Cand "evolutia"....

Tot rasfoind mediul online, plin de materiale de tot felul, de la analize la pamflete si injurii, mi-am dat seama ca foarte putine mijloace media au prezentat "speta" in care am fost si noi implicati ieri, alegerile europarlamentare. Si, dupa multe cautari, cum am gasit o analiza, am postat-o pe pagina mea de FB, pentru relevanta si, eventual, aducerea la realitate a pocesului pe care l-am parcurs ca cetateni ai UE. Iat-o si aici, ca sursa:

https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/alegerile-europarlamentare-2019-rezultate-scrutine-tari-ue-1136124#highlight-1136124-1

Pentru ca nu sunt specialist in domeniu, las analistilor "placerea" de a ne prezenta ce avantaje si dezavantaje avem ca urmare a faptului ca, intre cei peste SAPTE SUTE de parlamentari europeni, sunt si treizeci si ceva de europarlamentari romani si mai ales care va fi "evolutia" lor, tinand cont ca, deja, intre contracandidatii aflati pe primele locuri a inceput lupta pentru sefie.

Am pus evolutia intre ghilimele din doua motive.

Mai intai, pentru ca sunt curios ce traseu va avea fiecare dintre cei votati de alagetori sa reprezinte Romania. Traseu profesional, fireste, cu afilierile si conexiunile corespunzatoare, in perspectiva ajungerii la conducere a "dreptei" sau "stangii" (ordine alfabetica) europene. Aici ma gandesc si la modul in care va fi SLUJITA TARA SI POPORUL si nu vreun interes de alta natura.

Si daca am ajuns la "alta natura", sunt curios ce "evolutie" vor avea alesii nostri in declaratiile de avere, tinand cont de cateva precedente nu tocmai favorabile (cele descoperite si facute public).

Asa stand lucrurile, departe de a nu ma interesa situatia interna, ma opresc si la "speta" care a produs primul cutremur major postdecembrist, prin schimbarea de paradigma politica.

Cu o constatare!

Parintii si inaintasii nostri ne-au lasat cateva invataturi de bun simt, intre care si actualul principiu "CUM ITI ASTERNI, ASA DORMI". 
Acesta, langa multe altele, intre care si "atentie la "opritor"" (degetul mare adica, cel care nu te lasa sa-ti bagi toata mana in sac), ma conduce la gandul ca nu doar trezirea poporului a facut posibila schimbarea de pozitii pe esicherul politic ci si nepieritorul principiu "CE-SI FACE OMUL CU MANA LUI, NICI DRACU' NU DESFACE".

Iar ca sa fiu si mai aproape de realitatea interna, nu pot sa uit ca am urmarit de-a lungul anilor de democratie originala romaneasca, ca simplu cetatean, cum, plini de infatuare, dar una masochista, liderii fostului partid no.1 pana ieri, au transpus in practica daca nu pe toate cele de mai sus, in sens invers, rau, distructiv bineinteles, cel putin ultimul proverb, chiar si cu conotatia lui cea mai peiorativa.
Fara sa se gandeasca la urmari, desi precedente au existat, unul fiind dat de fostul primar al Bacaului, in 2004.

Ca ulterior cel care i-a luat locul a sfarsit tot ca "impricinatul zilei", este alta poveste. Care tine, insa, tot de evolutie. 

Dar a noastra, de data aceasta, ca democratie postdecembrista, fara ghilimele!

PS: cu scuze pentru micile greseli inerente!

Oprire pentru... continuare

Astazi, sub un impuls mai vechi, am cautat mai multe surse de...clarificare. Adica de verificare a informatiilor care ne bombardeaza, din ce in ce mai mult, cu tendinta manipulatorie samd (analistii si specialistii in media stiu mai multe).

Nu am facut decat sa ma opresc la cateva postari, incepand cu Wikipedia unde am gasit un material deosebit despre modul de receptare si verificare a stirilor si terminand cu o poezie care mi s-a parut relevanta si de impact. Nu doar pentru momentul actual.

