Despre un anume tablou. De iarna.

Desi parca traversam o toamna lunga suntem, totusi, in decembrie.
Un decembrie periculos de frumos, din multe puncte de vedere, in 2015 si nu fac nici o referire la o anume zi la fel de calda dintr-un alt "decembre".

Suntem, deci, intr-un decembrie care poate, pentru unii, este plin de "impliniri".
Versurile bacoviene consacrate lunii se pare ca spun contrariul si prezinta un tablou relevant, in perfect acord cu realitatea democratiei noastre originale, plina de neimpliniri pentru marea masa a populatiei. De asta am si ales sa le repostez, ca subiect de meditatie ("potop e-napoi si nainte").

Dar asta, oare, mai conteaza?

Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.
(http://www.versuri.ro/versuri/gflffl_george-bacovia-decembre.html)