Nici comentarii nu fac. Lectura placuta!
"Tinerii bătrâni
Ca dintr-o energie inversată,
În lumea noastră plină de restrişti,
Împovăraţi de-o vină asumată,
Se nasc bătrânii tot mai mulţi, mai trişti.
Îi vezi mergând pe străzi, îi vezi oriunde,
Le calci pe pasul gârbov, îi aştepţi,
Nu mai găsesc nici loc de-a se ascunde
Şi parcă te imploră să-i accepţi.
Nu ştiu nici ei de fapt ce vină poartă,
Afară doar de vina de a fi...
Poate-au avut o mult prea lungă soartă,
Poate că e un termen de-a muri.
În cuibul lor de ochi adânc sclipeşte,
Ca un reproş, un bob de hiacint,
Înfricoşat el tremură şi creşte
Fără speranţa vreunui cald alint.
Aceşti bătrâni care ne sunt bunicii...
Aceşti bătrâni care ne sunt părinţi...
Cum de-i lăsăm să cadă-n gheara fricii
Pe cei dintâi şi primii dintre sfinţi?
Are o soartă fără de scăpare
Şi este-n veci, de-a pururi, blestemat
Acel popor ce nu simte că-l doare
Atuncea când bătrânii i se zbat.
Priviţi-i cum abia de mai trec strada,
Cu mersul prea încet şi legănat...
A nins pe capul lor prea mult zăpada,
Ca să-l mai ţină gâtul ridicat.
Frisoane vor cuprinde tot pământul
Şi chiar un vânt de gheaţă-l va izbi
Când va seca în inimi zăcământul
De a iubi bătrâni şi a-i cinsti.
Nu vă speriaţi de-o ţară prea bătrână,
Oricând copii pe-aici vor fi destui,
Lăsaţi-i pe bunici să mai apună,
Vor sta destul icoană într-un cui.
Sătui de tragedii, sătui de toate,
Făcând popas în drumul lor cel drept,
Se vor mai odihni bătrânii, poate,
Culcându-şi capul blânzi la noi pe piept.
Şi, contopiţi în vis, în adâncime,
Ca o revanşă, tineri s-or trezi,
În timp ce noi, întorşi înspre vechime,
Ca ei, de-odată, brusc, bătrâni vom fi."
poezie de Dragoş Niculescu din "Săniile adâncului" (1999)
Ca dintr-o energie inversată,
În lumea noastră plină de restrişti,
Împovăraţi de-o vină asumată,
Se nasc bătrânii tot mai mulţi, mai trişti.
Îi vezi mergând pe străzi, îi vezi oriunde,
Le calci pe pasul gârbov, îi aştepţi,
Nu mai găsesc nici loc de-a se ascunde
Şi parcă te imploră să-i accepţi.
Nu ştiu nici ei de fapt ce vină poartă,
Afară doar de vina de a fi...
Poate-au avut o mult prea lungă soartă,
Poate că e un termen de-a muri.
În cuibul lor de ochi adânc sclipeşte,
Ca un reproş, un bob de hiacint,
Înfricoşat el tremură şi creşte
Fără speranţa vreunui cald alint.
Aceşti bătrâni care ne sunt bunicii...
Aceşti bătrâni care ne sunt părinţi...
Cum de-i lăsăm să cadă-n gheara fricii
Pe cei dintâi şi primii dintre sfinţi?
Are o soartă fără de scăpare
Şi este-n veci, de-a pururi, blestemat
Acel popor ce nu simte că-l doare
Atuncea când bătrânii i se zbat.
Priviţi-i cum abia de mai trec strada,
Cu mersul prea încet şi legănat...
A nins pe capul lor prea mult zăpada,
Ca să-l mai ţină gâtul ridicat.
Frisoane vor cuprinde tot pământul
Şi chiar un vânt de gheaţă-l va izbi
Când va seca în inimi zăcământul
De a iubi bătrâni şi a-i cinsti.
Nu vă speriaţi de-o ţară prea bătrână,
Oricând copii pe-aici vor fi destui,
Lăsaţi-i pe bunici să mai apună,
Vor sta destul icoană într-un cui.
Sătui de tragedii, sătui de toate,
Făcând popas în drumul lor cel drept,
Se vor mai odihni bătrânii, poate,
Culcându-şi capul blânzi la noi pe piept.
Şi, contopiţi în vis, în adâncime,
Ca o revanşă, tineri s-or trezi,
În timp ce noi, întorşi înspre vechime,
Ca ei, de-odată, brusc, bătrâni vom fi."
poezie de Dragoş Niculescu din "Săniile adâncului" (1999)
Batranii sunt copii de ieri si de maine ............
RăspundețiȘtergere