Daca ar fi in alte vremuri, as zice ca tacerea a fost aproape "dintr-o sambata in alta" (cu sau fara conotatiile cantecului in speta). Dar sunt alte vremuri sau, mai bine zis, eu sunt altul (sau altfel, in aceleasi vremuri). Iar evenimentele nu s-au lasat asteptate, bombardandu-ma si bombardandu-ne, pe fiecare, cu incercari care mai de care mai mari, fapt care m-a obligat si m-a impins spre tacere. Unul dintre ele, chiar mai mult decat puteam eu anticipa sau previziona (nu intru in detalii, ma priveste personal).
In aceasta perioada m-a calauzit un "orator" care m-a tot avertiza ca "totul este desertaciune si goana dupa vânt", fapt pentru care mi-am propus sa fac o pauza mai ales pentru a-mi linisti gândurile. Si in aceasta pauza m-au urmarit versurile unui cantec, versuri pe care le-am mai postat dar care merita reluate. Daca nu pentru altii cu siguranta pentru mine, acum si in viitor:
1. Domnul pacii sa fie cu tine
In furtuna sau zile senine!
/: Din potirul divin sa-ti dea pace din plin!
Harul Lui, pacea Lui peste tine. :/
2. Domnul vietii cu tine sa fie
Dimineata si-n noapte tarzie!
/: Din izvorul divin sa-ti dea viata din plin!
Viata Lui, viata Lui pe vecie! :/
3. Domnul milei te aiba in paza
In racoare si-n calda amiaza,
/: Ca pe drumul divin sa-I simti mila din plin!
Mila Lui, mila Lui vesnic treaza! :/
4. Domnul slavei ti-ajute intruna
Cand mugeste sau tace furtuna,
/: Iar in raiul divin sa-ti dea slava din plin!
Slava Lui, slava Lui ti-e cununa! :/
(http://www.resursecrestine.ro/cantece/1929/domnul-pacii-sa-fie-cu-tine)
Si pentru perioada de tacere care va urma, de-o saptamana sau mai mult. Si de asteptare, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu