vineri, 14 iunie 2019

Sa gasim raspunsuri?!?!

Pentru ca maine se implinesc 130 de ani de la trecerea in nefiinta a "Luceafarului poeziei romanesti", iubit de multi, hulit de unii, interzis de altii si pentru ca ma simteam putin descumpanit de multele aparitii ale celor care cauta raspunsuri dar, nefericit, bat pasul pe loc din varii motive, mi-am propus asa, ca simplu cetatean, sa citesc cateva dintre comorile literaturii noastre nationale.

Nu ca nu as fi avut ce citi. Am si citesc cu mult interes si chiar gasesc raspunsuri.

Dar pentru ca nu vreau sa abuzez acum, intr-un context mult prea complex, de ceea ce citesc, m-am oprit la inegalabilul nostru "poet nepereche, a carui opera invinge timpul, dupa cum afirma George Calinescu", mai precis la atat de actualul si incontestabilul rechizitoriu al realitatii mioritice postdecembriste, tablou-raspuns-analiza-sinteza, IMPARAT SI PROLETAR.

Cum nu mi-am propus altceva decat sa-i fac curiosi pe cei interesati, va invit sa cititi cu mare atentie poemul, pe capitole si personaje, sa va ganditi bine la realitatea pe care o traversam si, fara nici un fel de prejudecata, sa trageti concluziile ce se impun.

Eu am gasit cateva idei pe care le impartasesc, cu tristete:

1. Inechitatile, inegalitatile si exploatarea sunt de cand lumea si vor fi atata timp cat va exista lumea.

2. Pentru saracime, plebe, prostime, proletariat nimeni nu-si sacrifica pozitia, bogatia, faima fara un interes ascuns si un avantaj material care sa rezulte din rezolvarea unui caz sau al altuia.

3. Pentru ca satulul nu-l crede niciodata pe flamand, diferentierile se adancesc tot mai mult din moment ce bogatii doresc sa fie tot mai bogati, indiferent de consecintele imbogatirii lor (de mediu, social samd).

4. Moralitatea, principialitatea si toate celelalte virtuti care au condus la inflorirea civilizatiei umane devin subiecte vetuste, de prost gust in conjunctura modernismului lipsit de orice inhibitie.

5. Vinovatii adevarati si vinovatii fara vina se afla, permanent, intr-un continuu concurs de imprejurari fara iesire si fara rezultat.

6. Finalitatea, indiferent de pozitie, rang, grad sau deosebire este aceeasi, pentru toti.

Cum fiecare poate gasi mult mai multe idei, chiar diferite de ale mele, subiectul ramane deschis.

Eu am vrut doar sa punctez un gand-concluzie pe care l-am gasit in morala unei vechi butade, vehiculata nu doar aici, in mediul online si care se potriveste ca o manusa democratiei originale romanesti: 

"Nu toti cei care te baga in mizerie iti vor raul. Nu toti cei care te scot din mizerie (te ajuta) iti vor binele. Dar daca te-ai bagat in mizerie de buna voie, baga-te sa nu te mai vezi!"



duminică, 2 iunie 2019

Cu tristete

Pentru multele postari, de neinteles intr-o asemenea conjunctura si context (nu referitor la vizita) si pentru ca, nu-i asa, ni s-a spus "cine are urechi, sa asculte", las o poezie, spre cercetare.

Gandurile imi sunt prea comprimate de ceea ce ar fi putut si ar trebui sa fie, dar nicodata nu va fi. Din cauza de prea multa...pozitie umana. 

Cu tristete!

"Ion Minulescu - Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni -
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el...
Şi cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă -
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...

La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!..."

(http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/nusunt.php)