Meditatie trista

Cu siguranta marele poet national Mihai Eminescu nu m-ar critica pentru schimbarea facuta. Si sunt sigur ca nici cei care simt cu adevarat romaneste n-au de ce sa ma critice. Vor exista multi carcotasi care o vor face dar vreau, tocmai de aceea, sa fac o precizare: daca traim ceea ce traim si am aprobat, chiar si tacit, comdamnarea comunismului, trebuie "sa dam cezarului cele ce sunt ale cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu" (Matei 22.21)!

Cum, din pacate uitam, sau nu vrem sa acceptam, ca Romania a fost un Regat transformat in republica din si cu voia comunistilor pe care tocmai ce i-am condamnat, fara nici o consultare a vointei poporului, mi-am propus sa las loc pentru o meditatie, trista e drept, pe marginea unei poezii scrisa la un trist moment. Mai ales ca nu contine nici un nume. Dar noi il stim!

"Nihil Sine Deo"!

"Imbracă-te în doliu, frumoasă ROMANIE,
Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!

Metalica, vibrânda a clopotelor jale
Vuieşte în cadenţă şi sună întristat;
Căci, ah! geniul mare al deşteptării tale
Păşi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Şi-n urmă-i ne-a lăsat!

Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt şi mare,
Col? unde te-aşteaptă toţi îngerii în cor,
Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare
Şi-ţi împletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori!

Te plânge ROMANIA, te plânge-n voce tare,
Te plânge-n tânguire şi locul tău natal;
Căci umbra ta măreaţă în falnica-i zburare
O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare
Ce-i simţ naţional!

Urmeze încă-n cale-ţi şi lacrima duioasă,
Ce junii toţi o varsă pe trist mormântul tău,
Urmeze-ţi ea prin zboru-ţi în cânturi tânguioase.
În cânturi răsunânde, suspine-armonioase,
Colo, în Eliseu!..."

(http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/pumnul.php - CU MODIFICARI IN CONTEXT).