Povestea porcilor

Motto: orice asemănare cu "Ferma animalelor" lui Orwell este sau nu este pur întâmplătoare!

    A fost odată, ca nici o data (sic!), o familie asa, ca orice familie normala, adică tata, mama si copii. Si avea familia familia aceasta, asa cum au toate familiile, o casă mare, mare si frumoasa si o gospodărie, la fel de mare și frumoasa si, pentru asta, invidiata de mulți din tara si de peste hotare.

    In gospodăria acestei familii erau multe si diverse acareturi dar si mai multe si diversificate animale, păsări si alte "zburătoare".
In livezile de toate felurile, trudeau inepuizabilele albine producând miere si polen, cat sa satisfacă orice pretenție. Stoluri de rate, gâște, găini si alte păsări de curte completau nevoile zilnice, săptămânale, lunare, anuale si chiar cincinale, fără număr, socotind beneficiarii care nu se mai terminau. Turme fara numar de ovine, după gen, furnicau plaiurile mioritice iar, printre ele, ca adevărate ajutoare ad-hoc, cirezile de cornute intrebari tabloul mirific al gospodăriei. Cabaline puternice si noi boureni trudeau din greu, pentru a economisi si mentine curata atmosfera "proletara" cu care se lauda, permanent stăpânul si familia sa. Câini ciobanesti, carpatini si mioritici, pazeau întreaga intreprindere a familiei de pericole iminente sau potențiale venite din exteriorul sectorului de delimitare, bine marcat si semnalizat ca atare.
   Singurii care nu făceau nimic, dar care se bucurau de toate binecuvantarile traiului intr-o asemenea gospodărie erau porcii, mulți si permanent manjiti de starea in care se complaceau. Aceștia ocupau un sector separat, poate si din cauza "parfumului" emanat din cauza modului în care le plăcea. Iar sectorul era rareori controlat, pentru că în porcărie nu se prea intampla mai nimic. Si de aceea, aceasta categorie se considera privilegiată.
Mai exista o categorie de acest gen, obisnuita sa se gudure si sa toarca ori de câte ori aparea vreun membru al familiei, dar aceasta nu avea privilegii pentru că păzea casa de prozatoare si alte elemente părăsite care ar fi putut aduce atingere siguranței gospodăriei și nu numai.
   Cu timpul, gospodăria s-a întărit, animalele si-au mărit arealul de existența, familia a reușit să rămână pe picioarele ei, adică să fie independentă. Și lucrurile sa intre in rutina normala a timpului si existenței.
   Un lucru, însă, s-a întâmplat, fără să fie luat in seama. Porcii, deși sacrificați conform proceselor tehnologice de creștere si "exploatare", conform manualelor, s-au înmulțit, mai ales din cauza imperecherii nesupravegheate si, cu siguranță, a lipsei de control pe care stăpânul, prin desele sale plecări, a gestionat-o.
   Si, asa cum era de așteptat, intr-o anumita perioada de astfel de lipsa, în timp ce si alte gospodării aveau anume probleme organizatorice, cu stăpânul plecat si copiii răspândiți care încotro stapana, încercând sa-i hrănească dupa multe zile de ignoranta, a intrat fara protecție în porcărie si, tragic, a fost devorata de grohaitorii care-si așteptau tainul. Si, cu poarta porcărie deschisă, au ieșit si s-au împrăștiat, care mai de care, prin colțurile cele mai deosebite ale gospodăriei și, mai ales a clădirii rămasă la cheremul lor.
In tot acest timp, boii munceau ca boii, caii trageau ca caii, cornutele si ovinele pasteau ca pascatoarele, pasarile gagaiau si cotcodaceau ca zburatoarele iar albinele polemizau, muncind ca albinele.
   Gospodărul, intors acasa a fost, la rândul său, facut fain de porcii care l-au luat in primire inca de la intrarea în casa porcii devenind adevărații stăpâni ai gospodăriei care, fără organizare, conducere și plan, a devenit cea mai mare porcărie din zona si, aproape, din străinătate.
   Si cum mirosul porcăriei s-a propagat fara frontiere, toti vecinii si-au propus sa-si dea mâna și sa o închidă. Adică s-o lichideze!
    Cum povestea nu are morala, am încălecat pe-o sea dar, pentru că toate celelalte animale
si-au vazut doar de drumul lor si v-am spus povestea mea!
    Altii o au mai frumoasa, sau nu!