Imi inchipui ca asa poate gandi omul simplu, cel furat si batjocorit de toate acele "gulere albe" parfumate cu inconfundabilul iz al "beciului domnesc" care, in prezent dar si in viitor vor face obiectul si, de ce nu, deliciul tabloidelor. Spunea un participant la o emisiune dezbatere ca (redau din memorie) "serviciile secretre ar trebui sa fie secrete". Si-mi aduc aminte, asa cum am mai spus si cu alta ocazie, ca pe vremuri, prin "alte tari de servicii pline" nici macar numele sefilor acestora nu se cunostea.
Si uite-asa stau ca simplu cetatean, nu ca rezervist al unui astfel de serviciu si ma intreb: pentru asta s-a dorit democratia?
Caci, nu-i asa, doar dupa cele cateva dezvaluiri si ti se face pielea gaina si ti se ridica parul parc-ai vedea lupul. Dar oare nu asta-i lupul paznic la oi?
Ciudata speta, ciudata scena si personaje.
Sau poate ciudati suntem noi, cei care am crezut ca traim, cu adevarat si real in democratie. Dar ciudata este si situatia. Caci la cate titluri si grade s-au decernat, postdecembrist, fara discernamant dar pe criterii politice, mai poate exista vreo "chestiune de principiu", in aceasta societate mioritica lipsita de principii?
Si trecand asa, in retrospectiva, peste toti "cei sase" (sau mai multi?) SI NU NUMAI ma gandesc la niste versuri care, parafrazat, ar suna cam asa:
"Iară voi? voi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul vostru: umbră, patria voastra: o frază;
În voi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
EI credeam în visul nostru, voi nu credeti în nimic!"
Si ma simt lovit, tradat si terfelit de tot ceea ce aceasta "democratie" hidoasa si anacronica ne demonstreaza ca inseamna "capitalismul cu fata umana" (oare?).
PS.
Scriam randurile de mai sus ieri si nu le-am publicat.
Intre timp am citit si alte cateva luari de pozitie fata de ... TERFELIRE. O alta terfelire. Mai profunda si mai jignitoare cu cat vine, chipurile, de la prietenii care folosesc masura dubla mai ceva decat vechii camatari.
Si cum speta merita atentie, tot niste versuri vin sa ne trezeasca la realitate. Neparafrazat si tarziu. Dar mai bine mai tarziu decat niciodata, nu-i asa?
"Cît îmi sunt de urîte unele dobitoace,
Cum lupii, ursii, leii si alte cîteva,
Care cred despre sine ca pretuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntîmplare:
Si eu poate sunt nobil, dar s-o arat nu-mi place.
Oamenii spun adesea ca-n tari civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare si lumea se ciopleste,
Numai pe noi mîndria nu ne mai paraseste.
Cît pentru mine unul, fiestecine stie
C-o am de bucurie
Cînd toata lighioana, macar si cea mai proasta,
Cîine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastra."
Asa vorbea deunazi cu un bou oarecare
Samson, dulau de curte, ce latra foarte tare.
Catelul Samurache, ce sedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Si ca nu au mîndrie, nici capricii desarte,
S-apropie îndata
Sa-si arate iubirea ce are pentru ei:
"Gîndirea voastra, zise, îmi pare minunata,
Si sentimentul vostru îl cinstesc, fratii mei."
- "Noi, fratii tai? raspunse Samson plin de mînie,
Noi, fratii tai, potaie!
O sa-ti dam o bataie
Care s-o pomenesti.
Cunosti tu cine suntem, si ti se cade tie,
Lichea nerusinata, astfel sa ne vorbesti?"
- "Dar ziceati..." - "Si ce-ti pasa? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevarat vorbeam,
Ca nu iubesc mîndria si ca urasc pe lei,
Ca voi egalitate, dar nu pentru catei."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Si numai cu cei mari egalitate vrem."
(http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/a/grigore-alexandrescu-6zudptu/cainele-si-catelul.html)
PS.
Scriam randurile de mai sus ieri si nu le-am publicat.
Intre timp am citit si alte cateva luari de pozitie fata de ... TERFELIRE. O alta terfelire. Mai profunda si mai jignitoare cu cat vine, chipurile, de la prietenii care folosesc masura dubla mai ceva decat vechii camatari.
Si cum speta merita atentie, tot niste versuri vin sa ne trezeasca la realitate. Neparafrazat si tarziu. Dar mai bine mai tarziu decat niciodata, nu-i asa?
"Cît îmi sunt de urîte unele dobitoace,
Cum lupii, ursii, leii si alte cîteva,
Care cred despre sine ca pretuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntîmplare:
Si eu poate sunt nobil, dar s-o arat nu-mi place.
Oamenii spun adesea ca-n tari civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare si lumea se ciopleste,
Numai pe noi mîndria nu ne mai paraseste.
Cît pentru mine unul, fiestecine stie
C-o am de bucurie
Cînd toata lighioana, macar si cea mai proasta,
Cîine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastra."
Asa vorbea deunazi cu un bou oarecare
Samson, dulau de curte, ce latra foarte tare.
Catelul Samurache, ce sedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Si ca nu au mîndrie, nici capricii desarte,
S-apropie îndata
Sa-si arate iubirea ce are pentru ei:
"Gîndirea voastra, zise, îmi pare minunata,
Si sentimentul vostru îl cinstesc, fratii mei."
- "Noi, fratii tai? raspunse Samson plin de mînie,
Noi, fratii tai, potaie!
O sa-ti dam o bataie
Care s-o pomenesti.
Cunosti tu cine suntem, si ti se cade tie,
Lichea nerusinata, astfel sa ne vorbesti?"
- "Dar ziceati..." - "Si ce-ti pasa? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevarat vorbeam,
Ca nu iubesc mîndria si ca urasc pe lei,
Ca voi egalitate, dar nu pentru catei."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Si numai cu cei mari egalitate vrem."
(http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/a/grigore-alexandrescu-6zudptu/cainele-si-catelul.html)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu