Pentru ca, inca, la noi mai sunt codrii verzi de brad dar mai putine campuri de matase, pentru ca mai vin din alte parti vestotirii primaverii dar si pentru ca se varsa lacrimi tot mai multe si mai grele, astazi vreau sa fiu foarte scurt.
Ma obliga acel moment al "începutului sfarsitului", pe care si eu l-am trait pe viu cu o alarma partiala de lupta dar si refrenul-slogan de la "sfarsitul inceputului", strigat ramas peste ani ca un simbol al sacrificiului, "libertate te iubim, ori învingem, ori murim!".
Citeam, astazi, despre vorbele unui batran cioban care au ramas in toata media ca subiect de meditatie. Si ca nu se poate face nimic, atunci când suveran este o anume putere separata in stat (curata separatie!), nici macar cu un O.U.G, asa cum se "executa", de regula, plebea (adica noi, cei multi dar prosti ca-i votam tot pe ei).
Si mai citeam niste versuri care continua lacrimile desertaciunii unui vis frumos, stins prea devreme in si de democratia originala romaneasca:
"Aşa... vă treceţi, bieţi bătrâni,
Cu rugi la Preacurata,
Şi plânge mama pe ceaslov,
Şi-n barbă plânge tata..."
(http://www.versuri.ro/versuri/gfligf_octavian-goga-batrani.html)
Stand si gandindu-ma de ce toate acestea, gasesc un singur raspuns, pe care il pot reda parafrazând finalul unui roman celebru:
"DACA DUMNEZEU NU E, NIMIC NU E!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu