luni, 31 octombrie 2016

Copy-paste ca de ... inceput de sfarsit (sau viceversa)

Azi, ganduri pasnice de sfarsit de octombrie. Doar un articol interesant nu ma lasa sa "vegetez". Si cum nu ma consider deloc "vegetal", il redau prin copy-paste. 
Merita atentie!


"MICHAEL MOORE: “Trump e GRENADA UMANĂ pe care oamenii o pot arunca LEGAL în SISTEMUL care le-a furat viețile!”

Share Button
Progresiştii Globalişti încearcă să ascundă adevărată Miză a acestor alegeri din Statele Unite care e Globalism versus Autohtonism, în timp ce majoritatea populației de aiurea se lasă manipulată de ei.



Dincolo de aceștia, mai sunt fundamentaliştii naivi care declară America drept Răul Absolut, de parcă şomerul din Detroit nu e la fel de tras în piept ca şi şomerul din Băicoi şi de parcă în Statele Unite nu există şi n-ar putea exista patrioți americani cu frică de Dumnezeu şi cu simțul dreptății în sânge. La fel de naivi sunt şi  fundamentaliştii cu semn schimbat, care declară Rusia ca fiind Răul Absolut.
Dincolo de progresiştii internaționalişti şi de manipulații lor prostiți, dincolo de fundamentaliştii care confundă țări şi popoare cu Răul Absolut, există America reală ajunsă la disperare.
Michael Francis Moore (născut la 23 aprilie 1954) este un regizor american, autor și comentator politic liberal. El este regizorul și producătorul filmelor „Bowling for Columbine”, „Fahrenheit 9/11”, „Sicko”, și „Capitalism: A Love Story”, patru din primele nouă documentare cu cele mai mari încasări din toate timpurile.
Citiți care e starea de spirit din America, în aceste zile , stare de spirit redată de celebrul regizor american Michael Moore.
Celebrul regizor Michael Moore, despre cine sunt cu adevărat oamenii care vor să facă din magnat viitorul președinte SUA – scrie B1 TV.
„Mulți oameni din Michigan își propun să voteze pentru Trump și nu-l plac neapărat, nu sunt neapărat de acord, nici nu sunt rasiști… de fapt sunt oameni chiar de treabă”, își începe celebrul regizor Michael Moore propriul mesaj despre cum vor arăta alegerile prezidențiale din Statele Unite.
Acesta oferă o viziune cu totul nouă asupra a ceea ce înseamnă alegătorul care vrea să-l voteze pe candidatul republican Donald Trump.
Moore susține că Trump este singurul din întreaga clasă politică americană care a venit la clubul economic din Detroit, care a discutat cu directori ai Ford Motors și care le-a spus acestora:
„Dacă închideți aceste fabrici așa cum plănuiți și dacă le mutați în Mexic, o să pun taxe de 35% pe mașini când le veți trimite înapoi și nimeni n-o să vi le cumpere!”.
Aceste vorbe au fost MUZICĂ pentru oamenii din Michigan, din Ohio, din Pennsylvania, din Wisconsin! (…) Trump este Cocktailul Molotov uman pe care oamenii îl așteaptă, este grenada umană pe care oamenii o pot arunca legal în sistemul care le-a furat viețile!
Pe 8 noiembrie, chiar dacă și-au pierdut slujbele, chiar dacă băncile le-au luat casele, chiar dacă apoi a urmat divorțul, chiar dacă acum soțiile și copiii nu mai sunt lângă ei, chiar dacă și-au pierdut mașinile, chiar dacă nu au mai fost într-o vacanță de ani, chiar dacă sunt blocați în planul de rahat Obamacare, chiar dacă practic au pierdut tot, le-a mai rămas un lucru – singurul care nu-i costă nici măcar un cent și care le este garantat de Constituția americană – dreptul de a vota!”, susține Moore.
Regizorul mai spune că 8 noiembrie nu este doar ziua alegerilor prezidențiale, ci este și ziua în care săracii și miliardarii sunt cu toții aduși la același nivel: săraci sau bogați, cu toții au un singur vot.
În final, Michael Moore, susține că pe 8 noiembrie fiecare va merge la urne și, cu fiecare vot, va arunca în aer sistemul care l-a adus în genunchi și asta doar pentru că poate, pentru că are dreptul.
„Alegerea lui Trump ar putea fi cea mai mare răzbunare înregistrată vreodată în istoria umanității, iar oamenii vor fi fericiți”– mai spune regizorul American.
Sursa: Certitudinea.ro, preluare dupa Fluierul.ro"
(http://gandeste.org/politica/michael-moore-trump-e-grenada-umana-pe-care-oamenii-o-pot-arunca-legal-in-sistemul-care-le-a-furat-vietile/74906)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu