Amestecate (sau aaaa...mestecate?) :) :) :)

Dupa o lipsa destul de consistenta de aici si pentru ca ma simteam dator mie "insami", dupa cum se exprima un personaj de comedie din anii '80 dar si pentru ca am simtit, intr-o intrebare aproape retorica auzita aseara la o emisiune "gustata" probabil de multi dintre noi (redau din memorie) "ce scuza mai au ceilalti?", m-am intors amestecand cateva ganduri, dupa cum s-au itit ele.

Primul, ca o definire, ma transpune intr-o indragita poezie-slagar pe care o redau integral de pe http://www.poezie.ro/index.php/poetry/27822/Un_om_pe_niste_scari:

"In lumea plina de urmari

Eu sunt un om pe niste scari,

In sus ce e, in jos nimic,

In jos ce e, in sus nimic.

Vorbesc cu ceilalti care-au fost

Si-n sus si-n jos, si nu-i dezic,

Eu insumi spun de locurile

Pe unde-am fost nu e nimic.

Vecinul meu praseste ciori,

Vecina mea praseste farduri,

Eu sunt un om pe niste scari

Si-un caine bulucind prin garduri.

Daca de mai multe ori

Caci ce pot fi aceste garduri

Decat cazute foste scari

Decat cazute foste garduri.

Vecine, Domnule, Straine,

Nu inteleg ce-aveti cu mine,

Stiu scarile ne sunt comune

Dar trec atat de rar pe-aici,

Portarul insusi poate spune

Ca am ambitii foarte mici.

Din cand in cand mai vin pe-acasa

De ce va suparati cand vin

Agale talpa mea apasa

Pe dalele cu pas strain.

Vecinul meu praseste ciori

Vecina mea praseste farduri

Abia m-am ridicat din garduri

Si maraind in joase salturi

Eu sunt un om pe niste scari.

Si daca vreti sa fiu balada

Si fiindca eu nu am o stea

Accept, ravnesc, visez sa cada

Un porc nervos la moartea mea.

Si-acuma, va implor, zambiti

In lumea plina de urmari

In care fard si ciori prasiti

Intunecati si spalaciti

Lasati-ma sa fiu pe scari."

Al doilea s-ar referi chiar la emisiunea cu pricina de aseara, unde am vazut ce minuni poate face Dumnezeu cu un om care, pentru multi lovit de soarta, s-a agatat, la propriu, cu dintii de succes dupa ce, tot la propriu, si-a bagat picioarele in farfuriile "Chefi"-lor.

 Astfel, am stat si m-am intrebat, gandindu-ma, ce inseamna lamentarile noastre, care beneficiind de membrele superioare nu reusim sa depasim o anume stare de frustrare, cand simtim ca am ratat un mic obiectiv al existentei noastre efemere pe acest pamant!

Si ...mestecand mai departe in gol, caci politicul nu poate decat sa ne dea o senzatie continua de foame dupa ceva pierdut prin mucegaiul democratiei originale romanesti postdecembriste, mi s-a itit ideea ca, totusi, odata vom ajunge si noi la liman, daca nu cumva nici n-am reusit sa intelegem ca, invartindu-ne in jurul cozii cu raul ramas intact, deci netaiat din radacina cum ni se sugerase, plastic, de unul dintre liderii liberalismului neinteles si neimplementat, ne-am inecat la malul de la care nici macar nu am pornit. Chiar, vom ajunge?

Caci, din nou amestecand, ma intreb cum ar fi fost daca, tot postdecembrist, i-am fi acceptat pe cei care "n-au mancat salam cu soia" atunci si am fi pornit pe un drum care insemna nu doar respectarea unui punct dintr-un program revolutionar ci si o adevarata reparatie restauratoare. Raspunsul a venit tot din ...mestecarea soii, aliment de baza mult blamat odata, ridicat la rang de binefacere acum.

Si tot de aceea, ma tot zgarie la urechi niste interventii radio despre cat de frumos si placut este sa avem "caldura sufleteasca". Da, sunt de acord ca mediul trebuie protejat. Sunt de acord ca trebuie o schimbare de paradigma in ceea ce priveste viitorul omenirii. Dar ma intreb, iarasi si din nou, cand ai stat cu zece haine pe tine intr-o "iepoca" in care totul era bine pentru popor, dar dimineata te trezeai cu pojghita de gheata in cana cu apa, ca sa nu mai vorbim de dormitul in bucatarie cu toata familia si aragazul deschis (de acord, nu in toasta tara, dar eu o spun dintr-o experienta traita pe viu vreo trei ani, acolo unde acum treizeci si unu de ani muncitorii s-au rasculat impotriva regimului), cum poti accepta intoarcerea la ceea ce atunci, mai mult sau mai putin voalat, se declama:
"Afara frig, in casa frig,

Deschid fereastra ...si mai frig,

Multumim partid iubit

Ca ne-ai calit!"

Aaaa...sa mai mestec?

Nu le mai amestec.
Mai sunt cateva zile si vom sarbatori "Centenarul marii Uniri". Nu stiu daca cu bucurie sau cu jandarmi.Oricum unii se vor bucura pentru ca au iarasi un mini-concediu, li s-au marit salariile samd. Altii vor striga sloganuri antiguvernamentale, dupa cum se anunta prin mediul online. Acum, carcotas nefiind, nu ma implic in nici o miscare pentru ca, asa cum spuneam la inceput, "lasati-ma sa fiu pe scari!".

Dar, aaa...mestecand iarasi, ma intreb oprindu-ma: de ce la altii se poate si la noi nu, in lumea asta plina de urmari?

PS: iertare pentru micile, sau marile, greseli de redactare. Cu multumiri!