De astazi ... doar de bine

Desi mai veche, o postare sugerata pe Facebook m-a facut sa ma gândesc la ce urmeaza si ... la titlul de astazi.

Redau postarea, prin copy-paste si sper ca tot mai multi conationali sa-si doreasca o implicare reala in "Re-construirea" sugerata. Eu am pus si un gand personal, in sensul ca mi-as dori ca pe sigla acestui demers, prin care sa reusim sa-i ajutam pe "AI NOSTRI PRODUCATORI SA-SI MAI CUMPERE O CAPRA" sa fie inserat minunatul vers, care ar fi trebuit sa ne uneasca, nu sa ne dezbine: "PE-AL NOSTRU STEAG E SCRIS UNIRE!" (fara nici o conotatie comunista la autorul "partiturii" Imnului ... Albaniei, nu?).

Deci, de astazi, numai de bine si cu mult succes!

"

 

ReConstruim Impreuna-Fabricat In Romania

25 Mai ·

VREI SA TE IMPLICI IN PROIECT?
Poti sa te implici in proiect, in orice moment.
Munca a inceput deja. Am spus ca acest proiect se va construi pas cu pas, datorita faptului ca este foarte mare si va trebui sa ne obisnuim cu totii cu el, atat din perspectiva dimensiunii proiectului, cat si a unicitatii lui.
...

Vreau sa ma implic! Ce pot face in acest moment?
Lucruri simple si gratuite, dar extrem de eficiente.
Putem ajunge la un numar impresionant de sustinatori, care acum nu stiu nimic de acest proiect, prin:
1 Aprecierea paginii oficiale de facebok: "ReConstruim Impreuna";
2 Distribuirea zilnica a postarilor noastre. Sunt putine, dar sunt foarte importante;
3 Invita toti prietenii din lista ta de prieteni sa aprecieze acest proiect;
4 Identifica, in jurul tau, producatorii autohtoni. Haideti sa ii ajutam sa: "Isi mai cumpere o capra" si asa ii ajutam in crearea de noi locuri de munca. Trimiteti-ne site-ul lor, iar noi ii vom promova. Impreuna suntem capabili sa schimbam radical Romania;
5 Povesteste-le celor care nu au facebok despre aceasta initiativa.
SIMPLU. GRATUIT. EFICIENT."
(https://www.facebook.com/reconstruim/)

Despre comedia (atentie la accent) VIATA BATE FILMUL (sau invers?)

De ce a aderat Marea Britanie la UE (comedie 1980)

Asa cum am postat si pe Facebook, o comedie care s-a facut comedie (dupa cum fiecare dintre noi pune accentul).

Nu comentez mai mult. Poate sa o faca analistii si strategii in timpul dezbaterilor despre cum VIATA BATE FILMUL (sau invers?).

Despre ... probe

Asa, ca simplu cetatean care urmareste si el "mersul evenimentelor" am intrat, prin radio mai intai, in contact cu stirile care par sa zguduie nu numai U.E. ci si lumea intreaga.

Trecând peste toate analizele, pro sau contra si peste speculatiile "la prima mana", mi se pare ca se ignoreaza si ignoram cu totii ceea ce au as numi ACEASTA PROBA DE DEMOCRATIE. Caci ce altceva ne-a demonstrat recentul referendum britanic decat o proba de democratie?

Ascultând vaietele si suspinele pro-unionistilor versus propaganda anti m-am vazut pus in postura celui care, in U.E. fiind, s-a trezit ca odata, mai demult, asupra lui si a noastra au tabarat "democratiile adevarate" (?), când cu un referendum transat la "masa verde" cu parfum de imixtiune externa. Si m-am gandit cat de diferita poate fi democratia, vorba bancului atunci pus in pagina si, ulterior, reluat. Si iata ca acum, când poporul a hotarat, e drept cu o diferenta minima, altceva decat se asteptau "mai marii", lectia sa fie greu digerabila.

Dar ma intreb: cine este de vina?

Nu cumva ceea ce afirma un lider contestat vizavi de marile trusturi, de politica din ce in ce mai rapace a bancilor sau de politica sociala a devenit atat de viral incat englezii au spus "STOP"?
Si, in profunzime, nu cumva faptul ca U.E. devine "pentru unii muma, pentru altii ciuma" duce la ceea ce se afirma tot mai des, de astazi, PERICOLUL DEZMEMBRARII?

Nu intru in polemica. Modul in care Statele Unite Europene s-ar fi dorit o contrapondere la "restul lumii" poate fi analizat si interpretat in fel si chip.
Cu toate acestea, o analiza in profunzime nu poate exclude ceea ce releva un anume articol din zona de informare spirituala ("Alfa si Omega", "Semnele Timpului"). Si acesta poate fi o proba pentru cei care doresc sa aprofundeze "speta".

Problema si, din nou, întrebarea este: mai avem timp sa ne gândim si la ... proba finala  ?

Despre nostalgie, doar

Astazi poate par a fi putin nostalgic. Si nu vreau sa contrazic. Avem nevoie si de putina nostalgie in aceasta lume nebuna in care suntem prinsi ca pestii intr-un acvariu, indiferent cat de mare ar fi el.

M-au impins spre aceasta stare nostalgica (si, pentru ca nu vreau sa dau apa la moara carcotasilor, precizez din capul locului ca eu i-am gasit remediul) evenimente si declaratii cu relevanta despre un anume subiect care, cu siguranta, va produce multe cutremure in democratia noastra originala. Daca se va publica un anume document, pe bune.

Si cum viitorul nu prea mai "suna" bine, dpdv comunicativ, mi-am adus aminte de o veche melodie ascultata nu doar când eram copil si care se incheie, nostalgic, cu o expresie care m-a impins spre aceasta: "Mi-e dor de vremea când eram fericiti! (sau fericit?)". Interesant, nu?

De aceea, doar nostalgic dupa audierea ei, zic si eu ca merita ascultata!

Pentru ca ...a fost odata

Am urmarit si eu, atat cat am putut, meciul. Si am urmarit si comentariile pos-necalificare.

Trecând peste problemele tehnice sau de natura sentimentala (cineva pe blogul sau aducea in atentie pleiada CAMPIONILOR ROMANI), gândesc ca originea "raului" nu este doar de ieri sau de peste un sfert de secol ci mult mai veche, cam de pe vremea când, romani fiind, ratam mult prea multe sanse in a ne cimenta, cu adevarat, existenta si constiinta intre natiunile lumii.

Si pentru a demonstra ca, de fapt, NOI NE-AM BATUT SINGURI, asa cum am facut si facem de ceva ani buni voi reda, prin copy-paste, o "speta" relevanta pentru ACTUALITATEA ROMANEASCA.



"De la Wikipedia, enciclopedia liberă 
Hymni i Flamurit

Imn național al Albania
Versuri Aleksander Stavre Drenova
Muzica Ciprian Porumbescu
"Hymni i Flamurit" - Imnul Steagului este imnul național al Albaniei. Versurile sunt scrise de către Aleksander Stavri Drenova (pseudonim: ASDRENI), care era de origine aromână. Imnul a fost mai întâi publicat ca o poezie în Liri e Shqipërisë(Libertatea Albaniei), un ziar albanez din Sofia, Bulgaria în 1912. Mai târziu a fost tipărit într-un volum de poezii de Drenova numit Ëndra e lotë (Vise și lacrimi), care a fost publicat la București.
Muzica este "Pe-al nostru steag e scris unire" de Ciprian Porumbescu.
Există o asemănare evidentă cu versurile scrise pentru melodia lui Porumbescu de Andrei Bârseanu.
 

Versurile în albaneză	Traducere	Versurile „Pe al nostru steag...”
Prima strofă
Rreth flamurit të përbashkuar Me një dëshir' e një qëllim, Të gjith' atje duke u betuar Të lidhim besën për shpëtim.	Uniți în jurul steagului Cu o singură dorință și un singur țel, Ne punem zălog onoarea și Facem un legământ pentru salvare.	Pe-al nostru steag e scris unire, Unire-n cuget și simțiri Și sub măreața lui umbrire Vom înfrunta orice loviri.
A doua strofă
Prej lufte veç ai largohet Që është lindur tradhëtor, Kush është burrë nuk frikësohet, Po vdes, po vdes si një dëshmor!	De luptă se ferește doar cel care S-a născut trădător, Dar cel care este bărbat nu e înfricoșat, Dar cade, cade ca un martir al cauzei!	Acel ce-n luptă grea se teme Ce singur e rătăcitor, Iar noi uniți în orice vreme Vom fi, vom fi învingători.
A treia strofă
Në dorë armët do t'i mbajmë, Të mbrojmë atdheun në çdo kënd, Të drejtat tona ne s'i ndajmë; Këtu armiqtë s'kanë vënd!	Vom ține armele în mâinile noastre, Apărând fiecare colț al patriei, Nu vom ceda drepturile noastre, dușmanii noștri nu au ce căuta aici!	Am înarmat a noastră mână Ca să păzim un scump pământ, Dreptatea e a lui stăpână, Iar domn e adevărul sfânt.
A patra strofă
Se Zoti vetë e tha me gojë Që kombe shuhen përmbi dhé, Po Shqipëria do të rrojë; Për të, për të luftojmë ne!	Pentru că însuși Dumnezeu a spus Că națiunile vor pieri de pe Pământ, Dar Albania noastă va dăinui, Pentru ea, pentru ea noi vom lupta!	Și-n cartea veșniciei scrie Că țări și neamuri vor pieri, Dar mândra noastră Românie Etern, etern va înflori.

