Despre ... amara trezire la realitate

„Nu este îndeajuns să ai o minte bună, scopul principal e să o folosești bine.” — René Descartes

Butonand la intamplare telecomanda televizorului am avut marea surpriza sa ascult lamentarile, post-alegeri,facute de un fost ministru al guvernarii Boc (?),  in legatura cu "jocul functiilor".


Cum nu mi-a fost greu sa caut pe net ceva despre relatia de "verticalitate" a respectivului, desi ca absolvent al unui institut teologic frica de Dumnezeu ar fi trebuit sa primeze inaintea fricii de ... altcineva, am gasit cateva controverse care mi-au amintit cat de "sensibila" este fiinta umana in fata realitatii.

Si uite asa am ajuns la gandurile de astazi, scurte dar pline de invataminte. Nu pentru mine, caci eu mi-am "invatat" lectia dupa "extraordinara traire de bine" care m-a facut, cu mult timp in urma "sa pun botul" (scuze pentru expresie) la acea manipulanta dezinformare cu care am fost prostiti in 2004 si care, inca, prosteste, prin simpatie, si acum, desi contextul si conjunctura sunt schimbate.

Invatamintele, care ar trebui sa fie trase  de liderii treji ai unui partid care, din nefericire este pe cale de disparitie si despre care un senior afirma ca "a facut" marea greseala sa rupa o alianta "de succes" (termenul imi apartine).
Invataminte care ar trebui sa fie un subiect de "studiu de caz" pentru ceea ce poate insemna "dictatura democratica", sau cel putin un semnal de alarma pentru ceea ce, in viitor, nu ar mai trebui sa se intample.

Caci, dupa cum spunea respectivul, ceea ce s-a intamplat la recentele alegeri din partidul prezidentiabil demonstreaza, perfect, relevanta unei butade celebre pe care o redau ca o parafrazare a "deziluziei" pe care a resimtit-o, cu siguranta la congresul proaspat incheiat: "Les jeux sont faits, rien ne va plus".

De fapt, "speta" este o amara trezire la realitate. Nu numai pentru respectivul fost ministru ci pentru toti intelectualii care ca tot poporul mintit si manipulat (asta a fost tot acel joc cu "Sa traiti bine!"), vor intelege intr-un tarziu ce mare greseala au facut lasandu-se amagiti de sloganuri si clisee care, in esenta, nu au avut nimic de a face cu realitatea, democratia si libertatea.

Pe vremuri exista un banc, care ridiculiza modul in care erau priviti intelectualii: "credeam ca esti un telectual, dar vad ca esti un intelectual".

Din pacate, realitatea de astazi se dovedeste a fi vice-versa.

Cel putin asa am perceput, astazi, amara trezire la realitate din scurtul "speech" al respectivului pe care-l redau, prin copy-paste, in incheiere pentru conformitate:

 "Am trait un sentiment de deja vu, pentru ca exact asa cum la PDL intelectualii au fost, ca sa zic asa, pusi in vitrina si apoi evacuati, s-a intamplat un fenomen similar si in evolutia PMP. La PDL, implantul nu reusise, aici chiar membrii fondatori, impreuna cu personalitatile din Fundatia Miscarea Populara au fost marginalizati".

(http://www.ziare.com/teodor-baconschi/pdl/baconschi-traian-basescu-si-a-ales-urmasul-in-persoana-elenei-udrea-1303602)

Despre ... constatari

„Dacă refuzi să te îndrepți când ești verde, nu te vei mai îndrepta când vei fi uscat.” — Proverbe africane

Ce am putut constata in aceste zile, dupa "foiletarea" presei online si talk-show-urilor de rigoare m-a pus pe ganduri, mai ales ca afirmasem, ieri, ca nu prea ma intereseaza comentariile. Cred ca am gresit.

Am vazut cum media externa a elogiat prestatia sportivei noastre si chiar a criticat modul impardonabil in care s-a comportat arbitrul de scaun (eu nu sesizasem ca si tragerea de timp poate fi, si trebuia, sanctionata).
Am vazut ce primire i s-a facut campioanei noastre si ce mult a insemnat aceasta. Si am citit si mai multe comentarii elogioase.

In acelasi timp (si o spun cu regert) am vazut multe comentarii nu doar rautacioase ci de-a dreptul absurde.

