Din nou ... despre dragoste

„Când puterea dragostei va copleși dragostea de putere, lumea va cunoaște pacea.” — Jimi Hendrix

Ca este intamplator sau nu, posteritatea va judeca si actualele "mistere si conspiratii" care fac, printr-o fatidica ironie a sortii, ca Romania sa devina tot mai mult si mai plenar "laboratorul" prin care Occidentul, asa-zis liber si democrat, isi pune in aplicare planurile oculte si inrobitoare pentru o natiune care a sperat, postdecembrist, ca va trai mai bine.

Unde s-a ajuns si, mai ales, cum s-a ajuns la acest punct "de cotitura" spre rau o spun desele interventii media si nu numai care, din pacate, raman simple subiecte de "cancan" cu toata documentarea lor (asa cum s-a intamplat, daca imi aduc bine aminte si cu anume rubrici din vechea "Academie Catavencu").

Semnalat asupra unui articol aparut recent, am avut curiozitatea sa-l parcurg si, fara sa fiu "dat pe spate", adica surprins, mi s-a confirmat ceea ce spuneam si in alte postari: nimeni nu ne apara de noi insine.

Asa am ajuns la citatul de la inceput, asa mi s-a conturat si s-a "cimentat" temerea ca am fost si suntem manipulati tocmai pentru ca suntem considerati ca niste cobai intr-un razboi atipic, antidemocratic si antinational. 

Articolul respectv se intituleaza: Acuzatii grave de tradare nationala: BASESCU SI BNR au falsificat impreuna cu Jeffrey Franks datele macroeconomice pentru a se realiza acordul cu FMI Aciduzzul | 8 aprilie, 2014 si a aparut pe site-ul (http://www.badpolitics.ro/acuzatii-grave-de-tradare-nationala-basescu-si-bnr-au-falsificat-impreuna-cu-jeffrey-franks-datele-macroeconomice-pentru-a-se-realiza-acordul-cu-fmi/).

Nu-l redau integral. Din doua motive.

Mai intai, pentru ca materialul ar trebui sa existe, deja, pe masa de lucru a"organelor noastre cu competente in materie", mai ales ca, recent, cineva a fost decorat de "Unchiul Sam" pentru contributia adusa in lupta pentru apararea libertatii si democratiei (sau tocmai pentru ... "speta" asta?).

Apoi, pentru ca nu pot sa nu fac o comparatie poate suparatoare dar, cu siguranta, deloc magulitoare pentru toata "infrastructura" cu atributii in siguranta de orice fel a patriei noastre. 

Materialul puncteaza un lucru relevant, nu o spun eu (si-l redau prin copy-paste): "Între serviciile secrete, SIE este marele cîștigător al perioadei post-decembriste”. Afirmația a fost făcută acum cîțiva ani de către fostul președinte Emil Constantinescu și pare să fie azi mai valabilă ca oricînd. În premieră absolută, președintele și primul ministru sunt oameni care provin din DIE/SIE."

Comparatie se subantelege de la sine si priveste doua personalitati diametral opuse, cel putin din punct de vedere al "interesului national" si al "jocului" pe care-l practica.  Pentru ca unul si-a propus o "renastere", celalat o "inrobire", chiar daca ambii provin din aceleasi"structuri ale trecutului".

Din prea multa dragoste?

Gandindu-ma la aceasta cruda realitate, nu pot sa nu remarc inca o "relevanta": nici asta nu mai conteaza, atata timp cat miza se pare ca este cu totul alta, UN SUBIECT despre care cineva sublinia, cu multi ani in urma, la inceputul democratiei noastre originale, "singurul nostru prieten este Marea Neagra, dar se pare ca nici aceasta nu ne mai este prieten".

Si se pare ca nu dragostea pentru libertate si democratie i-a "focusat" pe "aliatii" nostri ci intereseul geostrategic pentru Marea Neagra. De aici toata truda si toata zbaterea pentru ca dependenta noastra sa fie totala.

Dar astea sunt simple supozitii, simple nazbatii ale gandurilor unui simplu cetatean care vede cum incetul cu incetul dar tot mai mult si tot mai sigur, tot ce a visat si sperat intr-un decembrie insangerat se naruie si se transforma intr-un cosmar fasa sfarsit, intr-un viitor incert, intr-o tragedie nationala.

Caci, vorba autorilor consacrati, 

DACA DRAGOSTE NU E, NIMIC NU E!

Tot despre ... fapte si vorbe

„Pe măsură ce îmbătrânesc, sunt tot mai puțin atent la ceea ce spun oamenii. Urmăresc, însă, ceea ce fac.” — Andrew Carnegie

Ceea ce se intampla si se mediatizeaza, din plin, zilele acestea face si va face sa curga mult prea multe patimi de o parte sau alta a esicherului politic carpatin. Si, pe drept cuvant, adrenalina "politica" a democratie noastre originale va produce si mai multe acuze urmate de si mai multe scuze.

Dar despre asta, mai tarziu.

Astazi, colindand iarasi judetul, am avut placerea sa ascult o emisiune mult mai interesanta decat zbaterea politica, unde un invitat deosebit mi-a adus aminte cat de departe suntem de ceea ce inseamna demnitatea nationala.

Fiind vorba despre o emisiune cu si despre cultura, nu voi polemiza foarte mult deoarece insusi subiectul nu permite. Dar nu pot ignora doua adevaruri pe care le-a prezentat respectivul invitat, intre cele altele multe abordate. 

Mai intai, vorbind despre artisti si in special despre un reputat regizor de film, am aflat ca acesta "a tras pe dreapta si s-a apucat de scris, cu folos" datorita "grijii deosebite" cu care este privita arta, in special si cultura in general. Caci atata timp cat doar "banii vorbesc", adevarata valoare isi pierde esenta pe dulcele nostru plai mioritic, fapt reliefat si de interventia unor corifei ai bransei, la o recenta intalnire pe "fond".  

Apoi, abordand problema posturilor media nationala si a radioului, in special, acelasi invitat deplangea lipsa de intelepciune de care dau dovada managerii si directorii in materie. Spunea domnia sa (si redau doar din memorie) ca in Franta, Germania si in multe alte democratii adevarate posturile nationale de radio prezinta esenta culturii respective, de la relevante din toate domeniile la muzica. Si facea trimitere la ceva ce, acum si aici se numeste "media comerciala" fara a nega, insa, importanta includerii unor asemenea elemente de program, "cine doreste sa asculte continuu Michael Jackson sa asculte FM".

Dar toate astea se par ca sunt simple "picaturi de ploaie in oceanul indiferentei", atata timp cat faptele demonstreaza, din plin, ca setea principala este doar si numai dupa bani. Restul nu conteaza.

Si acum sa revin la ceea ce nu ma surprinde.

Nu ma surprinde interventia justitiei acolo unde un lider important al puterii spunea (redau tot din memorie) "daca trebuie sa raspundem pentru faptele noastre, vom raspunde pentru ca justitia trebuie sa-si faca datoria".

Nu stiu cat de politizate sunt toate aceste "spete" cu care media ne tot bombardeaza dar eu am invatat, inca din copilarie, ca proverbul "nu iese fum fara foc" este la fel de valabil astazi ca si ieri si asa va fi cat va exista specia umana. 

Ma surprinde momentul si modul. 

Momentul, de altfel foarte bine ales, pentru ca este exact in punctul zero al unui eveniment deosebit de important, cel al debutului campaniei pentru europarlamentare, care imi aduce aminte cum, cu foarte mult timp in urma, cineva imi facea confidenta ca "atatea dosare asteapta sa li se dea drumul...". 

Apoi modul, concentrat si concertat doar spre o singura formatiune, cel putin pana acum.

Si ma mai surprinde modul deosebit de eficient de localizare al unui anume telefon in jungla Bucurestiului, gandindu-ma cum in Apuseni doua suflete au pierit din lipsa de eficienta.

Dar astea sunt doar ganduri marginale, care nu ma departeaza de ceea ce citatul de inceput releveaza atat de bine. De aceea nu vreau sa polemizez atata timp cat ele, faptele, sunt mai mai concludente decat toate vorbele lansate, de aproape un sfert de veac, doar pentru capital electoral. Si pentru ca am un exemplu de la care nu voi abdica, indiferent cat de satisfacute sau nu vor fi asteptarile pe care, personal, le-am avut pana acum de la politicul carpatino-mioritic care, fara sa se dezmita, confirma definitia pe care i-a dat-o undeva, candva un important presedinte occidental (despre asta am "gandit" cu multe postari in urma".

Acesta spune, in aceeasi Carte a Cartilor pe care se tot "jura" la investire:

"Împlinitori ai Cuvântului
19 Fraţii mei preaiubiţi, să ştiţi următorul lucru: fiecare om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire şi încet la mânie;
20 căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.
21 De aceea, daţi la o parte orice murdărie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care are putere să vă mântuiască sufletele!
22 Fiţi împlinitori ai Cuvântului şi nu doar ascultători, înşelându-vă singuri!
23 Căci dacă cineva este un ascultător al Cuvântului, dar nu este şi un împlinitor, atunci el se aseamănă cu un om care-şi priveşte propria faţă într-o oglindă,
24 iar, după ce s-a privit, el pleacă şi uită imediat cum era.
25 Însă, cel ce se opreşte să privească în Legea desăvârşită – Legea libertăţii – şi perseverează în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor prin fapte, acela va fi fericit în lucrarea lui.
26 Dacă cineva crede că este religios, dar nu-şi ţine în frâu limba, îşi înşală inima, iar religia lui este fără valoare.
27 Religia curată şi nepângărită înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să ai grijă de orfani şi de văduve în necazurile lor şi să te păstrezi neîntinat de lume."

Surprinderi ... eminesciene

„Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” —                                                                                                                               Mihai Eminescu

Aceste randuri au fost scrise tot de acelasi autor care a lasat si poezia fascinanta care urmeaza:

"Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!"

Uitandu-ma la tot ce s-a intamplat pana acum si, mai ales, in ultimele zile nu-mi dau seama care dintre cele doua pasaje este mai relevant si de actualitate pentru democratia noastra originala. Din pacate, insa, coincidentele ultimelor "evenimente" certifica valabilitatea citatului de la inceput in contradictie totala cu viziunea mareata pe care "Luceafarul" poeziei noastre o intrevedea pentru Romania.

Si mai trist este ca aceasta realitate nu supara pe nimeni din importantii nostri lideri care, doar electoral si propagandistic tip caragialesc, spun ca se gandesc (daca se mai gandesc) la ... "scumpa noastra tarisoara".

Ne mai poate "surprinde" ceva pe dulcele nostru plai mioritic?

Despre ... viata, pur si simplu

„Când vezi un om bun, gândește-te să-l întreci. Când vezi un om rău, cercetează-ți inima.” — Aristotel

Pentru ca ieri am "interpretat" cateva ganduri si pe tema spinoasa a "viciilor ascunse", expusa pe un blogg pe care-l urmaresc, mi-am adus aminte de o povestioara auzita tot pe postul national de radio, la o rubrica foarte interesanta, "O vorba buna". Pentru ca nu am gasit-o in arhiva, am sa o repovestesc, pe scurt, asa cum mi-o amintesc:

"Se spune ca la o manastire s-a creat o mare tensiune intre calugari incat staretul nu stia ce sa mai faca. Dihonia a avansat pana acolo incat nu se mai intelegea persoana cu persoana. Toti se acuzau, suspectau, blamau si ridiculizau.

Staretul, nemaistiind cum sa procedeze, s-a dus la un pustnic sa se sfatuiasca. Intrebandu-l ce trebuie sa faca, acesta i-a raspuns: "nimic". Trebuie sa lase lucrurile asa cum sunt cu o singura conditie. Sa fie atent la Domnul Hristos, care este ascuns printre ei.

Intorcandu-se la manastire, staretul i-a adunat pe toti calugarii, le-a explicat situatia si i-a sfatuit sa fie atenti la prezenta Mantuitorului.

Gandindu-se ca Domnul este deghizat in oricare dintre calugari, fiecare dintre acestia si-a schimbat radical comportamentul si atitudinea si, in felul acesta, manastirea zguduita de atatea patimi lumesti a devenit un loc cu adevarat binecuvantat de Dumnezeu".

Mi-am amintit aceasta povestioara (din pacate prinsa cu franturi la radioul de pe telefon), gandindu-ma cat de usor ajungem sa distrugem ceea ce, inca de la inceput, Dumnezeu a vrut se existe intre noi, oamenii: credinta, nadejdea si dragostea. Prin egoismul, vanitatea si, din pacate mai mult decat in regnul animal, ferocitatea cu care ne punctam pasii pe care, vremelnic, ii facem pe acest pamant. Le spunem, subtil si filozofic, "vicii ascunse" fara sa intelegem ca toate aceste patimi si racile ale existentei noastre trecatoare au o singura origine, atat de usor ocolita, minimizata, eludata: neascultarea.

Meditand la aceasta stare in care ne complacem sa traim, ca niste adevarati urmasi ai lui Adam si ai Evei, mintindu-ne ca suntem crestini cand intreaga noastra viata demonstreaza contrariul, mi-am adus aminte de unul dintre marile "postulatele" ale crestinatatii, relevat in scrierile inspirate ale apostolului  Pavel, pe care-l redau din aceeasi Carte a Cartilor

(http://www.bibleserver.com/text/NTR/1Corinteni13): 

"Despre dragoste
1 Dacă vorbesc în limbi omeneşti şi îngereşti, dar nu am dragoste, sunt un gong de aramă zgomotos sau un chimval zăngănitor.
2 Dacă am darul profeţiei şi înţeleg toate tainele şi am toată cunoaşterea şi dacă am toată credinţa, aşa încât să mute munţii, dar nu am dragoste, nu sunt nimic.
3 Dacă dau tot ce am şi dacă-mi dau chiar şi trupul să mă laud, dar nu am dragoste, nu câştig nimic.
4 Dragostea este răbdătoare, dragostea este plină de bunătate, nu este invidioasă, dragostea nu se laudă, nu este mândră,
5 nu se comportă indecent, nu-şi urmăreşte propriile interese, nu se supără, nu se gândeşte la rău,
6 nu se bucură de nedreptate, ci îşi găseşte bucuria în adevăr,
7 suportă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8 Dragostea nu se sfârşeşte niciodată. Cât priveşte profeţiile, ele se vor sfârşi; cât priveşte limbile, ele vor înceta, iar cât priveşte cunoaşterea, ea se va sfârşi.
9 Căci cunoaştem în parte şi profeţim în parte,
10 însă, atunci când va veni ce este desăvârşit, ceea ce există doar în parte se va sfârşi.
11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, judecam ca un copil, gândeam ca un copil; când am devenit adult, am terminat cu lucrurile copilăreşti.
12 Acum vedem ca într-o reflecţie din oglindă, însă atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, însă atunci voi cunoaşte aşa cum am fost şi eu cunoscut.
13 Acum deci rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea."

Usor de inteles, greu de implinit!

Ce nu inteleg

„Dacă nu-ți place un lucru, schimbă-l. Dacă nu-l poți schimba, schimbă-ți atitudinea.”

Maya Angelou (născută Marguerite Ann Johnson; 4 aprilie, 1928) este o scriitoare americană.

Redau acest citat dupa ce am citit, pe unul din blogg-urile pe care le urmaresc, o interventie recenta. Si nu pozitia autorului, pe care-l pretuiesc pentru tot ce inseamna personalitatea domniei sale, m-a indemnat spre aceste ganduri ci un pasaj pe care, prin copy-paste, il voi evidentia aici alaturi de cateva "evenimente" externe, recent mediatizate, care chiar m-au pus pe ganduri.

Dar sa incep cu evenimentele.

S-au aniversat recent cei cativa zeci de ani de la fondarea OTAN (NATO).

Am retinut, in discursul de inaugurare al celebrului W. Churchill rostit cu aceasta ocazie, cum "o cortina de fier s-a lasat peste Europa" (redare aproximativa, din memorie). M-am intrebat, ca de atatea ori, cine a fost de vina pentru ca aceasta cortina sa apara, sa existe si sa dureze atat cat a durat.

Si asa cum ma exprimam si cu alta ocazie, vis-a-vis de cine si cum a ajutat la aparitia celui mai negru personaj al secolului trecut, punctand ca SINGUR OCCIDENTUL s-a facut vinovat de "ascensiunea lui Arturo Ui" tot asa, si nu se doreste a se recunoaste, tot Occidentul (poate atunci nu prea democrat si liber) a facut posibila expansiunea "fantomei care bantuia in Europa" ca, ulterior, transformat in democrat si liber sa ofere, pe o bucata de hartie, un spatiu vital pentru aparitia acelei cortine. Retoric, as putea intreba: "cine l-a ajutat pe Stalin?", caci "tranzactia" servita pe un servetel de masa a adus si Romaniei un loc intr-o lume acum blamata, dar acceptata, tacit, chiar si atunci cand unindu-se, vestul si estul hacuiau Polonia.

"Istoria ne invata ca oamenii nu invata nimic din istorie."

Am aflat, tot din media, ca sindicatele s-au unit intr-o manifestare a dezacordului pentru politicile U.E. de austeritate.

Am stat si m-am gandit ce este aia austeritate occidentala, cunoscand austeritatea cu care ne-am pricopsit dupa "binecuvantarea" primita din contacul cu F.M.I. (daca ne trabuia). Necunoscand foarte bine realitatea U.E. in "speta", nu pot face prea multe comentarii pe extern, cu toate ca, dupa modul in care sunt prezentati liderii acesteia si, mai ales bugetarii ei, "imperialistii de ieri, aliatii de astazi", nu prea se poate face deosebire intre extern si intern. Caci aceleasi "racile" caracterizeaza mediul bugetar si politicul, indiferent de spatiu, culoare, orientare s.a.m.d. O globalizare mult mai eficienta decat cea care incearca sa demonstreze ca toata aceasta "intreprindere" s-a facut pentru ca simplului cetatean sa i se ofere posibilitatea si sansa unui trai decent, indiferent de locatie, apartenenta nationala sau alt criteriu de evaluare.

Oare degeaba indemna cineva, cu multi ani in urma: "Proletari din toate tarile, uniti-va!" ?

Si am ajuns la pasajul despre care aminteam la inceput si care spune:

"Atunci când vrei să fii altfel, nu poţi de unul singur. Ca persoană particulară, când eşti întrebat cine eşti, arăţi buletinul unde e fotografia ta. În politică, pentru a spune cine eşti, trebuie să arăţi fotografia de grup. În care sunt sute, mii de oameni din grupul tău politic, ale căror comportamente, declaraţii, reputaţii sunt, prin transfer de imagine, şi ale tale. În România de azi, a fi om politic e, mai degrabă, un viciu decât o virtute. Iar dacă viciul nu se vede cu ochiul liber, înseamnă că tot există, dar ca viciu ascuns.

Am mai vorbit pe acest blog despre lucrurile astea. E vina noastră, a oamenilor politici, dar e şi reflectarea societăţii în care trăim, din care provenim şi pe care, în acelaşi timp, o reprezentăm. Mulţi simt că politica e un tertip prin care unii, care nu pot altfel, vor s-o ia înainte. Alţii, care au facut ceva în viaţa lor, simt că îşi pierd reputaţia. Nu e de laudă să fii om politic în România."

(Inteleg - V.Vosganian)  

Desi interesanta si incitanta postarea, nu vreau sa fac nici un comentariu, mai ales pentru ca in trecut am fost un simpatizant a ceea ce s-a numit U.F.D. Si pentru ca inteleg mesajul transmis prin ea.

Ceea ce nu inteleg, insa, este urmatoarea stare care se perpetueaza, de aproape un sfert de secol: daca nu se poate face nimic pentru schimbarea acestor lucruri, de ce nu se militeaza pentru schimbarea atitudinii?

Avem multe exemple care pot fi urmate dar eu merg pe unul deosebit de relevant, mai ales pentru ca ne situam in acest spatiu crestin si pentru ca majoritatea liderilor nostrii politici au votat pe BIBLIE, Cartea Cartilor la investire.

Dintre multele invataturi, am gasit unul deosebit care spune 

(http://www.bibleserver.com/text/NTR/Luca3):

"Lucrarea lui Ioan Botezătorul

1 În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe când Ponţiu Pilat era guvernator al Iudeii, Irod era tetrarh al Galileii, Filip, fratele lui, era tetrarh al ţinutului Ituriei şi Trahonitei, iar Lisanias era tetrarh al Abilenei,
2 în timpul marilor preoţi Ana şi Caiafa, Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.
3 Ioan s-a dus în întreaga vecinătate a Iordanului şi a început să predice botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor,
4 aşa cum este scris în cartea cuvintelor profetului Isaia: „Un glas strigă în pustie: «Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările!
5 Orice vale va fi astupată şi orice munte şi deal va fi aplecat; căile strâmbe vor fi îndreptate, iar locurile pietroase vor fi netezite.
6 Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu!“
7 Atunci Ioan le-a spus mulţimilor care veneau să fie botezate de el: – Pui de vipere, cine v-a arătat cum să fugiţi de pedeapsa care vine?!
8 Faceţi roade vrednice de pocăinţa voastră! Să nu începeţi să ziceţi în voi înşivă: „Îl avem ca tată pe Avraam!“, căci vă spun că Dumnezeu poate să ridice urmaşi ai lui Avraam chiar şi din pietrele acestea!
9 Toporul este pus deja la rădăcina copacilor! Prin urmare, orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.
10 – Dar atunci ce să facem? l-au întrebat mulţimile.
11 El le-a răspuns: – Cel care are două tunici să le împartă cu cel care n-are nici una, iar cel care are de mâncare să facă la fel!
12 Au venit şi nişte colectori de taxe să fie botezaţi şi l-au întrebat: – Învăţătorule, noi ce să facem?
13 El le-a răspuns: – Să nu strângeţi mai mult decât v-a fost poruncit să luaţi!
14 Nişte soldaţi l-au întrebat şi ei: – Dar noi ce să facem? El le-a răspuns: – Să nu stoarceţi cu forţa bani de la nimeni şi să nu aduceţi acuzaţii false împotriva nimănui; fiţi mulţumiţi cu salariile voastre!"

Acum, ca astazi nu mai este vorba de vamesi sau soldati, se subantelege. Si se mai subintelege si nevoia de schimbare, dar nu una de fatada sau "de sarbatori" ci de profunzime.

Nu inteleg de ce, atunci, acei lideri care stiu si vor aceasta schimbare, nu se coboara din "cercul lor", nu renunta la complacerea in "placerea viciilor ascunse" si nu devin promotorii schimbarii pe care o asteapta la altii?

Indiferent de consecinte. 

Despre ... nevoia de adaptare

„Nu specia cea mai puternică sau cea mai inteligentă supraviețuiește. Ci aceea care se adaptează cel mai bine la schimbări.” — Charles Darwin

Am postat citatul de inceput nu doar pentru ca are relevanta pentru cotidianul carpatin pe care noi, cei de jos, suntem obligati sa-l suportam in abjecta bataie de joc cu care politicul mioritic ne "gratuleaza" ci, mai ales pentru a evidentia nevoia extraordinara pentru schimbare.

Cum am "evoluat" din maimuta, nu are sens acum sa polemizez din moment ce tot politicul mioritic si nu numai, ne prezinta specimene deosebit de interesante in menajeria postdecembrista plina de exemple care mai de care mai interesante (de sus in jos si de la stanga la dreapta, sau viceversa).

Dar nu acest aspect m-a inspirat ci ceva mult mai profund, mai important pentru existenta noastra, ca natie si popor liber si mai incitant pentru cei care ar trebui sa inteleaga importanta supravietuirii noastre ca stat independent si suveran.

M-a inspirat discursul unei ilustre personalitati care, la o anume ceremonie prezentata la televiziunea nationala in cadrul "Orei Regelui" a punctat un lucru deosebit de important pentru noi, romanii si pentru democratia noastra originala.

Spunea inventatorul Iustin Capra (si redau doar din aducerea aminte a discursului sau), la respectiva ceremonie, ca singura posibilitate pentru ca tara nostra sa supravietuiascaca ar fi adoptarea Monarhiei Cosntitutionale dovedita, in prezent, a fi cea mai stabila si mai sigura forma de guvernamant. Si amintea ca inclusiv fondatorul termenului "republica" avea multe de spus cu privire la "stabilitatea" acesteia.

Dar ce am gasit mai relevant si mai important in discursul acestui important inventator roman este o afirmatie pe care o subliniez (si, din pacate, o redau tot din memorie):

"Singurul care este cu adevarat echidistant, impartial si nesupus vreunei presiuni este monarhul, regele care nu este emanatia vreunui partid politic."

Privind in urma, la toti emanatii postdecembristi, chiar daca ei s-au autointitulat de stanga, centru sau dreapta imi dau seama ca asta este, de fapt marea nostra "gaura neagra" a "democratiei" noastre originale: emanatia.

Din acest punct de vedere cei care ne-au condus pana acum s-au adaptat, perfect, nevoilor si intereselor lor personale, de grup si de "clica", indiferent ce culoare politica au servit. Si au supravietuit si supravietuiesc pe baza "sangelui pe care-l sug" de la poporul acesta nenorocit, mintit si batjocorit continuu de aproape un sfert de veac.

Un imoprtant om al crestinatatii, sfant celebrat saptamana aceasta, a fost atat de impartial si echidistant incat, desi persecutat a reusit sa devina unul din personajele importante ale vremii.

Spunea prezentatorul emisiunii radio, unde am ascultat istorioara, ca regele Frantei a vrut sa-l recompenseze cu o punga de bani, pentru serviciile lui intransigenta si pozitia echidistanta fata de bogatii vremii. Sfantul respectiv, rupand punga si imprastiind aurul, a luat cateva monede in mana care s-au prefacut in sange si i-a replicat regelui: "nu pot primi banii acestia facuti cu acest sange, al poporului". 

Si orice alt comentariu pare a fi de prisos atata timp cat, se pare, traim ca intr-o jungla unde supravietuieste doar cel "mare si tare", dupa cum prezenta un film documentar viata gorilelor dintr-o zona africana. De aceea citatul de inceput poate fi un subiect de meditatie, macar pentru nevoia de a ne adapta contextului si, mai ales exemplului care ne cere sa ne deosebit de ceea ce multi dintre alesii si numitii nostri cred ca ne defineste.

O spune si un sfat de intelepciune din aceeasi Carte a Cartilor care ar trebui mai mult deschisa si studiata, mai ales acum, in apropierea unei mari sarbatori a crestinatatii (http://www.bibleserver.com/text/NTR/Psalmi32):

"9 Nu fi ca un cal sau ca un catâr fără discernământ, care numai strunit cu un frâu şi cu o zăbală se apropie de tine!“
10 De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat de îndurare.
11 Bucuraţi-vă în Domnul, înveseliţi-vă, voi, cei drepţi! Strigaţi de bucurie, toţi cei cu inima cinstită!"

Despre ... ridicolul mioritic

„Oamenii sunt ridicoli doar atunci când vor să pară ceea ce nu sunt.”

Giacomo Taldegardo Francesco di Sales Saverio Pietro Leopardi, Conte (n. 29 iunie 1798, Recanati – d. 14 iunie 1837, Napoli) este considerat, alături de Dante, cel mai mare poet italian, precum și unul dintre cei mai mari gânditori ai acestei țări.

Nu am vazut mai multa bascalie si ricol ca in aceste zile, cu aceste "gratulari" la cel mai inalt nivel, intr-un asemenea moment. O veche zicala spune, in speta: "tara arde si babele se piaptana!".

Cam asa vad eu acest inceput de primavara cu aceste scumpiri si cu aceste "ralieri", daca asa li se spun, la cerintele U.E.

Mai deunazi, urmarind un reportaj despre o tara fosta "prietena" intr-un alt statut, acum membru al aceleiasi familii nu m-a surprins pozitia unui lider care, explicand totalul faliment al economiei si imixtiunea, poate voita, poate binevoitoare a "familiei" in treburile interne, deplangea apartenenta la aceasta si modul in care trebuie stopata discrepanta tot mai mare dintre "seniorii democratiei occidentale" si mai noile "rude sarace" primite in "club", ca o adevarata Cenusdareasa, pentru treburile murdare pe care nimeni nu mai vrea sa le faca. Si explica, din cate imi amintesc, inclusiv cu sarcinile si cerintele extraordinar de sofisticate pe care birocratia vestica le impun, ca si cum s-ar fi facut o deosebita favoare celor adusi la stadiul de "cobai si groapa de gunoi". O divagatie pe o tema data.

Dar sa revin la ridicolul carpato-danubiano-pontic.

Nu ma gandesc la situatia concreta cu care am fost "binecuvantati" de mai marii nostri chiar de 1 aprilie. Face si asta parte dintr-un plan bine pus la punct si implementat tocmai pentru a ni se demonstra ca libertatea se castiga greu si se mentine foarte greu. Un lucru deranjant, daca ne gandim pentru ce s-a murit acum un sfert de secol si cum.

Dar mai deranjant este ca acum, intr-o situatie nu tocmai roz pentru tara, cand toate eforturile ar fi trebuit canalizate pentru satisfacerea cerintelor Mariei Sale, POPORUL, dupa cum isi prezenta intr-un interviu radio, optiunea prounionala si europarlamentara, un important lider comunitar,  ai nostri "primi" nu fac decat sa demonstreze cat noroi suntem in stare sa caram dupa noi, indiferent de statut, pregatire, grad sau functie.

Asta imi aduce aminte de o "speta" din Cartea Cartilor pe care o redau si cu care vreau sa inchei gandurile de astazi (cu scuzele de rigoare daca o repet):

"Cine este cel mai mare
24 Între ei s-a iscat şi o ceartă cu privire la care dintre ei ar trebui să fie considerat cel mai mare.
25 Isus însă le-a zis: – Regii neamurilor stăpânesc peste ele, iar cei ce au autoritate asupra lor sunt numiţi „binefăcători“.
26 Cu voi să nu fie aşa! Ci cel mai mare dintre voi să devină ca cel mai mic, iar cel care conduce să fie ca cel care slujeşte.
27 Căci cine este mai mare, cel care stă la masă sau cel care slujeşte? Oare nu cel care stă la masă? Eu însă sunt între voi ca cel care slujeşte!" (http://www.bibleserver.com/text/NTR/Luca22)

Din pacate, este mult prea ridicol in mioriticul secol 21 sa te mai iei dupa ceva vechi si perimat, mai ales cand majoritatea alesilor si numitilor nostri il folosesc doar ca metoda de demonstrare a indiferentei afisate prin si cu acel juramant, pur de complezenta.

Si apoi, nu pentru a fi EI slujiti au candidat si au primit voturile noastre? Ridicola intrebare.