Cum Wikipedia poate fi accesata foarte usor m-am oprit la poezie, pe care o redau, prin copy-paste fireste, de pe 
https://www.poeziitraiandorz.ro/3248-Opreste-te-din-cind-in-cind.

Citind-o, veti intelege de ce. Lectura si meditare ... atente!


"Oprește-te, din cînd în cînd

Oprește-te din cînd în cînd

și uită-te-nspre lună, 

și-ascultă trecerile ei 

ce multe au să-ți spună. 

Oprește-te din cînd în cînd 

și uită-te-nspre soare, 

că nu știi care-i ziua cea 

cînd nu-ți va mai răsare. 

Oprește-te din cînd în cînd 

lîng-un mormînt și-o cruce, 

și-adu-ți aminte că-ntr-o zi 

aici te vor aduce. 

Oprește-te din cînd în cînd 

pe drum numai cu tine, 

și vezi cu ce te duci de-aici 

în viața care vine. 

Oprește-te - și pînă poți, 

spre Dumnezeu te-ndreaptă, 

că nu știi după care ceas 

sfîrșitul te așteaptă. 

Căzi în zadar te vei opri 

cînd moartea te culege 

atunci pe veci de veci ar fi 

tîrziu a mai alege!"

Un posibil raspuns?

Pentru ca, asa cum spuneam si anterior, imi place sa ma informez si cum am gasit pe FB informatia despre un viitor aprobat protest, am cautat sa ma documentez vizavi de luarile de pozitii pro sau contra.

Desigur, am si eu o parere personala dar o las pentru alta data.

Acum, la ceea ce am vazut si citit foarte recent redau prin copy-paste, fireste, ceea ce eu gandesc ca poate fi un posibil raspuns "spetei" nu tocmai facile pentru starea noastra din mileniul trei. 
Preluat de aici: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/oare-cand-voi-veni-voi-mai-gasi-credinta-pe-pamant.

"„Oare când voi veni voi mai găsi credinţă pe pământ?”

CUVINTE DUHOVNICEŞTI

Noi trăim fiecare în felul nostru, dar, preocupându-ne cu ale vieţii noastre uităm cât de adâncă este criza prin care trece credinţa creştină şi cât de mult este atacată din toate părţile. Cultura şi ştiinţa contemporană parcă au pregătit domnia lui antihrist.

foto: Ștefan Cojocariu
Noi parcurgem una dintre cele mai grele etape din istoria noastră creştină. Este o mare criză de care nici nu ne dăm seama. Noi trăim fiecare în felul nostru, dar, preocupându-ne cu ale vieţii noastre uităm cât de adâncă este criza prin care trece credinţa creştină şi cât de mult este atacată din toate părţile. Cultura şi ştiinţa contemporană parcă au pregătit domnia lui antihrist. În special în apus lumea consideră că Dumnezeu este ceva ireal pentru timpurile noastre, că Dumnezeu nu-şi mai poate afla locul în mentalitatea oamenilor de astăzi, că se poate descurca şi fără El. […] Ne-a furat lumea cu vâltoarea ei. Noi nu ne cunoaştem, şi în special nu ne trăim, propria şi adevărata credinţă. De aceea ne năpădesc din toate părţile hristoşi mincinoşi, apar noi religii păgâne care-şi găsesc aderenţi. Ce cuvânt greu a spus Iisus: Oare când voi veni voi mai găsi credinţă pe pământ?

Dacă în secolul IV creştinismul a biruit ispita lumii prin pustnici, marii trăitori care au găsit împărăţia lui Dumnezeu retrăgându-se în pustie, dacă în secolul XIV creştinismul a biruit în răsărit Renaşterea păgână prin Sfântul Grigorie Palama, noi, acum, în secolul XX ce facem? Vom reuşi să biruim scindarea bisericilor pentru ca împreună, cele patru confesiuni creştine (ortodoxă, catolică, protestantă şi anglicană) să depună pe marele slăbănog care este Omenirea la picioarele lui Iisus?

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, p. 107)"

Concluziile, ca si raspunsul la intrebarea adresata, apartin fiecaruia!

E timpul !!!???

Asa cum am postat si pe pagina mea de Facebook, redau prin copy-paste versurile unui cantec vechi, dar extrem de actual si de viitor, prin ceea ce transmite, preluat de aici: https://www.versuri.ro/versuri/margareta-paslaru-timpul-_8hv1.html.

Cum majoritatea dintre noi nu apreciem ceea ce ni s-a dat si faptul ca suntem aici doar vremelnic ma gandesc, asa, ca simplu cetatean, ca mai avem nevoie si de cate o mica introspectie in alergarea nebuna, nebuna, nebuna care ne duce spre eternitate. Pe langa multe alte autocercetari, mult mai profunde, de care avem nevoie.

Problema este daca stim!

"Timpul
Timpul te-nvata atatea lucruri noi
Te-ajuta astazi sa-ntelegi
Tot ce ieri nu stiai sa vezi
Timpul, timpul

As da orice
Sa-ntorc timpul inapoi
Sa regasesec tot ce-am pierdut
Sa-ndrept raul ce-am facut

As da orice
Sa-ntorc timpul inapoi
Sa regasesec tot ce-am pierdut
Sa-ndrept raul ce-am facut

Timpul
Te-a preschimbat din copil in om matur
Ti-a adus iubirea
Si tot el ti-a luat-o inapoi
Timpul, timpul

As da orice
Sa-ntorc timpul inapoi
Sa regasesec tot ce-am pierdut
Sa-ndrept raul ce-am facut

As da orice
Sa-ntorc timpul inapoi
Sa regasesec tot ce-am pierdut
Sa-ndrept raul ce-am facut

Timpul iti da mereu cate ceva
Dar iti ia-ntr-o zi
Fara sa stii chiar viata ta
Timpul, timpul

As da orice
Sa-ntorc timpul inapoi
Sa regasesec tot ce-am pierdut
Sa ndrept raul ce-am facut

As da orice
Sa-ntorc timpul inapoi
Sa regasesec tot ce-am pierdut
Sa ndrept raul ce-am facut"

Despre trecere si nu numai!

Pentru ca tocmai am distribuit doua postari pe FB, intre multele redistribuite, m-am gandit sa ma opresc la acelasi autor de versuri care, parca, ne aduce cu picioarele pe pamant, atunci cand ne trimite niste scurte invataturi aproape de sfarsitul secolului XIX. Pentru curiosi, https://ro.wikipedia.org/wiki/Glossa:

"Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine."

Ca tot suntem in an electoral, nu?

O intrebare spre meditare: "Ce-ar fi...?"!

Pentru ca este, din majoritatea punctelor de vedere, o zi speciala si pentru ca am avut timp sa ma documentez si, deci, sa citesc mai mult in aceasta biblioteca imensa a virtualului, m-am oprit astazi la niste versuri ale unei compozitii, pentru ca se merita. 

Din cateva motive!

Mai intai, pentru ca autorul a suferit in inchisoare, in perioada comunista, pentru credinta!

Apoi, pentru ca se incadreaza, perfect, in registrul spiritual al zilei, dupa cum cel "impricinat", Toma, declara "Domnul meu si Dumnezeul meu!"!

Sigur, ca un fel de raspuns la declaratia unui politician dupa care 
"Învierea este şi despre tentativa unui grup criminal organizat de a promova un fake-news. Se întâmplă asta şi în zilele de astăzi" (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/deputat-usr-invierea-este-si-despre-tentativa-unui-grup-criminal-organizat-de-a-promova-un-fake-news-se-intampla-asta-si-in-zilele-de-astazi-1122516)!

Nu in ultimul rand, ca indemn spre meditarea intre ce-am fi si ce suntem, pe langa multe altele, complementare!

Iata-le, asa cum le-am preluat de pe https://www.resursecrestine.ro/cantece/1741/ce-ar-fi-faptura-mi-fara-tine:

"1. Ce-ar fi făptura-mi fără Tine, Mântuitorul meu slăvit?
Ce-aş fi de n-ai fi tu în mine cu harul Tău nemărginit?
Aş fi un bulgăre de gheaţă un chip de humă fără viaţă,
O stâncă-nvăluită-n ceaţă şi-o noapte fără dimineaţă.

2. Aş fi un far fără lumină, pustie pe nisipuri plină,
Cu vânturi fără de hodină, cu şerpi şi scorpii ce-nvenină;
Aş fi o albie uscată pe unde-a fost un râu odată,
O frunză smulsă şi purtată fără de scop, prin lumea toată.

3. Aşa aş fi dar slavă Ţie! Tu-mi eşti a vieţii bogăţie,
Comoara harurilor vie ce mă inundă pe vecie;
Eu n-aş şti azi ce-i strălucirea vieţii-n mii si mii de feţe
Şi n-aş fi cunoscut iubirea cu-nfiorări de frumuseţe.

4. De n-ai fi fost Tu Bunătate, Începătorule-a-toate,
Cu taine adânci şi minunate, ce totul vrea şi totul poate;
Tu m-ai suit în slăvi divine din locu-ntunecatei tine,
Isuse, sunt ce sunt prin Tine, şi-acum, şi-n veacul care vine!"

Poate fi un raspuns la intrebarea, ramasa fara raspuns postdecembrist, "de ce asa la noi?"! 
Nu credeti?

Pentru ca NOI SUNTEM!

Cum ieri am postat, gresit, despre UN PATRIOT, m-am gandit astazi sa rectific: UN MARE PATRIOT! 
Si am vrut sa postez ceva personal, care sa corespunda "spetei".

Plimbandu-ma, insa, prin mediul online pentru a ma documenta, vizavi de semifinalele Campionatului Mondial de Snooker 2019 si a ma relaxa, am gasit un material nu doar interesant ci si relevant pentru ceea ce, astazi, ar trebui sa faca mult mai mult cei care ...

Dar nu vreau sa cad si eu in capcana politicului!

Deci, pentru ca vreau sa evidentiez, inca odata, ca NOI SUNTEM redau integral, prin copy-paste, materialul care m-a directionat spre postarea aceasta, de pe   http://stiri.botosani.ro/stiri/social/scrisoarea-unei-romance-catre-jurnalistul-italian-francesco-battistini-in-urma-unui-articol-publicat-in-corriere-della-sera.html:

"Scrisoarea unei românce către jurnalistul italian Francesco Battistini, în urma unui articol publicat în Corriere della Sera 
Stiri Botosaniastăzi, 12:28Social6628 vizualizări

"Apropo, Botoșani nu este un sătuc, așa cum nu este Lombardia, ci un județ care are peste 400.000 de locuitori. Eminescu nu este un "poet local". Ar fi ca și cum am spune că Leopardi este un poet local di Recanati. Eminescu este poetul nostru național, a cărei poezie ne trece în vene prin laptele mamelor noastre și care dă fiori și un dor în suflet oricărui român din oricare parte a lumii. Și dacă tot îl citați, pentru numele lui Dumnezeu, faceți-o cu respect și precizie..."

Ingrid Beatrice Coman-Prodan
Foto: Facebook

Scriitoarea Ingrid Beatrice Coman-Prodan a dat publicității o emoționantă scrisoare deschisă, ca răspuns la un articol publicat de jurnalistul Francesco Battistini în cotidianul Corriere della Sera, referitor la fenomenul cunoscut sub denumirea ”Sindromul Italia”, articol care pune în dezbatere sensibila realitate legată de activitatea și viața badantelor românce, exemplificând cu câteva cazuri de la Clinica de la Socola-Iași.

Considerând că articolul surprinde, nedrept, doar un aspect, trist, al realității din județele din nordul României, despre care arată că "aduce grave atingeri de imagine la adresa României și denotă o lipsă de informare care alimentează continue prejudecăți" pentru că provoacă o reacție negativă din partea comunității românești din Peninsulă, scriitoarea contrapune articolului elemente din identitatea, cultura și istoria României, creând și o altă perspectivă asupra zonei Moldovei.

Prin intermediul publicației timpromanesc.ro, redăm integral varianta în limba română a scriisorii semnate de Ingrid Beatrice Coman-Prodan:

”Scrisoare deschisă Domnului Francesco Battistini, Corriere della Serade Ingrid Beatrice Coman-Prodan

Am citit articolul dumneavoastră “Sindromul Italia, în clinica badantelor noastre”.

Consider admirabil faptul că un ziarist italian aprinde reflectoarele peste o realitate atât de tristă și ascunsă privirii cum este cea a condițiilor inumane în care muncesc badantele în Italia.

Vă mulțumesc și pentru faptul de a mă fi implicat, prin interviul telefonic, pe care de altfel l-am apreciat foarte mult, pe un ton cordial și profesional.

Citind însă articolul dumneavoastră am simțit un nod în gât și un val de tristețe și nedreptate m-a copleșit: ca ființă omenească ale cărei rădăcini se află tocmai în pământul de care vorbiți Dumneavoastră, care mi-a dat viață și puterea de a merge mai departe onorându-mi originile de care sunt chiar mândră; ca cetățean al acelei țări de prea multe ori târâtă în noroi fără nici o vină, decât aceea de a trebui să supraviețuiască în jungla infernală a politicilor și politicanților care s-au succedat; ca scriitoare căreia i-a fost îngăduit privilegiul de a scrie în română și în italiană, două limbi pe care le iubesc la fel de mult și care sunt împletite profund în țesătura sufletului meu, adesea atingând teme delicate și dureroase precum cea în chestiune.

Munca dumneavoastră, Domnule Battistini, este lăudabilă și vă suntem cu toții recunoscători. Dar poate că nu este de ajuns. Nu atunci când lucrurile sunt mistificate și prezentate printr-o lentilă înșelătoare. E nevoie de mai multă sensibilitate și multă atenție să nu răniți și mai mult acea umanitate asupra căreia vi s-a oprit privirea și a cărei poveste vreți să o redați.

Nu este vorba de a avea dreptate sau nu. Până la urmă la ce ne-ar folosi? Este vorba de respect și recunoștință față de locurile care ne-au găzduit și atenție la sensibilitatea ființelor a căror poveste o chemăm sub penița noastră.

Vă scriu această scrisoare, cu speranța că poate data viitoare veți privi cu mai multă atenție și mai multă compasiune realitatea care va înconjoară. Dumneavoastră și mai ales cititorilor Dumneavoastră, câteva mici clarificări, de dragul adevărului care ar trebui să însoțească munca noastră mereu și oriunde, pentru că, vedeți dumneavoastră, atunci când scrieți împrumutați privirea cititorului și, într-un anumit sens, însăși umanității, astfel încât să vadă prin cuvintele dumneavoastră ceea ce Dumnezeu nu le-a îngăduit să vadă cu propriii lor ochi.

În primul rând, dumneavoastră nu ați sosit “în regiunea cea mai săracă din UE”, călare pe un măgar, ci cu un avion în toată regula, aterizat pe unul din aeropoartele cele mai vechi din România, recent restructurat și mărit, care doar în luna martie, când Dumneavoastră călătoreați, a înregistrat peste 95 de mii de pasageri. Aici operează patru companii aeriene care acoperă 23 de destinații, dintre care 20 internaționale. Din Iași se poate lua un avion direct către Paris, Barcelona, Londra, Torino, Milano (Bergamo), Venezia, Catania, Bologna, Bruxelles și alte destinații în lume.

Locul pe care îl ilustrați prin intermediul câtorva fotografii a unor zdrențe puse pe sârmă la uscat în cine știe ce capăt de țară este unul dintre orașele cu care România se mândrește, unde cultura întâlnește spiritualitatea, gardian de suflet al unor minunate monumente și tradiții, al unor castele aparținute unor domnitori români, îmbibate de istorie, adevărate capodopere de arhitectură.

