Invatam sau nu?

Citind tot mai multe postari despre alegerile de luna viitoare, cu reclamele corespunzatoare, m-am lasat purtat de o "calda emotie", cam cum o aveau parintii nostri cand invatau, cantand, limba rusa dupa tiparul "учиться, учиться, учиться".

Si pentru ca in reclamele adiacente viitorului important eveniment se tot vehiculeaza "sarcini" care nu stiu daca corespund (sic!) ROF-ului Parlamentului European (regulamentul de organizare si functionare), m-am gandit asa, ca simplu cetatean ca, totusi este bine sa "invatam, invatam, invatam" ceea ce inseamna acesta vizavi de Parlamentul nostru pentru a intelege importanta alegerilor europarlamentare vs alegerile nationale.

Pentru curiosi, iata ce am gasit pe inepuizabilul Google la http://www.europarl.europa.eu/about-parliament/ro/powers-and-procedures, de unde redau foarte pe scurt (cu cateva sublinieri, prin caracter si culoare):
"Puteri și proceduri

Tratatele europene i-au conferit Parlamentului o gamă vastă de competențe în calitate de organism al UE ales direct. Aflați mai multe în secțiunile următoare și descoperiți cum se derulează procedurile.

Competenţe legislative
Alături de reprezentanții guvernelor UE din Consiliu, Parlamentul are ca sarcină adoptarea legislației UE. În cadrul procedurii legislative ordinare, ambele instituții au în egală măsură rolul de colegislatori. În unele cazuri speciale se pot aplica alte proceduri.
Accesați pagina

Competenţe bugetare
Parlamentul și Consiliul trebuie să cadă de acord asupra bugetului anual al UE. Aflați mai multe despre această procedură.
Accesați pagina

Competenţe de supraveghere
Deputații europeni supraveghează activitatea instituțiilor UE, în special pe cea a Comisiei Europene, care este organul executiv al Uniunii Europene.
Accesați pagina

Parlamentele naționale
Aflați cum cooperează Parlamentul European cu parlamentele naționale în privința afacerilor europene.
Accesați pagina

Tratatul de la Lisabona
Tratatul de la Lisabona reprezintă cea mai recentă revizuire a tratatelor europene, prin care Parlamentului European i s-au conferit competențe sporite. Aflați detaliile.
Accesați pagina"

Si iata si mai pe scurt ce se spune tot acolo despre Parlamentul Romaniei, la https://ro.wikipedia.org/wiki/Parlamentul_Romaniei:

"Parlamentul României este organul reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare a României. 

Atribuții[modificare | modificare sursă]

Conform Constituției României, Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.^[1]"

Acum, pentru ca inteleg dragostea nespusa pentru marea familie europeana, din care facem parte, imi inchipui ca vajnicii luptatori pentru apararea intereselor acestei familii au adoptat si adopta o anumita pozitie si au nevoie de voturi.

DAR...

Pentru ca bataia pentru "cascavalul numit Romania" se va duce anul viitor, in "locale" si "generale" zic asa, ca simplu cetatean, sa fim prezenti acum la urne si sa ne mobilizam mult mai bine pentru anul 2020.

Altfel, se va intampla cam cum s-a intamplat la niste alegeri recente. 

Cu dezamagiri si mai mari, daca nu s-a invatat nimic din ele!

Pentru suflet si nu numai

Pentru ca prea multele "scheme", de toate felurile, fac sa paleasca importanta acestor zile si pentru ca imi doream ceva cu care sa apar pentru suflet, am gasit o pagina de istorie atat de interesanta incat mi-am propus sa o evidentiez si aici. O redau integreal, de pe 
https://rodiagnusdei.wordpress.com/2012/01/31/istoria-cintecului-maretul-har/, pentru ca merita.

Lectura placuta si ...mai mult!

Istoria cintecului Maretul Har

31IAN.20124 comentarii

by rodi in John Newton, William Wilberforce Etichete:biografie, Cintari, Maretul Har

De Alex Dorobantu:

Un cintec drag oricui…batrin, tinar, mic, mare…si cu siguranta cunoscut de multi dintre noi. O cintare ce poarta in spate o poveste importanta de-alungul istoriei si cu mare greutate in sufletele noastre, celor care o indragim, celor carora le-am cintat si ascultat versurile cu inima deschisa, simtindu-i importanta chiar si azi, in secolul XXI, adinc in inimile noastre.

O cintare cu o traiectorie de 240 de ani  care de-alungul vietii sale a reusit sa stringa cu sine povesti, taine, dorinte, sperante, bucurii sau dureri, marturii sau cereri…o cintare pe care trebuie sa o cunosti, la fel ca intreaga ei poveste.

Autorul ei este John Newton, nascut in Londra 1725, al carui tata a fost capitan, iar a carui mama, bolnava fiind si constienta de putinul timp ramas pe pamint a avut grija sa-l invete Biblia pe fiul ei. Mama sa a murit cind el avea  7 ani, devenind, asa la o virsta frageda ajutor pe o barca de pescuit cu experiente de-a lungul anilor, periculoase, emotionante, inclusiv dureroase.

Mai tirziu s-a inrolat pe o barca de sclavi unde a ajuns capitan, uitind in tot acest timp de Dumnezeul mamei lui si a Bibliei, devenind unul dintre cei mai mizerabili si de temut comerciant de sclavi. A comerciat cu sute de femei, copii si barbati din Africa, luindu-i de la casele si familiile lor, pentru a fi vinduti ca si sclavi in America. John Newton recunostea ca simtea nevoia sa scape de iad, in realitate iubea pacatul si nu era dispus sa renunte la el.

In fiecare an cadea tot mai jos in pacat, ajungind asa, o persoana josnica pina si pentru echipajul barcii care intr-o ocazie cind beat fiind, a cazut peste bord, acestia pentru a-l salva, au aruncat dupa el un harpon ce i s-a infipt in sold, motiv pentru care a schiopatat toata viata sa.

Biserica la care a predicat Newton

In 1748 o furtuna violenta ameninta cu scufundarea barcii iar Newton cade pe genunchi cerind mila lui Dumnezeu. A fost atunci, imediat dupa ce furtuna s-a oprit, cind a realizat ca exista un Dumnezeu care aude si raspunde rugaciunilor, pina si pentru cel mai rau dintre oameni. A continuat totusi traficul cu sclavi pina cind in finalmente a renuntat caindu-se si devenind predicator si compozitor de cintece religioase.

