Dupa ani si ani!

Am revenit dupa o luna (si-un an, nu?) si dupa greaua incercare de a ma dumiri cum, ce si, mai ales, de ce. Ca lucrurile erau limpezi pentru mine, o spun postarile anterioare, unele mai bune, altele nu. Dar astazi, dupa ce am primit pe FB un material si l-am citit, parca m-am limpezit si mai mult. Pentru ca, desi vechi de sase ani, analiza merita inca atentie. Nu comentez foarte mult ci o redau asa cum am gasit-o pe https://flori-balanescu.blogspot.ro/2012/01/romania-nu-uita-nu-ai-cu-cine-vota.html. Merita analizata si reanalizata pentru ca scoate in evidenta o multime de lucruri si evidentiaza, in principal, unde si cine sta la baza originii raului care ne macina dupa ani si ani. Aici si nu peste hotare asa cum, nefericit, incercam sa "aruncam pisica" in incercarea disperata de a scapa de vina care, postdecembrist, ne dezbina pentru a fi stapaniti.

"FLORI BĂLĂNESCU: „ROMÂNIA, NU UITA: NU AI CU CINE VOTA!”

Am 43 de ani, am „făcut” Revoluţia, mitingurile împotriva lui Iliescu şi a puterii neocomuniste, Piaţa Universităţii şi Mineriadele şi acum, iată, o mini-Piaţă a Universităţii. Trecând peste toate detaliile care se prefiră în ultimele zile, şi care nu fac decât să aţâţe zâzanii în paharul cu nemulţumiri de tot felul, consider că am discernământul necesar să spun câteva cuvinte despre ce se întâmplă.

Unul dintre cele mai evidente lucruri este că românii s-au săturat să audă că va fi bine, iar binele acela se tot depărtează, ca o Fată Morgana ce seamănă tot mai mult cu chipul hidos al manipulării ideologice. La adăpostul acestei manipulări subtile şi complexe (chiar dacă sesizăm la un prim nivel al percepţiei o serie de metode din arsenalul binecunoscut) îşi fac de cap şi îşi trăiesc viaţa – fără să aibă problemele noastre, ale celor mulţi – aşa-numiţii oameni politici de toate denumirile. Căci, am ajuns la un alt aspect foarte evident: toţi sunt la fel, deşi se îmbracă după mode diferite. Sau, cumva mai plastic, dar grăitor, cum am tot scris zilele trecute: partidele româneşti sunt cioburile aceleiaşi oglinzi, ce s-a spart în decembrie 1989. 

Să nu ne prefacem că nu ştim: am fost mereu un segment relevant aceia care nu au avut cu cine să voteze, iar soluţia alegerii „răului cel mai mic” nu are cum şi nu trebuia să funcţioneze într-o lume ieşită dintr-un sistem totalitar. Numai că în decembrie 1989 şi în lunile ce au urmat s-au aruncat la „facerea de bine” toate târfele versate ale activismului comunist, iar foştii deţinuţi politici care au încercat să se implice nu au făcut decât rău. Să nu ne mai scandalizăm, vă rog, când cineva pune aceste victime ale regimului concentraţionar într-un context mai puţin favorabil. Sunt unul dintre nu mulţii oameni din ţara asta care se ocupă de recuperarea memoriei lor! Aici e vorba de implicarea în politică: nici PNŢ, nici PNL, cu atât mai puţin PSD-Independent al lui Titel-Petrescu, nu mai existau în 1989. Iar scenariile din celulă ale unor membri ai diverselor partide erau escapade periculoase într-o lume imaginară. Şi s-au hrănit nepermis de mult din ele. Au fost luaţi pe nepregătite în 1944 şi au ajuns majoritatea absolută în puşcării, nu neapărat pentru că s-au împotrivit, ci numai în virtutea faptului că reprezentau politic Vechiul Regim ce trebuia să dispară. Suferinţa lor nu este de aceea mai mică, foarte mulţi dintre ei s-au comportat în puşcăria politică exemplar, dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume. În realitate, în decembrie 1989 ei erau mai nepregătiţi de a face politică decât tinerii necompromişi, dar setea de revanşă i-a învins. Le-a lipsit discernământul. S-au îmbulzit să preia comanda, uitând ce însemnase regimul comunist prin Securitate pe spinarea lor. Nu şi-au dat seama că le sufla tocmai Securitatea şi în ceafă şi ce să facă. În loc să fi împins în faţă, consiliindu-i, nişte oameni tineri, care să fi inspirat încredere şi puterea tinereţii. După zeci de ani în care au fost nevoiţi să stea cuminţi acasă şi să se gândească la tinereţea lor politică, aşa cum rememorezi un basm, brusc, în decembrie 1989 au uitat ce înseamnă mecanismele Securităţii şi au profitat în felul lor de sacrificiul imberbilor noştri compatrioţi. Psihologic, este de înţeles. Strict politic şi civic, este inacceptabil. Aşa se face că în loc să fi pregătit un sâmbure de societate civilă, au făcut pe martirii anonimi, unii dintre ei au colportat deliberat zvonurile Securităţii în timpul Mişcării pentru drepturile omului, mişcare iniţiată de Paul Goma în iarna-primăvara lui 1977, dar şi câteva luni mai târziu, când s-au răsculat minerii din Valea Jiului. Au făcut mult rău, deoarece tineri nemânjiţi ideologic au avut încredere în ei – credit oferit gratuit prin simpla calitate de foşti deţinuţi politici, dar în detrimentul unor mişcări ce aveau toate şansele de a se materializa, aşa cum sună o lozincă strigată zilele astea, în: „ROMÂNIA, TREZEŞTE-TE!” Cehoslovacia – cel mai invocat exemplu în ultima lună, s-a trezit pentru că a avut cine să strige! Un vuiet copleşitor se naşte din unirea multor strigăte mici. Havel nu a ajuns „mare” numai pentru că era talentat şi bine intenţionat, ci pentru că a fost susţinut de o mulţime de compatrioţi conştienţi de regimul în care trăiau şi de drepturile lor.

Să nu ne mai amăgim, măcar acum, după 22 de ani, să punem toate lucrurile la locul lor. Să nu ne mai minţim singuri: suferinţa părinţilor şi bunicilor noştri a fost provocată de răutatea şi reaua-credinţă a părinţilor şi bunicilor noştri. Nu este niciun paradox, este realitatea. Pentru că şi activiştii, şi securiştii, şi turnătorii au fost şi sunt părinţii şi bunicii unora dintre noi. Şi, ce este mai grav, după 1964 s-au minţit şi au convieţuit. Şi ne-au lăsat nouă moştenire această lume hidoasă în care actualul preşedinte nu culege decât ce a plantat: a condamnat comunismul pe hârtie, iar binele nostru a rămas tot o inscripţie pe hârtie. Se vor întreba pragmaticii zilelor noastre, deştepţii care fac analize de tot soiul – aburindu-ne cu cifre şi statistici, cu ratinguri de ţară şi aşa mai departe, ce legătură directă este între falsa condamnare a comunismului şi situaţia de criză economică, politică, socială şi, mai ales, morală.

Este! Dacă s-ar fi vrut condamnarea comunismului, atunci s-ar fi pus în practică lustraţia! S-ar fi făcut reforma Justiţiei! Să mai continui? Nu cred!

Dar cred că noi toţi ştim lucrurile astea, numai că nu toţi suntemfraieri! Adică, liberi!

Cea mai cruntă problemă a noastră, a celor fraieri, este: „ROMÂNIA, NU UITA: NU AI CU CINE VOTA!”

Suntem aici pentru că atât urmaşii direcţi ai PCR, cât şi rămăsiţele PNŢ şi PNL - preluate de băieţii abili - NU AU VRUT să adopte Legea lustraţiei."

      

Pentru corectitudine - O INTREBARE

Avand in atentie multele mesaje care au invadat FB-ul si nu numai, mi-am permis sa fac copy-paste pe un articol deosebit de interesant gasit pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Constitua_Romaniei_din_1923.
Iata-l, fara referintele corespunzatoare:

"Constituțiunea României din 29 martie 1923 (cunoscută și sub numele, incomplet și incorect, de „Constituția din 1923” - fiindcă constituțiilor li se precizează întotdeauna ziua, luna și anul intrării în vigoare) este Constituția României adoptată după Marea Unire. A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1938 și apoi (cu restricții) în perioada 1944-1947.

Elaborat în 1923, proiectul Constituției a fost supus dezbaterii parlamentare. După ce a fost adoptată de Parlament, a fost sancționată și promulgată de Regele Ferdinand I la data de 28 martie 1923 și publicată în Monitorul Oficial No. 282 din 29 martie 1923, dată la care a intrat în vigoare.

Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al vieții politice. El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și avea rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.

Această constituție legifera principiul separării puterilor statului:

• puterea legislativă - exercitată colectiv de Adunările legislative (Senat și Adunarea Deputaților) și Rege;
• puterea executivă - încredințată Regelui, care o exercita „în modul regulat prin Constituțiune” (prin intermediu lGuvernului format de partidul sau alianța care câștigă alegerile parlamentare). Formula sintetică care exprima acest principiu, larg cunoscut de public, era Regele domnește, nu guvernează.
• puterea judecătorească - atribuită Înaltei Curți de Casație și Justiție și instanțelor de judecată.

Această constituție a contribuit la consolidarea Marii Uniri și a creat cadrul democratic al vieții politice din România până în anul 1938, când s-a adoptat prin plebiscit Constituția României din 1938.

Întrucât Constituția din 1938 era un document mai puțin democratic decât cea din 1923 (fiind elaborată sub presiunea politică a creșterii totalitarismului nazist și sovietic în întreaga Europă), după evenimentele de la 23 August 1944, Regele Mihai a repus în vigoare Constituția din 1923. Dpdv juridic, ea a fost în vigoare (cu multe restricții și încălcări de facto, generate de ocupația militară sovietică și de creșterea continuă a influenței politice a comuniștilor) până la lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, când Partidul Comunist Român, ajutat de ocupanți, a obținut, prin șantaj și amenințare cu forța, semnătura Regelui pe un act nelegal de abdicare. În aceeași seară, printr-o ședință măsluită a Adunării Deputaților (care se afla în vacanță parlamentară, aleșii nefiind nici măcar prezenți, ci plecați în circumscripțiile teritoriale!), comuniștii au dat o aparență de legalitate loviturii de stat, „desființând” (sic!) nu doar instituția Monarhiei, ci și Constituția în vigoare. A urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea Constituției totalitare a Republicii Populare Române, survenită la 13 aprilie1948.^[1]."

Cum nu sunt istoric sau jurist, las specialistii sa "digere" eroarea fundamentala facuta imediat dupa 1989, mai ales "in lumina" ultimului paragraf pe care l-am evidentiat. Iar fraza chieie am scos-o in evidenta prin culoarea rosie, a comunismului care, cel putin teoretic, a fost condamnat si aruncat la groapa de gunoi a istoriei (daca e asa!?!).

Ca simplu cetatean, deci, intreb: daca actul din 1947 a fost unul trucat, masluit si, deci, actualmente ILEGAL, ce ne impiedica sa revenim la legalitate, atata timp cat vorbim de democratie, libertate si justitie intr-o tara, iata, vorbeste tot mai mult de intoarcerea la normalitate?

Iar ca subiect de meditare a modului in care politicul poate sa fie angajat si in altceva decat interese meschine (cu toate ca si aici se pot naste discutii si interpretari), este interesant modul in care imediat in 1990 s-a reunificat Germania. Dar, la fel, este problema specialistilor!

Meditatie trista

Cu siguranta marele poet national Mihai Eminescu nu m-ar critica pentru schimbarea facuta. Si sunt sigur ca nici cei care simt cu adevarat romaneste n-au de ce sa ma critice. Vor exista multi carcotasi care o vor face dar vreau, tocmai de aceea, sa fac o precizare: daca traim ceea ce traim si am aprobat, chiar si tacit, comdamnarea comunismului, trebuie "sa dam cezarului cele ce sunt ale cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu" (Matei 22.21)!

Cum, din pacate uitam, sau nu vrem sa acceptam, ca Romania a fost un Regat transformat in republica din si cu voia comunistilor pe care tocmai ce i-am condamnat, fara nici o consultare a vointei poporului, mi-am propus sa las loc pentru o meditatie, trista e drept, pe marginea unei poezii scrisa la un trist moment. Mai ales ca nu contine nici un nume. Dar noi il stim!

"Nihil Sine Deo"!

"Imbracă-te în doliu, frumoasă ROMANIE,
Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!

Metalica, vibrânda a clopotelor jale
Vuieşte în cadenţă şi sună întristat;
Căci, ah! geniul mare al deşteptării tale
Păşi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Şi-n urmă-i ne-a lăsat!

Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt şi mare,
Col? unde te-aşteaptă toţi îngerii în cor,
Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare
Şi-ţi împletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori!

Te plânge ROMANIA, te plânge-n voce tare,
Te plânge-n tânguire şi locul tău natal;
Căci umbra ta măreaţă în falnica-i zburare
O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare
Ce-i simţ naţional!

Urmeze încă-n cale-ţi şi lacrima duioasă,
Ce junii toţi o varsă pe trist mormântul tău,
Urmeze-ţi ea prin zboru-ţi în cânturi tânguioase.
În cânturi răsunânde, suspine-armonioase,
Colo, în Eliseu!..."

(http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/pumnul.php - CU MODIFICARI IN CONTEXT).

Daca-i stat ...stat sa fie!

Am tot citit zilele acestea despre polemica statului: de drept, paralel, perpendicular, tangential samd. Si imi aduc aminte ca mai erau: Statu-Palma-Barba-Cot, statu' degeaba, statu-n fund (sa ma esprim frumos), statu-n ...alta parte si, nu in ultimul rand, statul pe loc. Nimeni, insa, nu a vorbit pana acum, daca bine tin eu minte, desi ma pot insela, de STATUL IN STAT. Si nu ma intreb de ce!

In schimb, m-am pus pe citit. Si am luat la rand multe articole aparute in mediul virtual, din toate partile esicherului politic si al binomului pro-contra.

Dupa atata lecturare, m-am oprit la un material interesant, zic eu, pe care imi permit sa-l postez, prin copy-paste fireste, din mai multe motive, unul fiind inclus chiar in respectiva aparitie, Nu-l spun asa, de distractie, sa vad cine-si da seama. In schimb, spun ca, trecand peste polemicile privind autorul, mi se pare foarte intersanta o incursiune in randul comentariilor postate. Au multa greutata, mai ales pentru ca reflecta intelegerea (sau nu) a ceea ce tocmai pusesem ca semn de intrebare ca inseamna statul in stat.

"Sebastian Ghiță a fost achitat într-un proces important ajuns la Curtea Supremă, cel în care era acuzat de mituirea primarului Bădescu. În altul, procesul Hidro, a fost intervievat prin Skype și s-a considerat că nu e neapărat să fie reținut preventiv.

Ghiță fusese  acuzat de dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani. Magistraţii Curţii Supreme au motivat decizia de achitare astfel:  „Nu există probe directe pentru condamnare”.„Instanţa poate pronunţa condamnarea în situaţia în care constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, din toate probatoriile administrate în cauză, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În consecinţă, dacă în urma procesului de interpretare şi apreciere a probelor administrate, subzistă o îndoială cu privire la vreunul din elementele necesare pentru tragerea la răspundere penală a persoanei cercetate, prezumţia de nevinovăţie nu este înlăturată, iar dubiul existent va profita acuzatului, urmând a fi valorificat ca o probă în favoarea nevinovăţiei sale. (…) Chiar dacă s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori, pur şi simplu, nu mai există şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie şi deci inculpatul trebuie achitat. Hotărârile de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se pot întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi” (conform Mediafax). În sfîrșit o motivare bine scris și pe fond, ca și pe formă, impecabilă. Așa e, nu aveau de ce să îl condamne.