“Iașul celor șapte coline”, tocmai precum Roma, nu este periferia jerpelită a Europei moderne, cum sugerați Dumneavoastră cu imagini eronate. Iași este un oraș elegant și grațios, ospitalier și generos. De la natură la arhitectură, locul acesta îți rămâne în suflet. Capitala Moldovei și, în două momente cruciale ale istoriei, și a României, orașul acesta a dat patrimoniului național și internațional inestimabile valori materiale și spirituale și a scris glorioase pagini de istorie a României, care vor rămâne pentru totdeauna în conștiința poporului român. Important centru universitar, numără peste 60.000 de studenți în fiecare an în cele 5 universități de stat și 3 private.

Dumneavoastră vorbiți de “Iașul celor 100 de biserici”. Mă întreb dacă ați avut ocazia și timpul să vizitați măcar una. Luați-vă timp și aveți răbdare, pentru că nu numai veți găsi cele 100 de biserici promise, de la catedrală (Mitropolia) până la cea mai dulce bisericuță de cartier, fiecare dintre ele plină de istorie și rugăciune, ci orașul însăși este înconjurat de vreo treizeci de mănăstiri unice prin frumusețe și memorie istorică și spirituală, unele dintre ele construite de domnitori și voievozi care au făcut istoria și au construit lumea așa cum o cunoaștem astăzi. Doar ca să dau un exemplu, biserica “Trei Ierarhi” este patrimoniu UNESCO, împreună cu o mulțime de alte biserici și mănăstiri din întreaga Moldovă.

Vă amintiți, sau poate că nu, că în clasamentul celor “Șapte teatre care îți taie respirația”, realizat de BBC British Television, în 2015, Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” ocupă locul doi, după Bristol Hippodrome Theatre of Great Britain. Printre cele în topul clasamentului se numără și: Teatro Olimpico (Vicenza), Teatro La Fenice (Veneția), Palais Garnier (Paris), Globe Theatre (Londra), War Memorial Opera House (San Francisco).

Iași nu este un oraș sărac, ci un oraș sărăcit. De către istorie, uneori nedreaptă, care l-a văzut capitală în momentele cele mai grele ale istoriei românești, când Iași și-a făcut datoria cu demnitate, punând la dispoziție tot ce avea, uneori chiar și bucăți de suflet, pentru a salva destinul României și al regilor săi, datorii care nu i-au fost niciodată restituite. Sărăcită de propriii ei locuitori, care adesea se văd nevoiți să-și caute norocul în altă parte, și nu numai badante, ci și medici, profesori, muzicieni, scriitori, actori, tehnicieni sau pur și simplu visători. Sărăcită de domni ca dumneavoastră care, din păcate, își petrec timp într-un loc atât de unic și minunat și iau cu ei acasă, să povestească, doar degradarea, sărăcia aproape ca viciu, pustiul și aerul de oraș părăsit. Ar fi ca și cum am judeca Milano după o fotografie luată noaptea pe tangențială, ca să sfătuim familiile unde să meargă ziua la un picnic.

Consider o nedreptate să judeci un oraș după cotloanele sale cele mai degradate. Dumneavoastră nu scrieți nimic despre universități, biblioteci (Bibliteca Universității Tehnice Gheorghe Asachi din Iași a fost declarată cea mai frumoasă din lume, urmată de Biblioteca Regală portugheză din Rio de Janeiro, Colegiul Trinity din Dublin, Biblioteca Națională din Praga și Biblioteca Națională din Paris), catedrale, mănăstiri, teatre, muzee, școli de prestigiu și parcuri seculare, ci alegeți să descrieți “sălile de joc și localele de striptease”, de parcă asta nu ar fi o tristă realitate în oricare oraș al lumii, zugrăvind astfel, în mod eronat și nedrept, România ca pe o țară o femeilor ușoare și a copiilor flămânzi și jegosi, care cresc precum câini vagabonzi la întâmplare pe străzi, în timp ce mamele lor merg să-i șteargă la fund pe bătrânii altora și uită să se mai întoarcă. Toate acestea sunt clișee superficiale, triste și puțin depășite.

Orfanii albi nu sunt rezultatul badantelor care muncesc în Italia, ci produsul trist al unei societăți înclinată din ce în ce mai mult către dezumanizarea persoanelor, transformate în simple numere.

Mulți dintre ei au demnitate și de dat altora. Sunt respectuoși cu părinții lor, cu viața, cu munca grea și cu banul câștigat în mod cinstit. Și mamele lor nu dispar, schimbând cartela telefonică, ca să li se piardă urma. Aceasta este o afirmație tendențioasă și nedreaptă. O generalizare umilitoare și neadevărată. A munci în străinătate nu înseamnă a deveni o mamă denaturată și iresponsabilă prin definiție. Poate că dumneavoastră ați întâlnit cazuri izolate, fără îndoială, dar trebuie să privim pădurea în întregul ei, și nu să o judecăm după ultimul copac răpus.

Copiii din Iași, printre altele, și mulți dintre ei cu părinți plecați la muncă în străinătate, mame și taţi, unii chiar fii de badante, sunt renumiți pentru medaliile câștigate la olimpiadele naționale și internaționale de Științe, Științe ale pământului, Filozofie, Matematică, Chimie, Fizică, Biologie, Geografie, Astronomie. Mamele lor se întorc și încă cum, de cele mai multe ori, se întorc și dau un sens sacrificiului lor, ținând familia unită și trimițându-și copiii la studii, și poate, cine știe, ei vor reuși să vindece rănile noastre de mâine.

Apropo, Botoșani nu este un sătuc, așa cum nu este Lombardia, ci un județ care are peste 400.000 de locuitori. Eminescu nu este un “poet local”. Ar fi ca și cum am spune că Leopardi este un poet local di Recanati. Eminescu este poetul nostru național, a cărei poezie ne trece în vene prin laptele mamelor noastre și care dă fiori și un dor în suflet oricărui roman din oricare parte a lumii.

Și dacă tot îl citați, pentru numele lui Dumnezeu, faceți-o cu respect și precizie:

Nu este:

“Mi am un singur dor/ in linistea serii/ sa ma lasati sa mor”, ci:

“Mai am un singur dor:

În liniştea serii

Să mă lăsaţi să mor

La marginea mării”.

Limba română, ca și limba italiană, ca și toate limbile, are propria ei demnitate pe care un om de cultură că Dumneavoastră nu ar trebui să i-l nege.

Și ca să se știe, Botoșaniul este și el un oraș cu universități, biserici, mănăstiri, palate, biblioteci și muzee. Îmi pare rău, nu am avut timp să mă informez asupra cluburilor de striptease.

Acum noi nu pretindem ca dumneavoastră să vorbiți limba noastră. Din fericire noi o vorbim pe a Dumneavoastră. Dar să o respectați, asta da, așa cum noi respectăm tot ce ne-a dat mai bun poporul Dumneavoastră.  

Nu pretindem ca dumneavoastră să cunoașteți istoria Iașului sau a Botoșanului. Nici măcar să știți unde se află pe hartă sau dacă sunt regiuni istorice sau simple “sătucuri”. Dar dacă o faceți, dacă totuși hotărâți să le includeți în scrierile Dumneavoastră, măcar onorați-le așa cum se cuvine.

Nu voi obosi niciodată să afirm câtă responsabilitate se află în penița cui scrie.

Împrumutăm ochii noștri pentru ca alții să poată vedea.

Inima noastră pentru ca alții să poată simți.

Să lăsăm atunci ca adevărul să ne ghideze penița. Este un act de dreptate, uneori singurul încă posibil, față de ceilalți dar și față de noi înșine”.

Ingrid Beatrice Coman este o scriitoare româncă de limbă italiană. Autoare a patru romane, o antologie de proză scurtă și teatru, precum și nenumărate nuvele şi articole în reviste şi antologii, este una din vocile cele mai iubite din literatura diasporei, prin atenţia şi interesul pe care operele sale le acordă vicisitudinilor oamenilor de rând, mici eroi anonimi ale marilor momente istorice.

Astfel, literatura sa trece de la războiul din Afganistan, văzut prin ochii locuitorilor din Kabul (La città dei tulipani [Oraşul lalelelor], 2005), merge pe firul istoriei sovietice, însoţindu-ne într-o călătorie cutremurătoare în gulagul sovietic (Tè al samovar [Ceai la samovar], 2008-2015), ne oferă o emoţionantă poveste românească dintr-un decembrie amar al anului ’89 (Per chi crescono le rose [Pentru cine cresc trandafirii], 2010-2013), până la a construi o adevărată metaforă a societăţii moderne aflată pe marginea prăpastiei spirituale (Dodici più un angelo [Doisprezece plus un inger], 2012). Din istoria mai recentă a României: culegerea de povestiri bilingvă Satul fără mămici. Il villaggio senza madri (2012), care dă voce “orfanilor albi”, şi Badante pentru totdeauna. Badante per sempre (2015).

Din nou despre UN PATRIOT!

Cum si ziua de astazi a fost marcata de multe postari cu iz politic, unele mai profunde altele mai superficiale si cum nu prea am gasit referiri la "melodia zilei", m-am gandit sa reamintesc ROMANILOR de pretutindeni ca a fost odata un patriot numit Ciprian Porumbescu care...

Dar mai bine sa las sa vorbeasca trecutul, de pe https://jurnalul.antena3.ro/scinteia/special/ciprian-porumbescu-reinventat-506041.html.

Lectura placuta, meditatii si concluzii pe masura!

"La 20 de ani de la ultimul 1 Mai muncitoresc al anului '89, am încercat să aflăm povestea versurilor de mai sus. Cântecul de primăvară a fost compus de Ciprian Porumbescu în 1880, an în care a şi fost tipărit în Colecţia de Cântece. La acea vreme, tot marele Porumbescu a fost cel care a compus şi versurile. 

Cântecul original nu a avut nici o legătură cu săr­bătoarea muncito­rească. Se pare că versurile iniţiale au fost ase­mă­nătoare cu strofele poetului Vasile Alecsandri. Un cân­te­cel de pri­măvară, cu bucuria re­naş­terii şi ve­se­lia naturii.  70 de ani mai târziu, versurile au fost însă în­lo­cuite. 

"Ciprian Porumbescu a fost un patriot romantic. A scris despre românii care trăiau sub asuprire, a scris şi despre eroi. Versurile Trico­lorului au fost, de asemenea, compuse de el, asta până când au fost schimbate prin anul 1978. Nu a scris însă niciodată cântece de clasă sau cântece ideologice, de partid", a precziat Mihai Cozma, profesor de istoria muzicii în cadrul Uni­ver­si­tăţii Naţionale de Muzică Bucureşti. 

Cântecul de primăvară compus de Porumbescu în 1880 a fost schimbat în 1946. "În jurul anului 1946 a fost dată o dispoziţie de partid prin care toate întreprinderile erau obligate să aibă coruri ale muncitorilor. Astfel, şi cântecelul de primăvară a suferit o schimbare, întrucât era necesar să aibă un anumit conţinut ideologic. Versurile au fost înlocuite cu cele scrise de Maria Rantes", a precizat Viorel Cozma, muzicolog.  

Ciprian Porumbescu a făcut puş­că­rie din cauze politice. A fost pre­şe­din­tele Societăţii Arboroasa, înfi­in­ţa­tă în 1875 de studenţii români din Bucovina. În numele credinţei pe care o reprezenta, Porumbescu a sem­nat alături de colegii săi o tele­gra­mă în care transmiteau condo­leanţe României aflate sub ocupaţie habsburgică. 

Pentru această tele­gra­mă, Po­rum­bes­cu a stat în puşcărie 15 săp­tă­mâni, loc în care s-a şi îm­bol­nă­vit. Ulterior i s-a retras bursa. A murit tânăr, la 29 de ani. "