Dar unul dintre ele m-a facut sa constat cata dreptate se afla in randurile scrise de autor, caruia trebuie sa-i cer scuze ca, prin copy-paste, le voi prelua si eu ca subiect de meditare si relevanta pentru mioriticul existentei noastre:

" SIMONA HALEP. Soțul Cristinei Pocora este de părere că Simona Halep nu este româncă. Dan Cruceru a explicat și de ce crede acest lucru. Fostul prezentator TV a postat, pe blogul personal, cele zece motive pentru care Simona Halep nu este româncă.

"1. Pentru că nouă ne place să ne plângem. Pe când ea luptă!

2. Pentru că nouă ne place să înjurăm, dar să stăm cu mâinile în sân. Pe când ea strânge din dinți și merge mai departe!

3. Pentru că noi suntem slabi din naștere. Iar ea e extrem de puternică!

4. Pentru că nouă ne e scârbă de țara noastră. Iar ea și-o laudă!

5. Pentru că noi vrem să moară și capra vecinului. Iar ea are doar cuvinte de laudă la adresa adversarilor!

6. Pentru că noi suntem slabi, oameni născuți sclavi. Iar ea e, deja, o eroină!

7. Pentru că noi suntem învinși chiar înainte de a începe o bătălie. Iar ea are, deja, enorm de multe victorii!
8. Pentru că nouă ne plac petrecerile, orgiile culinare, festinurile până la ziuă. Iar ea este cu gândul doar la performanță!

9. Pentru că orice sacrifiu cât de mic, pentru noi, este prea mare. Pe când ea și-a sacrificat totul! Copilărie, adolescență, iubiri de-o vară! Totul!

10. Pentru că, atunci când abandonăm un lucru, noi spunem "Așa a vrut Dumnezeu!" sau "Asta-i soarta!". Pe când ea spune "Mâine voi fi mai bună!".

Așa că, dragă Simona Halep, am un mesaj pentru tine: tu nu ești româncă!
Dă-o dracului de Românie, de țara asta care nu ți-a dat nimic, dar căreia tu îi mulțumești după fiecare victorie! Dă-o dracului pentru că și-a adus aminte de tine de abia astăzi, iar, de mâine, te va fi uitat pentru vreun fotbalist beat mort care a făcut scandal în cluburi, dar n-a reușit nici măcar să viseze performanța pe care tu ai realizat-o deja! Dă-le dracului de onoruri pe care ți le vor înmâna cu prisosință toți liderii de moment, doar ca să-și facă ei campanie! Mâine îți vor impozita și viața!", a scris Dan Cruceru pe blogul personal."

See more at: http://www.dcnews.ro/so-ul-cristinei-pocora-simona-halep-tu-nu-e-ti-romanca-da-o-dracului_445218.html#sthash.fGZxOlDn.dpuf

Si ca o ultima constatare (caci numai daca nu ai citit mesajul nu ai nimic de constatat), cred ca aceasta ar fi "speta" cea mai "fierbinte" pentru prezidentialele care, deja, se anunta furtunoase, cu surle si trambite (si nu numai): "Decalogul candidatilor".

Despre ... speranta

„Nu ești niciodată prea bătrân ca să-ți propui alt țel sau să visezi un nou vis.” — C. S. Lewis

Nu m-au preocupat comentariile post-finala, pe care am urmarit-o cu sufletul la gura, asa cum cred ca au facut-o milioanele de romanii solidari cu marea noastra tenismena. De ce?

Pai, pentru simplul fapt ca lumea, asa cum ne este ea prezentata in media, nu mai are nevoie de comentarii. Iar realitatea a demonstrat ca, orice comentarii s-ar fi facut, "ceea ce era a mai fost si ce va fi se va fi trecut de mult".

Intern si international.

M-a uimit, insa, pregatirea mentala a castigatoarei si lucrul acesta mi-a adus aminte de un alt "iceberg" al tenisului "tineretii mele", Stan Smith, "cosmarul" cunoscutului nostru cuplu Tiriac-Nastase.

De aceea, astazi nu fac altceva decat sa pun doua citate drept gand cu care mi-as dori ca Simona Halep sa-si continue ascensiunea, mai ales ca este si o zi foarte importanta pentru crestinatate si versurile unui cantec cu care sa-si mangaie infrangerea de ieri care, cel putin pentru mine, valoreaza cat o victorie. 

Pentru ca, poate gresesc aici, cineva si-a dorit sa-i "rupa" elanul (era un 4  - 4 foarte important, iar castigatoarea tocmai facuse cateva duble greseli care-i amenintau pozitia. Si ca spectator tv, milimetrica atingere, sau nu, a liniei ramane un mare semn de intrebare la adresa ... ).

Asa ca revin la cel de al doilea citat, care spune (chiar daca in alt context):

„Biruinţa nu-i obligatorie. Obligatorie e lupta.” — Nicolae Steinhardt

Si sper din toata inima ca Simona si cei care o pregatesc si consiliaza sa nu abandoneze lupta.

Iar ca incheiere, nu numai ca incurajare sau mangaiere ci ca o certitudine pentru luptatoarea noastra si pentru toti cei care, poate, am fost dezamagiti, versurile unui cantec care mie mi se pare, acum si aici, mai mult decat relevant:

"Nu te-ndoi, ci crede că după orice nor
E-un soare şi mai dulce, şi mai strălucitor
//: Nu norul este veşnic, ci soarele-i acel
Ce-nvinge şi rămâne stăpân în urmă el! ://

Nu te uita la tine, că eşti atât de slab
Nici la vrăşmaşul care te-ar nimici degrab’
//: Nu te uita la ziduri, la porţile de fier,
La ura ce scrâşneşte, ci uită-te la cer! ://

Nu te-ndoi, ci crede că dincolo de tot
Veghează Dumnezeul Puternic, Savaot;
//: Căci nici un păr nu-ţi cade că nici o clipă nu-i
Că nu-i nici o-ncercare decât prin voia Lui ://

Şi dacă crezi puternic, nimica nu-i spre rău,
Ci totul se va-ntoarce spre-un şi mai bine-al tău
//: Nu te-ndoi, ci crede că-n ceasul cel mai greu
Clipită de clipită, veghează Dumnezeu! ://"

(http://cantece.wordpress.com/n/nu-te-ndoi-ci-crede-ca-dupa-orice-nor/)

Despre ... civilizatie

„Ascultă, priveşte şi taci! 

Ascultă, să-nveţi să vorbeşti, 

Priveşte, să-nveţi să clădeşti. 

Şi taci, să-nţelegi ce să faci...

Ascultă, priveşte şi taci!” — Ion Minulescu

Sincer, as fi vrut sa tac pana cand marea noastra ambasadoare, Simona Halep isi va fi intregit palmaresul prin castigarea Open-ului Francez. Sa privesc si sa tac, asa cum, sugestiv, indeamna versurile poetului. Si sper, din toata inima, ca sa se implineasca aceasta dorinta a milioanelor de romani care, cu mandrie, ii tin pumnii campioanei noastre. Care, asa cum ascultam la R.R.A. (postul de radio pe care-l urmaresc constant cu interes si placere) valoreaza mai mult decat "toate echipele din Liga I, cu tot cu antrenorii lor" (daca am gresit ceva in redare, cer iertare).

Totusi am privit si am ascultat, ieri pe un canal al TVR, un material zguduitor, dupa parerea mea, care depaseste, in profunzimea lui orice stare conflictuala, concurentiala, ideologica sau de orice alta natura. Pentru ca vizeaza existenta umana si ravagiile facute de extremele care o guverneaza.

In documentarul urmarit pe seara, dupa ce m-am delectat cu o comedie "pe bune", "Operatiunea Monstrul" unde un "monstru sacru" parca pregatea "speta", prin replica sa privitoare la pescuitul fara limite care face ca "pojghita de civilizatie sa cada de pe noi uite-asa" (redare aproximativa), se prezenta viata unui popor din nordul inghetat, inuitii.

Trecand peste toate problemele prezentate si peste tot ceea ce se poate gasi despre aceasta comunitate, ca informare si documentare m-a socat "speta" care mi-a si dat de gandit (redau strict din memorie).

Astfel, s-a specificat intre multele informatii ca inuitii sunt legati, ca existenta, de una dintre resursele de viata ale zonei: focile. Din cauza "exploatarii" acestei resurse, fara limite, focile au fost pe cale de disparitie fapt pentru care comunitatea internationala si U.E. a interzis vanarea si valorificarea lor. Se intampla cu cateva zeci bune de ani in urma.

Astazi, populatia de foci s-a refacut, prospera si creste in timp ce acest popor, inuitii, este pe cale de disparitie. Adevar dureros si crud.

La aceasta "speta" m-am tot gandit si, legat de ea, la ce inseamna, cu adevarat civilizatia, daca luam in calcul intreaga omenire. Altfel, facem parte, dupa cum se prezinta pe net, din acelasi "rasism stiintific" care, depasind contextul, poate fi aplicat oriunde "interesul democrat" pare sa primeze inaintea oricarei "pojghite de civilizatie".