Image via Wikipedia

A fost deasemenea inspiratia pentru William Wilberforce, un politician englez care timp de 16 ani a luptat impotriva sclaviei propunind guvernului proiecte pentru aceasta, incepind cu 1791 pina cind in 1807 in sfirsit a reusit, multumita credinteianularea sclaviei. A continuat luptind deoarece initial, sclavii deja cumparati nu au fost eliberati, s-a interzis doar continuarea comertului cu sclavi, pina in 1823 cind in sfirsit toti sclavii au fost eliberati.

Probabil ca daca v-as cere un nume de om mare care te inspira vei spune…Napoleon…un om care dupa fiecare batalie mare se culca gindindu-se la batalia ce a purtat-o…la citi oameni a invins pe cimpul de lupta, la citi a omorit…dar William Wilberforce este acel om care atunci cind pune capul pe perna, se poate gindi la toti oamenii pe care i-a eliberat. 16 ani de lupta terminati intr-o victorie asa de mult dorita de catre toate victimele capriciilor economice si de putere ale potentelor mundiale de atunci.

In 1772 John Newton a scris un cintec. Un cintec cunoscut azi sub numele „Maretul Har” sau „Amazing Grace” ca nume original, in engleza…fiind acest cintec marturia sa. A devenit cea mai populara melodie din istorie. Cea mai inregistrata si cea mai cintata de un numar foarte mare de artisti, tradusa in mai multe limbi, ca oricare alta cintare. O cintare cu doar putine note ridica capetele celor fara de speranta si inmoaie inimile celor impietriti… Harul are puterea sa transforme, sa-i indrepte pe cei nedrepti si sa schimbe un om care  odata comercia cu sclavii intr-unul care sa lupte pentru libertatea lor.

Maretul Har

1. Maretul har m-a mintuit
Pe mine din pacat
Pierdut eram, dar m-a gasit
De moarte m-a scapat
2. Maretul har m-a invatat
S-o rup cu orice rau
Ce scump mi-e azi tot harul dat
Traiesc prin el mereu
3. Dureri, batjocuri, prigoniri
Adese-am intilnit
Prin harul marii Lui iubiri
Eu toate-am biruit
4.Prin har ajunge-voi in cer
Cu slava imbracat
Si voi slavii in vesnicii
Pe Cel ce har mi-a dat.

„Dupa multe pericole, eforturi si piedici am ajuns…si a fost harul cel care ne-a adus in siguranta asa departe, harul care ne va conduce…acasa.”
John Newton

Cand dezastrele nu sufera comparatii

Asa cum spuneam si anterior, pozitii si supozitii, cantece si descantece curg pe proaspata "speta franceza", polaritatile dovedind multe, in incalcita lume plina de contraste in care traim

O fi secolul XXI spiritual sau nu va fi deloc, o fi interesante sau importante comparatiile "speta" vs orice, de la razboi la distrusa "Casa Vasile Alecsandri" din Bacau sau Cazinoul din Constanta (evidentiere a locatiei strisct alfabetica), depinde de fiecare dintre noi cum interpretam si ne raportam la coridianul concret.

Astazi, dupa ce am parcurs, din nou, cateva zeci de postari in domeniu, ma gandesc la faptul ca, asa cum spunea un exeget odata, iar nu invatam nimic din istorie. Iar istoria recenta ne-a demonstrat ca atunci cand interesele converg, banii curg. Cand interesele diverg....

Si pentru a nu cauta prea mult, va recomand sa revedeti "Razboiul lui Charlie Wilson". Si sa cititi un materialele interesante din mediul virtual si nu numai, din care redau, prin copy-paste, doua pasaje relevante, cu sublinierile corespunzatoare, in caracter si redare:

"Charlie Wilson este un congressman din Texas obisnuit cu petrecerile si distractiile. El este convins de catre Joanne Herring, o bogata texana, sa se implice in finantarea afganilor in razboiul contra Uniunii Sovietice, care tocmai ii invadase. Alaturi de prietenul lor, agentul CIA Gust Avrakotos, cei doi calatoresc si realizeaza aliante intre pakistanezi, afgani, egipteni, traficanti de arme si ... o dansatoare din buric. Succesul lor a fost teribil, reusind sa creasca fondurile de la 5 milioane la peste 1 miliard de dolari, fiind astfel decisivi in decizia sovieticilor de a-si retrage trupele."
(https://carturesti.ro/film/razboiul-lui-charlie-wilson-charlie-wilson-s-war-110209)

si

"Administraţia Carter aprobă doar un sprijin redus de 500.000 USD pentru „ajutor nemilitar”.
(https://adevarul.ro/international/statele-unite/povestea-charlie-wilson-caz-manual-razboiului-informational-1_590059195ab6550cb8904752/index.html)

Cu siguranta mi se va imputa ca am scos textele din context. 

Dar tocmai de aceea le-am scos: pentru a evidentia ca dezastrele nu sufera comparatii. 

Asa ca, las pe fiecare dintre cititori sa gaseasca contextul, fiind dezastre si dezastre!

Caracteristic...timpului

Pentru ca traim momente dificile din foarte multe puncte de vedere si pentru ca, deja, polaritatile divid, pentru a stapani sau nu, m-am oprit la niste versuri pe care le-am mai postat, dar care merita. Nu doar din cauza finalului ci pentru ca, nu-i asa, "sfarsitul nu-i aici"!

Iata versurile, de pe http://www.poezie.ro/index.php/poetry/24600/Anti-daca:

" Anti-dacă  - de Kostas Vanidis [Kostas_Vanidis ]

2002-08-26  |     |  Înscris în bibliotecă de Ovidiu Dan Ardeleanu

De poți să faci pe prostul, când altul te repede

Făcând-o pe deșteptul și cu-n cuvânt nu-l cerți,
De nu te-ncrezi în nimeni și nimeni nu te crede
De-ți poți ierta păcatul, dar altora nu-l ierți.
De nu rabzi nici-o clipă un rău să-l împlinești
Și dacă minți mai tare, când alții nu spun drept,
De-ți place în iubire cu ură să lovești
Și totuși îți pui mască de sfânt sau înțelept.

De te târăști ca viermii și-n visuri nu-ți iei zborul
Și numai interesul îl sui la rang de țel,
De părăsești învinsul și treci cu-nvingătorul
Și-i vinzi fără sfială pe amândoi la fel,
De poți să-ți afli scrisul și spusa tălmăcite
Drept adevăr, să-nșele mulțimea oarbă și
Când vorbele și fapta în vânt ți-s risipite,
Tu dându-le la dracu’ poți altele scorni.

De poți să faci întruna dintr-un câștig o mie
Și patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,
De nu-ți plătești bănuțul luat ca datorie,
Dar tu să fii plătitul, găsești că-i drept și demn,
De poți să-ți storci și gândul și inima și nervii,
Îmbătrânite-n rele, să facă rele noi
Și sub nehotărâre, plecându-te ca servii,
Când toți strigă ‘nainte, doar tu strigi înapoi!

Dacă stând în mulțime te-mpăunezi semeț,
Dar lângă cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Pe dușmani și pe prieteni, tratându-i cu dispreț,
În față-i lingușești și-n dos ‘i-nșeli amarnic,
Și dacă poți să faci oriunde, oricând un rău
Și-n umbra lui te-nliniști, ca-n umbra unui pom,
Al tău va fi Pământul, cu tot prinosul său,
Vei fi-ntre Domni – întâiul, dar niciodată OM!"

Daca doriti sa fiti informati

Cum astazi am gasit o stire de maxima importanta care, insa, cuprindea ceva surprinzator, am inceput sa ma documentez pentru a vedea cat de credibila este "speta". Cu doua clicuri, am gasit doua materiale care mi se par mai mult decat relevante. Din primul, aflat aici  https://sareinochi.com/2010/12/19/decembrie-1989-vi-ce-stiu-eu-despre-ce-stiau-altii/,
redau pasajul urmator:

"Deschidem aici o paranteză unde inserăm informaţii culese din presă, publicaţii sau discuţii particulare cu diverşi ofiţeri ai organelor statului, pomenite în această lucrare, cu privire la structurile informative existente în cadrul M.Ap.N., la acţiunile şi posibilităţile operative ale acestora în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Aceste informaţii le prezentăm cu reticenţa insuficientei documentări, chiar dacă în cea mai mare parte a lor ele sunt confirmate de câte două sau chiar mai multe surse. Centrul de Recuperare al Adevărului Istoric şi Fundaţia Academia Civică Filiala Cluj au făcut nenumărate demersuri pentru a obţine accesul la diverse surse de documentare, cum ar fi Arhiva M.Ap.N. şi, aflată în custodia primei, Arhiva Securităţii, dar nu am primit nici un răspuns, nici măcar unul de refuz. Am fost total ignoraţi, drept pentru care vă prezentăm notele făcute de noi pe marginea cazului: Direcţia de Informaţii a Armatei: serviciul secret al M.Ap.N. profilat pe culegerea de informaţii din domeniul militar, serviciu constituit în cadrul M.St.M. (Marele Stat Major al Armatei); În 1989 D.I.A. era condusă de către contra-amiralul Dinu Ştefan; D.I.A. raporta informativ: şefului Direcţiei, şefului M.St.M. (generalul Ştefan Guşe), ministrului Apărării (generalul Vasile Milea) şi şefului statului (Nicolae Ceauşescu); Componentele de bază ale D.I.A. (structurarea): Comanda D.I.A. şi şefii de compartimente; Serviciul de spionaj (informaţii) extern (numit şi Serviciul de Protocol şi Relaţii Externe cu alte Armate); Serviciul Informativ – Operativ („Reţeaua 246 – internă” se subordona acestui Serviciu); Unităţi de Cercetare Radio şi de Bruiaj Radioelectronic; Unităţi de Cercetare – Diversiune în adâncimea dispozitivului inamic (desant, paraşutat sau aeropurtat); Unităţi de Cercetare – Diversiune pe lângă Comandamentele fiecărei Armate (câte una pentru fiecare Armată);  – Dotarea D.I.A.: simulatoare de ţinte aeriene şi arme de foc; aparatură pentru bruiaj şi război radio-electronic; armament specific luptei de gherilă urbană; personal pregătit temeinic în activitatea de dezinformare-diversiune, având cunoştinţe detaliate despre: variantele de luptă ale Forţelor Armate în diverse situaţii limită (pregătite în timp de pace), dispozitivele ce se vor adopta de către aceste forţe, frecvenţele de lucru radio ale tuturor elementelor sistemului naţional de apărare, indicative, parole, comunicări codificate etc. Rezultă de aici că D.I.A. era capabilă în 1989 să ducă un război electronic total asupra Forţelor Armate Române. În fond, ce presupune acest război? Cunoaşterea numerelor de telefon ale Unităţilor Militare şi ale Marilor Unităţi Militare, precum şi numele, gradul, funcţia şi adresele unor cadre din Securitate şi Armată răspunzătoare de planurile operative. Or D.I.A., după cum am arătat, era în posesia acestor informaţii; Trupele de Cercetare – Diversiune: erau răspândite pe întreg teritoriul ţării, fiind capabile de mare mobilitate de acţiune; erau specializate în lupta de gherilă; erau organizaţi în grupuri de cercetare-diversiune (comando); executau misiuni de: cercetarea inamicului, obţinerea de informaţii şi date necesare comandamentelor trupelor proprii; dezorganizarea conducerii inamicului (neutralizarea şi distrugerea punctelor de comandă, întreruperea legăturilor telefonice, bruiajul radio-electronic, intoxicarea cu informaţii false); crearea unei stări de nesiguranţă în rândul inamicului (slăbirea moralului şi capacităţii de reacţie); inducerea în eroare a inamicului asupra intenţiilor reale ale trupelor proprii (acţiuni de diversiune); dezorganizare aprovizionării inamicului; atribuţiuni de instruire: misiuni de verificare a sistemului de pază şi securitate a unităţilor militare, a punctelor de comandă şi dispozitivului. logistica de care dispuneau pentru îndeplinirea misiunilor specifice: depozite secrete de armament şi muniţie; depozite secrete de alimente; mijloace de ducere a diversiunii; puncte de comandă conspirative; baze de plecare în acţiune; refugii; puncte de tranzit; documente false şi posibilităţi de înlocuire a acestora; posibilităţi de „legendare” (schimbarea identităţii, în scopul pătrunderilor ilegale în dispozitivele luate în lucru). „Planul pentru ducerea luptei de rezistenţă” se naşte în 1975-1976, în cadrul D.I.A. „Reţeaua 246 – internă”, subordonată compartimentului Informativ-Operativ al D.I.A. (Această „Reţea” organizează încă din timp de pace „nucleele de rezistenţă”, care nu sunt altceva decât grupe de gherilă şi rezistenţă, compuse din cadre de informaţii pe deplin conspirate. Reţeaua a funcţionat permanent, fără disfuncţii, atât în timpul, cât şi după evenimentele din 1989 şi, lucrul cel mai important, activitatea ei nu a fost niciodată verificată.) Şeful compartimentului informativ-operativ D.I.A. şi şef a ceea ce se numeşte generic „Reţeaua 246 -interne” sau „Nucleele de rezistenţă” era în decembrie 1989 colonelul Paul Şarpe. Acest colonel (avansat general maior şi numit în 1990 şef D.I.A. şi apoi ofiţer de legătură N.A.T.O.) a participat în 10 decembrie 1989, alături de colonelul Ioan Mircea Paşcu, ofiţer D.I.A. (avansat general maior, numit secretar de stat la M.Ap.N şi consilier al lui Ion Iliescu, devenind apoi, rând pe rând, parlamentar PSD şi ministru al Apărării Naţionale în legislatura 200-2004) şi maiorul Gheorghe Lungu, ofiţer D.I.A., şeful Biroului Special din cadrul D.I.A. (avansat după 1989 la gradul de general maior şi numit şef adjunct al Direcţiei Contraspionajului Militar), la Moscova, la un „colocviu pe tema securităţii în Balcani”. Important este faptul că în ziua de 22 decembrie 1989, ora 9.00, îl găsim pe acest ofiţer, alături de colonelul Nicolae Eftimescu, contraamiralul Ştefan Dinu, Mircea Dumitru şi maiorul Gheorghe Lungu, în sediul Marelui Stat Major, la o „discuţie” cu ataşatul militar U.R.S.S., colonelul Mihailov; În timpul evenimentelor de după 21 decembrie 1989 D.I.A. raporta informativ generalului Hortopan, generalului Stănculescu, generalului Eftimescu şi generalului Militaru (pe toţi aceşti generali îi găsim angrenaţi în ceea ce s-a numit ulteror „diversiunea securiştii – teroriştii”); Important este faptul că atât colonelul Aurel Dragomir (comandantul Şcolii Militare de ofiţeri activi „N. Bălcescu” şi comandant al Garnizoanei Sibiu, numit în funcţie o dată cu primul secretar al judeţului Sibiu, Nicu Ceauşescu, şi responsabil de măcelul produs la Sibiu sub comanda sa), cât şi locotenent-colonelul Viorel Bârloiu (comandantul garnizoanei Alba Iulia) au fost subordonaţii lui Hortopan, fiind foşti instructori U.T.C. la Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor. În plus, Aurel Dragomir a deţinut şi funcţia de instructor U.T.C. în C.C. al P.C.R., secţia militară şi cea de ofiţer la Direcţia a V-a a Securităţii. Să fi fost el, de fapt, ofiţer D.I.A. sub acoperire? Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militar (C.I.) se subordona nemijlocit D.S.S. (Direcţia Securităţii Statului) şi avea atribuţii pe linia asigurării protecţiei informative a elementelor şi personalului din M.Ap.N., D.I.A. şi M.I.; Direcţia de Informaţii Externe (D.I.E.) subordonată D.S.S.; Serviciul de Informaţii Externe al D.I.A. (subordonat M.St.M) care folosea, în calitate de cadre acoperite, ataşaţii militari ai ambasadelor; Direcţia de Înzestrare a Armatei, care a fost condusă între anii 1960 – 1980 de către generalul Vasile Ionel (consilier al preşedintelui Ion Iliescu), apoi din 1980 şi până în 1989 de către generalul V. A. Stănculescu, se ocupa în principal de vânzarea armamentului către ţările lumii a treia (fiind o profitabilă sursă de venituri pentru clanul Ceauşescu, în fond România situându-se, la acea dată, printre exportatorii principali de armament în lume); L pp. 34-35 din Raportul S.R.I. cu privire la evenimentele din decembrie 1989, se scrie: „Date obţinute din mediul militar afirmă că în ziua de 22 decembrie 1989, după orele 18.00, în sediul Marelui Stat Major, unde se afla concentrat un mare număr de ofiţeri, maiorul Gheorghe Nicolaescu şi maiorul Jilavu (ambii din Serviciul de Protocol) intrau din oră în oră în cabinetul generalului V. A. Stănculescu (şeful Direcţiei de Înzestrare a Armatei), unde se aflau şi contraamiralul Dinu, iar la ieşire se adresau celor aflaţi în anticameră, oferindu-le informaţii de genul: «Se va deschide foc asupra elicopterelor care vin dinspre vest…», «Combinatul petrochimic din Piteşti a fost atacat de terorişti», «Blindate venind dinspre târgovişte vor ataca Bucureştiul», «Sibiul este înecat în sânge de către Securitate», stârnind panică în rândul cadrelor care îi auzeau. La colportarea acestor zvonuri a contribuit şi colonelul Traian Ivaşcu, tot din Serviciul de Protocol”. Din acelaşi Raport, mai cităm: Maiorul Daniel Groza din U.M. 01955 Timişoara a ştanţat numere de înmatriculare false pentru a ascunde apartenenţa la armată a autoturismelor ce s-au folosit în Timişoara în cazul operaţiunilor din decembrie 1989 (numere de înmatriculare pentru judeţul Alba); Căpitanul Ilie Nicolae şi căpitanul Vasilică Gheorghe din U.M. 01024 Timişoara au folosit, în acţiunea de culegere a informaţiilor, un autoturism al Comandamentului Diviziei 18 Mc. „Decebal” şi o maşină proprietate personală, ambele cu numere false, şi au declarat (în cadrul audierilor din procesele de la Timişoara), fără să specifice dacă au fost victime, că au făcut uz de armă; Maiorul Constantin Judele, şef al cercetării la U.M. 01024 Timişoara (Comandamentul Diviziei 18 Mc. „Decebal”), acţionând la ordinul lt. col. Constantin Zenca, şeful de Stat Major, a condus diversiunea de la Inspectoratul Judeţean al M.I. Timiş (acreditarea în opinia publică a ideii că securiştii şi militarii recurg la acţiuni teroriste împotriva populaţiei civile şi a Armatei). În 26 decembrie 1989, maiorul Judele, însoţit de doi subordonaţi îmbrăcaţi în uniforme de ofiţeri M.Ap.N., sub ameninţarea armelor, au obţinut de la recepţia hotelului „Timişoara” cheile de la trei camere, de unde au executat foc în direcţia Operei (unde staţiona o unitate de tancuri) şi spre Comandamentul Militar Judeţean. Ulterior, au încercat să-şi acopere urmele incendiind o cameră de hotel. Mr. Judele a fugit în străinătate, împreună cu lt. Florin Iaru (fost U.S.L.A.); Cazul lt. col, D.I.A. Constantin Vasile (şocat psihic): legendat drept mr. Ionaşcu, pătrunde în T.V.R.  şi încearcă să-l înjunghie pe generalul Tudor (şeful Comisiei Militare) şi îl răneşte pe fostul director general adjunct al T.V.R. (Puşcaş). În bagaje (mărturia lui Dan Marţian) i s-au găsit mai multe pistoale şi o trusă de pumnale. Raportul S.R.I.: „În perioada 22 decembrie 1989 – 6 ianuarie 1990, la Institutul Medico-Legal Bucureşti au fost aduse persoane decedate prin împuşcare, despre care personalul militar şi medical din institut afirma că sunt terorişti, asupra cărora s-au găsit arme de foc şi albe (unele total diferite de tipurile din dotarea Forţelor Armate obişnuite) şi muniţie; documente deosebite (paşapoarte şi legitimaţii în alb ori pe care figurau nume, locuri de muncă şi funcţii ce nu corespundeau realităţii; buletine false (în care datele nu corespundeau cu cele din celelalte documente); îmbrăcăminte deosebită: căşti de protecţie kaki, combinezoane kaki (căptuşite cu blană de miel), pulovere de tip militar, de culoare kaki sau albastră, lenjerie de corp chinezească, cizme cu carâmb scurt, care se închideau lateral cu ajutorul unei singure catarame, total diferite de cele militare (îmbrăcămintea era vizibil nouă şi nu era murdară); medicamente despre care medicii din I.M.L. Bucureşti afirmau că au efecte stimulative şi de creştere a forţei şi capacităţii de rezistenţă. Conform relatărilor, asupra acestora se trăsese cu armament greu, mitraliere de 12,5 mm, «erau făcuţi praf», iar cadavrelor, după dezechipare şi ridicarea armamentului şi documentelor de identificare, li se aplica un regim special faţă de ceilalţi morţi,  respectiv erau introduşi într-o sală diferită de cea în care erau introduşi morţii «obişnuiţi», sală ce era păzită cu stricteţe de militari ai M.Ap.N. şi în care nu aveau acces decât un număr limitat de persoane: prof. dr. Beliş Victor, şeful Institutului; procurorul Vasiliu Eugen, cadrele de la Criminalistică (cinci ofiţeri superiori); autopsierul şef şi câteva persoane despre care s-a afirmat că ar fi fost ofiţeri M.Ap.N. Fotografiile acestor morţi nu au fost expuse, aşa cum se proceda în cazul celorlalţi (care nu aveau asupra lor acte), pe afişierul de la intrarea în Institut, în vederea identificării de către rude sau eventuale cunoştinţe, iar în sala respectivă nu era permisă intrarea celor veniţi să recunoască decedaţii, celor din sistemul de pază atrăgându-li-se atenţia că din această încăpere nu era permisă scoaterea nici unui cadavru fără ştirea celor de la Procuratură sau a cadrelor de la Criminalistică. Armamentul şi muniţia ridicată erau predate ofiţerului de serviciu din U.M. 01046 Bucureşti, iar actele în alb erau preluate de către procuror. Cadavrele erau întotdeauna aduse de maşini militare şi însoţite de ofiţeri M.Ap.N., iar întocmirea documentelor de predare se realiza într-un birou în care nu intrau decât aducătorii, procurorul, criminaliştii şi medicul de gardă”."

Al doilea, in completare, probabil extras din cel de sus, precizeaza, aici
https://gazetadebistrita.ro/in-decembrie-1989-dia-manipula-armata-romana/.

"In decembrie 1989, DIA manipula Armata Romana

Armata beneficia de un sistem informational dintre cele mai bine puse la punct, atat in ce priveste continutul pana in detaliu, cat si ca raza de referinta. Astfel D.I.A. – Directia de Informatii a Armatei – era un organism specializat atat pentru informatiile interne, cat si pentru informatiile externe. Capacitatea de lucru si informare a acestui organism nu intra in preocuparile prezentei lucrari, cu o singura exceptie, si anume subordonarea pe care o aveau fata de aceasta unitatile de Cercetare in adancime si Diversiune existente la data respectiva in structura Armatei a IV-a.

Cat rau sau bine au facut aceste unitati in timpul si dupa evenimentele din Decembrie 1989, trebuie sa faca obiectul unei cercetari specifice, intrucat, pana in prezent, despre activitatea acestora nu au razbatut decat sumare semnale, totul pastrandu-se intr-o deplina discretie. Putinele date pe care, din imprudenta, cred, unii le-au scapat nu sunt de natura sa confirme o activitate pozitiva, ci dimpotriva. Asa, de pilda, in lucrarea Institutului de Istorie si Teorie Militara intitulata Armata romana in Revolutia din Decembrie 1989 – studiu documentar preliminar –, lucrare a sase autori, sub coordonarea general locotenent (r) profesor doctor Costache Codrescu, in partea “Jurnal sinteza”, la pag. 45, alin. 4, se spune: “Ca urmare a evolutiei situatiei din municipiu (Timisoara – n.n.) la orele 21.45 general maior Stefan Gusa a ordonat o serie de modificari ale dispozitivelor si redislocari ale efectivelor. A comunicat ca in ziua de 18.12.1989 va sosi la Timisoara un detasament de cercetasi din UM 01171 Buzau cu care se va tine legatura prin telefonul de oras folosindu-se parola «Sunt Ionescu 1»“. In cadrul aceluiasi capitol, la pagina 50, aliniatul 1, se mentioneaza: “La orele 09.00 general maior Stefan Gusa a ordonat ca grupuri de cercetasi din detasamentul trimis de UM 01171 Buzau sa patrunda in intreprinderile industriale pentru a constata care este starea de spirit a muncitorilor, daca acestia preconizeaza sa organizeze actiuni protestatare de amploare si impotriva unitatilor militare. Cercetasii au patruns in intreprinderile “Azur”, “Elba”, “Solventul”, “6 Martie” sub acoperire conspirativa (in civil) si au desfasurat activitati de informare. La intreprinderea “6 Martie” locotenentul major Stelian Buligescu a fost descoperit de muncitori si predat prin organele de securitate generalului maior Macri care, dupa ce l-a legitimat, i-a permis inapoierea la baza. La intreprinderea de autoturisme, soldatul Viorel Teroiu a fost, de asemenea, descoperit si predat ofiterului de securitate, care l-a trimis la baza.”. Lucrarea nu face nici o mentiune daca cei prinsi de muncitori au fost sau nu catalogati de acestia drept “teroristi”. (…) In lucrare se pomeneste despre faptul ca “cercetasii” au fost trimisi sa “inspecteze” si spitalele in care erau internate victimele rezultate in urma interventiei fortelor de ordine (fapt relatat si de dl. senator independent Sergiu Nicolaescu in cartea Sergiu Nicolaescu acuza). 
La Cluj, in dupa masa zilei de 21 decembrie 1989, lucratori din M.I., care faceau parte din dispozitivul instalat in Piata Mihai Viteazul, pe laturile cinematografului Republica, au oprit trei persoane imbracate civil, a caror prezenta li s-a parut suspecta, si, la solicitarea pentru legitimare, acestia au aratat o delegatie din care rezulta ca sunt ofiteri in misiune, iar la brau purtau pistoale, fapt ce i-a determinat pe lucratorii M.I. sa-i lase sa-si continue misiunea.
Directia de Informatii a Armatei: serviciul secret al M.Ap.N. profilat pe culegerea de informatii din domeniul militar, serviciu constituit in cadrul M.St.M. (Marele Stat Major al Armatei); In 1989 D.I.A. era condusa de catre contra-amiralul Dinu Stefan; D.I.A. raporta informativ: sefului Directiei, sefului M.St.M. (generalul Stefan Guse), ministrului Apararii (generalul Vasile Milea) si sefului statului (Nicolae Ceausescu); Componentele de baza ale D.I.A. (structurarea): Comanda D.I.A. si sefii de compartimente; Serviciul de spionaj (informatii) extern (numit si Serviciul de Protocol si Relatii Externe cu alte Armate); Serviciul Informativ – Operativ (“Reteaua 246 – interna” se subordona acestui Serviciu); Unitati de Cercetare Radio si de Bruiaj Radioelectronic; Unitati de Cercetare – Diversiune in adancimea dispozitivului inamic (desant, parasutat sau aeropurtat); Unitati de Cercetare – Diversiune pe langa Comandamentele fiecarei Armate (cate una pentru fiecare Armata);  – Dotarea D.I.A.: simulatoare de tinte aeriene si arme de foc; aparatura pentru bruiaj si razboi radio-electronic; armament specific luptei de gherila urbana; personal pregatit temeinic in activitatea de dezinformare-diversiune, avand cunostinte detaliate despre: variantele de lupta ale Fortelor