Scriu aceste randuri cu tristete!
Si nu doar pentru amintirea acelui decembrie insangerat. Acela aduce. cu fiecare comemorare deznadajduita si neconsolanta, inca o caramida grea peste familiile care-si plang eroii neintelegand, totusi, de ce.
Dspre acesta urmeaza, acusi-acusi, sa primim tone de relatari care de care mai cu trimitere si cu evidentierea unor "erori" care, de treizeci de ani, eclipseaza adevaratii eroi.
Tristetea este ca decembrie nu mai este decembrie!
"Te uita cum ninge, decembre..." spunea poetul si-mi aduc aminte cum, acum exact treizeci de ani, dar cu o zi in urma, urmam traseul magistralei CFR 300, la o ora de seara, contempland din vagon nametii de zapada care flancau calea ferata, dand padurii ecel aer magnific si misterios, cum numai o noapte feerica de iarna o poate face.
Frigul nu-l resimtisem la plecare, in Gara de Nord. Nu atat din cauza orei tarzii si a "compensarii" cu o tarie la restaurant, cat a situatiei prin care trecusem in acea zi mai mult decat importanta pentru viitotul meu, in acel timp. Asta ca urmare a sedintei-analiza la care fusesem supus, pentru a faptului ca "fluierasem in biserica". Urmarile ce se intrezareau in viitorul foarte apropiat, undeva pe 22, daca bine imi aduc aminte, ma aduceau aproape de sanctiunea suprema pe care putea sa o primeasca un mdp. Spun aproape, pentru ca nu era finalul. Si cum nu era cea suprema, ma consola gandul unei rezolvari amiabile, chiar si cu o "eticheta" necorespunzatoare.
Prin fumul de tigara, defilarea localitatilor de pe Valea Prahovei ma aduceau tot mai aproape de destinatie. Incercam fel de fel de variante si variabile, care mai de care mai avantajoase, pentru mine.
Orasul de la poalele Tampei m-a primit cu un alb imaculat la intrare, murdar pe traseele pe care putinele taxiuri se incumetau sa circule pentru deservirea clientilor tarzii. Era un frig de crapau pietrele. Locul de cazare nu s-a dezmintit. Era rece, asa cum erau aproape toate locuintele din zona. Nu era o noutate ca dimineata sa gasesc o pojghita de gheata in paharul cu apa. Noroc ca aveam un resou cu care mai "invioram" aerul.
Am inceput saptamana cu un control, o completare spre concluzionare a analizei la care fusesm supus. Cum zapada era din ce in ce mai mare, deplasarea o faceam mai mult pe jos. Mijloacele de transport aveau destinatii mai importante. Iar zapada scartaia, scartaia, narile se lipeau si-mi venea, tot mai mult, sa las urechile caciulii jos.
Unii se bucurau de concediu. Asa m-am trezit cu un coleg la usa. Statea in Poiana. M-a invitat sa-l caut, dar nu am mai reusit.
Controlul s-a terminat vineri, pe 15. Plecand, seful venit sa constate mi-a dat vestea pe care o asteptam. Urma ca dupa pedeapsa sa primesc o alta "locatie".
Interesant, sau nu, pe 16 iarna a inceput sa se "domesticeasca", gerul sa se calmeze, lumea sa se pregateasca de revelion samd.
Si asa mai departe, urma o noua saptamana, dar nu ca celelalte. Si nimic din ceea ce trebuia sa se intample nu s-a mai intamplat.
S-a intamplat, in schimb, ca in acea iarna ..."plopul sa faca mere"!
Interesant, nu?
De aceea sunt trist. Nici iarna nu mai este ce era!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu