Despre ,,, MIASMA

Poate aveau dreptate americanii aia: ceva pute in Romania! Dar urat de tot.
Problema importanta, dupa mine, este rezolvarea dilemei: este important CE PUTE sau DE CE PUTE?

Stateam si citeam, prin acest "spatiu" virtual, interpretari si supozitii despre multiplele spete care produc, nefericit, miasa pestilentiala a mediului mioritic care, cel putin pentru cetateanul de rand, a devenit tot mai nociv, toxic si periculos, mai ceva ca STL-ul folosit pe diferitele campuri de lupta.
Ca i se reproseaza "primului" si echipei sale, partidelor de toate culorile si formele sau "prietenilor" cu sau fara agentura, nu mai conteaza din moment ce intentionat, zic eu, se doreste destructurarea acolo unde M.A.I. poate fi ceva concurenta (un cunoscut specialist in domeniu chiar a facut o interesanta analiza a situatiei, cu rezultate uimitoare, daca se tine cont - SAU NU - de ceea ce pare a fi "cuiul lui Pepelea" - secretul).

Oricare ar fi, insa, abordarea imi dau seama ca desi relevanta este mai clara decat lumina zilei, faptul ca "ceva este putred in Romania" nu mai tine de conjunctura, vecini sau oricare alte vinovatii pe care incercam sa le tot aruncam in gradina altora ci numai si numai de noi - EI. Adica nu de noi, poporul oropsit si exploatat la maximum ci de EI, cei care, ALESI SI NUMITI pe criterii politico-tehnice (ha!) cimenteaza proverbul PESTELE DE LA CAP SE-MPUTE prin aplicarea cu criminala satisfactie A CURATARII DE LA COADA.
Caci tot curatind de la coada (selectie naturala, dupa cum se exprima, cu ceva timp in urma, o anume "guvernare") capul a ajuns hidos, plin de bube, mucegaiuri si gunoi.

Pentru acest CAP mi-am adus aminte ca exista o anume poezie pe care cei care-l compun (reprezentantii democratiei) probabil ca au uitat-o.
O readuc in atentie, cu atat mai mult cu cat se apropie alegerile mioritice. Dar nu doar pentru asta.

Poate TEHNOCRATII nostri isi vor da seama ca au ceva mai bun de facut decat sa tot inglodeze omul simplu si asa subjugat de cata "democratie" trebuie sa suporte pentru ca respectivii si familiile lor sa nu stie ce este aia putoarea.
Pe "riviera" nu sunt mirosuri pestilentiale, nu?

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin rapi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţa căpătâi.
Ea e hrişovul vostru cel dintâi.
Al robilor cu săricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară
Sapa-n condei şi brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagane urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni
Le-am prefecut în versuri şi-n icoane,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzând în piscul datoriei tale.

Durerea noastra surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveste-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din padure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slovă de foc şi slovă faurită
Împarechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adîncul ei
Zace mania bunilor mei.
(http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/testament.php)

Chiar, oare când onorabilii si capabilii nostri TEHNOCRATI vor transpune in practica versul sus-evidentiat cu alta culoare si alt caracter?