Ganduri de "criza"

In contextul "mascat" in care, inca, trebuie sa ne chinuim existenta, din motive mai mult sau mai putin imputabile noua (ca paranteza, departe de a ma arata atotstiutor, gandesc ca numai noi, oamenii, suntem vinovati de urgiile care au venit si, cu siguranta, vor mai veni) incerc sa depasesc trecerea de la persoana activa la pensionar, cum pot mai bine. 

Pe primul lor, fiind asezarea ca "gospodar cu pereche", incerc sa completez tot ce trebuie facut pentru ca DOAMNA MEA sa stie ca-i sunt de ajutor "full time". In aceeasi "structura organizatorica", ne like-uim si share-uim, dupa posibilitati, nu inainte de a ne ocupa de nepotii care, nu-i asa, umplu vietile bunicilor, ca asa trebuie. Nu in ultimul rand, citim, fiecare dupa cum are disponibilitate si timp, sotia avand "sarcini" mai complexe cu "Printesa" de acusi-acusi 5 ani, mare descoperitoare a scrisului si pictatului, ultima activitate care nu mi-a adus foarte multe satisfactii, eu fiind "paralel" in ale manuirii pensulelor si nu numai.

Cum mi-a ramas scrisul si cititul, incerc sa le impart, confortabil, cat mai corect. Pentru citit, e simplu. Ma retrag intr-un colt si ignor alte activitati perturbatoare. Cu scrisul e mai greu. Caci, pe langa talent, mai este nevoie si de atmosfera aceea creatoare si, de ce nu, muza inspiratoare. 
Am vrut sa continui "Scanteile din uitare" dar, uite, pana acum nu m-a lasat contextul. Complicat, daca tin cont de toate cele expuse pana acum. Dar, cine stie, poate voi reusi, mai ales ca, intrand intr-un grup deosebit zic eu, trebuie sa redau si ceea ce a fost dupa! Nu ca o promisiune ci, daca pot spune asa, o dorinta de a finaliza ceva, daca mi se va ingadui de Cel de Sus!

In atari conditii, cautand o legatura intre cele doua etape ale "urmai mele pe nisipul vietii", am gasit niste versuri pe care le las, astazi, ca o invitatie la introspectie. Fara alte comentarii ci cu aceeasi speranta, ca va urma!

"Toamna se asterne incet
peste umerii mei
ca o scrisoare care
mult prea tarziu a ajuns
si n-are nevoie de raspuns
mai trece o clipa
asteptand sa vii
poate ca nu mai stii
ca sunt aici fara tine
ochii imi sunt pustii
draga mea
e prea tarziu pentru mine
draga mea
de ce nu vrei sa ma crezi cand iti spun
trece vremea
trece vremea
trece vremea
si n-o poti opri
departe pe mare
este sufletul meu
un marinar mult prea de mult plecat
pe furtuna, mult prea greu incercat
departe pe mare odata
voi pleca si eu
e un destin neinceput ce tainic ma cheama
si frunzele cad din copaci si e toamna
draga mea
e prea tarziu pentru mine
draga mea
de ce nu vrei sa ma crezi cand iti spun
trece vremea
trece vremea
trece vremea
si n-o poti opri
trece vremea
trece vremea
trece vremea
si n-o poti opori
doar iubirea
doar iubirea
doar iubirea
e tot ce mi-a ramas."

(https://www.versuri.ro/versuri/vh2-trece-vremea-_eay1.html)