redau pasajul urmator:
"Deschidem aici o paranteză unde inserăm informaţii culese din presă, publicaţii sau discuţii particulare cu diverşi ofiţeri ai organelor statului, pomenite în această lucrare, cu privire la structurile informative existente în cadrul M.Ap.N., la acţiunile şi posibilităţile operative ale acestora în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Aceste informaţii le prezentăm cu reticenţa insuficientei documentări, chiar dacă în cea mai mare parte a lor ele sunt confirmate de câte două sau chiar mai multe surse. Centrul de Recuperare al Adevărului Istoric şi Fundaţia Academia Civică Filiala Cluj au făcut nenumărate demersuri pentru a obţine accesul la diverse surse de documentare, cum ar fi Arhiva M.Ap.N. şi, aflată în custodia primei, Arhiva Securităţii, dar nu am primit nici un răspuns, nici măcar unul de refuz. Am fost total ignoraţi, drept pentru care vă prezentăm notele făcute de noi pe marginea cazului: Direcţia de Informaţii a Armatei: serviciul secret al M.Ap.N. profilat pe culegerea de informaţii din domeniul militar, serviciu constituit în cadrul M.St.M. (Marele Stat Major al Armatei); În 1989 D.I.A. era condusă de către contra-amiralul Dinu Ştefan; D.I.A. raporta informativ: şefului Direcţiei, şefului M.St.M. (generalul Ştefan Guşe), ministrului Apărării (generalul Vasile Milea) şi şefului statului (Nicolae Ceauşescu); Componentele de bază ale D.I.A. (structurarea): Comanda D.I.A. şi şefii de compartimente; Serviciul de spionaj (informaţii) extern (numit şi Serviciul de Protocol şi Relaţii Externe cu alte Armate); Serviciul Informativ – Operativ („Reţeaua 246 – internă” se subordona acestui Serviciu); Unităţi de Cercetare Radio şi de Bruiaj Radioelectronic; Unităţi de Cercetare – Diversiune în adâncimea dispozitivului inamic (desant, paraşutat sau aeropurtat); Unităţi de Cercetare – Diversiune pe lângă Comandamentele fiecărei Armate (câte una pentru fiecare Armată); – Dotarea D.I.A.: simulatoare de ţinte aeriene şi arme de foc; aparatură pentru bruiaj şi război radio-electronic; armament specific luptei de gherilă urbană; personal pregătit temeinic în activitatea de dezinformare-diversiune, având cunoştinţe detaliate despre: variantele de luptă ale Forţelor Armate în diverse situaţii limită (pregătite în timp de pace), dispozitivele ce se vor adopta de către aceste forţe, frecvenţele de lucru radio ale tuturor elementelor sistemului naţional de apărare, indicative, parole, comunicări codificate etc. Rezultă de aici că D.I.A. era capabilă în 1989 să ducă un război electronic total asupra Forţelor Armate Române. În fond, ce presupune acest război? Cunoaşterea numerelor de telefon ale Unităţilor Militare şi ale Marilor Unităţi Militare, precum şi numele, gradul, funcţia şi adresele unor cadre din Securitate şi Armată răspunzătoare de planurile operative. Or D.I.A., după cum am arătat, era în posesia acestor informaţii; Trupele de Cercetare – Diversiune: erau răspândite pe întreg teritoriul ţării, fiind capabile de mare mobilitate de acţiune; erau specializate în lupta de gherilă; erau organizaţi în grupuri de cercetare-diversiune (comando); executau misiuni de: cercetarea inamicului, obţinerea de informaţii şi date necesare comandamentelor trupelor proprii; dezorganizarea conducerii inamicului (neutralizarea şi distrugerea punctelor de comandă, întreruperea