„În această lume, nimic nu este sigur în afară de moarte şi impozite.”— Benjamin Franklin
Nu sunt si nici nu ma consider pesimist. Dar de fiecare data cand am abordat problema certitudinii am subliniat parerea mea: singura certitudine a omului este ca va muri.
Ca poti ajunge general, asa cum a enuntat Napoleon este o probabilitate. Cum la fel de bine poti ajunge presedinte sau om al strazii. In aceasta lume concurentiala a "tuturor posibilitatilor" nimic nu este cert sau sigur. Iar asta inseamna si libertate si democratie.
Gandul de astazi s-a nascut, poate nefiresc in timp ce incercam sa-mi fac mai usoara asteptarea. Asa m-am apucat sa joc "Solitaire" pe mobil. Si tot invartind eu cartile, de cateva zeci de ori, fara sa pot inchide macar odata jocul, m-am vazut pus in postura normala a perdantului, fapt pentru care m-am oprit.
Ajuns acasa si nemultumit de situatia data, am deschis un joc nou si ... surpriza.
In cateva secunde l-am terminat, fara nici o greutate.
Meditand la aceasta "speta" m-am gandit ca uneori viata pare ca o prada, asa cum "puncta" marele Marin Preda in romanul sau autobiografic, mai ales din punctul sau de vedere: "Desigur, viaţa nu e un cal mort, dar e, pentru un scriitor tânăr, o pradă care nu cedează, dacă nu ştii de unde s-o apuci." (http://jurnalul.ro/cultura/arte-vizuale/cand-viata-devine-literatura).
Alteori si pentru altii ea a insemnat o anume "chemare" spre o alta "Ordine de zi":
"Dup-atîtea grozăvii care mai sînt
Şi-naintea celor ce vor fi
Noi, cei simpli şi cei buni de pe pămînt
Vrem o altă ordine de zi.
Recunoaştem, sînt probleme fel de fel
Se mai vinde pielea unui urs
Dar înaintăm solemn acest apel
Dar înaintăm acest recurs.
Viaţa noastră unde e?
Viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea?
În cuprinsul tablei noastre de valori
Peste aur şi argint şi diamant
Pentru noi, ca simpli muritori
Viaţa-i lucrul cel mai important.
Viaţa noastră n-are parcă nici un rost
Viaţa noastră e un ban de schimb
Pe pămînt noi, oamenii, o ducem prost
Şi murim absurd şi la netimp.
Dacă-i bal, atunci să fie, totuşi, bal,
Protestăm în modul cel mai crunt
Nu vrem milă sau concediu medical
Vrem să ne înscriem la cuvînt!
Haideţi să uităm să vieţuim urît
Mai avem pe lume ce iubi
Şi sătui de surogate pînă-n gît
Să refacem ordinea de zi.
Dacă-i bal, atunci să fie, totuşi, bal
Şi un ceai să fiarbă în ibric
Puneţi viaţa noastră punctul principal
Şi în rest să nu vorbiţi nimïc."
(Versuri de la: http://www.versuri.ro/ "Adrian Paunescu - Ordinea de zi")
Astazi, mie viata mi s-a descoperit ca un joc, "Solitaire". Dar nu cel mai facil ci cel mai greu, de pe mobil Se lanseaza cartile si se incearca rezolvarea "pasientei", asa cum este cunoscut jocul in sine.
Oare nu tot asa este si viata noastra, a simplilor cetateni? Un teanc de carti amestecat si pus intr-o "pasienta" pentru rezolvarea intereselor si grelelor probleme ale alesilor si numitilor nostri. Intru prosperitatea si avantajul lor, caci de aceea se dau "pasiete", ca sa-ti "ajuti" viitorul.
De cele mai multe ori jocul se incurca si nu se ajunge la nici un rezultat. Orice comparatie cu realitatea politico-mioritica actuala nu este deloc intamplatoare.
Cate odata jocul se rezolva, parca de la sine.
Dar niciodata nu se poate rezolva trisand. Cel putin in mediul virtual. Real, mai poti jongla cu vreo carte, sau mai multe la fel ca-n aliante sau intelegeri de culise.
Asta la scara generala, a "pasientei" cu si pentru popor (se intelege ca cei, sau cei care manuiesc cartile sunt ei, elitele alese tocmai pentru ca poporul sa nu mai fie jucat la carti).
Si la nivel personal este la fel.
Ne zbatem, ne zbuciumam, avem parte de urcusuri si coborasuri, de incercari si deziluzii care, parca nu se mai termina zile, saptamani, luni sau chiar ani.
Alta data totul parca se rezolva de la sine. Curios nu?
Iar in tot acest malaxor de destine (piese de sah pe esicherul vietii) nu avem decat o singura certitudine, cea din citatul de la inceput.
Privind, deci viata ca un joc de carti si meditand la ceea ce urmeaza, mi-am propus sa raman constant in ceea ce, cu mult timp inaintea mea cineva a afirmat si ne-a ramas ca o rugaciune la care ar trebui sa meditam cu totii, simple carti invartite la joc, crupieri sau jucatori versati:
"Dumnezeule, da-mi seninatatea sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba;
curaj sa schimb lucrurile pe care pot; si intelepciune sa stiu diferenta intre ele.
Traind de la o zi la alta;
Bucurandu-ma de fiecare clipa;
Acceptand greutatile ca fiind carari care duc la pace;
Acceptand asa cum a facut-o El, aceasta lume pacatoasa asa cum este, nu asa cum as vrea eu sa fie;
Avand incredere ca El va face toate lucrurile bune daca ma predau Vointei Lui;
Ca sa pot fi rezonabil de fericit in viata asta si extrem de fericit cu El in viata viitoare. Amin.” (http://www.allaboutprayer.org/romanian/rugaciunea-pentru-seninatate.htm)
Mie mi se pare cea mai corecta solutie la aceasta viata ca un ... "Solitaire".