Fac parte din cei care nu l-au crezut pe dl Ghiță cînd a spus că își petrecea vacanțele cu Florian Coldea, conducătorul din umbra al DNA pentru cîțiva ani buni. Dar m-am înșelat. Am greșit pentru că am întrebat despre Coldea , mai demult, pe înaltele mele relații, unii, credeam, chiar prieteni, din statul actual și fost și mi s-a spus că de fapt nu există nici o dovadă contra lui decît mărturia Elenei Udrea, deci e un băiat Ok care și-a făcut doar datoria. Între timp s-a dovedit că Udrea avea dreptate în ce-l privește pe Coldea. Se adună mărturiile la comisia SRI, de la Horia Georgescu, fostul șef ANI, acuzat de restituiri frauduloase, la Adrian Sîrbu, care a făcut totdeauna servicii puterii contra amînări la taxe, dar inteligent și cum voia el, și ca atare a fost deranjat, probabil, de faptul că de la SRI s-a încercat  coordonarea presei într-un răspuns comun, care s-a și reușit ulterior, dar e, desigur, partial comun, că așa e la noi, fiecare jumătate cu adevărul ei partial sau mai degrabă cu intoxicarea ei parțială. Georgescu a povestit de petreceri comune în vile RAAPS la Herestrău cu înalți oficiali DNA și SRI- toți, desigur, inocenți parteneri în promovarea statului de drept. Aceleași vile în care dădeau petreceri niște oameni complet necunoscuți actualului șef al statului, dar care urmau să devină consilierii lui de bază, și, desigur, își anunțau la acele petreceri viitorul angajament la Cotroceni, cu totul spontan și derivat direct din revolta populară din al doilea tur la alegerile 2014.

Mărturisesc, ca atare, că dacă e să fiu de partea cuiva, sunt de partea judecătorilor ÎCCJ și a motivației lor înțelepte. Dacă nu ești sigur, nu condamna. Vîntul certitudinii, care bate în exact zilele în care ies la iveală dovezi masive despre cartelul din sînul statului de drept, perfect paralel cu logica acestuia, un cartel în care personajele sunt azi eroi ai integrității și mîine extrădați, urmăriți sau trecuți în rezervă e destul să pună orice om rational pe gînduri.

De asta nimeni nu va discuta și nu va multiplica pe Facebook știrea achitării lui Ghiță și a unui alt dosar de doi bani făcut de DNA Ploiești. Pentru că nimeni nu vrea să fie pus pe gînduri, fiecare vrea să i se confirme prejudecățile pe care le are deja. Ce să mai vorbim de motivarea judecătorilor, sunt și voi rămîne probabil singurul ei critic literar. Între timp, PNL- prin fostul PPDD, dl Fenechiu 2 și PSD vor bate palma pe legile justiției, că esențial pentru ambele tabere e să rămînă control politic asupra ei, oricine îl exercită, știu ei că se vor roti și unii și alții, la rînd, ca porumbeii, deci fiecare va avea ocazia. Iar pe protestatari nu i-am auzit să articuleze ce ar trebui- afară cu orice factor politic din numirea procurorilor, nici miniștri, nici Președinte, CSM poate face asta perfect singur, cu INM, ÎCCJ, etc. Nu, fiecare vrea să dea justiția la altcineva. De partea statului de drept de fapt nu e nimeni, taman acum, cînd proza lui a început să sune mai bine.

De asta faptul că președintele ar fi ținut un discurs în care a afirmat că nu există nici un stat paralel cred că e o știre falsă. Că orice sfătuitor cu capul pe umeri care nu e din statul palalel i-ar fi spus că niciodată nu trebuie să spui că albul e negru, mai ales dacă nu ești acuzat direct, că acuși iese soarele și o să vadă toată lumea ceea ce e deja clar doar pentru cine e informat. Sigur, e ușor să le amesteci pe toate, conspirații sorosiste, putiniste și să le arunci pe toate la coș. Hai să fim serioși. Faptul că Soros nu are miniștri în România nu înseamnă că SRI nu are (ghici, ciupercă, cine-i). Sau că la orice talk show de politică externă la TV deschid cînd vin pe acasă nu reușesc să depistez pe nimeni care nu e de la SIE. Dacă e vreunul totuși, să se identifice nu numele și gradul, sau- pardon- e invers.

Statul de drept e cel pe care a jurat să-l apere președintele, nu statul paralel cu cel de drept, cel în care a uitat să ne spună din ce motiv l-a  trecut de fapt în rezervă pe Coldea, dacă era așa inocent de nu l-a ținut pe mai departe? Statul de drept, cel de care taberele încleștate pentru controlul justiției trag așa de tare că îți vine să crezi că se suprapune pe alocuri cu cel paralel. O fi unul la București și unul la Belgrad, unul la Cotroceni și altul la Teleorman? Contra acestei idei atrăgătoare, dar simpliste, stau partidele de tenis comune între toate părțile (Maior, Coldea, Dragnea), petrecerile acasă la Gabi Oprea cu șefa DNA în ziua esențială a alegerilor și cele prin vile RAAPPS evocate de Georgescu, pînă mai ieri un personaj credibil de dat la export să curețe de corupție și alte țări. Statul paralel iese din umbră treptat prin mărturiile celor ajunși în tabere diferite dintre membrii săi. Iar cine îl neagă ne comunică, de fapt, cît se poate de explicit, că nu va face nimic contra lui, în ciuda faptului că existența sa subminează statul de drept, pune la îndoială rezultatul alegerilor din 2009, toate majoritățile politice și guvernele rezultate din ele din care a făcut parte partidul lui Oprea (sub Boc și Ponta), mai multe arestări, voința de a-l aduce pe Ghiță la închisoare și își ride de naivitatea trupei de manevră din stradă.

E drept că statul de drept poate fi redus uneori la o lectură dezagreabilă, ca asta în care eu citesc de la completul ÎCCJ că îl inocentează pe Ghiță, care m-a numit ” Fethullah Gülen de România”, vă dați seama ce plăcere! Dar cum casa de mită pe care se presupunea că a dat-o e tot la el, nu la cine se presupunea că a luat-o, iar ăla care se presupunea că trebuie să intervină nu era cel căruia în stătea în putere să intervină, ce putem face decît să avem încredere în justiție. Au dreptate, nimeni nu trebuie condamnat fără probe, iar dacă dosarele lui Ghiță se dovedesc aiurea, să ne amintim ce îi spunea procurorul Negulescu pe înregistrare fetei lui Cosma, că la cum a făcut el dosarul tată-su scapă sigur.  De ce? Pentru că justiția funcționează, chiar dacă doar pe bucăți.

Între timp, să îi mulțumim președintelui pentru comunicarea lui spontană și onestă. E bine să știm pe cine ne putem baza să apere statul de drept de cel paralel."

 (Cît de paralel este statul de drept?- Alina Mungiu-Pippidi http://www.romaniacurata.ro/cit-de-paralel-este-statul-de-drept/ Posted on 20.11 2017 in Editorial, Featured, Recomandări with 20 Comments)

De ce nu #REZIST! (nu doar un pamflet)

Nu vreau sa polemizez pe teme bine polemizate si polemizante pe site-urile de socializare. Nici sa ma contrazic de ce sau din ce cauza, atata timp cat democratic, dupa cum spunea cel care a promovat citatul, "tu ai dreptul sa nu fi de acord cu mine!" (poate prea extins, dar cred ca la asta se fererea ilustrul politician).

Din aceasta cauza si dupa ce am stat mult si m-am gandit la randurile urmatoare, am ajuns la concluzia ca trebuie lasata o explicatie. La un fapt simplu pe care l-am inteles mai bine urmarind, cu ani in urma, interviul cu un fost specialist al unei structuri de siguranta nationala care preciza (si redau strict din memorie): "eu nu pot sa fiu .... deoarece eu sunt eu, tu esti tu, el este el si asa mai departe".

Din cauza aceasta si nu numai, mi-am propus sa las cateva clarificari asupra unei situatii cu care ne confruntam zilnic, situatie pe care o gasim tot mai des in mass-media si pe retelele de socializare si care spune sec: #REZIST!

Prima clarificare priveste faptul in sine. Pentru ca ramane un fapt incontestabil al unei anume solidaritati si pentru a respecta principiul enuntat de neintelesul, la timpul respectiv, dar apreciatul politician Ion Ratiu, fenomenul apare ca ceva inevitabil unei situatii si stari cu care ne confruntam cu totii.
A doua clarificare se refera la origini. Dar cum facem parte din marea familie europeana, cel putin la nivel declamativ, nu cred ca au rost alte extensii ale problemei intr-o conjunctura care, din cate se observa, daca se observa, are conexiuni aproape globale.
Urmatoarea clarificare priveste participantii. Facand trimitere la acelasi principiu enuntat la inceput, inteleg ca participarea este libera si nemanipulata, asa cum se incearca a se discredita in anume cercuri, fapt pentru care inteleg ca traim intr-o reala democratie.
In fine, o ultima clarificare priveste demersul in sine. Din acest punct de vedere inteleg ca, depasind "ingradirea" impusa de separarea puterilor in stat, politicul mana-n mana cu societatea civila doreste sa realizeze ceea ce nu s-a realizat, postdecembrist, de mai bine de un sfert de veac de dominatie straina. Sau nu!

Cum toate se intampla sub acest slogan care cheama la rezistenta si cu care, in multe puncte sunt de acord, m-am intrebat de ce eu nu ma identific cu el.

Si, in sinea mea, dar si pentru cei carora le doresc numai bine, am gasit ca eu nu #REZIST deoarece si pentru ca, scuzati dar am conceput totul ca si un pamflet nevinovat, de peste 20 (douazeci) de ani impreuna cu familia rezistam. 

Si rezistam din plin si cu succes, indiferent de valtorile prin care am trecut cu sau fara voia noastra, dupa cum am votat si am participat la viata cetatii. Multumindu-I lui Dumnezeu pentru tot si pentru toate, fie bine fie mai putin bine.

Mai e nevoie sa-mi pun un diez inainte?

Din ...surse "publicate"

Mi-am deschis pagina si am incercat sa mai scriu cate ceva asa, pentru linistea dragilor mei. Nu am reusit pentru ca, avand si FB deschis, am tot primit informatii care de care mai interesante (sau "interesante"?).

De la politica la monden, de la istorie si stiinta si tehnica la religie, urmaresc cam tot ce pot accesa pe acest mijloc de informare si, de ce nu, de relationare cu persoanele cu care sunt pe aceeasi lumgime de unda.

Astazi, insa, m-am oprit la un material gasit intre toate acestea care, intamplator sau nu, ne priveste pe fiecare dintre noi pentru invatamintele pe care ni le transmite. Si m-am hotarat sa-l redau, prin copy-paste, pentru ca merita. Zic eu!

“Fiule, sa nu uiti ca totul ni se intoarce!” (2 minute de citit pentru o intelepciune de-o viata)

„Au fost, s-au dus si au revenit vremurile grele, fiule” – a spus batranul.
„ Inca de cand ma stiu, am dus o viata grea…dar parca acum e mult mai greu decat a fost. Viata obisnuia sa fie mai usoara inainte. Oamenii nu aveau mult, dar inima lor era impacata cu ceea ce aveau. Inima lor era plina cu altceva, era plina cu dragoste si respect pentru cei dragi.

Tata era tata, mama era mama si copilul…era doar un copil nevinovat. Astazi, din ce in ce mai multi oameni in intreaga lume se spala cu propriile lacrimi caci fericirea, pentru multi dintre ei, nu este decat un cuvant desprins dintr-un basm. Daca ma intrebi pe mine, fiule, nu am mai simtit nici macar o frantura de bucurie si pace de foarte, foarte mult timp. Nici macar nu imi mai amintesc, fiule, cand am ras ultima oara cu adevarat, cu inima, cand am ras ultima oara din tot sufletul.

I-am spus in mai multe feluri…mi-a parut rau sa admit ca intr-un final sa-i spun vietii doar…”o viata”, ca oricare alta. Nu-mi traiesc viata intr-un fel anume. Daca ma intrebi de copiii mei, ei sunt buni cu mine. Tot ce imi doresc eu este ca lor sa le fie bine. Si ei, la randul lor, au viata lor, familie, copii. Vin si ei si ma viziteaza cand pot, cum pot, imi aduc ce pot. Eu ii astept uitandu-ma pierdut pe geam. Nu stiu unde ma uit,ma uit departe, cat mai departe…Insa atunci cand copiii mei vin la mine, este ca si cum soarele imi zambeste.

Si mie soarele imi zambeste foarte rar. Imi spun ca au foarte multe treburi, obligatii si ca le este greu sa vina sa ma viziteze mai des. Cand vin sa ma vada, sunt pe fuga, grabiti sa plece. Dar eu ii inteleg si tot ma bucur sa ii vad.
Stii la ce ma gandesc fiule? Ca totul se intoarce. Tot ceea ce ne da Dumnezeu noua, oamenilor, se intoarce. Am fost si eu asa cum sunt copiii mei. Am fost si eu asa cu parintii mei.

Astazi suntem tineri, suntem copii, maine suntem parinti si batrani. Azi suntem puternici, maine suntem slabi. Cine stie ce se va mai intampla?
Acum….sunt asa cum sunt. Obisnuiam sa fiu vesel, entuziast, voios. S-au dus acele vremuri. Acum stau si privesc pe geam. Si astept. Asa cum si parintii mei ma asteptau pe mine.
Tine minte fiule…totul ni se intoarce! Totul ni se intoarce….

SURSA: www.stayonthehealthypath.com
Traducere si adaptare: Echipa Dr. Andrei Laslau"

(http://www.virale.ro/omg/fiule-sa-nu-uiti-ca-totul-ni-se-intoarce-2-minute-de-citit-pentru-o-intelepciune-de-o-viata/)

O ... solutie! (sau?)

Am citit si rascitit ce a scris un fost coleg de liceu, e drept mai mare si mai titrat daca este cel din promotia 1972, pe pagina sa de FB si preluat de o alta pagina consacrata. Pentru cei interesati, le las placerea de a descoperi singuri!

Am citit luari de pozitie pro si contra multor fapte care, nefericit, ne arunca departe de adevarata democratie si libertate pentru care s-a murit in decembrie 1989.

Am citit luari de pozitie pro si contra politicului care permite toate cele de mai sus si, din pacate, a ineficientei separarii puterilor in stat din cauza imixtiunii aceluias politic. Si aici nu pot ignora demersul (si contramasurile luate in speta spinoasa) pe care un fost coleg de activitate incearca sa-l duca la final, pentru clarificarea multor probleme care, rezolvate, ne-ar deschide nu doar perspective ci si oportunitati de relationare, dezvoltare si nu numai.

Cum am vazut ca peste tot se cauta solutii si ca, din ce in ce mai mult, polarizarea societatii duce, din pacate la stari conflictuale, m-am apucat sa frunzaresc asa, ca simplu cetatean, alte medii, mai pasnice. Si am dat peste ceva care, constitutional, ar putea fi solutia multelor probleme care par de nerezolvat. Un citat. Dintr-o lucrare a cu un autor cunoscut, poate prea cunoscut pentru pozitia sa de nejucator dar cu obligatii deosebite in ceea ce priveste respectarea Constitutiei si legilor tarii. Si a exercitarii functiei de mediator. Iata-l:

"În politică, dacă ai greşit, demisionezi, iar dacă ai de ales între a fi mârlan şi a câştiga, pe de o parte, şi a fi om corect şi a pierde, pe de altă parte, eu aleg corectitudinea. Referirile mele la etică şi la o etică profesională au fost constante, inclusiv în campanie, şi sunt convins că pentru mulţi dintre oamenii care m-au ales acest lucru a fost hotărâtor. Pentru mine este foarte simplu: e felul meu de a fi." Klaus Iohannis în Primul pas (mai 2015)

(http://subiecte.citatepedia.ro/despre.demisie)

Cum cautam referinte la demisia de onoare, ma intrebam daca asta ar fi solutia.
Dar de unde atata onoare, "intr-o societate lipsita de principii, care va-sa-zica ca nu le are", vorba lui "Nenea Iancu"?

Si-atunci ma-ntorc la corectitudine. Dar care? Si ce-i corect, dupa atata amar de bulversante rasturnari de situatii si, de ce nu, de ... informatii idem si la fel?

Si, in context, ma intreb tot asa, ca simplu cetatean: la care pas am ajuns?