sport la spiritualitate. Recent, am ascultat un material despre un roman care, dintre multele exemple date, poate fi luat drept "studiu de caz" pentru mioriticul care nu ne da pace. 

In speta, dupa un accident de mina groaznic, respectivul drept exemplu nu s-a izolat, nu s-a blazat, nu s-a autocompatimit ci, pur si simplu, a devenit "o realitate" in localitatea in care-si duce traiul, cantand la vioara, indiferent de zi sau stare meteo.

Nu vreau sa lungesc povestea care, dupa parerea mea, ar trebui nu numai mediatizata ci si studiata. Caci, alaturi de "minuscula" "O vorba buna" care, la fel -dupa parerea mea, ar trebui pusa ca "revista a presei" pe masa oricarui politician, sef, comandant sau  duhovnic si o recomand spre "urmarire" cu mare caldura, inclusiv pentru cei care urmaresc, exemplele cu astfel de romani ALTFEL ar trebui sa umple golul imens in care traim, pentru ca suntem atat de "in ton" cu proverbul chinezesc sus postat.

M-a impins la aceste ganduri stirea despre "omul momentului", caci ce altceva poate fi mai interesant decat o analiza a modului in care va fi realizata, daca va fi, salvarea unuia dintre cele mai importante partide ale libertatii si democratiei noastre. 

Nu vreau sa fiu rautacios, dar de la propunerea ca Majestatea Sa, Regele sa candideze la alegerile prezidentiale (1992) si pana in prezent, vria continua in care a intrat respectivul partid demonstreaza inconsistenta urmasilor marilor si ilustrilor liberali si, de ce nu, a celor care, conform proverbului, "au pierit pe limba lor".

Nu stiu ce si cine o fi de vina dar, pentru situatia de fapt si "speta" data, gandurile m-au dus la un alt "titan" al neamului care spunea, in versurile sale:

"Dintre sute de catarge

       Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
       Vânturile, valurile?

Dintre pasări călătoare
       Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
       Valurile, vânturile?

De-i goni fie norocul,
       Fie idealurile,
Te urmează în tot locul
       Vânturile, valurile.

Nențeles rămâne gândul
       Ce-ți străbate cânturile,
Zboară vecinic, îngânându-l,
       Valurile, vânturile."    (http://ro.wikisource.org/wiki/Dintre_sute_de_catarge)

Astfel, cred ca dupa atatea "dintre sute de..." ar trebui sa vedem si un liberalism ... altfel. Nu-i asa?