O stire "bomba" a acaparat mediul online si nu numai! Un eveniment "de senzatie" face deliciul tuturor televiziunilor, pro sau contra dupa cum bate vantul puterii, fara insa a intelege ca, nefericit, ne raportam la politic exact cum am postat ieri, prin articolul scris cu aproape 150 de ani in urma de atat de actualul Eminescu, din care reiau citatul de referinta:""Partidele noastre nu se numesc conservatoare sau liberale; ci oameni cu slujbă: guverna mentali, oameni fără slujbă: opoziţie. De acolo vecinica plângere, că partidele la noi nu sunt partide de principii, ci de interese personale”, scria Eminescu într-un articol din ziarul Timpul.""
Doar ca astazi, acum si aici, nu vreau sa intru in polemici politice!
Am citit aproape tate postarile, pro sau contra, de sprijin sau de condamnare, respect punctele de vedere ale autorilor, nu si injuriile, dar atat.
Pentru ca speta, in sine, are pentru mine o cu totul alta greutate, un cu totul alt impact in contextul generat de ceva ce nu se analizeaza si care, daca ne gandim ca poate exista un precedent, reprezinta cea mai grava atingere a sigurantei noastre, ca cetateni si a statului: SCURGEREA DE INFORMATII!
Raportand, asadar, "evenimentul" la un caz media, demn de un scenariu tip paparazzi, este clar ca interesul obtinerii unor materiale compromitatoare, contra cost, fireste, primeaza. Cum acest lucru se petrece oriunde, de la locuri publice la budoare si ascunzatori secrete, protejand persoane care au ceva de ascuns si care, prin devoalarea, produc "socuri" si nu numai, este clar ca media se lupta pentru fiecare detaliu.
Doar ca "evenimentul" s-a petrecut intr-o cladire de importanta nationala, sub supraveghere de specialitate, cu aparatura si personal platit din bani publici, pentru asigurarea sigurantei informatiilor si persoanelor.
Ca strusctura indreptatita sa procedeze la prelucrarea datelor si informatiilor interne este supravegheata, la randul ei, de serviciile indreptatite sa apere secretul, este clar. Ca evenimente desfasurate de-a lungul celor peste 30 de ani de democratie originala, au fost monitorizate in toata aceasta perioada, este la fel de clar.
Nu este clar cum se pot scurge informatii sub forma de imagini sau de alta natura! Sau este clar?
Gandindu-ma deci, asa, ca simplu cetatean, nu pot sa nu ma intreb: oare este prima data cand informatii de acest tip parasesc sediul institutiilor de importanta strategica? Oare la atatea si atatea negocieri ratate si contracte semnate in paguba statului roman, nu au avut influenta si asemenea "manevre dezinteresate"? Oare activitatile din aceste locatii au fost monitorizate corespunzator si supervizate asisderea de cei care, grade si functii mari avand in conducere institutiilor abilitate, au semnat pentru unul sau altul responsabil de a lucra cu documente si informatii secrete?
Inca odata, nu ma intereseaza politicul!
Daca eram interesat de politic, poate acum eram si eu intre cei care "ii doare la basca", in rezerva fiind, de modul in care premierul si-a "rupt gatul" din cauze mai mult sau mai putin absconse. Si scenarii ad-hoc s-au facut si se pot face, de la cel mai inalt nivel in jos, dupa parerea mea.
Ma intereseaza, pentru bunul mers al lucrurilor in aceasta Tara oropsita si batjocorita, daca suntem responsabili pe ceea ce sau nu facem, daca putem intelege ca actiunile sau inactiunile conteaza mai mult decat daca un partid este la putere sau nu si, nu in ultimul rand, daca avand, inca, O TARA, ROMANIA, de aparat si slujit, responsabilitatea obliga la seriozitate si implicare sau este o bagatela, tratata ca atare pentru ca, oricum, salariul merge, avansarile la fel si ..."dupa noi potopul"!
Incheind aceste ganduri, ma gandesc daca ele vor ajunge acolo unde trebuie si vor da de gandit celor care ne monitorizeaza.
Ramane, insa, problema cheie: PE MONITORI CINE-I MONITORIZEAZA?
duminică, 31 mai 2020
joi, 7 mai 2020
Ganduri de "criza"
In contextul "mascat" in care, inca, trebuie sa ne chinuim existenta, din motive mai mult sau mai putin imputabile noua (ca paranteza, departe de a ma arata atotstiutor, gandesc ca numai noi, oamenii, suntem vinovati de urgiile care au venit si, cu siguranta, vor mai veni) incerc sa depasesc trecerea de la persoana activa la pensionar, cum pot mai bine.
Pe primul lor, fiind asezarea ca "gospodar cu pereche", incerc sa completez tot ce trebuie facut pentru ca DOAMNA MEA sa stie ca-i sunt de ajutor "full time". In aceeasi "structura organizatorica", ne like-uim si share-uim, dupa posibilitati, nu inainte de a ne ocupa de nepotii care, nu-i asa, umplu vietile bunicilor, ca asa trebuie. Nu in ultimul rand, citim, fiecare dupa cum are disponibilitate si timp, sotia avand "sarcini" mai complexe cu "Printesa" de acusi-acusi 5 ani, mare descoperitoare a scrisului si pictatului, ultima activitate care nu mi-a adus foarte multe satisfactii, eu fiind "paralel" in ale manuirii pensulelor si nu numai.
Cum mi-a ramas scrisul si cititul, incerc sa le impart, confortabil, cat mai corect. Pentru citit, e simplu. Ma retrag intr-un colt si ignor alte activitati perturbatoare. Cu scrisul e mai greu. Caci, pe langa talent, mai este nevoie si de atmosfera aceea creatoare si, de ce nu, muza inspiratoare.
Am vrut sa continui "Scanteile din uitare" dar, uite, pana acum nu m-a lasat contextul. Complicat, daca tin cont de toate cele expuse pana acum. Dar, cine stie, poate voi reusi, mai ales ca, intrand intr-un grup deosebit zic eu, trebuie sa redau si ceea ce a fost dupa! Nu ca o promisiune ci, daca pot spune asa, o dorinta de a finaliza ceva, daca mi se va ingadui de Cel de Sus!
In atari conditii, cautand o legatura intre cele doua etape ale "urmai mele pe nisipul vietii", am gasit niste versuri pe care le las, astazi, ca o invitatie la introspectie. Fara alte comentarii ci cu aceeasi speranta, ca va urma!
"Toamna se asterne incet
peste umerii mei
ca o scrisoare care
mult prea tarziu a ajuns
si n-are nevoie de raspuns
mai trece o clipa
asteptand sa vii
poate ca nu mai stii
ca sunt aici fara tine
ochii imi sunt pustii
draga mea
e prea tarziu pentru mine
draga mea
de ce nu vrei sa ma crezi cand iti spun
trece vremea
trece vremea
trece vremea
si n-o poti opri
departe pe mare
este sufletul meu
un marinar mult prea de mult plecat
pe furtuna, mult prea greu incercat
departe pe mare odata
voi pleca si eu
e un destin neinceput ce tainic ma cheama
si frunzele cad din copaci si e toamna
draga mea
e prea tarziu pentru mine
draga mea
de ce nu vrei sa ma crezi cand iti spun
trece vremea
trece vremea
trece vremea
si n-o poti opri
trece vremea
trece vremea
trece vremea
si n-o poti opori
doar iubirea
doar iubirea
doar iubirea
e tot ce mi-a ramas."
Pe primul lor, fiind asezarea ca "gospodar cu pereche", incerc sa completez tot ce trebuie facut pentru ca DOAMNA MEA sa stie ca-i sunt de ajutor "full time". In aceeasi "structura organizatorica", ne like-uim si share-uim, dupa posibilitati, nu inainte de a ne ocupa de nepotii care, nu-i asa, umplu vietile bunicilor, ca asa trebuie. Nu in ultimul rand, citim, fiecare dupa cum are disponibilitate si timp, sotia avand "sarcini" mai complexe cu "Printesa" de acusi-acusi 5 ani, mare descoperitoare a scrisului si pictatului, ultima activitate care nu mi-a adus foarte multe satisfactii, eu fiind "paralel" in ale manuirii pensulelor si nu numai.
Cum mi-a ramas scrisul si cititul, incerc sa le impart, confortabil, cat mai corect. Pentru citit, e simplu. Ma retrag intr-un colt si ignor alte activitati perturbatoare. Cu scrisul e mai greu. Caci, pe langa talent, mai este nevoie si de atmosfera aceea creatoare si, de ce nu, muza inspiratoare.
Am vrut sa continui "Scanteile din uitare" dar, uite, pana acum nu m-a lasat contextul. Complicat, daca tin cont de toate cele expuse pana acum. Dar, cine stie, poate voi reusi, mai ales ca, intrand intr-un grup deosebit zic eu, trebuie sa redau si ceea ce a fost dupa! Nu ca o promisiune ci, daca pot spune asa, o dorinta de a finaliza ceva, daca mi se va ingadui de Cel de Sus!
In atari conditii, cautand o legatura intre cele doua etape ale "urmai mele pe nisipul vietii", am gasit niste versuri pe care le las, astazi, ca o invitatie la introspectie. Fara alte comentarii ci cu aceeasi speranta, ca va urma!
"Toamna se asterne incet
peste umerii mei
ca o scrisoare care
mult prea tarziu a ajuns
si n-are nevoie de raspuns
mai trece o clipa
asteptand sa vii
poate ca nu mai stii
ca sunt aici fara tine
ochii imi sunt pustii
draga mea
e prea tarziu pentru mine
draga mea
de ce nu vrei sa ma crezi cand iti spun
trece vremea
trece vremea
trece vremea
si n-o poti opri
departe pe mare
este sufletul meu
un marinar mult prea de mult plecat
pe furtuna, mult prea greu incercat
departe pe mare odata
voi pleca si eu
e un destin neinceput ce tainic ma cheama
si frunzele cad din copaci si e toamna
draga mea
e prea tarziu pentru mine
draga mea
de ce nu vrei sa ma crezi cand iti spun
trece vremea
trece vremea
trece vremea
si n-o poti opri
trece vremea
trece vremea
trece vremea
si n-o poti opori
doar iubirea
doar iubirea
doar iubirea
e tot ce mi-a ramas."
(https://www.versuri.ro/versuri/vh2-trece-vremea-_eay1.html)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)