O ... solutie! (sau?)

Am citit si rascitit ce a scris un fost coleg de liceu, e drept mai mare si mai titrat daca este cel din promotia 1972, pe pagina sa de FB si preluat de o alta pagina consacrata. Pentru cei interesati, le las placerea de a descoperi singuri!

Am citit luari de pozitie pro si contra multor fapte care, nefericit, ne arunca departe de adevarata democratie si libertate pentru care s-a murit in decembrie 1989.

Am citit luari de pozitie pro si contra politicului care permite toate cele de mai sus si, din pacate, a ineficientei separarii puterilor in stat din cauza imixtiunii aceluias politic. Si aici nu pot ignora demersul (si contramasurile luate in speta spinoasa) pe care un fost coleg de activitate incearca sa-l duca la final, pentru clarificarea multor probleme care, rezolvate, ne-ar deschide nu doar perspective ci si oportunitati de relationare, dezvoltare si nu numai.

Cum am vazut ca peste tot se cauta solutii si ca, din ce in ce mai mult, polarizarea societatii duce, din pacate la stari conflictuale, m-am apucat sa frunzaresc asa, ca simplu cetatean, alte medii, mai pasnice. Si am dat peste ceva care, constitutional, ar putea fi solutia multelor probleme care par de nerezolvat. Un citat. Dintr-o lucrare a cu un autor cunoscut, poate prea cunoscut pentru pozitia sa de nejucator dar cu obligatii deosebite in ceea ce priveste respectarea Constitutiei si legilor tarii. Si a exercitarii functiei de mediator. Iata-l:

"În politică, dacă ai greşit, demisionezi, iar dacă ai de ales între a fi mârlan şi a câştiga, pe de o parte, şi a fi om corect şi a pierde, pe de altă parte, eu aleg corectitudinea. Referirile mele la etică şi la o etică profesională au fost constante, inclusiv în campanie, şi sunt convins că pentru mulţi dintre oamenii care m-au ales acest lucru a fost hotărâtor. Pentru mine este foarte simplu: e felul meu de a fi." Klaus Iohannis în Primul pas (mai 2015)

(http://subiecte.citatepedia.ro/despre.demisie)

Cum cautam referinte la demisia de onoare, ma intrebam daca asta ar fi solutia.
Dar de unde atata onoare, "intr-o societate lipsita de principii, care va-sa-zica ca nu le are", vorba lui "Nenea Iancu"?

Si-atunci ma-ntorc la corectitudine. Dar care? Si ce-i corect, dupa atata amar de bulversante rasturnari de situatii si, de ce nu, de ... informatii idem si la fel?

Si, in context, ma intreb tot asa, ca simplu cetatean: la care pas am ajuns?