Armate in diverse situatii limita (pregatite in timp de pace), dispozitivele ce se vor adopta de catre aceste forte, frecventele de lucru radio ale tuturor elementelor sistemului national de aparare, indicative, parole, comunicari codificate etc. Rezulta de aici ca D.I.A. era capabila in 1989 sa duca un razboi electronic total asupra Fortelor Armate Romane. In fond, ce presupune acest razboi? Cunoasterea numerelor de telefon ale Unitatilor Militare si ale Marilor Unitati Militare, precum si numele, gradul, functia si adresele unor cadre din Securitate si Armata raspunzatoare de planurile operative. Or D.I.A., dupa cum am aratat, era in posesia acestor informatii; Trupele de Cercetare – Diversiune: erau raspandite pe intreg teritoriul tarii, fiind capabile de mare mobilitate de actiune; erau specializate in lupta de gherila; erau organizati in grupuri de cercetare-diversiune (comando); executau misiuni de: cercetarea inamicului, obtinerea de informatii si date necesare comandamentelor trupelor proprii; dezorganizarea conducerii inamicului (neutralizarea si distrugerea punctelor de comanda, intreruperea legaturilor telefonice, bruiajul radio-electronic, intoxicarea cu informatii false); crearea unei stari de nesiguranta in randul inamicului (slabirea moralului si capacitatii de reactie); inducerea in eroare a inamicului asupra intentiilor reale ale trupelor proprii (actiuni de diversiune); dezorganizare aprovizionarii inamicului; atributiuni de instruire: misiuni de verificare a sistemului de paza si securitate a unitatilor militare, a punctelor de comanda si dispozitivului. logistica de care dispuneau pentru indeplinirea misiunilor specifice: depozite secrete de armament si munitie; depozite secrete de alimente; mijloace de ducere a diversiunii; puncte de comanda conspirative; baze de plecare in actiune; refugii; puncte de tranzit; documente false si posibilitati de inlocuire a acestora; posibilitati de “legendare” (schimbarea identitatii, in scopul patrunderilor ilegale in dispozitivele luate in lucru). “Planul pentru ducerea luptei de rezistenta” se naste in 1975-1976, in cadrul D.I.A.

(†) colonel de justitie Tit-Liviu Domsa (date de documentare: Victor Lungu)"

S-auzim numai de bine! 

Astazi...pauza

Dincolo de toate zbaterile evidentiate in diversele postari din spatiul virtual, astazi m-am gandit sa fac o pauza. 

O pauza de...lectura. Pentru analiza si sinteza poate alta data sau poate la si de la altii!!

Ca lectura, mi-am propus subiectul de foarte mare actualitate nu doar in "cercul nostru stramt", carpato-danubiano-pontic atat de vizat in aceasta perioada ci si in cel larg, al U.E. si mai departe, independenta justitiei.

Preambul (in afara de rand): multe materiale si studii trebuie disecate, ingerate si "digerate" pentru a da, cu adevarat, independentei justitiei ce merita si trebuie sa fie independenta justitiei. Materialele pe care le voi posta, prin copy-paste, fac trimitere la asa ceva.

Deci, trecand la treaba, imi doresc si va doresc lectura placuta!

Incep cu http://www.stiucum.com/drept/drept-constitutional/Independenta-justitiei71839.php:

"Independenta justitiei

Existenta unei justitii independente presupune un sistem de organe chemat sa infaptuiasca activitatea jurisdictionala, distinct de puterea legiuitoare si de cea executiva si sustras oricaror .influente ale acestora.

Infaptuirea independentei justitiei ridica insa un numar de probleme de organizare si functionare deosebit de dificile.

O astfel de problema este aceea de a sti daca pentru realizarea statului de drept este preferabil ca organele cu competenta jurisdictionala sa fie cuprinse intr-o structura organizatorica unica sau sa existe o pluralitate de asemenea structuri, in functie de specificul litigiilor ce urmeaza sa fie solutionate. Dupa cum arata practica de pana acum, organizarea justitiei pe baze unitare creeaza un cadru mai. propice pentru asigurarea independentei justitiei, intr-adevar, fractionarea justitiei intre mai multe sisteme d 818d38i e organe este de natura sa slabeasca pozitia organelor judiciare fata de puterea legiuitoare si cea executiva. In locul unei justitii unice si deci puternice, se ajunge la o justitie divizata, mai usor influentabila de executiv sau legislativ.

Independenta justitiei este insa in functie si de alti factori, printre care in primul rand de modul de recrutare a judecatorilor.

Fara indoiala, sistemul tragerii la sorti ar fi in masura sa asigure in conditii optime independenta justitiei, o data ce, in cadrul lui, orice amestec al executivului sau legislativului in desemnarea juratilor este exclus. Cum insa, in acest sistem, tragerea la sorti are loc dintr-o lista mai mult sau mai putin larga de cetateni, carora nu li se cere o calificare juridica, practic el isi gaseste aplicare numai in procesele penale, in cadrul carora juratii se pronunta asupra vinovatiei inculpatilor, in timp de pedeapsa este stabilita de magistrati de cariera, in functie de starea de fapt stabilita de juriu.

De asemenea, s-ar parea ca un alt sistem in masura sa creeze conditii favorabile pentru asigurarea independentei justitiei ar fi cel al alegerii judecatorilor de catre corpul electoral prin vot universal si direct pe termen determinat. Aceasta pentru ca votul fiind secret, alesul nu va sti cui isi datoreaza mandatul si, prin urmare, se va simti eliberat de orice servitute fata de mandanti.

Acest sistem are insa inconvenientul ca nu asigura promovarea celui mai competent si mai bine pregatit dintre candidati, ci a celui mai popular si, in general, a celui sustinut de cel mai puternic partid politic, ceea ce face sa renasca, sub o alta forma, pericolul influentelor politicianiste in desemnarea judecatorilor.

In prezenta diferitelor sisteme de desemnare a judecatorilor, ideea fundamentala care-si face tot mai mult loc in mentalitatea moderna este ca, fata de reglementarile juridice foarte numeroase in vigoare, care guverneaza relatii economice, sociale si politice deosebit de complexe, este necesar ca judecatorii sa posede o serioasa pregatire de specialitate si o temeinica experienta. Recrutarea si promovarea lor in spiritul acestui imperativ nu sunt insa posibile decat daca ele au loc pe baza de concurs, desfasurat in fata unei comisii formate din personalitati de inalt prestigiu profesional, in majoritatea lor apartinand insusi corpului judecatoresc, caci numai asa triumful meritului personal poate fi asigurat, iar influentele politicianiste eliminate.

Pe de alta parte, pentru ca avansarea judecatorilor sa nu poata fi utilizata de organele puterii politice, carora le revine aceasta competenta, in scopul influentarii lor. o serie de masuri au fost preconizate sau chiar puse in practica, uneori combinate intre «le.

O asemenea masura este cea, potrivit careia atributia de avansare a judecatorilor urmeaza sa fie exercitata nu de guvern sau de seful statului, ci de un organism format din personalitati de seama ale corpului judecatoresc, fie alese de toti membrii acestuia, fie participand de drept la lucrari in temeiul functiilor inalte detinute in magistratura. Este posibil ca in acest organism sa fie desemnati si cativa specialisti de prestigiu apartinand corpului universitar, intrucat, prin alcatuirea lui, acest organism nu depinde nici de puterea legislativa, nici de cea executiva, el ofera fara indoiala o baza mai sigura pentru aprecierea meritelor candidatilor la avansare, ferita de intluente politicianiste.

Pentru asigurarea independentei justitiei, are o deosebita importanta o reglementare bine gandita a statutului juridic al corpului judecatoresc, inclusiv consacrarea institutiei inamovibilitatii, in temeiul careia un judecator, o data legal numit, nu poate fi revocat sau retrogradat decat pe baza unei hotarari disciplinare sau a unei condamnari penale, insotita de pedeapsa accesorie a pierderii functiei, iar transferarea lui intr-o functie echivalenta in grad sau avansarea lui nu poate avea loc fara consimtamantul, sau nici macar in interes de serviciu.

Bineinteles, pot fi luate in considerare si alte masuri menite sa sustraga justitia influentelor politicianiste, cum ar fi interdictiq adresata membrilor corpului judecatoresc de a se inscrie in partide politice sau de a participa la manifestarile publice ale acestora, de a fi alesi in organele reprezentative centrale sau locale etc.

Constitutia din 1991 a raspuns numai partial acestor preocupari de cat mai eficienta garantare a independentei justitiei.

Ea n-a consacrat in textul ei obligatia concursului pentru recrutarea judecatorilor, ci s-a marginit sa prevada ca numire,a lor in functie se face de Presedintele Republicii la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu exceptia celor stagiari, cu privire la numirea carora nu s-a facut nici o precizare.

Pe de alta parte, reglementarea de catre Constitutia din 1991 a organizarii si functionarii Consiliului Superior al Magistraturii nu este insotita de stabilirea unor garantii sigure ca acest organism va fi alcatuit dupa criterii strict profesionale, din moment ce membrii lui urmeata sa fie alesi pentru o durata de 4 ani de Camera Deputatilor si Senat in sedinta comuna.

Incertitudinile reglementarilor constitutionale privitoare la independenta justitiei au fost in parte compensate prin unele dispozitii ale legii nr.92/1992 pentru organizarea judecatoreasca.

in primul rand, daca, in conformitate eu legea nr.92/1992, judecatorii si procurorii stagiari sunt numiti prin ordin al ministrului justitiei, tara sa fie necesar un concurs prealabil, in schimb principiul concursului apare Ia numirea definitiva a magistratilor, in aceasta privinta, legea prevede ca, dupa efectuarea stagiului, magistratii stagiari sunt obligati sa se inscrie la examenul de capacitate. Pe baza rezultatelor examenului. Consiliul Superior al Magistraturii intocmeste, in ordinea mediilor obtinute, tabloul de clasificare al candidatilor, pe baza caruia se vor face apoi numirile in functiile vacante (art.60-65 din lege).

In legatura cu reglementarile Constitutiei din 1991 privitoare la justitie, trebuie sa se mai observe ca daca ele au consacrat principiul inamovibilitatii judecatorilor, recunoscand astfel rolul lui hotarator in infaptuirea unei.justitii independente, ea nu 1-a aplicat in mod consecvent.


Intr-adevar, dupa ce a prevazut ca judecatorii numiti de Presedintele Republicii sunt inamovibili, Constitutia a adaugat: ..Presedintii si ceilalti judecatori ai Curtii Supreme de Justitie sunt numiti pe o perioada de 6 ani. Ei pot fi reinvestiti in functie'. Aceasta reglementare arc scaderea de a readuce Curtea Suprema de Justitie in sfera influentelor politicianiste, caci, potrivit sistemului pe care-I instituie, judecatorii ei. pentru a fi alesi sau reinvestiti, vor trebui sa se dovedeasca obedienti fata de fortele politice care au un rol hotarator in desemnarea lor. Bineinteles ca o asemenea reglementare poate afecta nu numai buna functionare a instantei supreme, ci a tuturor instantelor judecatoresti, dat fiind rolul important al deciziilor Curtii Supreme in definirea directiilor principale ale interpretarii si aplicarii legilor."

Voi continua cu   https://ro.wikipedia.org/wiki/Independenta_judiciara de unde voi reda articolul de baza si extinderile relevante:

"Independența judiciară presupune că justiția trebuie să fie liberă de orice influențe ale guvernului, parlamentului, sau a altor interese private. Independența sistemului judiciar este esențială și importantă pentru ideea de separare a puterilor în stat.

Pentru a asigura independența justiției, diferite țări folosesc diferite mijloace de selecție pentru alegerea judecătorilor. O modalitate de a asigura independența judiciară este prin acordarea unui mandat pe viață sau mandat lung judecătorilor, care în mod ideal le dă posibilitatea să ia decizii în conformitate cu statul de drept și discreția judiciară, chiar dacă aceste decizii sunt nepopulare din punct de vedere politic sau se opun unor interese puternice. Acest concept a apărut în Anglia în secolul 18.

În unele țări, capacitatea sistemului judiciar de a verifica legiuitorul este sporită de puterea de control judicial. Această putere poate fi folosită, de exemplu, prin ordonarea unor anumite acțiuni atunci când sistemul judiciar percepe că o ramură a guvernului refuză să efectueze o datorie constituțională, sau prin declararea unor legi adoptate de către legislativ ca fiind neconstituționale.

Fundamente economice[modificare | modificare sursă]

Știința economiei constituționale studiază chestiuni  precum distribuirea corectă a bugetului național, inclusiv cheltuielile guvernamentale privind sistemul judiciar. În țările în curs de dezvoltare, cheltuielile pentru sistemul judiciar pot fi controlate de către executiv. Acest lucru subminează principiul independenței judiciare, deoarece creează o dependență financiară a sistemului judiciar de executiv. Este important să se facă distincția între două metode de corupție din sistemul judiciar: corupția din mediul de stat (prin planificarea bugetului și privilegii, aceasta fiind cea mai periculoasă), și corupția din mediul privat. Corupția din sistemul judiciar poate împiedica capacitatea întreprinderilor de a funcționa optim și de a facilita creșterea și dezvoltarea unei economii de piață.^[1]

În unele țări, constituția interzice ramurii legislative să reducă salariile judecătorilor în funcție.

Dezvoltarea conceptului[modificare | modificare sursă]

Evoluțiile naționale și internaționale[modificare | modificare sursă]

Dezvoltarea independenței judiciare poate implica un ciclu între dezvoltarea legislației naționale, care are un impact asupra dreptului internațional și dezvoltarea dreptului internațional, care are apoi impact asupra legislației naționale.^[2] Acest lucru poate a avea loc în trei faze: prima fază este caracterizată prin dezvoltarea internă a conceptului de independență a justiției, cel de-al doilea prin răspândirea acestor concepte la nivel internațional și punerea lor în aplicare în dreptul internațional, și al treilea de implementare în legislația națională a unor noi principii dezvoltate de comunitarea internațională.

Un exemplu ce ilustrează acest ciclu este Regatul Unit. Prima fază a avut loc în Anglia odată cu dezvoltarea conceptului de independență judiciare în Actul de Instaurare din 1701(eng. Act of Settlement 1701 ).^[3] Cea de-a doua fază s-a petrecut atunci când concepte privind independența judiciară din Anglia s-au răspândit la nivel internațional, și au fost adoptate în legislația națională a altor țări; de exemplu, Anglia a servit ca model pentru ideile lui Montesquieu despre separarea puterilor,^[4] părinții fondatori ai Constituției SUA au folosit modelul britanic în formularea Constituției, Articolul III, care este fundamentul independenței judiciare americane.^[5] Alte țări ce folosesc drept comun, precum Canada, Australia și India, au adoptat modelul britanic al independenței judiciare.^[6]

În ultimele decenii s-a remarcat în Marea Britanie cea de-a treia fază a independenței judiciare^[7], deoarece acest concept a fost influențat semnificativ de principiile dezvoltate de către alte organizații internaționale precum Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Acest proces a început în 1990 când CEDO a inceput să analizeze cazuri din Marea Britanie, dar s-a acentuat odată cu aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului în dreptul Britanic prin Legea Drepturilor Omului din 1998, care a intrat în vigoare în Marea Britanie în anul 2000.^[8]

Sistemul de justiție[modificare | modificare sursă]

În ultimii ani, principiul independenței judiciare a fost descris ca una dintre valorile de bază ale sistemului de justiție.^[9]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

• Corupție judiciară
• Stat de drept
• Separarea puterilor

Referințe[modificare | modificare sursă]

1. ^ Peter Barenboim, Defining the rules, The European Lawyer, Issue 90, October 2009
2. ^ S Shetreet, ‘The Normative Cycle of Shaping Judicial Independence in Domestic and International Law: The Mutual Impact of National and International Jurisprudence and Contemporary Practical and Conceptual Challenges’ (2009) 10 Chicago Journal of International Law 275-332
3. ^ See generally Shimon Shetreet book, Judges on Trial.
4. ^ See Baron de Montesquieu, The Spirit of the Laws (Hafner 1949) (Thomas Nugent, trans).
5. ^ Article III of the US Constitution provides that “the judges, both of the supreme and inferior courts, shall hold their offices during good behavior, and shall, at stated times, receive for their services, a compensation which shall not be diminished during their continuance in office.”
6. ^ Shetreet, Judicial Independence.
7. ^ UK Human Rights Act - 1998
8. ^ Human Rights Act (1998), ch 42 (UK), available online at <„Archived copy”. Arhivat din original la 1 septembrie 2010. Accesat în 2 ianuarie 2013.
9. ^ Shimon Shetreet, Fundamental Values of the Justice System, 23 THE EUROPEAN BUSINESS LAW REVIEW 61-76, (2012)."

"Corupția judiciară[modificare | modificare sursă]

Corupția judiciară se referă la abateri ale judecătorilor legate de corupție, prin primirea sau darea de mită, condamnarea necorespunzătoare a criminalilor condamnați sau judecarea argumentelor în mod părtinitor. Corupția guvernamentală a justiției este prezentă în multe țări în curs de dezvoltare, deoarece bugetul este aproape complet controlat de către executiv. Acesta din urmă subminează separarea puterilor în stat, deoarece creează sistemului judiciar o dependență financiară critică. Buna distribuire națională a cheltuielilor guvernamentale privind sistemul judiciar este subiectul economiei constituționale. Corupția din sistemul judiciar poate fi folosită de guvernul de la putere și pentru a oprima partidele de opoziție în detrimentul cetățenilor.

Este important să se facă distincție între două metode de corupție a sistemului judiciar: guvernul (prin planificări bugetare și diverse privilegii) și mediul privat. ^[8] Corupția din mediul judiciar poate fi dificil de eradicat complet, chiar și în țările dezvoltate. ^{[9]" (}

⁸^ Barenboim, Peter (octombrie 2009). Defining the rules. Issue 90. The European Lawyer.

9^ Pahis, Stratos (2009). „Corruption in Our Courts: What It Looks Like and Where It Is Hidden”. The Yale Law Journal. 118. Accesat în 1 august 2015.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Coruptia_judiciara)

Lecturand doar atat s-au nascut atatea intrebari incat ma opresc.

Deci, pauza astazi!