Despre dilema: a sti sau a nu sti

Desi mi-am propus sa exclud orice gand "rau" si sa privesc "pozitiv" spre viitor m-am simtit atins, totusi de un moment pe care media il marcheaza mai mult sau mai putin (dez)intereat, mineriada din 1990 urmarind, in treacat o emisiune la un anume post tv unde se incerca devoalarea a ceea ce de 25 de ani se incearca a se "volatiliza". Mi-a placut explicatia, directa si fara subterfugii, privind sorgintea "slagarului" Pietii Universitatii si a modului in care, nefericit, evenimentul s-a transformat intr-o mare cacialma, asa cum s-a intamplat si cu ceea ce s-a petrecut dupa o anume data revolutionara.

Stand si gandindu-ma la acele vremuri si evenimente mi-am amintit de zilele in care priveam si eu la televizor ceea ce se petrecea si eram supus aceleiasi dezinformari si manipulari nationale. Si de disputele cu cei care sustineau "miscarea" si continuarea luptei pentru adevarata democratie si libertate. Si de unele mici dedesupturi aflate "la un pahar de vorba".

Mi-am mai amintit si de titlul unei romante care, parca vine sa blocheze orice incercare de clarificare a acelor vremuri care-si cer rezolvare si fara de care orice incercare de "navigare" spre luminita de la capatul tunelului, unde noi tot speram sa gasim democratia reala este, demonstrat de 25 de ani de democratia originala romaneasca, sortita esecului: "N-ai sa stii niciodata".

Dar daca citesc bine versurile, chiar daca este o poveste clasica de tradare in dragoste, ele se potrivesc de minune cu realitatea pe care, tragic astazi o vedem in aceasta frumoasa tara numita Romania, tradata si ea din varii motive de mai toti "ibovnicii" perindati prin locurile ei cheie.

"Parca ieri te-am vazut 
Cand mi-ai dat un sarut!
Parca ieri a fost ziua aceea
Cand de mijloc m-ai prins
Si cu vorbe-ai aprins
In faptura curata, femeia.
Cu saruturi fierbinti
Ai stiut sa ma minti
Si sa-mbeti dragostea mea de fata!
Ai plecat, am zambit, 
Dar ce mult te-am iubit
N-ai sa stii niciodata!

Cand pe strazi , mai apoi, 
Ne intalneam amandoi
Ca o trista aducere aminte
Eu cu altul mergand 
Si la bratu-i razand, 
Tu cu alta femeie in minte, 
Rasul meu prefacut , 
Deseori te-a durut, 
Dar de patima mea vinovata
Si de ceasuri tarzii 
Cand doream ca sa vii, 
N-ai sa stii niciodata!

Orisicat vei cata
Si te vei intreba
Pentru ce-mi ascund azi privirea, 
Tu ma crede , de vrei, 
Ca pe alte femei
Ce ti-au dat cu minciuna iubirea!
Cum poti tu sa intelegi
Ca stau ceasuri intregi
Sa pivesc casa ta luminata?
Si, cu suletu-nfrant, 
Cum te chem si cum plang, 
N-ai sa stii niciodata!

Cand vei imbatrani
Si-ti vei aminti 
De atatea femei trecatoare, 
Ele-or trce prin gand
Si-ai sa-ti spui, suspinand, 
Ca iubirea-i un flutur pe-o floare.
Va veni randul meu
Si voi trece si eu
In aceeasi rochita imbracata:
Din atatea femei, 
Cat au plans ochii mei
N-ai sa stii niciodata!" (http://www.versuri-si-creatii.ro/versuri/r/romante/n-ai-sa-stii-niciodata)

Meditand, asadar la aceste versuri mi s-a relevat un fapt pe care vreau sa-l las ca incheiere.

Nici nu se doreste a se sti vreodata ceea ce a fost, cu adevarat pentru ca, politic vorbind (intern si extern), se adevereste ca "toti s-au ratacit, toti s-au dovedit niste netrebnici; nu este niciunul care sa faca binele, niciunul macar." (http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/psalmi/14)

Mai rau lor, politicienilor si nu numai, le este frica de faptul, incontestabil ca daca oamenii vor cunoaste adevarul, vor fi cu adevarat liberi. 
Si nu eu o spun ci: 

"31. Si a zis iudeilor care crezusera in El: "Daca ramaneti in Cuvantul Meu, sunteti in adevar ucenicii Mei;
32. veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi." (http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/ioan/8)

Nu-i asa ca suntem intr-o mare dilema?