De ce? Din cauza unei atitudini care nu are a face cu nimic din ceea ce, acum 140 de ani, Mihail Kogalniceanu proclama (cei interesati pot gasi, din plin, referinte online si nu numai).
Cum astazi am avut mai mult timp si acces la un "mijloc de exprimare" - laptop, adica (pensia mea "nesimtita" nu-mi permite acum o achizitie noua, asa ca ... mai astept), m-am aventurat in a cauta o sustinere a pozitiei adoptata de mine, ieri. Sa stiu daca am gresit sau nu.
M-am oprit doar la doua.
Pe prima o redau doar prin evidentierea link-ului, cu mentiunea ca, chiar de la inceput se precizeaza ce s-a sarbatorit ieri: ZIUA INDEPENDENTEI ROMANIEI, Ziua Victoriei in al doilea razboi mondial si Ziua Europei (evidentierea imi apartine):
http://www.desteptarea.ro/sarbatorim-ziua-independentei-de-stat-a-romaniei/.
Pe a doua o redau integral, prin copy-paste, nu doar pentru lectura. Pentru INVATAMANT, mai ales dupa ... penultimul aliniat pe care-l subliniez cu alt caracter, bolduit!
De pe http://www.tribunainvatamantului.ro/ziua-independentei-romaniei-sarbatoare-lipsa-din-calendar/
"Ziua Independenţei României – sărbătoare lipsă din calendar
Ceea ce ţine de evoluţie, creaţie şi specific datorate oamenilor din spaţiul românesc nu este eliminat doar dintre disciplinele de studiu – cum se întâmplă mai de mult şi este pe cale să se legifereze acum. Istorie, valori clasicizate, performanţe certificate, merite autohtone, poziţionări în ierarhii mai largi decât conturul ţării sunt nu doar ignorate, ci şterse de-a dreptul din surse şi împrejurări care, şi ele, contribuie la dezvoltarea cunoaşterii, a educării copiilor şi tinerilor, ca şi a tuturor oamenilor, pentru că necesitatea învăţării pe toată durata vieţii nu este vorbă-n vânt. În contextul amputărilor făcute exact asupra disciplinelor de învăţământ care contribuie la formarea şi educarea pentru conştientizarea identităţii naţionale şi pentru întărirea pe această cale a propriei personalităţi, este de readus în atenţie dispariţia pe tăcute a zilei în care era celebrată Independenţa României – 9 Mai. Credeam că este o sărbătoare doar trecută sub tăcere, din pudoarea fără rost care de nişte ani a dus la schimbarea unor denumiri, la anularea unor simboluri şi la culpabilizarea care ne crispează multe dintre decizii, gesturi şi vorbe. Nu este însă aşa, ci ne găsim în prezenţa unei tăieri de-a dreptul. În calendarul anului 2016, de pe fila zilei de 9 mai, sărbătoarea Independenţei României lipseşte. La 9 mai, potrivit calendarului care notează cu minuţiozitate fiecare eveniment de sărbătorit în fiecare zi – că de-aia e calendar! – avem de celebrat Ziua Europei şi Ziua Adolescentului; atât.
Pe durata unui an, cât este el de mare, calendarul ne spune că nu există zi care să nu fie dedicată unei categorii umane mari sau mici, unei stări, unui concept etc., toate având scop educativ. Sărbătorim în zile anume, marcate în calendar: fericirea, vămile, rock-n-roll-ul, stângacii, protecţia datelor, justiţia socială, penitenciarele, eficienţa energetică, radioul, aviaţia şi cosmonautica şi altele, într-o frenezie de felul „Trăiască regnul animal/ Şi specia care a născut/ Cosmonautul ideal/ Inteligent şi priceput,/ Trăiască micul său radar,/ Trăiască ultimul şurub”…, cum îi cântă Ada Milea lui Apolodor. Ţinem şi o zi a Soarelui, rămânând numai să răsturnăm de pe acoperişuri coşuri pline cu mănuşi în piaţa publică şi să le împerechem, ca prietenii lui Habarnam în Oraşul Soarelui. Avem şi celebrări redundante, pentru că zile diferite cinstesc lucruri din aceeaşi categorie, cum sunt scriitorii, poezia, cărţile pentru copii, cartea şi dreptul de autor, bibliotecarul, tocmai bine ca rostul educativ al unor astfel de zile să eşueze în formalism şi să se dilueze în puzderie de „acţiuni” din acelea care încarcă clasele, portofoliile şi site-urile. Lumea şcolii – cu elevi, studenţi, copii, cadre didactice – are parte de o puzderie repetitivă calendaristic tocmai bună ca efectul vizat prin dedicarea unor zile să devină invers celui dorit. Există o zi naţională a învăţătorului şi mai târziu este şi una mondială, iar după aceasta, chiar a doua zi, este celebrată Ziua Internaţională a Cadrelor Didactice. De asemenea, suntem îndemnaţi să serbăm într-o zi anume nonviolenţa în şcoală şi în altă zi, ştiinţa de carte. Separat, celor care învaţă carte le sunt dedicate mai multe zile: două sunt zile internaţionale – una a copilului (clasicul 1 Iunie) şi alta (mai târziu, la 20 noiembrie) a drepturilor copiilor. Copiii străzii au o zi separată, a lor, tocmai bine ca unii făcători cu orice preţ de speculaţii să tresară la o asemenea delimitare temporală în funcţie de apartenenţa categorială. Există şi o zi Împotriva exploatării copilului prin muncă. Mai sunt o zi a studentului, o zi internaţională a solidarităţii tineretului şi o zi naţională, tot a tineretului. O culme a fost atinsă recent prin legiferarea unei zile internaţionale a bărbatului (de serbat în noiembrie), deşi exista deja una, decretată tot internaţională, în mai, precum şi o zi a tatălui şi alta a egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei.
Goana după un fel de educaţie ostentativă, tocmai bună ca să aibă efect opus celui căutat, este ilustrată şi de întrecerea în a reglementa intonarea imnului naţional, adică reglementarea a ceva ce este demult reglementat. Sub aspect educativ, darea unei legi peste Legea privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (lege de peste 20 de ani) este la fel de neavenită precum deficienţa de exprimare a acelui demnitar pus tocmai să-i educe pe tineri, care a vrut să spună că imnul naţional nu se cântă toată ziua-bună ziua şi când colo a dat de înţeles că-l interzice.
Printre atâtea „iniţiative” care se doresc a fi contribuţii la educaţie nu s-a găsit vreuna care să perpetueze celebrarea zilei în care a fost proclamată Independenţa României. Ziua nu este marcată în calendar şi, evident, nu s-a pus vreun moment problema decretării ei ca zi liberă, în condiţiile în care parlamentarii fac ce fac şi mai încing câte o dezbatere care se finalizează cu legiferarea a încă unei sărbători, a încă unei zile libere. Pe un asemenea fond al atitudinilor, ar apărea cu totul deplasată ideea că Ziua Independenţei ar fi normal să constituie sărbătoarea naţională a României.
Pentru educaţie, absenţa din jur a unor repere ale trecutului care, firesc, se tot îndepărtează nu poate fi decât dăunătoare. Se face caz de nevoia regăsirii multor elemente din lecţii, din manuale în informal. Din câte se vede însă, ştergerea istoriei tinde spre generalizare.
Florin ANTONESCU"
Gandind, deci, la speta in cauza ma intreb: chiar daca referinta era anul 2016, mai este nevoie de alte comentarii la asa atitudini sau este nedoie DE O ALTA ATITUDINE?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu