Despre ... experiente

Am schimbat postul.
Nu functia, caci de mult nu-mi mai trebuie posturi si functii (ASTEPT DECIZIA DE PENSIONARE, cand o veni si aici e vorba de alta experienta unde, poate, ma ajuta cei care-mi citesc postarile din alte considerente), ci postul de radio. Am trecut pe Magic FM. Ascult mai multa muzica (chiar daca se tot repeta si mi-as dori ca din noianul de "volume" sa se poata face o selectie caci sunt milioane, iar hit-urile sa se redea integral, mai ales in cazul unora ca "Hotel California").

Experienta pe care am trait-o este scurta si contrarianta.
Sunt sunat de la o firma de sondarea opiniei publice si intrebat daca pot raspunde la un scurt sondaj. Sondaul privea chiar posturile de muzica si am raspuns, cum era si normal, cu numele postului despre care tocmai am amintit. Mi s-a multumit si ... atat. O fi postul respectiv incadrat la o ... altfel de muzica?

Cu toate astea, m-a "lovit" o alta experienta "gasita" in aceste zile cu referire tocmai la partea care m-a determinat sa scriu aceste rânduri si care indemna (redau din memorie): sa uitam noroiul de care vorbeam anterior si sa evidentiem partea frumoasa a lucrurilor.

Nu exista asa ceva pe dulcele nostru plai?

Astfel stand lucrurile si "navigând" (imi place si "Sailing"), am gasit ceva pe Facebook si ma grabesc sa dau curs invitatiei "Fiti generosi, impartiti acest articol si pe ..." (chiar daca nu redau intreg materialul):

 „Lumea trebuie să înțeleagă că România și cultura sa țărănească sunt speciale.” Peter Hurley
Un irlandez traversează Piața Universității cu o traistă maramureșeană pe umăr și cu un scăunel sub braț. Acum, să desfacem puțin fraza dinainte.
Irlandezul e Peter Hurley, un domn roșcat care s-a mutat la București în 1994, pentru a pune pe picioare o firmă de marketing. Traista e maramureșeană pentru că Peter Hurley e maramureșean prin adopție. A ajuns acolo pentru prima dată în 2003 și de atunci tot taie țara de la sud la nord și înapoi, ca să organizeze festivaluri, să cunoască oameni, să aducă oameni, să devină el însuși alt om.
În 2012, a mers pe jos de la Cimitirul Vesel din Săpânța până la Muzeul Țăranului Român din București, vreo 650 de kilometri cu totul. N-a luat cu el bani sau mâncare: s-a bazat doar pe bunătatea oamenilor pe care i-a întâlnit. În nopțile cele mai friguroase, în zilele cele mai înfometate, s-a deschis mereu o poartă pentru el. A scris apoi o carte pornind de la experiența asta.
Din 2010, se ocupă de Festivalul “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”, la care a invitat compozitori, muzicieni sau meșteri populari. Anul acesta, între 15 și 21 august, organizează împreună cu autoritățile din Maramureș un proiect mai amplu, care va include evenimente locale, organizate de primăriile comunelor din zonă, apoi o școală de vară în memoria unui meșter popular, Moș Pupăză, și trei mari concerte. “Fiecare eveniment va crea o atmosferă, și în timpul săptămânii această atmosferă se va coace pentru petrecerea din ultima zi, la care va participa toată lumea. Ăsta e visul meu și chiar cred că ăsta e momentul s-o facem.”
Când Peter Hurley spune că e dispus să meargă cât poate de departe ca lucrurile astea să se întâmple, știi că la vară va fi festival în Maramureș. În traistă, irlandezul are laptop și telefoane, e biroul lui mobil. Azi e la București, poate lua trenul și mâine dimineață să fie la Baia Mare sau la Săpânța, să se vadă cu autorități sau cu săteni.
Lumea trebuie să înțeleagă că România și cultura sa țărănească sunt speciale, spune el. În Irlanda, știa de țărani doar din cărțile de istorie. La un moment dat, societatea de acolo a decis că trebuie să progreseze, iar progresul n-avea loc de țărani. În goana asta, oamenii și-au abandonat inclusiv limba. Însă România continuă să conțină comori, iar “lumea civilizată” trebuie să le redescopere, să le reînvețe prețul, crede Hurley.
Scăunelul e din acela cu trei picioare, din lemn nelăcuit, și conține povestea satului românesc. După câțiva ani de drumuri și discuții, a început să sedimenteze informația și s-o privească într-o formă simplificată, ca un țăran care-și face socoteala. “Satul românesc se sprijină pe trei picioare”, explică el, și apucă pe rând picioarele scăunelului.“Primul e cel spiritual: biserica și școala. Al doilea e administrativ: primăria. Și al treilea, care lipsește, și de aia e instabilitate în acest sistem, e economia reală a satului.”
Atât comunismul, cât și perioada ce i-a urmat, au șubrezit economia rurală, spune Hurley: “Până nu există asta [economia locală], nu se va rezolva problema. Dacă nu facem ceva, satul va muri în foarte scurt timp.”
Peter Hurley își poartă scăunelul peste tot, inclusiv la întâlniri cu oficiali din Ministerul Agriculturii. Crede că singura șansă a acestor comunități e sprijinirea cooperativelor comunitare, singurele care pot face față asediului agriculturii industriale, o mașinărie care n-are nevoie de comunități
le locale."
(http://viitorulromaniei.ro/peter-hurley-irlandez-de-maramures-e-aur-curat-in-satele-romaniei/)

Cred ca experienta asta este mai interesanta decat orice alta "experienta" cu nume grele si ingrediente de scandal. Nu-i asa?