Si gandul ma duce spre ce oare? Spre ... o originalitate redata si relevata printr-o clasa politica mioritica de ... doliu, despre care istoria va aminti, sau nu (spunea cineva, unul dintre mestrii scenei si redau din memorie "de aia ma imbrac in negru, ca muriti dupa mine!").
Nu e decat reflectia unor versuri gasite in timp ce incercam altceva decat "bubele, mucegaiul si gunoiul" democratiei noastre originale. Cu dedicatie.
Catre cei spre care, acum, se indreapta cele mai multe dedicatii!
"Corbii
D-lui C. Pariano
O, corbi siniştri, vă iubesc!
Voi ce pe-al iernei alb linţoliu
Cădeţi în stoluri ce-ngrozesc
Ca nişte pete mari de doliu!
În fracurile voastre negre
De ciocli, aveţi ceva de gală,
Şi-n croncănitul vostru râde
O ironie triumfală!
Duşmani cetăţilor banale,
Prin vechi ruini v-adăpostiţi,
Şi sub dispreţul vostru rece
O lume-ntreagă-nvăluiţi.
Dacă vă muşcă foamea-ntocmai
Ca feudalii castelani,
Vă năpustiţi pe avuţia
Muncită-a bieţilor ţărani.
Şi negrul vostru e simbolic,
E doliul ce-ndurător
Purtaţi victimelor căzute
Sub ciocul vostru hrăpitor.
Chiar Edgar Poe în cinstea voastră
A scris balada-ntunecată
Al cărei leit-motiv e tistul
Şi-ngrozitorul: niciodată!
O, corb sinistru, al meu suflet,
Scârbit de lupte şi de jale,
E-atras de doliul sarcastic
Ce-l poartă aripile tale!
Şi-aş vrea, pentru-a scăpa de viaţa
Sugrumătoare a cetăţii,
Să deviu regele ruinei,
Al păcii şi-al singurătăţii"
(http://www.cerculpoetilor.net/Cincinat-Pavelescu.html)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu