De ce?
Pentru ca, daca ne aducem aminte de cateva momente ale "istoriei noastre recente", majoritatea l-am blamat pe S.Brucan cand a spus ca, redau din memorie, "ne trebuie 20 de ani pentru a invata democratia". Iar in acest timp si depasindu-l, am aflat ca ...DEMOCRATIA E SUS, JOS E RUPEREA, fara ca poporul sa castige ceva! (ca sa ma "esprim" cu condescendenta).
Pentru ca, imitandu-i pe capitalistii americani, am fost manipulati si dirijati pentru a nu ne interesa "cum s-a facut primul milion de dolari" si ca, nu-i asa, "avem si noi nevoie de falitii nostri!". Si iar, ca popor, nu am castigat ceva!
Pentru ca atunci cand cei care au luptat in Occident pentru libertate si democratie, revenind in "eterna si fascinanta Romanie postdecembrista" au fost huliti, marginalizati, ridiculizati pentru ca "nu au mancat salam cu soia". MANCAM ACUM, CA ASA STA BINE GLOBAL SI BIO! Ce-am avut si ce-am pierdut, pardon, castigat?
Pentru ca...afacerile s-au facut cu dedicatie, lucrurile au mers prost de la incepus samd, in timp ce semnalele trase prin mijloacele artistice, literatura, cinematografie, au fost primite "cu o stea" sau pur si simplu tratate cu dezinteres deoarece "nu reflectau realitatea". Care realitate, astazi, ...
dar iata ce spuneau recenziile la un film in speta, redate prin copy-paste de pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Ticalosii:
"Aprecieri critice
Acest film a avut parte de recenzii mixte, în majoritate negative. Criticii de film au remarcat prezența unui număr mare de clișee (preluate din presa postdecembristă), superficialitatea în conturarea personajelor și lipsa de ritm a acțiunii. Catalogându-l pe Șerban Marinescu ca „nelipsit de nerv cinematic și de momente de elocință, dar fără relieful briant al predecesorilor”, Valerian Sava a afirmat că regizorul nu a încercat să se desprindă din capcana ecranizărilor operelor literare cu caracter didactic-propagandistic ale „nomenclaturii zilei”.[7]
Punctul de plecare al filmului, romanul Ciocoii noi cu bodyguard, a fost considerat de criticul Andrei Gorzo drept o „proză mănoasă, irepresibilă, în care metaforele se tot împreunează împotriva naturii și proliferează ca metastazele”, în care personajele se remarcă prin limbuție răutăcioasă și clevetire. Filmul este catalogat drept „stupid și iresponsabil”, deoarece preia clișeele vehiculate frecvent de ziare și de televiziuni potrivit cărora întreaga clasă politică este coruptă, scena din final fiind considerată „o declarație cabotină de disperare”. Personajele sunt conturate în mod grosier, regizorul sperând a completa lipsurile prin distribuirea unor actori cunoscuți în rolurile principale.[3]
Într-un articol din revista Observator cultural, criticul Mihai Fulger considera că Ticăloșii este „un film fără o poveste care să valorifice logica elementară a scenaristicii, lipsit complet de ritm și de tensiune”, care promite „«adevăruri», «dezvăluiri», «documente», «radiografii», «rapoarte» și alte bazaconii [...], dar nu [...] oferă decât două ore de plictiseală cruntă, dacă nu și de grețuri”. Printre criticile expuse de el sunt lipsa de consistență a personajelor (cu excepția lui Didi Sfiosu și a lui Dandu Patricianul), filmarea clasică cu abuz de prim-planuri și gros-planuri și publicitatea mascată a unor localuri, muzicieni, posturi și reporteri de televiziune. Singurul merit evidențiat de autor este „crearea unei atmosfere de opulență și depravare sau [...] zugrăvirea unei noi clase de parveniți, ai cărei reprezentanți sînt excesiv mediatizați și în realitate”.[6]
Regizorul Mihnea Columbeanu (Pitbull) a menționat că filmul se caracterizează printr-un „schematism pueril” supralicitat, lipsa limbajului cinematografic expresiv, prezența unor secvențe arbitrare, imagine nereușită din nepriceperea de a folosi tehnica digitală, precum și scenografie și partituri muzicale care nu stârnesc emoții. Personajele sunt catalogate a fi „clișeatice, superficiale, neverosimile - și foarte cabotine! Construite în tușe groase, ba chiar grosiere”, precum și foarte guralive și false. Concluzia criticului este următoarea: „filmul e incredibil de obosit, anost, incolor, inodor și insipid, cu strigăte care sună a gol și cu cadre voit «stilate»”.[13]
Jurnalista Iulia Blaga l-a catalogat drept un film plin de clișee despre oamenii politici și de afaceri corupți, care „nu are pretenția nici să emoționeze, nici să intrige, nici să revolte, nici să lumineze”.[14] Laurențiu Brătan îl considera „un film fără forță, inutil politic”, „la fel de insipid ca talk-show-urile lui Radu Moraru sau Dan Diaconescu”.[15]
Criticul literar Angelo Mitchievici scria într-un articol publicat în România literară că „filmul este cam prost” din cauza scenariului slab, a discursului șarjat care „lasă să se vadă tot mecanismul poveștii” și a frazelor pline de clișee. Potrivit criticului, „grotescul nu mai trebuie îngroșat, riscă altfel să transforme filmul în autoparodie. Încercarea de a realiza o frescă a culiselor politice românești rămâne la jumătatea drumului, în câteva momente și schițe regizorul a prins, totuși, esența democrației neaoșe, care aduce cu ceva între parfumul de mititei și cel de lupanar. [...] Finalul o dă cu oiștea în gard, melodramatic ca o curcă beată la barieră care deși vine trenul nu știe pe unde s-o ia.”. În ciuda criticilor formulate, filmul i-a plăcut totuși datorită actorilor care au jucat („una din cele mai bune distribuții”), a prezentării romantice și boeme a mahalalei politice și a muzicii relaxante cântate de Nelu Ploieșteanu cu Orchestra de la Șarpele Roșu.[1]
Criticul Tudor Caranfil a dat filmului o stea din cinci și a făcut următorul comentariu: „Servicii Secrete controlate de Primul Ministru (Mălăele) îi surprind în ipostaze compromițătoare pe General (Vasilescu), pe Senator (Toni Cristin) cât și pe Magnat (Vișan). Acesta din urmă se face vinovat că joacă la 2 capete, finanțând și opoziția. Eliberat, după arestarea sa cu mascați și tot tacâmul TV, omul cu bani pare mai decis ca oricând să demaște jocurile Puterii. Premierul răspunde trimițându-i o aparent inocentă invitație la .. vânătoare!. Reportaj-pamflet la adresa luptelor politice din România postdecembristă, inspirat de romanul lui Dinu Săraru „Ciocoii noi cu bodyguard”. Cu acest film realizatorul se postează mai aproape ca oricând de obiectivul multor regizori din generația sa, jurnalistica, însoțită de versatilitatea-i caracteristică. La liziera dintre ficțiune și realitate, Marinescu își înconjoară acțiunea polițistă cu elemente de autenticitate perimată precum comentatori reali de TV, mediu care acoperă oricum un mare spațiu din imaginea cinematografică a filmului, cu VIP-uri smulse direct din realitate, de la Octavian Paler la Mircea Vintilă, Nelu Ploieșteanu și Dan Diaconescu (pe care un personaj îl și avertizează: „Vezi că iar îți închid ăștia postul!”), și cu alți corupți de elită. Intrigă neglijent improvizată cu personaje abstracte, denumite „Președintele”, „Consilierul primului ministru” etc. și pe care, ca scenarist, nu se mai ostenește să le individualizeze. Interpreții se joacă, plafonat, pe sine, fără datele psihologice necesare unei compoziții, căutând să afirme doar, conform sloganului de lansare al filmului, „cum banii fac politica și politica face banii”.” [16]"
Ci, pur si simplu, pentru eludarea unei cifre: punctul 8 al PROCLAMATIEI DE LA TIMISOARA!
Fara de care, DE ATUNCI, am pierdut TOTUL!!!!!!!!