Poate, in zbuciumata noastra existenta postdecembrista, "speta" nu inseamna mare lucru. 

Pentru ca, insa, ne place sa "socializam", sa ne "unim" si sa "pactizam" cu cei mari si tari (dar oare asa sa fie sau suntem doar niste simple unelte de manipulat?), gandurile m-au dus spre alte "conexiuni", printre care si o expresie celebra: "Sic transit gloria mundi".
Caci, asa dupa cum masurile de protectie a focilor au facut ca poporul respectiv sa ajunga in postura "pe cale de disparitie" "masurile" civilizatiei duc, tot mai mult omenirea tot pe aceeasi cale. Nu o spun eu ci materialele media tot mai bine documentate si prezentate.

De aceea ascult, privesc si tac si reuniuna G7 si interviul cu presedintele Putin si "tacerea damboviteana" si ... Roland Garros-ul dar si dezastrele nascute din "prea multa dragoste" pentru ... civilizatie?

Despre ... perspective

„E bine să-ți urmezi propriul drum, dar numai dacă e un drum care urcă.” — André Gide

Multe ganduri m-au incercat astazi, de la "sin-uciderea" PNL-ului la abdicarea regelui Spaniei si de la vizita unor "investitori strategici" (oare asa sa fie FMI-ul?) la "caderea la pace privind gazele" in Estul atat de zbuciumat. Si multe ar fi de spus.

Dar ma abtin, in deplin acord cu ceea ce spuneam anterior si vreau sa privesc doar partea pozitiva a lucrurilor.

Mai intai, se intrevede "infaptuirea" unei mari realizari, neatinsa nici de sistemul comunist, de trista amintire: inca un partid "istoric" e pe care sa devina "amintire", trista amintire. Cum or rezista in mormintele lor stalpii acestui bastion al politicii greu de presupus dar ce vor avea de spus adevaratii liberali se va vedea, cu siguranta, in curand.
Ca un neamt ajunge sa conduca, chiar si interimar, un partid de traditie nu mi se pare o tema importanta, atata timp cat partidul in cauza poate deveni, foarte probabil, "un abur care piere". Poate cu pragmatismul sau caracteristic va reusi, macar de fatada, sa salveze ce pare a nu se mai putea salva. 
Ca va candida la functia suprema, e o alta problema care tine nu numai de fostele "chestionari" din trecute  "dezvaluiri" (dar se stie ca PNL-ul a fost "maestru" in a-si nominaliza lideri cu probleme) ci si de modul cum va aborda, conform aceluias pragmatismului german, perspectiva obtinerii acestui statut.
Si ce exemplu a dat presedintele german !

Un act de responsabilitate desi, dupa cum titreaza media nu onoarea a determinat "miscarea" respectiva ci desele si controversatele "nimicuri regale", mi se pare gestul suveranului spaniol. Nu speta in sine mi-a dat de gandit ci actul de vointa, care spune ceva despre democratie si libertatea adevarata.
Ca tot suntem in marea familie U.E. si avem ceva "legaturi" iberice, stau si ma gandesc la ce schimbare s-ar produce si in democratia noastra originala daca, luand in calcul doar ultimele scandaluri, familiale si de partid, cineva ar intelege cat de onorabila ar fi si acum, dupa acea "vara fierbinte si mincinoasa", iesirea pe "usa din fata". 

Despre vizita F.M.I. nici nu-mi vine sa amintesc, atata timp cat nimic pozitiv, pentru amaratii de simplii cetateni, care suntem, nu se intrevede cu politica de austeritate cu care, incetul su incetul, tot noi, simplii cetateni suntem ingroapati. Si atata timp cat nimeni nu are curaj sa verifice cum, de ce si cine se face vinovat de inrobirea noastra. 

E razboi crunt in estul apropiat desi media nu mai "marseaza" pe "speta". Sau tocmai asta a fost "speta": nevoia unui conflict si perspectivele oferite?
Nu pot afirma ceva cu certitudine, mai ales ca nu mai am toata "perspectiva" care este strict necesara unei astfel de abordari. Totusi, informatiile despre discutiile privind gazul, costul si livrarea lui mi-au adus in minte un "eveniment" usor marginalizat, dar care mi-a dat de gandit foarte mult.
A aparut, recent, o biografie mult discutata, disecata dar si interzisa. Recenzia a fost facuta de un important analist, voce inconfundabila a "libertatii interzise in comunism".
Ma gandesc, dupa toate spusele si nespusele despre democratiile occidentale si tinand cont de modul obscen (cred ca termenul nu este prea dur) cu care Occidentul a pus in bratele lui Stalin Europa de Est (spune recentul serial "Secrete din al doilea razboi mondial"), daca vom afla adevarul si despre acele subiecte, inca interzise, care ne macina sanatatea, poporul si tara de aproape un sfert de secol si tin de implicarea acelor personalitati care, se spune, au decis si decid soarta lumii si, din pacate, a Romaniei. 

Cum nu vreau sa-mi parasesc hotararea de a vedea doar "partea plina a paharului", inchei gandurile de astazi. 
Ce perspectiva frumoasa ofera citatul de la inceput, nu-i asa?

Din nou despre ... altceva

„Nu disprețui lucrurile mici. O lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric.” — Octavian Paler

Daca ar fi fost sa raman la concluzia creata de "dezbaterile momentului" urmarite, in treacat, pe diversele canale media ieri, as fi facut-o printr-un cuvant care a dat si titlul unui spectacol deosebit al maestrului Tudor Gheorghe, "Degeaba". Si as fi continuat in acelasi ton sumbru pe care, din nefericire, libertatea prost inteleasa, manageriata si "implementata" l-a amprentat atat pe vietile noastre, ale simplilor cetateni cat si pe caracterul si personalitatea celor care, redati intr-un roman contemporan, au dat nastere filmului "Ticalosii".

Cum tot ieri am avut, insa, incapatanarea sa urmaresc vreo doua emisiuni pe canalul doi al TVR, e drept mai devreme, am gasit un motiv mult mai intemeiat sa vad "jumatatea plina a paharului" chiar si in conditiile decadente ale democratiei noastre originale.

Mai intai, am urmarit cu mare interes cativa tineri care, dedicati tarii si poporului, si-au propus sa schimbe paradigma si sa demonstreze ca si romanii reprezinta ceva, fapt mai mult decat adevarat dar, din nefericire, atat de marginalizat si eclipsat de lupta animalica pentru putere politica. 
Si nu ma refer la excelentele rezultate din sport si invatamant, despre care am facut referire ci la cultura si arta unde, la fel, reprezentam ceva ca natiune.
Apoi, ca o continuare, am urmarit istoria, stiuta de mine, a unui martir-luptator pentru libertatea credintei, care ne-a lasat mostenire o inepuizabila sursa de inspiratie pentru o traire frumoasa, crestina, iertatoare.

Avand, deci, aceste doua subiecte de meditatie in minte am ajuns la citatul de la inceput si, astfel, m-am gandit la lumanarile neluate in seama care, totusi, in intunericul material si spiritual pe care-l traversam, nu numai noi ci intreaga lume, lumineaza si vor lumina, indiferent de cate piedici si oprelisti vor mai fi din partea oamenilor care se cred mai presus de orice, inclusiv de Dumnezeu.

Si ca un final al acelor ganduri de ieri, caci asa s-a intamplat sa fie, am mai gasit un citat relevant, alaturi de versurile unui cantec, tot "de moment". 

„Opusul dragostei nu este ura, ci indiferența.” — Elie Wiesel

"Poti sa-mi iei tot ce-am mai scump pe lume
Poti sa-mi iei zile, noptile sau anii de vrei
Sa ma lasi singur intr-un loc anume
De unde sa nu pot vreodata sa ma intorc la ai mei, 
Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea.. "
(Versuri de la: http://www.versuri.ro/ "Sa nu-mi iei niciodata dragostea") 

Caci, foarte adevarat, daca dragoste nu e, nimic nu e!

Despre ... ceva simplu: liniste

„Și chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Și chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina.” — Nicolae Titulescu

Asa cum specificam si anterior, mi-am propus sa astept in tacere "alegerea apelor" si, de ce nu, poate ceva mai bun caci, conform asteptarilor, majoritatea talk show-urilor au antamat "speta post-europarlamentarele&co".

Asa mi-am adus aminte de una din melodiile de "traditie" ascultate, cu infrigurare, la statia de radioamplificare si de o poezie veche, de cand se "cimenta" Romania Mare care merita, dupa parerea mea, atentie sporita. Normal ca pentru ce va fi.

Liniste - Lucian Blaga (1919) 

(http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/liniste.php)

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.

Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr înca-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita.

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

O, cine ştie - suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric - dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?

Astfel, in liniste si tacere ma gandesc, ca o mare "cestiune" a realitatii noastre, cati dintre "luminatii si iluminatii" nostri se pot alinia exemplului dat de marele nostru diplomat in citatul de inceput.

E liniste, nu?