In fapt

M-as fi bucurat sa pot posta altceva. Dar nu pot. Nu pot nici sa ma bucur si nici sa postez. Si motive sunt multe. Unele, spirituale altele, materiale. Multe generale si cateva, pentru ca acesta este adevarul, personale.

Cu toate acestea astazi, pentru ca nu vreau sa se creada ca am dezarmat, am gasit postat, pe blogul de pe care am redat in ultima perioada, un citat care m-a indemnat sa las si eu o urma in aceasta lume tulbure si "nebuna, nebuna, nebuna". Iata-l, redat prin copy-paste, fireste: „Dumnezeu nu poate să fie milostiv acolo unde trebuie să fie drept.” 

Cum nu vreau sa intru in polemica desi as putea polemiza atata timp cat, ca ong-ist, am avut contacte cam in toate mediile in "spete", m-am intors la un mai vechi gand pe care l-am postat si ca motto al blogului.

In fapt, ma gândesc ca intre atatea "drepturi si libertati" pe care le solicitam, le aparam sau, dimpotriva, infieram, uitam esenta, cuprinsa intr-o intrebare cu multe conotatii si, de ce nu, directii introspective:  "Ce este omul, ca sa Te gandesti la el? Si fiul omului, ca sa-l bagi in seama? (Ps.8:4)".

Si pentru ca nu vreau sa ma substitui specialistilor in domeniile de referinta, ma opresc la acel motto amintit, de fapt o poezie pe care o redau integral in speranta ca repetând-o, voi lansa inca odata provocarea spre cunoasterea si intelegerea a ceea ce inseamna si ramane adevarul "A FI OM".

"Daca - Rudyard Kipling

Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd Omenirea
Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;
De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;

Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru;
De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul
Mereu senin şi în acelaşi fel;
Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită
De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;
De poţi ca munca vieţii, năruită,
S-o faci de la-nceput precum a fost;

Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată
S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zar
Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată
Făr-să te plîngi cu un oftat măcar;
De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă,
Drept să rămîi, cînd ele june nu-s,
Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă
Decît Voinţa ce le ţine sus;

Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată
Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare
şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!
Traducere de Dan Duţescu?
Pentru alte traduceri, clicaţi pe butonul "Documentare" (Cartea) de sus"
(http://www.pruteanu.ro/MeritaImag+Texte/if-daca-bil+.htm)