legăturilor telefonice, bruiajul radio-electronic, intoxicarea cu informaţii false); crearea unei stări de nesiguranţă în rândul inamicului (slăbirea moralului şi capacităţii de reacţie); inducerea în eroare a inamicului asupra intenţiilor reale ale trupelor proprii (acţiuni de diversiune); dezorganizare aprovizionării inamicului; atribuţiuni de instruire: misiuni de verificare a sistemului de pază şi securitate a unităţilor militare, a punctelor de comandă şi dispozitivului. logistica de care dispuneau pentru îndeplinirea misiunilor specifice: depozite secrete de armament şi muniţie; depozite secrete de alimente; mijloace de ducere a diversiunii; puncte de comandă conspirative; baze de plecare în acţiune; refugii; puncte de tranzit; documente false şi posibilităţi de înlocuire a acestora; posibilităţi de „legendare” (schimbarea identităţii, în scopul pătrunderilor ilegale în dispozitivele luate în lucru). „Planul pentru ducerea luptei de rezistenţă” se naşte în 1975-1976, în cadrul D.I.A. „Reţeaua 246 – internă”, subordonată compartimentului Informativ-Operativ al D.I.A. (Această „Reţea” organizează încă din timp de pace „nucleele de rezistenţă”, care nu sunt altceva decât grupe de gherilă şi rezistenţă, compuse din cadre de informaţii pe deplin conspirate. Reţeaua a funcţionat permanent, fără disfuncţii, atât în timpul, cât şi după evenimentele din 1989 şi, lucrul cel mai important, activitatea ei nu a fost niciodată verificată.) Şeful compartimentului informativ-operativ D.I.A. şi şef a ceea ce se numeşte generic „Reţeaua 246 -interne” sau „Nucleele de rezistenţă” era în decembrie 1989 colonelul Paul Şarpe. Acest colonel (avansat general maior şi numit în 1990 şef D.I.A. şi apoi ofiţer de legătură N.A.T.O.) a participat în 10 decembrie 1989, alături de colonelul Ioan Mircea Paşcu, ofiţer D.I.A. (avansat general maior, numit secretar de stat la M.Ap.N şi consilier al lui Ion Iliescu, devenind apoi, rând pe rând, parlamentar PSD şi ministru al Apărării Naţionale în legislatura 200-2004) şi maiorul Gheorghe Lungu, ofiţer D.I.A., şeful Biroului Special din cadrul D.I.A. (avansat după 1989 la gradul de general maior şi numit şef adjunct al Direcţiei Contraspionajului Militar), la Moscova, la un „colocviu pe tema securităţii în Balcani”. Important este faptul că în ziua de 22 decembrie 1989, ora 9.00, îl găsim pe acest ofiţer, alături de colonelul Nicolae Eftimescu, contraamiralul Ştefan Dinu, Mircea Dumitru şi maiorul Gheorghe Lungu, în sediul Marelui Stat Major, la o „discuţie” cu ataşatul militar U.R.S.S., colonelul Mihailov; În timpul evenimentelor de după 21 decembrie 1989 D.I.A. raporta informativ generalului Hortopan, generalului Stănculescu, generalului Eftimescu şi generalului Militaru (pe toţi aceşti generali îi găsim angrenaţi în ceea ce s-a numit ulteror „diversiunea securiştii – teroriştii”); Important este faptul că atât colonelul Aurel Dragomir (comandantul Şcolii Militare de ofiţeri activi „N. Bălcescu” şi comandant al Garnizoanei Sibiu, numit în funcţie o dată cu primul secretar al judeţului Sibiu, Nicu Ceauşescu, şi responsabil de măcelul produs la Sibiu sub comanda sa), cât şi locotenent-colonelul Viorel Bârloiu (comandantul garnizoanei Alba Iulia) au fost subordonaţii lui Hortopan, fiind foşti instructori U.T.C. la Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor. În plus, Aurel Dragomir a deţinut şi funcţia de instructor U.T.C. în C.C. al P.C.R., secţia militară şi cea de ofiţer la Direcţia a V-a a Securităţii. Să fi fost el, de fapt, ofiţer D.I.A. sub acoperire? Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militar (C.I.) se subordona nemijlocit D.S.S. (Direcţia Securităţii Statului) şi avea atribuţii pe linia asigurării protecţiei informative a elementelor şi personalului din M.Ap.N., D.I.A. şi M.I.; Direcţia de Informaţii Externe (D.I.E.) subordonată D.S.S.; Serviciul de Informaţii Externe al D.I.A. (subordonat M.St.M) care folosea, în calitate de cadre acoperite, ataşaţii militari ai ambasadelor; Direcţia de Înzestrare a Armatei, care a fost condusă între anii 1960 – 1980 de către generalul Vasile Ionel (consilier al preşedintelui Ion Iliescu), apoi din 1980 şi până în 1989 de către generalul V. A. Stănculescu, se ocupa în principal de vânzarea armamentului către ţările lumii a treia (fiind o profitabilă sursă de venituri pentru clanul Ceauşescu, în fond România situându-se, la acea dată, printre exportatorii principali de armament în lume); L pp. 34-35 din Raportul S.R.I. cu privire la evenimentele din decembrie 1989, se scrie: „Date obţinute din mediul militar afirmă că în ziua de 22 decembrie 1989, după orele 18.00, în sediul Marelui Stat Major, unde se afla concentrat un mare număr de ofiţeri, maiorul Gheorghe Nicolaescu şi maiorul Jilavu (ambii din Serviciul de Protocol) intrau din oră în oră în cabinetul generalului V. A. Stănculescu (şeful Direcţiei de Înzestrare a Armatei), unde se aflau şi contraamiralul Dinu, iar la ieşire se adresau celor aflaţi în anticameră, oferindu-le informaţii de genul: «Se va deschide foc asupra elicopterelor care vin dinspre vest…», «Combinatul petrochimic din Piteşti a fost atacat de terorişti», «Blindate venind dinspre târgovişte vor ataca Bucureştiul», «Sibiul este înecat în sânge de către Securitate», stârnind panică în rândul cadrelor care îi auzeau. La colportarea acestor zvonuri a contribuit şi colonelul Traian Ivaşcu, tot din Serviciul de Protocol”. Din acelaşi Raport, mai cităm: Maiorul Daniel Groza din U.M. 01955 Timişoara a ştanţat numere de înmatriculare false pentru a ascunde apartenenţa la armată a autoturismelor ce s-au folosit în Timişoara în cazul operaţiunilor din decembrie 1989 (numere de înmatriculare pentru judeţul Alba); Căpitanul Ilie Nicolae şi căpitanul Vasilică Gheorghe din U.M. 01024 Timişoara au folosit, în acţiunea de culegere a informaţiilor, un autoturism al Comandamentului Diviziei 18 Mc. „Decebal” şi o maşină proprietate personală, ambele cu numere false, şi au declarat (în cadrul audierilor din procesele de la Timişoara), fără să specifice dacă au fost victime, că au făcut uz de armă; Maiorul Constantin Judele, şef al cercetării la U.M. 01024 Timişoara (Comandamentul Diviziei 18 Mc. „Decebal”), acţionând la ordinul lt. col. Constantin Zenca, şeful de Stat Major, a condus diversiunea de la Inspectoratul Judeţean al M.I. Timiş (acreditarea în opinia publică a ideii că securiştii şi militarii recurg la acţiuni teroriste împotriva populaţiei civile şi a Armatei). În 26 decembrie 1989, maiorul Judele, însoţit de doi subordonaţi îmbrăcaţi în uniforme de ofiţeri M.Ap.N., sub ameninţarea armelor, au obţinut de la recepţia hotelului „Timişoara” cheile de la trei camere, de unde au executat foc în direcţia Operei (unde staţiona o unitate de tancuri) şi spre Comandamentul Militar Judeţean. Ulterior, au încercat să-şi acopere urmele incendiind o cameră de hotel. Mr. Judele a fugit în străinătate, împreună cu lt. Florin Iaru (fost U.S.L.A.); Cazul lt. col, D.I.A. Constantin Vasile (şocat psihic): legendat drept mr. Ionaşcu, pătrunde în T.V.R. şi încearcă să-l înjunghie pe generalul Tudor (şeful Comisiei Militare) şi îl răneşte pe fostul director general adjunct al T.V.R. (Puşcaş). În bagaje (mărturia lui Dan Marţian) i s-au găsit mai multe pistoale şi o trusă de pumnale. Raportul S.R.I.: „În perioada 22 decembrie 1989 – 6 ianuarie 1990, la Institutul Medico-Legal Bucureşti au fost aduse persoane decedate prin împuşcare, despre care personalul militar şi medical din institut afirma că sunt terorişti, asupra cărora s-au găsit arme de foc şi albe (unele total diferite de tipurile din dotarea Forţelor Armate obişnuite) şi muniţie; documente deosebite (paşapoarte şi legitimaţii în alb ori pe care figurau nume, locuri de muncă şi funcţii ce nu corespundeau realităţii; buletine false (în care datele nu corespundeau cu cele din celelalte documente); îmbrăcăminte deosebită: căşti de protecţie kaki, combinezoane kaki (căptuşite cu blană de miel), pulovere de tip militar, de culoare kaki sau albastră, lenjerie de corp chinezească, cizme cu carâmb scurt, care se închideau lateral cu ajutorul unei singure catarame, total diferite de cele militare (îmbrăcămintea era vizibil nouă şi nu era murdară); medicamente despre care medicii din I.M.L. Bucureşti afirmau că au efecte stimulative şi de creştere a forţei şi capacităţii de rezistenţă. Conform relatărilor, asupra acestora se trăsese cu armament greu, mitraliere de 12,5 mm, «erau făcuţi praf», iar cadavrelor, după dezechipare şi ridicarea armamentului şi documentelor de identificare, li se aplica un regim special faţă de ceilalţi morţi, respectiv erau introduşi într-o sală diferită de cea în care erau introduşi morţii «obişnuiţi», sală ce era păzită cu stricteţe de militari ai M.Ap.N. şi în care nu aveau acces decât un număr limitat de persoane: prof. dr. Beliş Victor, şeful Institutului; procurorul Vasiliu Eugen, cadrele de la Criminalistică (cinci ofiţeri superiori); autopsierul şef şi câteva persoane despre care s-a afirmat că ar fi fost ofiţeri M.Ap.N. Fotografiile acestor morţi nu au fost expuse, aşa cum se proceda în cazul celorlalţi (care nu aveau asupra lor acte), pe afişierul de la intrarea în Institut, în vederea identificării de către rude sau eventuale cunoştinţe, iar în sala respectivă nu era permisă intrarea celor veniţi să recunoască decedaţii, celor din sistemul de pază atrăgându-li-se atenţia că din această încăpere nu era permisă scoaterea nici unui cadavru fără ştirea celor de la Procuratură sau a cadrelor de la Criminalistică. Armamentul şi muniţia ridicată erau predate ofiţerului de serviciu din U.M. 01046 Bucureşti, iar actele în alb erau preluate de către procuror. Cadavrele erau întotdeauna aduse de maşini militare şi însoţite de ofiţeri M.Ap.N., iar întocmirea documentelor de predare se realiza într-un birou în care nu intrau decât aducătorii, procurorul, criminaliştii şi medicul de gardă”."
Al doilea, in completare, probabil extras din cel de sus, precizeaza, aici
https://gazetadebistrita.ro/in-decembrie-1989-dia-manipula-armata-romana/.
"In decembrie 1989, DIA manipula Armata Romana
Armata beneficia de un sistem informational dintre cele mai bine puse la punct, atat in ce priveste continutul pana in detaliu, cat si ca raza de referinta. Astfel D.I.A. – Directia de Informatii a Armatei – era un organism specializat atat pentru informatiile interne, cat si pentru informatiile externe. Capacitatea de lucru si informare a acestui organism nu intra in preocuparile prezentei lucrari, cu o singura exceptie, si anume subordonarea pe care o aveau fata de aceasta unitatile de Cercetare in adancime si Diversiune existente la data respectiva in structura Armatei a IV-a.
Cat rau sau bine au facut aceste unitati in timpul si dupa evenimentele din Decembrie 1989, trebuie sa faca obiectul unei cercetari specifice, intrucat, pana in prezent, despre activitatea acestora nu au razbatut decat sumare semnale, totul pastrandu-se intr-o deplina discretie. Putinele date pe care, din imprudenta, cred, unii le-au scapat nu sunt de natura sa confirme o activitate pozitiva, ci dimpotriva. Asa, de pilda, in lucrarea Institutului de Istorie si Teorie Militara intitulata Armata romana in Revolutia din Decembrie 1989 – studiu documentar preliminar –, lucrare a sase autori, sub coordonarea general locotenent (r) profesor doctor Costache Codrescu, in partea “Jurnal sinteza”, la pag. 45, alin. 4, se spune: “Ca urmare a evolutiei situatiei din municipiu (Timisoara – n.n.) la orele 21.45 general maior Stefan Gusa a ordonat o serie de modificari ale dispozitivelor si redislocari ale efectivelor. A comunicat ca in ziua de 18.12.1989 va sosi la Timisoara un detasament de cercetasi din UM 01171 Buzau cu care se va tine legatura prin telefonul de oras folosindu-se parola «Sunt Ionescu 1»“. In cadrul aceluiasi capitol, la pagina 50, aliniatul 1, se mentioneaza: “La orele 09.00 general maior Stefan Gusa a ordonat ca grupuri de cercetasi din detasamentul trimis de UM 01171 Buzau sa patrunda in intreprinderile industriale pentru a constata care este starea de spirit a muncitorilor, daca acestia preconizeaza sa organizeze actiuni protestatare de amploare si impotriva unitatilor militare. Cercetasii au patruns in intreprinderile “Azur”, “Elba”, “Solventul”, “6 Martie” sub acoperire conspirativa (in civil) si au desfasurat activitati de informare. La intreprinderea “6 Martie” locotenentul major Stelian Buligescu a fost descoperit de muncitori si predat prin organele de securitate generalului maior Macri care, dupa ce l-a legitimat, i-a permis inapoierea la baza. La intreprinderea de autoturisme, soldatul Viorel Teroiu a fost, de asemenea, descoperit si predat ofiterului de securitate, care l-a trimis la baza.”. Lucrarea nu face nici o mentiune daca cei prinsi de muncitori au fost sau nu catalogati de acestia drept “teroristi”. (…) In lucrare se pomeneste despre faptul ca “cercetasii” au fost trimisi sa “inspecteze” si spitalele in care erau internate victimele rezultate in urma interventiei fortelor de ordine (fapt relatat si de dl. senator independent Sergiu Nicolaescu in cartea Sergiu Nicolaescu acuza).
La Cluj, in dupa masa zilei de 21 decembrie 1989, lucratori din M.I., care faceau parte din dispozitivul instalat in Piata Mihai Viteazul, pe laturile cinematografului Republica, au oprit trei persoane imbracate civil, a caror prezenta li s-a parut suspecta, si, la solicitarea pentru legitimare, acestia au aratat o delegatie din care rezulta ca sunt ofiteri in misiune, iar la brau purtau pistoale, fapt ce i-a determinat pe lucratorii M.I. sa-i lase sa-si continue misiunea.
Directia de Informatii a Armatei: serviciul secret al M.Ap.N. profilat pe culegerea de informatii din domeniul militar, serviciu constituit in cadrul M.St.M. (Marele Stat Major al Armatei); In 1989 D.I.A. era condusa de catre contra-amiralul Dinu Stefan; D.I.A. raporta informativ: sefului Directiei, sefului M.St.M. (generalul Stefan Guse), ministrului Apararii (generalul Vasile Milea) si sefului statului (Nicolae Ceausescu); Componentele de baza ale D.I.A. (structurarea): Comanda D.I.A. si sefii de compartimente; Serviciul de spionaj (informatii) extern (numit si Serviciul de Protocol si Relatii Externe cu alte Armate); Serviciul Informativ – Operativ (“Reteaua 246 – interna” se subordona acestui Serviciu); Unitati de Cercetare Radio si de Bruiaj Radioelectronic; Unitati de Cercetare – Diversiune in adancimea dispozitivului inamic (desant, parasutat sau aeropurtat); Unitati de Cercetare – Diversiune pe langa Comandamentele fiecarei Armate (cate una pentru fiecare Armata); – Dotarea D.I.A.: simulatoare de tinte aeriene si arme de foc; aparatura pentru bruiaj si razboi radio-electronic; armament specific luptei de gherila urbana; personal pregatit temeinic in activitatea de dezinformare-diversiune, avand cunostinte detaliate despre: variantele de lupta ale Fortelor Armate in diverse situatii limita (pregatite in timp de pace), dispozitivele ce se vor adopta de catre aceste forte, frecventele de lucru radio ale tuturor elementelor sistemului national de aparare, indicative, parole, comunicari codificate etc. Rezulta de aici ca D.I.A. era capabila in 1989 sa duca un razboi electronic total asupra Fortelor Armate Romane. In fond, ce presupune acest razboi? Cunoasterea numerelor de telefon ale Unitatilor Militare si ale Marilor Unitati Militare, precum si numele, gradul, functia si adresele unor cadre din Securitate si Armata raspunzatoare de planurile operative. Or D.I.A., dupa cum am aratat, era in posesia acestor informatii; Trupele de Cercetare – Diversiune: erau raspandite pe intreg teritoriul tarii, fiind capabile de mare mobilitate de actiune; erau specializate in lupta de gherila; erau organizati in grupuri de cercetare-diversiune (comando); executau misiuni de: cercetarea inamicului, obtinerea de informatii si date necesare comandamentelor trupelor proprii; dezorganizarea conducerii inamicului (neutralizarea si distrugerea punctelor de comanda, intreruperea legaturilor telefonice, bruiajul radio-electronic, intoxicarea cu informatii false); crearea unei stari de nesiguranta in randul inamicului (slabirea moralului si capacitatii de reactie); inducerea in eroare a inamicului asupra intentiilor reale ale trupelor proprii (actiuni de diversiune); dezorganizare aprovizionarii inamicului; atributiuni de instruire: misiuni de verificare a sistemului de paza si securitate a unitatilor militare, a punctelor de comanda si dispozitivului. logistica de care dispuneau pentru indeplinirea misiunilor specifice: depozite secrete de armament si munitie; depozite secrete de alimente; mijloace de ducere a diversiunii; puncte de comanda conspirative; baze de plecare in actiune; refugii; puncte de tranzit; documente false si posibilitati de inlocuire a acestora; posibilitati de “legendare” (schimbarea identitatii, in scopul patrunderilor ilegale in dispozitivele luate in lucru). “Planul pentru ducerea luptei de rezistenta” se naste in 1975-1976, in cadrul D.I.A.
La Cluj, in dupa masa zilei de 21 decembrie 1989, lucratori din M.I., care faceau parte din dispozitivul instalat in Piata Mihai Viteazul, pe laturile cinematografului Republica, au oprit trei persoane imbracate civil, a caror prezenta li s-a parut suspecta, si, la solicitarea pentru legitimare, acestia au aratat o delegatie din care rezulta ca sunt ofiteri in misiune, iar la brau purtau pistoale, fapt ce i-a determinat pe lucratorii M.I. sa-i lase sa-si continue misiunea.
Directia de Informatii a Armatei: serviciul secret al M.Ap.N. profilat pe culegerea de informatii din domeniul militar, serviciu constituit in cadrul M.St.M. (Marele Stat Major al Armatei); In 1989 D.I.A. era condusa de catre contra-amiralul Dinu Stefan; D.I.A. raporta informativ: sefului Directiei, sefului M.St.M. (generalul Stefan Guse), ministrului Apararii (generalul Vasile Milea) si sefului statului (Nicolae Ceausescu); Componentele de baza ale D.I.A. (structurarea): Comanda D.I.A. si sefii de compartimente; Serviciul de spionaj (informatii) extern (numit si Serviciul de Protocol si Relatii Externe cu alte Armate); Serviciul Informativ – Operativ (“Reteaua 246 – interna” se subordona acestui Serviciu); Unitati de Cercetare Radio si de Bruiaj Radioelectronic; Unitati de Cercetare – Diversiune in adancimea dispozitivului inamic (desant, parasutat sau aeropurtat); Unitati de Cercetare – Diversiune pe langa Comandamentele fiecarei Armate (cate una pentru fiecare Armata); – Dotarea D.I.A.: simulatoare de tinte aeriene si arme de foc; aparatura pentru bruiaj si razboi radio-electronic; armament specific luptei de gherila urbana; personal pregatit temeinic in activitatea de dezinformare-diversiune, avand cunostinte detaliate despre: variantele de lupta ale Fortelor Armate in diverse situatii limita (pregatite in timp de pace), dispozitivele ce se vor adopta de catre aceste forte, frecventele de lucru radio ale tuturor elementelor sistemului national de aparare, indicative, parole, comunicari codificate etc. Rezulta de aici ca D.I.A. era capabila in 1989 sa duca un razboi electronic total asupra Fortelor Armate Romane. In fond, ce presupune acest razboi? Cunoasterea numerelor de telefon ale Unitatilor Militare si ale Marilor Unitati Militare, precum si numele, gradul, functia si adresele unor cadre din Securitate si Armata raspunzatoare de planurile operative. Or D.I.A., dupa cum am aratat, era in posesia acestor informatii; Trupele de Cercetare – Diversiune: erau raspandite pe intreg teritoriul tarii, fiind capabile de mare mobilitate de actiune; erau specializate in lupta de gherila; erau organizati in grupuri de cercetare-diversiune (comando); executau misiuni de: cercetarea inamicului, obtinerea de informatii si date necesare comandamentelor trupelor proprii; dezorganizarea conducerii inamicului (neutralizarea si distrugerea punctelor de comanda, intreruperea legaturilor telefonice, bruiajul radio-electronic, intoxicarea cu informatii false); crearea unei stari de nesiguranta in randul inamicului (slabirea moralului si capacitatii de reactie); inducerea in eroare a inamicului asupra intentiilor reale ale trupelor proprii (actiuni de diversiune); dezorganizare aprovizionarii inamicului; atributiuni de instruire: misiuni de verificare a sistemului de paza si securitate a unitatilor militare, a punctelor de comanda si dispozitivului. logistica de care dispuneau pentru indeplinirea misiunilor specifice: depozite secrete de armament si munitie; depozite secrete de alimente; mijloace de ducere a diversiunii; puncte de comanda conspirative; baze de plecare in actiune; refugii; puncte de tranzit; documente false si posibilitati de inlocuire a acestora; posibilitati de “legendare” (schimbarea identitatii, in scopul patrunderilor ilegale in dispozitivele luate in lucru). “Planul pentru ducerea luptei de rezistenta” se naste in 1975-1976, in cadrul D.I.A.
(†) colonel de justitie Tit-Liviu Domsa (date de documentare: Victor Lungu)"
S-auzim numai de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu