O intrebare milenara!

De ceva timp stau in fata laptopului si ma gandesc la tot ceea ce vad si gasesc in spatiul virtual, in general si pe Facebook, in special. Gandurile nu sunt decat simple meditatii vizavi de stirile, care mai de care mai alarmiste, cu care suntem bombardati in cea mai terifianta perioada a existentei noastre, in care ne dovedim, sau nu, apartenenta la marea familie a crestinismului.

Cum nu mi-am propus altceva decat postarea unor ganduri de simplu cetatean, fac de la inceput precizarea ca nu antamez nici un subiect strict spiritual, nu-mi permit sa dau lectii sau sa fac o predica pe o tema data.

O alta precizare pe care trebuie sa o fac se refera la scopul acestei postari!

Nu mi-am propus sa evidentiez aspecte de senzatie, nici sa vorbesc despre isteria ultimelor zile. Nu doresc sa abordez probleme medicale si nici sa comentez modul in care sunt, sau nu, pregatite si preocupate institutiile noastre in rezolvarea cazurilor care sunt si vor fi in speta.

Ma urmareste, doar, o intrebare veche de milenii despre care, cei interesati, pot gasi nenumarate pagini in spatiul virtual si nu numai si asta pentru ca, cel putin statistic, ne declaram crestini in proportie de peste 90 de procente.

Si aceasta intrebare milenara vine in contextul in care se demonstreaza ca noi, romanii crestini, alergam dupa vile, palate si domenii, parcuri de automobile scumpe si alte mijloace de trasnport asemanatoare, strangem, ca niste adevati Hagi Tudose moderni, averi si avutii peste averi si, nu in ultimul rand, promovam o adevarata vanatoare de functii si grade, mai mult sau mai putin necesare slujirii unui popor adus la cel mai de jos nivel al familiei europene din care facem parte, de ceva timp. Toate acestea succint, pentru ca detalieri, analize samd au fost si sunt facute in media, cu sau fara intentie sau interes.

Bineinteles, cireasa de pe tort a constituit-o recenta criza a supermarketelor, dirijata sau nu de isteria anului!

Acum, sa nu fiu inteles gresit!

Nu am nimic cu toti cei care au reusit sa-si construiasca, pentru ei si familia lor, un loc de trai conform posibilitatilor. Nici cu cei care si-au achizitionat mijloacele necesare transportului personal si al familiei. Nici macar cu cei care, oameni de afaceri, fiind, pot demonstra ca tot ceea ce au intreprins a fost facut atat pentru ei cat si pentru cei care trudesc impreuna cu ei. 

Ma oripileaza, insa, excesul, opulenta, avaritia si desconsiderarea a tot ce inseamna principii morale si etice pentru care unii si nu putini si-au dat viata.

In contextul acesta, stau si ma gandesc, ca simplu cetatean crestin, cum ne raportam fiecare dintre noi la intrebarea respectiva?

Da, vor exista voci care vor spune ca intrebarea e scoasa din context. Altii vor critica modul inadecvat in care pot "arunca" aceasta intrebare in spatiul public. Si, cu siguranta, critici vor exista, mai mult sau mai putin voalat.

Dar lasand toate acestea pentru o dezbatere de alta natura, sa incercam sa ne inchipuim ce putem raspunde la ea. caci, in fond, ce ramane dupa noi?

Dupa noi raman, goale si indecente si vilele si palatele si cladirile oficiale si Rolls-urile, Ferrari-urile, Jet-urile si yahturile, dresingurile pline de blanuri scumpe si casetele de valori, picturile si sculpturile bine ferecate in seifuri personale ca si toate produsele materiale, alimente si bauturi, care sunt supuse stricaciunii. Nu mai vorbesc de grade, functii si pozitii sociale.

Undeva, intr-o discutie tematica, desigur, un mare conducator spiritual se lauda unui umil slujitor, evidentiind bogatiile acumulate. Umilul slujbas i-a raspuns ca exista, intr-adevar, bogatii si palate, dar nu mai exista rugaciune care sa cutremure pamanrul.

Acestea fiind spune, sa ma intorc, asadar, la intrebare:  

Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ? (Când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?)