Despre ... handicap

Am urmarit ieri, in trecere, o parte dintr-un interviu interesant cu un inginer. Viticultor. M-a impresionat tristetea prezentarii realitatatii cu care se confrunta in conditiile in care, spunea el (si redau doar din memorie) "in Occident producatorii autohtoni sunt sprijiniti si PROTEJATI de stat. Pe noi, in special pe micii producatori nu ne protejeaza nimeni ba mai mult, ne asalteaza si ne termina cu taxe si impozite".

Cu un asa handicap. gandesc, mai are sens sa ne amintim ca undeva, candva eram considerati "granarul Europei"?

De ce am abordat acest aspect? Pentru ca, asa cum puncta un prezentator la radio, ne apropiem de un moment cheie al continuarii noastre democratice. Iar un citat relevant spune asa: „Sosesc alegerile. Pacea universală este declarată si vulpile au un sincer interes de a prelungi viata găinuselor.” — George Eliot (http://cuvintecelebre.ro/citate/autori/george-eliot)

Nu stiu daca putem depasi starea de handicap cu care ne confruntam de mai bine de un sfert de veac. Dar putem, cel putin, sa depasim starea de marionete caragialesti. Caci, dati-mi voie, ceva continuu se intampla cu noi, daca ne aducem aminte modul in care cineva isi manifesta patriotismul natarmurit in celebra opera a lui Nenea Iancu: "Domnilor!... Onorabili concetăţeni!... Fraţilor!... (plânsul îl îneacă.) Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare... suindu-mă la această tribună... pentru a vă spune şi eu... (plânsul îl îneacă mai tare.)... Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale... în aceste momente solemne... (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc... la ţărişoara mea... (plânsul l-a biruit de tot) la România... (plânge. Aplauze în grup)... la fericirea ei!... (acelaşi joc de amândouă părţile)... la progresul ei! (asemenea crescendo)... la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare.)" (http://biblior.net/o-scrisoare-pierduta/actul-iii.html?page_6)

O stare de mistocareala, mai ales cand vine vremea promisiunilor. Electorale.

Si tocmai pentru ca se intampla cu noi, sau cu ei, cei care promit, m-am oprit din nou la niste versuri ale unui cantec. De dragoste, este adevarat.

Dar, privit in context si in lumina sensului, versurile in sine ar putea sa ne trimita cu gandul si la alta dragoste: cea de tara. Daca o mai au ei, acele trupuri pline de oameni goi (si e doar unul dintre versurile de impact):

"Un catarg s-a scufundat

In alta parte o ancora s-a ridicat
Sa ai grija de sufletul tau
Promite-mi ca ai sa incerci sa iubesti mereu

Trec zorii fara noi
Cand iubim putin
Trupuri pline cu oameni goi
Intr-o vara in declin

Ceva se intampla cu noi (x4) 

O poveste s-a incheiat
Alta abia acum se spune raspicat
Sa-mi scrii trei randuri
Sa-mi desenezi o floare
Sa iubesti chiar daca doare

Trec zorii fara noi
Cand iubim putin
Trupuri pline cu oameni goi
Intr-o vara in declin

Ceva se intampla cu noi (x4) 

Alexandra ce se intampla cu noi o sa intelegi mai tarziu
Ca-i un fel de razboi intre capul greoi si sufletul nostru cu ale sale nevoi
Ca iubiti-s pauni intr-un sat de nebuni
Ca si ziua de luni poate aduce minuni

Trec zorii fara noi
Cand iubim putin
Ceva se intampla cu noi (x2) 
Trupuri pline cu oameni goi
Intr-o vara in declin
Ceva se intampla cu noi (x2) 

Trec zorii fara noi
Cand iubim putin
Ceva se intampla cu noi (x2) 

Tot ce am strans vreme de un an 
Se scrie cu senin
Se iarta din plin
Se arunca si se sterge ce-i venin"

(http://www.versuri.ro/versuri/gfmljf_alexandra-usurelu-mircea-vintila-ceva-se-intampla-cu-noi.html)

Ce bine ar fi daca "ei" nu ar fi atat de handicapati in A INTELEGE!