La ce sa ne asteptam?

O intrebare care mi s-a itit dupa lecturarea paginilor pe care le urmaresc in lumea virtuala. Intrebare ce pare sa-si puna amprenta, tot mai mult, pe realitatea care, vrem sau nu, ne dovedeste ca ele, asteptarile noastre adica, devin pe zi ce trece tot mai imprevizibile, mai divergente si mai inexplicabile intr-o lume in care globalizarea se pare ca ar fi trebuit sa le dea o cu totul alta tenta. 

Sau nu suntem noi capabili sa le deosebim?

Astazi, meditand la aceasta intrebare m-am oprit, iarasi si din nou, la un raspuns aparut, la noi, cu mult timp in urma, pe vremea "aia", sub forma unei poezii devenita "imn de Cenaclu". 

PAMANTUL DEOCAMDATA! 
Desigur, m-as fi putut duce intr-un cu totul alt registru, dar nu vreau sa antamez un altfel de subiect decat unul accesibil tuturor. Aici fac putina reclama, redand prin copy-paste urmatoarele detalii:
"Adrian Paunescu - Pamantul deocamdata - Cumpără
https://www.printrecarti.ro › 2795-adrian-paunescu-pamantul-deocamdata
Cartea Adrian Paunescu, Pamantul deocamdata este aparuta in anul 1977 la editura Eminescu, are 220 de pagini, formatul este mediu. Este in stare buna."

Pentru ca sunt sigur ca este mai usor sa citesti direct, decat sa cauti, am sa redau mai jos intreaga poezie, din care fiecare poate sa-si aleaga partea care-l intereseaza. Sau nu! 

Oricum, trebuie sa ne asteptam la cele lasate, nu doar ca subiect de meditare si la multe altele care se intrevad, printre versuri si randuri. Pentru cine are ochi sa vada si urechi sa auda!

"Timpul vieții ni-i scurt
Hai să-l facem curat
Traiesc unii din furt,
Alții doar din ce-au dat,
Sunt săraci și bogați,
Lovesc lașii pe bravi :
Voi, ce-n lună zburați
Pân la cer va urcați
Pe spinări de noi sclavi.

Pe pământ avem de toate
Și mai bune și mai rele,
Bune, rele,
Și-nchisori și libertate
Și-a putea și nu se poate
Și noroi și stele.

Voi ce-n lună zburați
Cu-ale noastre izbânzi
Nu uitați c-aveți frați
Pe planeta flămânzi.
Pâinea lor o mâncați
Printre stele zburând,
Voi degeaba zburați
Când cei subdezvoltați
Se târăsc pe pământ.

Pe pământ...

Lumea-i plină de răni
Și de doctori docenți
Și de măști și de vămi
Și de mari inocenți :
Fiindcă nașteti copii
Apărați-i luptând,
Doborați monștrii vii
Ce de-un veac de vecii
Dolii pun pe pământ.

Pe pământ...

Între cei care trag
Și acei ce sunt trași
Nu e loc de vreun steag,
E o groapa de pași.
Între ei sunt sudați
Cu un strâmb ideal,
Cum sunt bine legați
Condamnatul de lat
Și biciușca de cal.

Pe pământ...

Fii ai muncii aveți
Nădușala pe piept
Cum stă nurca de preț
Pe-al madamelor piept.
Unii iau, ații fac,
Unii dorm, alții sunt,
Între înger și drac
Trage omul sărac,
Înhămat la pământ.

Pe pământ avem de toate
Și mai bune și mai rele,
Bune, rele,
Și-nchisori și libertate
Și-a putea și nu se poate
Și ruina și cetate
Genii mari și frunți tembele,
Vânt ce stă si vânt ce bate
Și martiri dar și lichele,
Nedreptate și dreptate
Și-a putea și nu se poate
Și noroi și stele."