luni, 30 martie 2015

Despre ... lucruri importante

„Nu treptele succesului sunt importante, ci treptele împlinirii sufleteşti.” — Dan Puric

In aceste zile pline de efervescenta, pentru unii sau de prabusiri, pentru altii, de anticipari si controverse, de pericole, desfatari si, nu in ultimul rand, de pregatiri m-am gandit foarte mult la cu totul altceva decat la ceea ce, mediatizat si bine directionat, pare sa ne modeleze existenta.

Gandul de astazi nu este legat nici de mutarea mult discutata, nici de jocul puterilor, nici de numiri si votari ci de ceva simplu, regasit intr-un film mai vechi, pe care l-am revazut ieri, "Sister Act": ce poate face credinta.
Nu intru in detalii, pentru ca nu mi-am propus si nici nu vreau sa compar ceea ce se reda in anul lansarii filmului cu ceea ce am ajuns sa cunoastem pe viu, din prea multa democratie. Ma urmareste, insa, finalul care se potriveste perfect cu citatul de la inceput.

De aceea astazi, spre sfarsitul zilei mi-am propus sa las, ca subiect de meditatie un alt crampei de intelepciune care merita atentie. Caci face parte din treptele implinirii sufletesti.

"1. (Un psalm. O cantare pentru sfintirea Casei Domnului, facuta de David.) Te inalt, Doamne, caci m-ai ridicat si n-ai lasat pe vrajmasii mei sa se bucure de mine.

2. Doamne Dumnezeule, eu am strigat catre Tine, si Tu m-ai vindecat.

3. Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din Locuinta mortilor, Tu m-ai adus la viata din mijlocul celor ce se coboara in groapa.

4. Cantati Domnului, voi cei iubiti de El, mariti prin laudele voastre Numele Lui cel sfant!

5. Caci mania Lui tine numai o clipa, dar indurarea Lui tine toata viata: seara vine plansul, iar dimineata, veselia.

6. Cand imi mergea bine, ziceam: "Nu ma voi clatina niciodata!"

7. Doamne, prin bunavointa Ta ma asezasesi pe un munte tare… dar Ti-ai ascuns fata, si m-am tulburat.

8. Doamne, eu am strigat catre Tine si m-am rugat Domnului, zicand:

9. "Ce vei castiga daca-mi versi sangele si ma cobori in groapa? Poate sa Te laude tarana? Poate ea sa vesteasca credinciosia Ta?

10. Asculta, Doamne, ai mila de mine! Doamne, ajuta-ma!"

11. Si mi-ai prefacut tanguirile in veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale si m-ai incins cu bucurie,

12. pentru ca inima mea sa-Ti cante, si sa nu stea muta. Doamne Dumnezeule, eu pururi Te voi lauda!"
(http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/psalmi/30/)


Alte comentarii, poate cu alta ocazie.
Unul singur merita, totusi, facut: citesc cel putin una din aceste lectii de viata zilnic.

vineri, 27 martie 2015

Tot despre alegeri

„Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu.” — Michelangelo Buonarroti

„Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri și se-ndreaptă către nicăieri.”— Petre Țuțea


Doua citate care se potrivesc perfect momentului pe care-l parcurgem in "republica fantastica Romania" mi-au fost sugerate de multele interventii in media pe care le-am ascultat la "radioul meu" sau le-am urmarit, in treacat, in pauzele dintre mult mai interesantele partide de snooker (decat partidele dintre partide) de care ma bucur in ultima perioada. Fara a nominaliza, amintesc doar cateva dintre ele (reare aproximativa, din memorie):

"Coruptie exista de la Adam si Eva, deci este imposibil s-o eradicam".
"Credinta se invata in familie, nu la ora de religie care nu-si are locul in scoala".
"Daca te rogi la bunul Dumnezeu, scapi de iadul DNA, daca te impaunezi, ajungi acolo".

Constat ca, din pacate, dupa un sfert de veac de libertate si democratie (prost intelese, manageriate si implementate) nu ne putem lepada de trecut si de mostenirea pe care am primit-o, printr-o tovaraseasca si interesata "dragoste".
Iar acest lucru sta, dupa parerea mea, la baza raului de care nu ne putem desparti, sau nu vrem sa ne despartim.

Pentru ca s-a discutat si se va mai discuta mult despre religie (si poate intr-un viitor apropiat se va discuta si despre credinta adevarata), nu vreau sa intru in polemica pe aceasta tema. 
Singurele mele ganduri sunt legate doar de starea creata dupa recenta "celebra votare" cu mir si binecuvantare si de permanenta alegere pe care noi, oamenii trebuie sa o facem doar intre doua alternative. Caci din tot ce se "etaleaza" pe masa de joc a democratiei noastre originale si se mediatizeaza mai mult sau mai putin directionat, se pare ca lucrurile capata o turnura mult mai complicata decat par. Si este normal, atata timp cat traim in epoca "legilor lui Murphy", nu?

Asadar, ce alegem?

Undeva, candva poetul spunea, cu subiect si predicat:

"Religia - o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?"
(http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/imparat.php)

Dar cu mult mai inainte, altcineva afirma cu tarie:

"26. Daca crede cineva ca este religios, si nu-si infraneaza limba, ci isi insala inima, religia unui astfel de om este zadarnica.
27. Religia curata si neintinata, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor si sa ne pazim neintinati de lume."

(http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/iacov/1)

Nu se pun mari semne de intrebare despre toata mascarada mioritica, cu personaje mai mult decat caragialesti?

Si, in lumina ultimelor "descoperiri" de tablouri si lingouri dosite, ma mai intreb (asa cum se intreba un personaj marcant al cinematografiei noastre): poti sa te bucuri hoteste, pe furis de niste lucruri obtinute nelegal?

La aceste relevante ale adevaratei stari cu care ne confruntam si despre tot ceea ce, tragic se intampla simplului cetatean dupa acest sfert de veac de bulversare, minciuna si batjocura ma tot gandesc. Daca se putea altfel.

Se putea, cu siguranta daca se aveau in vedere multele dovezi relevante pe care inaintasii nostri ni le-au lasat spre invatatura, chiar si prin citate ca cele de la inceput.

Pentru ca mi-a placut foarte mult sa citesc si am citit cu mare atentie Cartea Cartilor, adevaratul ghid de viata nu numai pentru poporul ales ci si pentru "parintii" celei mai democratice tari (asa cum se considera si acum S.U.A.) vreau sa las ca subiect de meditatie una dintre invitatiile milenare care, pe unii i-a interesat iar pe altii nu, cu urmari care astazi poarta portretul discrepantei dintre lumea civilizata si restul (ma refer doar la spatiul monoteist, avraamic). 
Tot o alegere:

"19. Iau azi cerul si pamantul martori impotriva voastra ca ti-am pus inainte viata si moartea, binecuvantarea si blestemul. Alege viata, ca sa traiesti, tu si samanta ta,

20. iubind pe Domnul Dumnezeul tau, ascultand de glasul Lui si lipindu-te de El: caci de aceasta atarna viata ta si lungimea zilelor tale, si numai asa vei putea locui in tara pe care a jurat Domnul ca o va da parintilor tai, lui Avraam, Isaac si Iacov."
(http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/deuteronom/30)

Nu-i asa ca totul depinde de alegere?




sâmbătă, 21 martie 2015

Doar o ... rugaciune

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” — Platon

Primii ieri un mail care m-a pus iar pe jar. Caci, dupa patru ani, mi s-a aprins iarasi imaginatia si m-a "prins" iar speranta ... normalitatii. Am intrat, asadar pe net si am gasit referintele care mi-au dat si mai multa speranta ca se va putea realiza ceea ce tot astept de atata timp. Ramane o singura problema la care ma tot gandesc de ieri: imprevizibilitatea factorului uman. Parlamentar.

Gandindu-ma, astfel, la ceea ce poate va fi si incercand sa depasesc starea pe care mi-a creat-o ceea ce a fost, ma abtin de la orice alte comentarii si las, spre meditatie si nu numai, o rugaciune plina de semnificatii:

"1. (Catre mai marele cantaretilor. Un psalm al lui David.) Pana cand, Doamne, ma vei uita neincetat? Pana cand Iti vei ascunde fata de mine?

2. Pana cand voi avea sufletul plin de griji si inima plina de necazuri in fiecare zi? Pana cand se va ridica vrajmasul meu impotriva mea?

3. Priveste, raspunde-mi, Doamne Dumnezeul meu! Da lumina ochilor mei, ca sa n-adorm somnul mortii,

4. ca sa nu zica vrajmasul meu: "L-am biruit!" Si sa nu se bucure potrivnicii mei, cand ma clatin.

5. Eu am incredere in bunatatea Ta, sunt cu inima vesela, din pricina mantuirii Tale:

6. cant Domnului, caci mi-a facut bine!"

(http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/psalmi/13)

miercuri, 18 martie 2015

Ceva la ordinea zilei

"Adevărata integritate înseamnă a face ceea ce e corect, chiar ştiind că nimeni nu va afla niciodată ce ai făcut." - Oprah Winfrey


Ma gandesc la o anume expresie. "Beciul Domnesc".
Daca as intra pe net as gasi, cu siguranta, foarte multe detalii, exemplificari si referiri la aceasta. Atat pentru expresia traditionala cat si despre cea ironica, folosita recent de un proaspat-fost client al acestuia. Dar nu asta mi-am propus.

Gandurile de astazi, fara a ma socoti un specialist in materie, se concentreaza asupra a ceea ce inseamna DOMN.

Am cautat, asadar in DEX (dar tot pe net, caci e mai facil) si am gasit o referint pe care o redau prin copy-paste:

"DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politețe pentru un bărbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care însoțește de obicei o frază exclamativă, interogativă etc. ♦ Soț. ♦ (Pop.) Orășean. 2. Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stăpân. 3. Titlu purtat de suveranii Țării Românești și ai Moldovei; voievod, domnitor; persoană care purta acest titlu. 4. Dumnezeu. ♦ Isus Hristos. ◊ Expr. A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau milaDomnului = a lăsa (pe cineva) în pace, a(-l) lăsa să facă ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamație, invocație impersonală exprimând mirare, amărăciune, surpriză. Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură! ◊ Expr. Vezi, Doamne = chipurile, vorba vine. [Voc.(1-3) domnule, dom'le, (4) doamne; nom.voc. și (1) domnu, don’, dom’] – Lat. dom(i)nus.  Sursa: DEX '09 (2009)"

Si, analizand in ordinea sus amintita expresia, ma intreb la cine se poate raporta ea.

Am exclus, din capul locului pozitia a patra caci, nu-i asa, nu exista nici o compatibilitate intre cele doua referinte.
Am exclus si pozitia a treia caci, cred eu, domnia de aici are conotatii mult superioare celorlalte.
S-ar putea ca prima pozitie sa aiba, cat de cat, legatura cu respectiva expresie, dar "ironia" cu care ea a fost lansata ma face sa ma indoiesc.

Ramane pozitia doi, pe care o reiau, cu caractere marite: "Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stăpân."

Uitandu-ma la "parcursul" celor care populeaza locatia respectiva, imi dau seama ca nu prima parte a acestei pozitii este definitorie ci ultima. Si mi-am mai dat seama cat de departe de tinta noastra suntem noi, simplii cetateni manipulati, dezinformati i folositi doar ca niste unelte, din patru in patru ani (sau cinci).
Caci, daca democratia originala romaneasca a fost, este si va fi axata doar pe "emanatia" unor asemenea DOMNI, ea nu mai este democratie ci NEOSCLAVAGISM, NEOIOBAGIE, NEOBURGHEZIE, pentru ca acolo unde exista stapani exista si ... exploatati (fiecare intelege ce si cum vrea).
Si nu cred ca se mai poate comenta ceva.

Ramanand, asadar, in contextul problematicii care se subintelege din citatul de inceput, ma gandesc daca "ironia sortii" l-a facut pe celebrul edil sa asemuiasca "stabilimentul" cu ceea ce insemna, odata, "Beciul Domnesc" sau si el, ca de altfel toti "chitriasii" prezenti si viitori, face parte din acea ultima categorie, de trista amintire, care da relevanta prezenta expresiei recent lansate.

Cat despre integritate, AU FOST VREODATA STAPANII INTEGRI in relatiile cu "prostimea"?

PS: cer scuze pentru greseli, dar nu mai am timp de corectat. Mea culpa!







duminică, 15 martie 2015

Cu multumiri

Pentru ca ieri s-a mai adaugat o "caramida" pentru "garsoniera" ce va urma, atunci cand ii va fi timpul si pentru ca am primit multe urari la care nu am putut multumi asa cum ar fi trebuit, m-am gandit ca astazi este foarte nimerit sa postez ceea ce-mi propusesem ca raspuns.

Asadar tuturor celor care mi-au transmis urarile lor dar si tuturor celor interesati de incercarile mele, le raspund, cu multumiri astfel:

"1. (Catre mai marele cantaretilor. Un psalm al lui David.) Sa te asculte Domnul in ziua necazului, sa te ocroteasca Numele Dumnezeului lui Iacov,

2. sa-ti trimita ajutor din locasul Sau cel sfant si sa te sprijine din Sion!

3. Sa-Si aduca aminte de toate darurile tale de mancare si sa primeasca arderile tale de tot! (Oprire)

4. Sa-ti dea ce-ti doreste inima si sa-ti implineasca toate planurile tale!

5. Atunci noi ne vom bucura de biruinta ta si vom flutura steagul in Numele Dumnezeului nostru. Domnul sa-ti asculte toate dorintele tale!

6. Stiu de acum ca Domnul scapa pe unsul Sau si-i va raspunde din ceruri, din locasul Lui cel sfant, prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui.

7. Unii se bizuie pe carele lor, altii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru.

8. Ei se indoaie si cad; dar noi ne ridicam si ramanem in picioare.

9. Scapa, Doamne, pe imparatul si asculta-ne cand Te chemam!"

(http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/psalmi/20)

vineri, 13 martie 2015

Despre o ... nebunie

„Sunt mulți care, ajunși la un vârf de munte, au amețeli și cad; iertați-i pe parveniți.” Octavian Goga

Gandurile de astazi, continuatoare ideii de ieri, mi-au fost sugerate de multele zerouri care se invart, ca comision (sic!), in spetele cu iz penal si zornait de "bratari" inoxidabile care impodobesc reprezentantii politici ai capitalismului mioritic, ametiti de posibilitatile oferite de democratia originala romaneasca.
Meditand, astfel, la judecata despre care am facut referire ieri, ma intreb ce-i "imboldeste", totusi, pe majoritatea acestora spre o destinatie deloc placuta dar usor de intrevazut datorita "subtilitatilor" din afacerile de milioane derulate cu statul.

Acum nu vreau sa fiu inteles gresit. 
Nu am nimic cu adevaratii oameni de afaceri care si-au cladit un renume din activitati corecte si de succes caci, slava Domnului, avem si asemenea exemple reprezentative. Si nici cu ceea ce inseamna realizarile materiale ale lor.
Ce ma pune pe ganduri este dorinta nebuna, nebuna, nebuna a politicului postdecembrist dupa avere, dupa un statut care sa le permita accederea spre o alta sfera si alte cercuri desi ii lipseste ceva esential. Blazonul.

Da, dupa acel decembrie insangerat s-au schimbat multe si, poate nu asa cum se astepta, au renascut multe aspecte despre care parintii si bunicii nostri ne povesteau cu durere si care au ramas intiparite nu numai in istorie ci si in literatura si arta. "Rascoala" sau "Imparat si proletar" sunt doar doua umile exemple. Ca a fost greseala celor care, reveniti la normalitate, si-au pus ca slogan tocmai lozinci revansarde, este o alta poveste care, cu siguranta, va face subiectul unor analize despre ceea ce a fost si putea fi (caci, din pacate, mult prea  mult s-a asemanat revenirea la normalitate cu "daramarea" comunista).
Libertatea si democratia atat de greu obtinute au dat posibilitatea, astfel, aparitiei vechii clase "cu blazon" dar si a noilor "ciocoi cu bodygoard" pe care un scenarist si un regozor, inspirati, i-au denumit "Ticalosii".
S-a nascut, asadar, o patura ticalosita, cu tendinte tot mai accentuate spre imbogatirea prin orice metode si mijloace si mai ales pe spinarea statului (buzunarul contribuabilului, autohton sau comunitar). Tocmai cei la care se refera citatul de la inceput.

Uitandu-ma la "prestatia" acestora comparativ cu stilul si eticheta pe care o impune "aristocratia" democratiei reale, ma uimeste cata nevoie mai avem pentru a ne inscrie intr-o lume normala. 

Si ma intorc, asa cum fac de obicei, tot la intelepciunea Cartii Cartilor pe care ei, parvenitii, o folosesc doar ca obiect de parada, inclusiv cand au jurat la investitura.

"15. Apoi le-a zis: "Vedeti si paziti-va de orice fel de lacomie de bani; caci viata cuiva nu sta in belsugul avutiei lui."
16. Si le-a spus pilda aceasta: "Tarina unui om bogat rodise mult.
17. Si el se gandea in sine si zicea: "Ce voi face? Fiindca nu mai am loc unde sa-mi strang roadele."
18. "Iata", a zis el, "ce voi face: imi voi strica granarele si voi zidi altele mai mari; acolo voi strange toate roadele si toate bunatatile mele;
19. si voi zice sufletului meu: "Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea si inveseleste-te!"
20. Dar Dumnezeu i-a zis: "Nebunule! Chiar in noaptea aceasta ti se va cere inapoi sufletul; si lucrurile pe care le-ai pregatit ale cui vor fi?"
21. Tot asa este si cu cel ce isi aduna comori pentru el, si nu se imbogateste fata de Dumnezeu."
(http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/luca/12)

Caci, din nefericire, politicul mioritic este plin de astfel de personaje si de o asemenea nebunie. Si asta este cauza "progresului" care ne arunca inapoi.





joi, 12 martie 2015

O judecata spre ... meditare

„Înțelepciunea nu constă în a distruge idolii, ci în a nu-i crea niciodată.” — Umberto Eco

Zilele acestea am preferat sa tac.
Subiecte si "spete" mult prea profunde si "de impact" s-au "perindat" in media si nu numai iar eu, un simplu cetatean, am preferat mai mult sa meditez la ele.

Astazi, insa, am ascultat o "judecata", JUDECATA DE JOI, care m-a impulsionat spre aceasta postare. Si, desi nu intotdeauna am fost de acord cu autorul acesteia si nici cu modul de abordare a problemelor majore cu care n confruntam ca societate, n-am gandit sa o redau, prin copy-paste cu caractere marite. Pentru ca merita (http://www.europafm.ro/stiri/life/cristian-tudor-popescu-despre-teroarea-catu-elor-romania-e-operata-la-adn-de-dna~n82929/).

"Feluriți filosofi pe sticlă, și de la putere și din opoziție au descoperit în fine consensul -Teroarea cătușelor: Domnule, nu se mai poate, atâția plimbați în cătușe seară de seară, la televizor, în văzul tuturor. E un scandal, un atac la democrație în toată regula. Trăim într-un stat al procurorilor, DNA e pentru noi Securitatea 2. Normal, democratic și uman ar fi să fie toți cercetați la domiciliu. Să vină procurorii la reședințele, viloaiele, castelușele... mă rog, ce are fiecare și el, ca omul, dintre împricinați. Firește, după ce au dat și ei un telefon în prealabil. Procurorii, zic. Și s-au programat, ca să nu deranjeze.
În ce mă privește, nu mă sperie cătușele. Chiar îmi plac. Vedem prea multe brățări de soiul ăsta? Păi le vedem deoarece căpușele pe banul românilor sunt înspăimântător de multe. Și, pe cale de consecință, multe căpușe, multe cătușe. Toate personajele care le-au purtat la prezentările de modă DNA All Seasons din ultimii ani sunt pline de bani, de pământuri, de vile prin țară și pe afară. Ați văzut cumva vreun amărăștean încătușat? Dar vreun înger? Hoții umblă cu prezumția de nevinovăție în gură. Dar la cât de mulți sunt și la cât au furat în utlimii 20 de ani, cred că în România de azi ar trebuie să funcționeze și o prezumție de vinovăție: bogăție = hoție. Cătușele sunt averea bogatului. Toți cei care posedă o avere de peste, să zicem, 1 milion de euro, ca să nu fim iliberali, cum ne acuză un mustăcios unsuror într-un articol cu taxă inversă publicat în The New York Times, să stea în tot momentul să dea socoteală de felul în care au făcut banii, fără să mai cârâie că nu-i democrație. Dacă sunt găsiți în regulă, respectivii pot pleca sănătoși acasă, căci cătușele lasă urme cât cureaua de Rolex.
Și mai e ceva: Pe lângă avere, asupriții ăștia de către DNA mai au o filă la dosar. Au fost populari, amicii poporului au fost votați, cel puțin o dată. Nici polticienii, nici societatea civilă, nici presa, nici Măria Sa electoratul, n-au vrut, n-au putut într-un sfert de veac să facă curățenie în patrie.
DNA e ultima soluție. De ce? Pentru că boala corupției nu e doar o spuzeală, niște bube întnse pe pielea societății românești. Rădăcinile îi merg adânc, genetic, până în miezul celulei sociale. Nu mi se pare deloc greșit să zicem așa: România e operată la ADN de DNA."

M-am gandit mult la cele spuse in aceasta "judecata" si mi-am amintit de multele "valuri" facute de celebra, de acum, polemica nascuta pe tema religiei.Si am ales doua citate care o completeaza perfect.
Primul este cel de inceput.
Al doilea se regaseste intr-o bogatie de intelepciune, Cartea Cartilor care, datorita polemicii sus amintite, pare a fi scoasa din ecuatia pe care noi, romanii, incercam sa o rezolvam de un sfert de veac si priveste ... gasirea acelei negasite "luminite de la capatul tunelului". Iata-l:
"10. Inceputul intelepciunii este frica de Domnul; si stiinta sfintilor este priceperea."
(http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/proverbe/9/10)

Nu-i asa ca altfel ar fi sunat ... judecata daca se tinea cont si de ...Domnul?

duminică, 8 martie 2015

"LA MULTI ANI!" de ziua femeii



"10. Cine poate gasi o femeie cinstita? Ea este mai de pret decat margaritarele.

11. Inima barbatului se increde in ea, si nu duce lipsa de venituri.

12. Ea ii face bine, si nu rau, in toate zilele vietii sale.

13. Ea face rost de lana si de in si lucreaza cu maini harnice.

14. Ea este ca o corabie de negot; de departe isi aduce painea.

15. Ea se scoala cand este inca noapte si da hrana casei sale si imparte lucrul de peste zi slujnicelor sale.

16. Se gandeste la un ogor si-l cumpara; din rodul muncii ei sadeste o vie. -

17. Ea isi incinge mijlocul cu putere si isi oteleste bratele.

18. Vede ca munca ii merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea.

19. Ea pune mana pe furca, si degetele ei tin fusul.

20. Ea isi intinde mana catre cel nenorocit, isi intinde bratul catre cel lipsit.

21. Nu se teme de zapada pentru casa ei, caci toata casa ei este imbracata cu caramiziu.

22. Ea isi face invelitori, are haine de in subtire si purpura.

23. Barbatul ei este bine vazut la porti, cand sade cu batranii tarii.

24. Ea face camasi si le vinde si da cingatori negustorului.

25. Ea este imbracata cu tarie si slava si rade de ziua de maine.

26. Ea deschide gura cu intelepciune, si invataturi placute ii sunt pe limba.

27. Ea vegheaza asupra celor ce se petrec in casa ei, si nu mananca painea lenevirii.

28. Fiii ei se scoala si o numesc fericita; barbatul ei se scoala si-i aduce laude zicand:

29. "Multe fete au o purtare cinstita, dar tu le intreci pe toate."

30. Dezmierdarile sunt inselatoare, si frumusetea este desarta, dar femeia care se teme de Domnul va fi laudata.

31. Rasplatiti-o cu rodul muncii ei, si faptele ei s-o laude la portile cetatii."

(http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/proverbe/31/)

LA MULTI ANI!

miercuri, 4 martie 2015

De la capat?

„Ceea ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată.” — Octavian Paler

Frumoasa si emotionanta "intreprinderea" unei trupe de Eurovision de a aduce in atentie (si a rezolva) acuta problema a familiilor despartite de o lume capitalista tot mai crancena si mai inversunata pe ultimii veniti. Si, poate, daca s-ar fi tinut cont de mult mai multe variabile decat de sloganul nenorocit "BANII VORBESC", sansa ar fi mai mare decat se intrevede. 
Iar versurile ar "unge" nu doar inimile fanilor ci si pe cele de gheata ale alesilor si numitilor mioritici, ascunsi in "castelele lor anderseniene, asemanatoare celui din "Craiasa zapezilor" sau, mai pe sleau, "in cercul lor stramt" (vorba poetului).

Eu le redau, prin copy-paste, pentru ca merita:

"Cantec de-ar fi viata mea
Vesel, trist, tot l-as canta
Nu as rata nici o noooooota.

Rau de-ar fi l-as inota
Pan-la mare l-as urma
Nu m-as opri niciodata
Stii ca...

Viata n-are buton de rewind sa
Poti sa intorci ce-ai pierdut
Nu poti nici sa o pui pe pauza
Cand nu sti ce-i de facut.

Daca maine noaptea
N-ar mai avea vreo stea
Daca intr-una vantul
Spre mine ar sufla
Tu ai fii motivul, tu ai fi motivul
Sa pot, sa pot s-o iau de la capat.

Daca maine cerul
Va fi pre plin de nori
Daca nici o raza
Nu m-ar atinge-n zori
Tu ai fi motivul, tu ai fi motivul
Sa pot, sa pot s-o iau de la capat.

Inima-i ca un cocor,
Spre tari calde pleaca-n zbor,
Atunci cand e-n suflet iar... na.

Poate nu le va gasi
Poate se va prabusi
Dar nu renunta vreo data
Sa stii.

As zbura chiar si-o noapte-ntreaga
Spre zori-n care ai fi tu
Ploile n-ar putea sa-nteleaga
De ce nu cad cand sunt tot puri.

Daca maine noaptea
N-ar mai avea vreo stea
Daca intr-una vantul
Spre mine ar sufla
Tu ai fii motivul, tu ai fi motivul
Sa pot, sa pot s-o iau de la capat.

Daca maine cerul
Va fi pre plin de nori
Daca nici o raza
Nu m-ar atinge-n zori
Tu ai fi motivul, tu ai fi motivul
Sa pot, sa pot s-o iau de la capat.

Sa pot s-o iau de la capat
Sa pot s-o iau de la capat
Sa pot s-o iau de la capat
Sa pot s-o ïau de la capat."

Versuri de la: http://www.versuri.ro/ 

Gandindu-ma la toata aceasta "speta" dar si la cele care completeaza cotidianul romanesc, mai ales prin sumele vehiculate, ma intreb cum s-a ajuns aici.

Gasesc, pentru ca m-a interesat, un singur raspuns si el vine sa puncteze o alta "speta" cu un si mai mare impact, tratata la nivelul tuturor puterilor separate ale statului.
De mai multe ori am postat ca citat de inceput ceea ce Majestatea Sa, Regele Mihai spunea despre lumea viitoare. Din pacate acesta a ramas la fel ca si speranta romanilor, dupa acel decembrie insangerat, doar la nivel de simbol.
Caci intr-o lume brutalizata si ahtiata de bani si egocentrism, unde sa mai aiba loc credinta, morala si memoria?

De aceea, ascultand unele comentarii despre o scrisoare cu dezvaluiri "socante" despre inchisori, despre sumele astronomice care s-au vehiculat in democratia noastra originala si, cu precadere in guvernarea de trista amintire care a "muls" tot ce se putea chiar si de la cei mai saraciti dintre saraci, meditam la ceea ce "ar fi putut sa fie si nici o data nu va fi". Pentru ca s-a scos din ecuatie ESENTIALUL

"1. (Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeu sta in adunarea lui Dumnezeu; El judeca in mijlocul dumnezeilor.
2. - "Pana cand veti judeca stramb si veti cauta la fata celor rai? - (Oprire)
3. Faceti dreptate celui slab si orfanului, dati dreptate nenorocitului si saracului,
4. scapati pe cel nevoias si lipsit, izbaviti-i din mana celor rai."
5. Dar ei nu vor sa stie de nimic, nu pricep nimic, ci umbla in intuneric; de aceea se clatina toate temeliile pamantului.
6. Eu am zis: "Sunteti dumnezei, toti sunteti fii ai Celui Preainalt."
7. Insa veti muri ca niste oameni, veti cadea ca un domnitor oarecare."
8. Scoala-Te, Dumnezeule, si judeca pamantul! Caci toate neamurile sunt ale Tale.
http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/psalmi/82/

Meditand, asadar la toate cele redate prin copy-paste dar si la brambureala postdecembrista, ma intreb daca nu cumva asta s-a dorit atunci cand, conducandu-ne pe noi "cai de progres si civilizatie" dar si spre o noua epoca, cea a capitalismului transpartinic multilateral reprezentat politic, s-a avut in calcul interesul national, al poporului sau cel personal, al conducatorilor.
Caci, pe dulcele nostru plai, nu prea s-a demonstrat ca POPORUL ESTE, cu adevarat, SUVERANUL.

Iar gandurile ma doc inapoi, spre un vechi slagar "comunist" care zicea:
"As da orice sa-ntorc timpul inapoi,
Sa regasesc tot ce-am pierdul, 
sa-ndrept raul ce-am facut!"

Dar astea sunt ... simple ganduri si stim prea bine ca asa ceva nu se poate. Si, din pacate, STIU SI EI.