 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Hymni_i_Flamurit)

Si ma intreb asa, ca simplu cetatean: VOM  MAI AJUNGE, OARE, SA NE DESTEPTAM asa cum ne indeamna, de peste un sfert de veac, actualul nostru IMN? Caci aseara, parca ambele echipe au jucat doar ... sub un singur IMN, nu?

Gand despre o ... reparatie

Astazi am trait un moment deosebit când, dimineata, am urmarit o emisiune pe unul din canalele televiziunii nationale, "Mic dejun cu un campion".

Momentul deosebit este legat nu numai de "campionul" pe care l-am urmarit si-l urmaresc cu multa placere ori de cate ori am ocazia, Nicu Alifantis ci si de modul in care a transmis un semnal mult prea relevant pentru noi in aceste timpuri de toxifiere globalizanta si a tras un semnal de alarma pentru toti cei care am uitat, mult prea usor, lucrurile esentiale pentru ramanerea noastra in ceea ce, cu multi ani in urma insemna, fara discriminare sau fals patriotism "TRAIASCA ROMANIA!".

Nu voi lungi mult gândurile de astazi. Pentru ca nu ele sunt importante ci ceea ce voi lasa, prin copy-paste, ca motiv de analiza si sinteza pentru toti "cei de bine" care si-au propus sa ne invete ce este (sau nu este) adevar in democratia originala mioritica postdecembrista. Vreau doar sa amintesc faptul ca multe din melodii le-am cantat si eu, in special acel "Decembre" bacovian, aproape de neegalat prin modul in care "campionul" de astazi l-a pus pe note.

Si iata si fragmentul care mi s-a parut mai mult decat relevant, crucial nu doar pentru memorie cat, mai ales, pentru principialitate (de fapt, un fragment dintr-un interviu mai vechi dar la care astazi, "campionul" a facut referire parca pentru a ne avertiza ca -redare aproximativa, din memorie - NU TREBUIE SA UITAM ESENTIALUL). Iar "esentialul" il voi evidentia printr-un alt caracter si culoare:

 "■ Am folosit cuvântul patrie, cu respect, aşa cum l-a scris şi Nichita Stănescu, în poemul parafrazat. Sunt dintre cei care cred că este onorant şi demn să iubeşti România ta şi să strigi cântând ,,Trăiască România!”, mai ales dacă te dor rănile ţării şi îi doreşti vindecarea. Care este povestea neştiută a cântecului atât de discutat? L-ai cunoscut, între alţii pe regretatul poet Ion Nicolescu, cel pentru care, singura lume care conta era cea din capul lui. E adevărat că pe versurile sale ai compus prima variantă a cântecului?■ Recunosc, e un subiect sensibil şi dificil, pentru că în mine se dă o batalie cumplită între a fi patriot sau pur şi simplu, o minoritate etnică care a ales absolut întâmplător şi împotriva voinţei sale să trăiască pe plaiul mioritic. Când l-am cunoscut pe poetul Ion Nicolescu, am fost fascinat de patriotismul sau necondiţionat. Îmi dădea să citesc tot felul de poezii pe care le scria dintr-o suflare, atât de pline de patriotism înflăcărat, încât m-a făcut să scriu primul cântec “Ţara noastră-i ţara noastră...” A fost un cântec de mare succes la acea vreme. Am luat şi câteva premii cu el pe la diferite concursuri de cântece patriotice. Apoi, prins în acest joc, am făcut un alt cântec “Ţara de unde vin călător...”, pe versurile lui Petre Ghelmez. Şi cu ăsta am luat premii. De fiecare dată râdeam în sinea mea pentru că, gândeam eu, ăştia de mă premiază habar n-au că eu mă gândesc la Grecia când spun ţara mea... Am mai făcut un cântec “Bucureşti, oraş al poeziei” şi, într-o zi s-a întâmplat ceva ce n-am să înţeleg niciodată. Eram la Ion Nicolescu acasă, a scos o bucata de hârtie şi a-nceput să scrie. Eu îmi vedeam de-ale mele cred că încercam să fac un cântec pe o alta poezie a lui. La un moment dat  a strigat la mine, mi-a pus foaia de hârtie în faţă şi-a zis: “În clipa asta trebuie să-l faci cântec pentru că îl va cânta tot poporul!...” Am citit poezia, am început să mă joc cu chitara, am făcut refrenul, apoi strofa şi gata! L-am tot cântat, Ion urla de fericire, îi plăcea, eu mă bucuram că-i fericit. Habar n-aveam ce avea să urmeze. A doua zi plecam la Râmnicu Vâlcea, cu Cenaclul. I-am spus lui Păunescu că am un cântec nou, m-a pus să i-l cânt la cabină şi mi-a zis:,, intră în scenă şi cântă-l. L-am cântat cred că de vreo zece ori în spectacol. Era absolut entuziasmat. În public s-a creat o psihoză, o nebunie, publicul cânta odată cu mine. Târziu în noapte când s-a terminat spectacolul, Păunescu i-a chemat pe toţi cei din sală, afară să mai cântăm acest cântec. Am pornit-o pe străzi cu câteva mii de oameni după mine, cântând din răsputeri cu toţii “Traiască România, Trăiască Tricolorul, Trăiască Alma Venus, Măria Sa Poporul!”Apoi l-am cântat de mii de ori la toate spectacolele într-o isterie de nedescris. Ion era în culmea fericirii, poezia sa cântată era pe buzele a zeci de mii de oameni. Cred că a durat aproape un an. Într-o seara aveam spectacol la Polivalentă, în Bucureşti şi m-a chemat, mi-a arătat o hârtie prin care Ion Nicolescu refuza să i se mai cânte sau să i se recite orice fel de poezie. Am rămas stupefiat. L-am întrebat pe Păunescu ce s-a întâmplat. Mi-a explicat că au avut o discuţie, că s-au certat, şi că nu mai pot cânta pe versurile lui. Problema era că publicul o să vrea cântecul şi că nu concepe spectacolul fără acesta, aşa că pentru a salva situaţia  mi-a explicat că a scris el o variantă şi că în acea seara vom cânta varianta sa. Am cântat-o, publicul a fost deschis, a acceptat povestea lui Păunescu şi varianta nouă, isteria a continuat iar cu timpul cântecul a degenerat în tot felul de Trăiască!... A doua zi, l-am sunat pe Nicolescu dar nu mi-a mai răspuns niciodată la telefon. Dupa nişte mulţi ani, l-am întâlnit pe stradă, şi am fost şocat. Devenise alt om, nu mai avea control asupa lui, se pierduse total, nu m-a recunoscut sau n-a vrut să mă mai cunoască... Până în ziua de azi, am rămas cu un sentiment de vinovaţie faţă de mine că am acceptat schimbarea textului cântecului “Trăiască România”. Nu îţi ascund că intenţionez să scot un album cu toate cântecele mele patriotice. Mi-e greu să fac acest pas, nu ştiu cum va reactiona lumea, însă consider că am aceasta obligaţie morală de reparaţie în faţa lui Ion Nicolescu. "
(http://jurnalul.ro/cultura/muzica/nicu-alifantis-nu-mi-a-trecut-prin-minte-niciodata-nici-sa-valorific-poezia-romana-nici-s-o-omagiez-am-invatat-in-timp-s-o-respect-639462.html)

Si ca simplu cetatean, ma gândesc: spre bunul mers al Romaniei de azi, cate reparatii ar trebui facute?

In fapt

M-as fi bucurat sa pot posta altceva. Dar nu pot. Nu pot nici sa ma bucur si nici sa postez. Si motive sunt multe. Unele, spirituale altele, materiale. Multe generale si cateva, pentru ca acesta este adevarul, personale.

Cu toate acestea astazi, pentru ca nu vreau sa se creada ca am dezarmat, am gasit postat, pe blogul de pe care am redat in ultima perioada, un citat care m-a indemnat sa las si eu o urma in aceasta lume tulbure si "nebuna, nebuna, nebuna". Iata-l, redat prin copy-paste, fireste: „Dumnezeu nu poate să fie milostiv acolo unde trebuie să fie drept.” 

Cum nu vreau sa intru in polemica desi as putea polemiza atata timp cat, ca ong-ist, am avut contacte cam in toate mediile in "spete", m-am intors la un mai vechi gand pe care l-am postat si ca motto al blogului.

In fapt, ma gândesc ca intre atatea "drepturi si libertati" pe care le solicitam, le aparam sau, dimpotriva, infieram, uitam esenta, cuprinsa intr-o intrebare cu multe conotatii si, de ce nu, directii introspective:  "Ce este omul, ca sa Te gandesti la el? Si fiul omului, ca sa-l bagi in seama? (Ps.8:4)".

Si pentru ca nu vreau sa ma substitui specialistilor in domeniile de referinta, ma opresc la acel motto amintit, de fapt o poezie pe care o redau integral in speranta ca repetând-o, voi lansa inca odata provocarea spre cunoasterea si intelegerea a ceea ce inseamna si ramane adevarul "A FI OM".

"Daca - Rudyard Kipling

Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd Omenirea
Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;
De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;

Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru;
De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul
Mereu senin şi în acelaşi fel;
Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită
De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;
De poţi ca munca vieţii, năruită,
S-o faci de la-nceput precum a fost;

Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată
S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zar
Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată
Făr-să te plîngi cu un oftat măcar;
De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă,
Drept să rămîi, cînd ele june nu-s,
Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă
Decît Voinţa ce le ţine sus;

Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată
Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare
şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!
Traducere de Dan Duţescu?
Pentru alte traduceri, clicaţi pe butonul "Documentare" (Cartea) de sus"
(http://www.pruteanu.ro/MeritaImag+Texte/if-daca-bil+.htm)

Doua ... cat un milion de cuvinte

In aceste vremuri de viermuiala politica (dupa cum spunea cineva), când s-a demonstrat ca valorile au alte conotatii decat cele normale, doua postari gasite pe Facebook m-au determinat sa le promovez si pe aceasta cale.

Si cum, din pacate, relevanta lor este mai profunda decat apar ele, la o prima citire, m-am gandit ca este timpul sa termin. Nu azi, ci dupa ce voi mai publica un articol, prin copy-paste bineinteles, din aceeasi sursa cu cele precedente.

Dar pana atunci, las aceste doua citate care vorbesc mai mult decat un milion de cuvinte si care demonstreaza cat de mare a fost interesul si dedicarea in "implementarea" democratiei originale mioritice, in defavoarea adevaratei democratii si libertati pentru care au luptat si unii si-au dat chiar viata, adevaratele valori nationale. Caci in ele, cel putin asa mi se pare mie, este evidentiata originea raului si dezastrului de care nu putem scapa postdecembrist, nici dupa un sfert de secol de ...democratie (sic!) originala. Ca un bonus special, pentru un Craciun insangerat.

 
 

Despre ... PRESEDINTE

De dimineata, asa cum se intampla de fiecare data când fiul nostru pleaca la servici, am stat de vorba la telefon. Si pentru carcotasi, la volan folosesc castile pentru ca asa este corect, legal si normal.
Subiectul de astazi s-a invartit in jurul rezultatelor de la recent încheiatele alegeri si la faptul ca, postdecembrist, au drepatate cei care tot spun ca ne meritam soarta. Substratul nu ma mai intereseaza.

Ce ma intereseaza este parerea pe care am impartasit-o amândoi in legatura cu o speta pe care multe voci o tot antameaza si care, in conformitate cu Constitutia Romaniei in vigoare, ar trebui sa-i puna pe majoritatea pe gânduri.
Despre ... PRESEDINTE.

Si am marcat, asa cum este normal si cum am mai spus faptul ca, desi nu l-am votat, mi se pare ca actualul Presedinte este singurul care respecta Constitutia. Iar flacaul meu chiar si-ar dori ca, din ce in ce mai des, Presedintele sa "iasa pe post" si sa prezinte ceea ce Constituitia in vigoare stipuleaza la acest capitol.
 Pentru conformitate il redau (capitolul II), prin copy-paste:
(https://www.ccr.ro/constitutia-romaniei-2003)


"CAPITOLUL II
Preşedintele României

Rolul Președintelui
Articolul 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

 Alegerea Președintelui
Articolul 81
(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
(3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
(4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
Validarea mandatului şi depunerea jurământului
Articolul 82
(1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională.
(2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ:
"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".

 Durata mandatului
Articolul 83
(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.
(2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.
(3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.

 Incompatibilităţi şi imunităţi
Articolul 84
(1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.
(2) Preşedintele României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplică în mod corespunzător.

 Numirea Guvernului
Articolul 85
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.

 Consultarea Guvernului
Articolul 86
Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită.

 Participarea la şedinţele Guvernului
Articolul 87
(1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.
(2) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.

 Mesaje
Articolul 88
Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.

 Dizolvarea Parlamentului
Articolul 89
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.

 Referendumul
Articolul 90
Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

 Atribuţii în domeniul politicii externe
Articolul 91
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

 Atribuţii în domeniul apărării
Articolul 92
(1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.
(4) În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.

 Măsuri excepţionale
Articolul 93
(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.

 Alte atribuţii
Articolul 94
Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;
b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
d) acordă graţierea individuală.

 Suspendarea din funcţie
Articolul 95
(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

 Punerea sub acuzare
Articolul 96
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.
(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

 Vacanţa funcției
Articolul 97
(1) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.
(2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.

 Interimatul funcției
Articolul 98
(1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
(2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.

 Răspunderea preşedintelui interimar
Articolul 99
Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 98.

 Actele Președintelui
Articolul 100
(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
(2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru.

 Indemnizaţia şi celelalte drepturi
Articolul 101
Indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege."

Acestea fiind articolele "in catare", ma gândesc:
1. Isteti au fost cei care au conceput textul si, mai ales, modul in care a fost "plantat" permisivul POATE;
2. Nu am gasit, nicaieri in text, vreo referinta la presedintele-tatic (bunic samd), comandant (sublinierea din capitolul fortelor armate nu se inscrie in "cauza") sau jucator-"dribleur";
3. Mingea "alegerii" este in alt teren (acum, depinde de "teorii");
4. Si mai isteti au fost cei care au "punctat" un alt articol. Dar asta este o cu totul alta chestiune, pe care nu mi-am propus s-o antamez aici. Doar subliniez ideea republicii: parlamentara sau prezidentiala, nu struto-camila democratiei originale mioritice de care au beneficiat, din plin, altii.

Asa stand lucrurile, despre Presedinte s-auzim numai de bine, mai ales in ceea ce inseamna mediere, garantare, reprezentare.

Ce as avea, totusi, de reprosat (si o fac asa cum am mai facut-o) este faptul ca, protestant fiind, nu a protestat mai mult atunci când poporul suveran a avut de suferit si sufera ca urmare a "defectiunilor" tehnocrate. Poate si cu o "greva prezidentiala". Caci avea un precedent, chiar daca acesta s-a numit "greva regala". Dar asta este o ... alta "poveste" si ea cere multa credinta, dupa cum se subantelege si din juramantul sus prezentat.
NIHIL SINE DEO, nu?

Doar un gand foarte scurt

Doamne ce alegeri au mai fost!

De fapt, dupa o campanie anosta, insipida si inodora, era normal ca culorile (sic)sa fie cele prezentate, post vot. Si astfel, am ajuns si noi la "trei culori". Doar ca in loc de albastru, este verde. Dar vorba proverbului, "vox populi, vox Dei". Sau nu?

Iar gândul mi s-a oprit tocmai la acest "vox populi".

Se analizeaza si reanalizeaza cum de a fost posibil ceea ce, iata, a fost posibil si s-a intamplat. Rosu domina confortabil, renascand ca celebra pasare Phoenix.
Cum de au fost alesi penali? Cum ... si iar cum...a fost posibil?

Si gândul meu scurt a gasit un raspuns, poate incorect, dar mie imi este de ajuns: din cauza ca s-a votat ca de fiecare data, ANTI ceva si nu pentru ceva.

Mai trebuie sa ma explic? Un singur exemplu este mai mult decat elocvent, daca nu daramator.

Ultimele alegeri, cele prezidentiale au fost, asa cum mi-am exprimat si atunci opinia, ANTI PONTA, nu pro Iohannis.
Iar ce s-a intamplat ulterior, cu "Colectiv" sau fara, a dus la ceea ce vedem si auzim astazi, dincolo de toate analizele si scenariile care se fac si se vor mai face.

Si ma intreb: e de vina poporul sau cei care, votati si castigatori in alegeri fiind, si-au batut joc, de fiecare data, de popor?

Cat despre "vox Dei", cred ca ecuatia democratiei originale mioritice nu are cu nimic de a face cu aceasta vointa. Nu are unde s-o "implementeze". Daca ar vrea-o.

Si iarasi ma intreb: nu ar fi, totusi, cazul sa regândim aceasta democratie începând chiar de la "NIHIL SINE DEO" ? Si de sus in jos?

Despre un ... portret

Traim vremurile pe care trebuie sa la traim. Chiar am fost avertizati ca asa va fi, dar ne-am ingamfat ca suntem in mileniul trei si nu se pot intampla asemenea lucruri.

O fi din cauza de libertate si democratie, poate. Doar ca este vorba de o libertate foarte prost inteleasa si o democratie mai rea decat trecutele si hulitele autocratii de toate felurile. Ca e asa o demonstreaza, din plin, realitatea contemporana in care, chipurile in numele libertatii si democratiei, ni se prezinta lucruri incompatibile cu acea libertate si democratie pentru care marii nostri inaintasi si-au dat viata (si nu voi face nici o referire la toate spetele de actualitate din media, care marcheaza "victoria" libertatii si democratiei prost intelese si aplicate).

Si cum suntem in pragul alegerilor locale, dar tinta o reprezinta cele parlamentare, pentru acele "reglari de conturi intru libertate si democratie prost intelese, indiferent de tabara si culoare politica", astazi mi-am propus sa redau, tot prin copy-paste, un portret.

O personalitate trecuta in vesnicie la a carei viata mai marii nostri, alesi si numiti, ar trebui sa mediteze macar pentru modul in care si-a demonstrat consecventa in urmarirea unui tel nobil. El ramanand, indiferent de ce vor spune altii, "Seniorul".

NB: nu fac nici un fel de propaganda sau reclama electorala.
Mi-am propus doar sa aduc in prim-plan, in perspectiva viitoarelor alegeri imediate sau mai indepartate, modelele "altfel" decat cele care caracterizeaza democratia romaneasca actuala si o definesc perfect drept "Epoca Caragiale".

Corneliu Coposu: crez şi moştenire

Imediat ce a fost anunţată, recent, redeschiderea dosarului mineriadei din iunie 1990, toate televiziunile au început să ruleze, din nou, ca la un semn, imaginile de atunci; pe care praful uitării se aşternuse demult şi gros – foarte gros. Ca şi altădată, scenele din iunie 1990 mi-au amintit mărturia lui Corneliu Coposu despre ultima sa întâlnire cu Iuliu Maniu: „Eu am avut şansa să-l văd pe bietul Maniu în timpul procesului nostru. Un temnicer pe care-l cunoşteam, şi care beneficiase de atenţia noastră, a venit la mine şi mi-a spus: <Domnu' doctor, vreţi să-l vedeţi pe Bătrânu'?> M-am dus în celula lui şi Maniu mi-a spus: <Eu n-am să supravieţuiesc. Dacă tu vei trăi, să nu laşi partidul să moară>."

Acesta a fost aşadar testamentul politic pe care Corneliu Coposu l-a primit de la Maniu, şi pe care în urmă cu douăzeci de ani l-a dat mai departe, la rându-i, urmaşilor săi – testament ce se constituie în egală măsură, în cea mai preţioasă moştenire şi în cea mai dificilă misiune pe care urmaşii lui Maniu şi Coposu le-au primit de la înaintaşii lor. Mineriadele din cursul anului 1990 au arătat cum nu se putea mai limpede, mai ales ele, intenţia Sistemului securist-fesenist de compromitere şi anihilare a PNŢCD. Legitimitatea istorică a partidului lui Maniu şi Coposu încurca foarte tare numitul Sistem, care în decembrie 89 acaparase întreaga putere – şi întregul complex de suport al ei de atunci (televiziunea, radioul, serviciile de informaţii, toate resursele economice şi financiar-bancare etc). Încât trebuia făcut totul – şi chiar s-a făcut totul – ca partidul să fie lovit fără cruţare. „Veţi avea atâta putere cât vă vom da noi!”, îi striga Ion Iliescu în acele luni lui Corneliu Coposu. Iar dacă în anii care au urmat – în orice caz până la alegerile din toamna lui 1996 – Ion Iliescu şi Sistemul pe care l-a patronat n-au reuşit să facă PNŢCD tot răul cu care ameninţau, lucrul acesta s-a datorat înainte de toate staturii morale şi politice inegalabile a conducătorului ţărănist. Pe care destui dintre compatrioţii săi începuseră s-o descopere nu mult după ororile din iunie 1990; din păcate, însă, cei mai mulţi am înţeles cu adevărat ce am pierdut abia după dispariţia sa.

Asemeni lui Iuliu Maniu, Corneliu Coposu a fost un patriot desăvârşit. Iar întregul său destin ne arată că pentru el patriotismul a însemnat să nu precupeţească nimic slujind partidului şi idealurilor sale. Când vorbea despre istoria PNŢ şi despre răspunderile lui viitoare, Corneliu Coposu se înflăcăra brusc. Pentru ca apoi la fel de brusc să coboare tonul, să devină senin şi neobişnuit de cald, atunci când printre crezurile perene ale partidului său numea „patriotismul luminat”. Şi continua mai mereu, aproape şoptit: „Patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de a-ţi da oricând viaţa pentru ea şi de a nu mărturisi acest sentiment”.

Aceasta este de fapt moştenirea, împovărătoare, a lui Corneliu Coposu.

La un an după dispariţia sa, mulţumită mai ales respectului postum al românilor pentru el, conducerea ţării a fost preluată de cei susţinuţi de PNŢCD. Ştim bine ce a urmat, şi probabil că astăzi nu mai e nimeni care să se îndoiască de faptul că dacă Corneliu Coposu ar mai fi fost în viaţă multe lucruri ar fi stat altfel. Ce se poate spune cu deplină certitudine e că, dacă succesorii marelui om politic s-ar fi ridicat la înălţimea staturii sale, Sistemul furibund ostil ar fi putut face infinit mai puţin rău decât a făcut acestui partid. Dar nu a fost să fie aşa. Cel pe care PNŢCD l-a propulsat în cea mai înaltă demnitate din stat l-a abandonat primul, încă înainte să-şi încheie mandatul. La fel a procedat şi cel dintâi dintre prim-miniştri – deşi ceva mai târziu, şi după un scurt mandat şi la conducerea partidului. Absolut la fel şi un alt înalt demnitar, susţinut de asemenea de partid (universitar clujean, fost şi el, ulterior, pentru scurt timp, preşedinte al partidului). Mai mult, nepăsători şi fără să se întrebe probabil vreodată ce-ar fi avut să le spună pentru toate acestea Maniu şi Coposu, fostul prim-ministru şi universitarul clujean aveau să treacă, din meschine interese de carieră, la liberali; iar cel dintâi avea să se lase ulterior înfiat chiar de partidului lui Ion Iliescu.

Spre deosebire de celelalte două partide istorice (deja dispărute ori pe cale de dispariţie – prin „fuziune”, cum să nu... – cu cele două coterii feseniste), PNŢCD continuă să existe; aproape miraculos, după tot răul care i-a fost făcut din afară şi din interior. Iar acesta este, indiscutabil, mai ales un merit al membrilor de rând ai partidului – de mai nimeni ştiuţi, dar atât de admirabili în generozitatea şi altruismul lor. Dar aproape un miracol este şi apariţia acestui număr al ziarului „Dreptatea”, la aproape opt decenii distanţă de cel dintâi număr al publicaţiei.

Un merit pentru toate acestea revine, cred, şi actualilor lideri, din ambele grupări. Tot lor le revine însă şi răspunderea grea pentru starea de neunire în care se găseşte astăzi partidul. Moştenirea istorică aproape sacrosanctă primită de la înaintaşi obligă la o responsabilitate pe măsură. Unitatea partidului şi înţelegerea între conducători mi se pare, într-un asemenea context, infinit mai importantă decât dreptatea pe care fiecare o clamează.

Situaţia dificilă în care se află în prezent PNŢCD, constând mai ales în rolul marginal jucat în politica din ţară, poate părea un paradox de vreme ce comunismul, duşmanul cel mai aprig al său, s-a prăbuşit de peste un sfert de veac. În fapt, însă, paradoxul nu-i decât unul aparent. Pentru că Sistemul care a uzurpat în mod nelegiuit şi numai pentru propriile interese prăbuşirea comunismului a făcut şi face tot ce a putut (şi a şi reuşit, în cadrul unei democraţii mai mult formale – dar şi, de douăzeci de ani, în absenţa unor lideri mai ales moralmente departe de înaintaşii lor) ca partidul să aibă atâta putere cât îi va îngădui el.

Cu toate acestea, nu cred să existe motive de descurajare. Compromiterea şi dispariţia comunismului a lăsat capitalismul singur iar lucrul acesta vedem că ridică, nu doar în România ci practic la nivel global, probleme la care nimeni nu s-a aşteptat. După un sfert de veac în care capitalismul a rămas şi fără autocenzura pe care uneori şi-o mai impunea în competiţia cu comunismul, devine tot mai evident că monoteismul materialist, rapacitatea şi corupţia pot face încă şi mai mult rău – şi că e stringent, cum se reclamă deja, să ne reluăm aspiraţiile spirituale, să înţelegem banul ca mijloc iar nu ca scop, să readucem în politică principiile integrităţii, moralei creştine şi celelalte. Iar când peste puţin timp aceste lucruri vor deveni tot mai clare pentru tot mai multă lume, PNŢCD va fi primul chemat să pună din nou tezaurul său doctrinar şi legitimitatea sa istorică în slujba românilor.

La fel, cred că PNŢCD are datoria să prezerve şi să ducă mai departe opţiunea pentru Monarhie a lui Corneliu Coposu, sublimă în atitudine şi deplin judicioasă programatic. În context nu pot să nu mă gândesc şi că, nestrămutat în convingerea că pentru un om politic calităţile de căpetenie sunt fermitatea în concepţii şi refuzul de a tranzacţiona principiile, fostul conducător ţărănist – am fi avut şi avem cu toţii de luat aminte! – l-ar fi considerat pentru totdeauna nedemn şi nefrecventabil pe ultimul preşedinte fesenist pentru atacurile incalificabile la adresa Majestăţii Sale Regelui Mihai. (Dreptatea, 11 noiembrie 2015 – ediţie comemorativă la 20 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu) (http://www.valerianstan.ro/a810-corneliu-coposu-crez-si-mostenire.html)

PS: cu scuzele de rigoare, se mai intampla si "defectiuni tehnice" in redactare.