Asta este realitatea statului de drept in Romania! Sau a statului de DREPTI? :( :( :(

???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Concluziile apartin fiecaruia!

Patimile...dupa

Nu stiu daca enumerarea mai are sens, atata timp cat nu doar pe Facebook s-au facut referiri la ultimele tragedii care au zguduit societatea romaneasca. Si nici la ce ar folosi.

Pentru ca, asa cum spuneam anterior, in toate conducerile puterilor separate ale statului vinovati sunt doar "de la mine in jos". 
Cum nu vreau sa analizez competentele posturilor, nu intru in polemici.

Gandul de astazi s-a concentrat pe patimile care au marcat evenimentele de trista amintire.
Miscarile anti-responsabili, polarizarea societatii, atacurile pro si contra, toate au urmat tragediilor si incapacitatii celor implicati de a-si autoanaliza nereusitele.
Cu masurile ce se impuneau.
Cand, insa, responsabilitatea se distribuie doar DE LA MINE IN JOS, DECI FARA MINE, ramane un semn mare de intrebare care, nefericit, se traduce prin ajungerea la o alta tragedie si apoi la alta si asa mai departe.

Suntem in plina campanie de manifestare a patimilor dupa Caracal dar, ca de obicei, asistam neputinciosi la aceeasi nenorocita "implementare" a masurilor. Caci, CSAT-ul se va intruni doar marti, au fost cateva demiteri in MAI si doar atat. 
E weekend si trebuie respectate drepturile salariatilor, mai ales a celor bugetari.

Dar cate nu se respecta in perioada asta plina de patimi: drepturile ne-omului, drepturile infractorului, drepturile autoritatilor depasite si dezinteresate si orice alte drepturi care protejeaza incompetenta si, din pacate, conexiunile absconse.
Pentru ca, la fel ca intotdeauna cand a trebuit sa se ajunga la raspunsuri evazive si la masuri de fatada, s-a intamplat identic.
O fi din cauza grelei mosteniri? Posibil.

Eu cred, insa, ca toate aceste aspecte sunt legate de aceleasi patimi, la romani, numai ca in sensul celalat. 

Patimile puterii. Care nu au nimic a face cu poporul, societatea civila, tara ci doar cu interesele personale si de grup care, normal, trebuie satisfacute ca plata a accederii la putere. 

Astea da, patimi, nu?

Gand la o tragedie a sistemului

Cu siguranta, majoritatea dintre noi a vazut filmul "Nume de cod Mercury". Dar nu despre filmul in sine vreau sa vorbesc.

Apare o scena, la inceput cand, dupa ce "omul cu curatenia isi face treaba", pe cand incerca sa-l caute pe "raufacatorul" autist, tatal formeaza cunoscutul 911.
Putin dupa aceast moment se aud niste zgomote: sirene! Politie, salvare, pompieri...
A, nu e doar ce ne prezinta filmele! Multele cunostinte cu care am stat de vorba spun ca acesta este adevarul. Asa se lucreaza, asa se procedeaza cand se formeaza 911 in State!
Acum, cu siguranta exsta si acolo sincope. Cu siguranta ca fisurile din sistem isi fac prezenta si in cea mai democrata democratie numita S.U.A.

Dar nu despre S.U.A. mi-am propus sa las cateva ganduri azi, aici!

Nu! Astazi, dupa ce am citit si recitit multele postari care prezinta, din diferite unghiuri tragedia din Caracal, m-am oprit asupra subiectului de antamat nu numai in CSAT, in Parlament, in Guvern sau in Justitie ci in intreaga societate civila intrebandu-ma: CUI FOLOSESTE UN SISTEM CARE NU FUNCTIONEAZA?

Scriu aceasta intrebare cu sufletul trist pentru ca s-a pierdut o viata, in timp ce se bajbaia printre variante.
Cu ceva timp in urma, o tragedie in munti se lovea de aceleasi probleme de localizare. Cu si mai mult timp in urma, alte tragedii nasteau aceeasi intrebare pusa mai sus.

Gandindu-ma cum functiona "sistemul" in trecut, foarte eficient, intocmai si la timp, imi dau seama ca nu "tehnica", sau strategia este de vina. 
Atunci, prea putin coputerizate si mult mai prost conectate, elementele din sistem iti dadeau foarte usor informatii si clarificari asupra unei spete sau alta.

Acum? Acum, cu tehnica "de ultima generatie", programe pe masura si oameni "profesionisti" realizarile sunt foarte rasunatoare "la dedicatii" si adevarate CHIXURI in situatii de criza.

O fi prea sofisticata aparatura din exterior? Probabil ca da sau, mai bine zis, probabil ca nu, daca tinem cont de achizitiile proaste dar pe bani grei si cu comisioane grase. 
Or fi prea complexe programele soft? Probabil ca nu, dar mai sigur probabil ca da. Pentru ca acestea, completand tehnica, cred ca nu se comporta ca niste simple jocuri video ci au nevoie, permanent de ajustari, updatari, care nu se fac asa, moca ci cu bani grei. Nu?

Or fi oamenii de vina?

Daca privim cu atentie la "sistem" si nu doar la cel "institutionalizat", de tip militar adica, cred ca vom gasi raspunsul. Caci, asa cum spune un vechi proberb, OMUL SFINTESTE LOCUL.

Cand am iesit de pe portile scolii si am ajuns intr-o unitate militara, am nimerit intr-un colectiv unde se desfasura, aproape zilnic, urmatorul scenariu: seful departamentului, adunand toti subordonatii, de la soldat la loctiitorul sau, dupa ce tinea discursul "motivational" conchidea ca DE LA EL (dar fara el) IN JOS TOTI SUNT DE VINA DACA CEVA NU MERGREA BINE IN ACEA ZI. Apoi pleca si nu-l mai vedeam decat a doua zi. Dar totul mergea ca uns. Sau aproape ca uns, caci si atunci se iveau probleme inerente oricarei activitati complexe. Pentru ca oamenii se straduiau sa nu-i dea satisfactie. Dar atunci nu era democratie originala. Iar graficul functiilor era o piramida clara, cu o baza sanatoasa de executanti si cu o ingustare a functiilor si gradelor spre varf.
Asta in departamentul in care am functionat initial dar si in intreaga unitate si sistem militar, pana la final!

Ce vedem in democratia noastra originala?
Ca piramida ocupationala a disparut, aparand in schimb un grafic fara sens existential, la fel cum este si societatea: o imensa patura saraca si saracita care suporta o pojghita de mijloc ineficienta si aproape inexistenta, peste care s-a intronat o crusta mare si hidoasa de "ciocoi noi, cu bodygoard" transpusi, pentru ca tot vorbeam de filme, in "Ticalosii".

Si comparand, asa ca simplii cetateni, multitudinea gradelor si functiilor actualului sistem din toate sectoarele puterilor separate ale statului cu ceea ce se poate considera a fi fost "elita" vechiului sistem, se poate intelege cine se face vinovat de tragedia de azi, cea de ieri dar si cea care va veni.

Omul cu functia si gradul care, cu cat sunt mai mari, cu atat aduc mai multe avantaje personale si nu responsabilitati cetatenesti, generale.

Va rog sa ma contraziceti!

Doar atat

Cu putin timp in urma, revazand un film interesant, am postat ceva pe FB.
Pentru ca nu sunt o persoana urmarita (sa ma bucur, sau nu?), reactiile au fost aproape insignifiante. Spun aproape, pentru ca am avut sase persoane care mi-au transmis feed-back-ul, pentru care le multumesc!

Cum am "implementat" din plin mesajul, printr-o experienta identica cu cea traita acum noua ani, m-am gandit ca astazi se merita sa-l reiau si sa-l postez aici, prin copy-paste, pentru a-i ajuta si pe unii si pe ceilalti care compun cele doua tabere antagonice: PRO - CONTRA, NOU - VECHI, ...PUTERE - OPOZITIE!.

De ce?

Cititndu-l, analizandu-l si meditand la el, cei care, intr-un fel sau altul, il aplica in diferitele momente ale vietii, vor intelege de ce, dupa cum si versurile dintr-un slagar de Cenaclu spuneau:

"Pe Pamant avem, de toate....
.......
Si noroi si stele!".

Iata, deci, cugetarea la care nu astept decat reactii normale:

"Dacă te rogi pentru ploaie, trebuie să te ocupi și de noroi". (Denzel Washington)
(https://ro.sainte-anastasie.org/articles/frases-y-reflexiones/las-70-mejores-frases-sobre-la-lluvia.html)

Doar atat!

Intrebare pentru noi insine!

Este foarte adevarat: gandul de astazi, pentru ca raman la aceleasi "ganduri de simplu cetatean", mi-a fost sugerat de o postare aparuta pe o pagina pe care o urmaresc si pe care am dat-o mai departe, pentru ca se merita. A fi citita, gandita, analizata samd!

Ideea care s-a itit e, de fapt, un gand-intrebare pe care vreau sa-l lansez pentru fiecare dintre cei care, intamplator sau nu, vor trece pe aici. Si care cere un raspuns, in forul interior al fiearuia dintre noi. 

Aceasta intrebare este: CE MA FACE FERICIT?
Am scris-o cu litere mari, pentru ca mi se pare chintesenta existentei umane.

Acum, pentru ca nu vreau sa intru in traditionala dezbatere a originii noastre (pun de aceea termenii alfabetic), creationism vs evolutionism (bine, si la primul termen se pot face extinderi), mi-am permis sa fiu doar "instigatorul", nu si "descalcitorul" spetei. Asa cum precizam, intrebarea se adreseaza fiecaruia personal si cere, nu-i asa, introspectie si multe altele, pe langa aceasta.

Nu fac referire nici la texte de obicei folosite intr-o polemica, pentru sustinerea uneia sau alteia dintre pareri, nici citatele celebre, nici trimiterile usor de gasit, mai ales in mediul online. Nu fac nici apologia unui anume autor sau unei anume antamari.

Fac referire doar la niste versuri dintr-un musical drag mie, dupa o celebra piesa, preluate de pe http://www.operanationala.ro/stire_detalii.php?id_item=2341

"De-as avea odaita mea 
si-o sobita fierbinte-n ea
si-un om sa ma iubeasca 

ah, ce minunat ar fi!" 

Si la concluzia mea, in incheiere: oamenii simplii, au dorinte simple. 

Care, implinite, dau adevarata fericire care nici nu se poate cumpara si nici acapara! 

Un bilant si nu numai!

Cum am prins loc la laptop, unealta folosita cu predilectie de nepot, mi-am spus, asa ca simplu cetatean, ca ar fi timpul sa fac un bilant. La ceea ce am postat, nu la altceva.
Nu de alta, dar socializand mai mult pe Facebook, pe telefon si avand acces limitat la tastatura, in ultimul timp nu prea am mai activat prin zona.

E drept, nici nu am avut noutati!
Majoritatea "spetelor" se transeaza pe Facebook, Twitter, Instagram samd, cu mai mult sau mai putin impact asupra realitatii si a mea personal.
Si nici nu am depus vreun efort pentru a ma apuca serios de "blogger"-it, deci de a incerca sa scot ceva din aceasta "intreprindere".

Poate accesul limitat sa fie un motiv de delasare.
Odata, uitandu-ma pe "filele" arhivei, eram prezent zilnic cu anume postari, cu dedicatie sau fara, oricum cu luari de pozitie pentru care am fost apreciat uneori. Bun si putinul respectiv!
Alta data, faceam trimiteri la opera "Luceafarului poeziei romanesti", cenzurata pe vremuri, probabil si acum, in special la cea analitica si politica. Cum vechea unealta s-a stricat, ceea ce aveam in arhiva s-a pierdut si, in actualul context al activitatii IT, nu am cum sa reiau cautarea.

Nu pot uita insa si aici vreau sa ma opresc, ca de cateva ori am antamat un subiect pentru care acum, pe Facebook, s-a "nascut" o pagina speciala. Nu-l divulg, cei interesati il vor gasi, cu siguranta.
Interesant, sau nu, subiectul m-a facut sa ma intorc la cel care, trecut prea devreme in nefiinta, a lasat cateva partituri deosebite, intre care una este, de foarte mult timp, imnul unei tari sud-est europene.

Si m-am gandit asa, ca simplu cetatean: daca un cantec celebru a ajuns muzica unui imn strain, daca o bogatie cultural artistica a unui alt celebru roman odihneste in strainatate, daca tezaurul este subiect "tabu" asa cum sunt si alte subiecte care, antamate, ar strica actuala conjunctura europeana si nu numai, la ce sa ne asteptam pentru viitor?

Scria poetul si nu era comunist: "Viitor de au tara noastra are"!
Iar cel amintit mai sus incheia: "Asta ti-o doresc!"

Ce punem intre cele doua acum, in mileniul trei?
Si pun aceasta intrebare pentru toti cei cu multe "alea" care, postdecembrist, au beneficiat din plin de noua paradigma nascuta dupa un decembrie insangerat.

Pentru ca, doamnelor si domnilor, cum imi place sa salut in fiecare dimineata onorata mea audienta si nu numai, acum cateva zila spuneam ca o personalitate remarcabila a luptei anticomuniste este, inca, marginalizata si minimizata.
Si daca domnia sa se bucura de o asemenea "cinste", ce sansa au ceilalti in confruntarea cu...realitatea romaneasca?

Fiindca, asa cum spunea celebrul "Mot", "raspunsu-i prieten, vanare de vant!", ma gandesc ca tot invidia este cea care, rozand ca un vierme continutul fructului lasa doar impresia de bun si frumos, face si desface cele mai negre plasmuiri care impiedica ca aici, intr-o zona atat de zbuciumata, Romania sa fie "dulce" pentru toti copiii ei, nu doar pentru unii anume.

Un bilant care doare!

Simple intrebari: care, ce, de ce, samd!

"Invidia e fiziologică. A trăi înseamnă să secretezi venin. Tragedia curiozităţii (Adam), a dorinţei (Eva), a invidiei (Cain) - aşa a început istoria, aşa continuă şi aşa va sfârşi." - Emil Cioran (http://subiecte.citatepedia.ro/despre.Emil+Cioran_invidie)

Cum de mai mult timp urmaresc, in postarile unui grup pe care-l accesez, un destin care pare sa fie strivit de trageia citatului sus-mentionat m-am gandit, tot ca spre alt ceva, sa vin cu un material vechi, de ceva anisori, dintr-o perioada in care ni se dadeau lectii de democratie, libertate samd care sa ne capaciteze ( ca sa fiu in trend!).

Nu am cautat si urmarile evenimentului pe care-l voi lasa, prin copy-paste, mai jos, pentru ca din paginile pe care le accesez pentru a fi la curent cu personalitatea in cauza nu reiese decat ca rezultatul ...a fost..sau nu! Traditional mioritic!

Dar iata materialul, preluat de pe: https://www.cotidianul.ro/in-apararea-lui-paul-goma/

"În apărarea lui Paul Goma

17 noiembrie 2011 cotidianul.ro Actualitate Comentariile sunt închise

pentru În apărarea lui Paul Goma

PAUL GOMA – Singurul scriitor român care a ales să piardă pentru a ne salva demnitatea! Vino să-ţi spui părerea!

Cu aceste cuvinte, Grupul susţinătorilor scriitorului Paul Goma anunţă organizarea unei dezbateri publice pe 20 noiembrie 2011, orele 18, în Club UnderWorld Bucureşti, strada Colţei nr. 48. Pe 20 noiembrie se împlinesc 34 de ani de când scriitorul şi familia sa au statut de refugiaţi politici în Franţa, ca urmare a regimului terorist la care i-a supus regimul comunist.

Grupul va lansa cu această ocazie audiobookul după romanul lui Paul Goma, Soldatul câinelui, în înregistrarea ziaristului Viorel Ilişoi. Din partea editurii Curtea Veche, unde opera scriitorului este editată într-o serie de autor, va lua cuvântul Cătălin Sturza.

Grupul Susținătorii lui Paul Goma organizează pe 20 noiembrie 2011 la Palatul Parlamentului o manifestație publică, prilejuită de împlinirea a 34 de ani de la exilarea scriitorului. Regimul de teroare la care au fost supuși Paul Goma și familia lui datorită consecvenței și curajului cu care acesta s-a exprimat, nelăsându-se intimidat de planurile de compromitere și anihilare aplicate de Securitate, a culminat în noiembrie 1977 cu transformarea acestora în refugiați politici. De 34 de ani, Paul Goma este apatrid.

În ultimii 21 de ani, instituțiile statului de drept aveau obligația morală și politică de a-i repune automat în drepturi pe toți aceia care au fost deposedați ilegal de dreptul lor natural – cetățenia română. Ei au fost nedreptățiți și umiliți doar pentru că au reacționat ca oameni normali, în virtutea unor libertăți și drepturi înscrise până și în Constituția comunistă.

Ca să nu mai așteptăm încă 21 de ani efectele practice ale întârziatului Raport pentru condamnarea comunismului, vă solicităm sprijinul ca parteneri în acest proiect.

În numele grupului Susținătorii lui Paul Goma

Alexandru Dabija"

Pentru ca mi s-a parut ca materialul are, cat de cat, corespondenta cu citatul de la inceput, ma intreb care e mobilul starii de fapt acum, cand au mai trecut 8 ani, dintre cele trei sublinieri? Ce impulsioneaza mai mult in nerezolvare si de ce? Si multe alte intrebari care se nasc, intre care ultima ar fi: se va solutiona vreodata?

Sau e mult prea mult venin?

O analiza pentru ceva

"Invidia este distrugatoare" - Sigmund Freud

Fara vreun alt comentariu decat acela ca ceea ce urmeaza a fost pus si pe pagina mea de Facebook, las si aici o analiza mai mult decat interesanta pentru ceea ce ar insemna alt ceva in viata noastra. 
De pe https://pressone.ro/invidia-la-romani-pe-cine-cand-si-de-ce/.

Comentariul meu personal, urmeaza!

Invidia la români: pe cine, când şi de ce

Bianca Felseghi

24.10.2018

Patru din cinci români care trăiesc în mediul urban sunt predispuși să invidieze statutul sau stilul de viață al cunoscuților sau colegilor lor.

Un studiu sociologic derulat de compania GfK, la cererea PressOne, arată că 80% dintre intervievați sunt încercați de un sentiment negativ când trebuie să își evalueze propria situație profesională sau familială.

Românii sunt predispuși la comparații sociale, în funcție de care își judecă succesele sau eșecurile.

23% dintre respondenți consideră că invidia este principala trăsătură negativă a românilor, ceea ce o clasează pe locul doi, după credulitate, pentru care au optat 24%.

Studiul a fost realizat în perioada 15-24 mai 2018, pe un eșantion de 500 de persoane adulte din populația urbană digitală, ponderat după vârstă, gen, regiune, nivel de studii și dimensiunea localității de proveniență.

Scopul studiului este de a înțelege cum ne raportăm la tema invidiei, dar și de a afla modul în care − atunci când o conștientizăm − îi putem analiza și corecta manifestările.

Ce este invidia

Conform psihologilor americani Gerrod Parrott și Richard Smith, invidia este o reacție emoțională negativă la calitățile, realizările sau posesiunile superioare ale altei persoane.

Ea se declanșează în urma comparației sociale cu persoane care au un statut superior, este o reacție obișnuită și are un caracter automat.

Cel care invidiază își dorește acele avantaje pentru sine sau își dorește ca persoana invidiată să nu le mai dețină.

Există două tipuri de invidie, cea malițioasă și cea benignă.

Invidia malițioasă are drept urmare un efort de denigrare a succesului celuilalt. Când se instalează, este în stare să submineze grupuri de lucru și demersuri colective.

Invidia benignă este resimțită tot ca o stare negativă, chiar dacă la baza ei stă o formă de admirație. Poate spori performanțele, dacă individul își recalibrează obiectivele.

17% dintre respondenții studiului derulat de GfK au recunoscut că au simțit invidie malițioasă față de realizările unui cunoscut. Cei mai mulți dintre aceștia sunt utilizatori activi de Instagram și de rețele de socializare, sunt tineri necăsătoriți sau cupluri care nu au copii.

*

Iată câteva reacții din interviurile realizate în timpul cercetării sociologice:

• Am colegi la muncă despre care știu că muncesc mai puțin și câștigă mai mult decât mine.
• Prietenii din timpul liceului au locuri de muncă bune, cum mi-aș fi dorit și eu, dar nu am avut posibilitatea să mă pregătesc.
• Cunoscuții mei merg în vacanțe pe care mi le-aș dori și eu, dar nu mi le permit.
• Un cunoscut și-a cumpărat un apartament nou, într-o zonă mai bună decât cea în care stau eu.
• Copiii unor prieteni au note mai mari decât copiii mei.

Cu toții am fost în situații similare celor expuse mai sus.

Conform rezultatelor studiului,

• 80% dintre români invidiază situația profesională a unor colegi de serviciu,
• 76% invidiază stilul de viață al cunoscuților,
• 48% invidiază posesiunile materiale obținute de prieteni,
• 16% invidiază reușitele copiilor unor persoane din propriul anturaj.

În vârful piramidei celor invidioşi pe meritele sau situația cunoscuților se află femeile între 50 și 64 de ani cu venituri mici.

Pentru a se considera împlinit, românul își dorește:

Confort, putere, respect, rezultate rapide, să fie acceptat și bine văzut în societate, stabilitate și siguranță.

Românii asociază invidia cu frustrare, răutate, ciudă, egoism, gelozie, lăcomie și lipsuri.

*

Cum precizam la început, tendința românilor de a se angaja în comparații sociale este foarte prezentă, potrivit autorilor studiului.

Și totuși, invidia este o emoție negativă pe care mulți dintre noi nu dorim să o recunoaștem, fiindcă ne plasează într-o poziție inferioară din perspectivă socială.

Respondenții au obținut un scor echilibrat când au fost întrebați dacă își compară comportamentul din societate sau rezultatele muncii cu ale altora.

25% au declarat că își compară ceea ce au realizat în viață cu ceea ce au făcut alții.

43% au spus că invidia îi motivează să-și realizeze obiectivele.

58% au spus că simt ostilitate față de oamenii pe care îi invidiază.

59% au spus că și-ar dori ca persoanele pe care le invidiază să își piardă avantajele.

Referitor la diverse lucruri care ne-ar motiva să ne îmbunătățim performanțele, 77% au declarat că ar face toate eforturile pentru a ajunge să câștige 4000 de lei pe lună, 71% au spus că ar urma o dietă potrivită ca să slăbească, iar 70%, că ar începe să economisească din timp pentru a-și permite excursia visată.

"La mine, invidia e o boală. Ești irascibil, dezvolți o răutate. Ești «negru», nu mai vezi nimic." (Respondent din categoria 30-49 ani)

"Invidia e dorința de a nu reuși nici celălalt. Ca să rămână la același nivel cu tine, să nu fie mai sus." (18-29 ani)

"Invidia e atunci când te uiți pe gaura cheii și ți-e ciudă că n-ai și tu ce e dincolo, în loc să deschizi ușa și să cauți să intri în joc." (30-49 ani)

Este invidia o boală comportamentală?

Autorii studiului apreciază că invidia, dincolo de a fi o reacție umană normală, este profund înrădăcinată cultural.

Ne putem dezvăța de efectele ei negative transformând-o, spre exemplu, într-o trăire pozitivă și funcțională.

Potrivit studiului citat, invidia:

• anulează bucuria,
• inhibă reacțiile,
• blochează evoluția,
• parazitează relațiile,
• consumă energia,
• introduce oboseală și depresie.

Mai mult, e posibil ca invidia să fie transmisă urmașilor ca stil comportamental și ca atitudine față de ceilalți, deoarece poate fi un comportament învățat. Spre exemplu, când părinții își întreabă copilul ce notă a luat colegul lor de bancă la un test.

"Chiar și în rândul participanților cu vârste între 18-29 ani este foarte prezentă ideea că încă suntem influenţaţi foarte mult de perioada comunistă, o perioadă care a subminat asumarea propriei gândiri, a responsabilității, dar mai ales încrederea în sine, precum și sentimentul de bine comun, de reponsabilitate față de ceilalți", se arată în studiul realizat la cererea PressOne.

Multe proverbe sau ziceri populare care ne definesc etosul favorizează individualismul și competiția în răspăr cu ceilalți.

• Să moară și capra vecinului.
• Cine e harnic și muncește are tot ce vrea, cine-i leneș și ciordește are tot așa.
• Ce e al meu e-al meu, ce-i al tău e tot al meu.
• Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard.
• Cine sapă groapa altuia cade tot el în ea.
• Să nu te întinzi mai mult decât ți-e plapuma.

*

Puteți descărca rezultatele studiului de aici (format PDF).

"Să te ferească Dumnezeu de invidia românească, de furia ungurească și de ura îndelungată a sasului"

"Într-un articol din 1871 despre viciile românilor, George Barițiu (Bariț) numea invidia «vițiul nostru național».

Potrivit acestuia, vecinii noștri – bulgari, unguri – vedeau invidia drept una dintre trăsăturile românilor, poate după deja faimoasa ospitalitate, prin care ne identificau și defineau.

Maghiarii își mustrau conaționalii invidioși prin apelativul «valahule pizmăreț» sau spunându-le «ești mai pizmăreț decât un valah». Nu doar cunoscutul istoric și jurnalist se oprea asupra invidiei, ci și preoții, în predicile lor, aminteau de acest «vițiu național».

Mult mai departe de secolul XIX, în vremurile din Letopisețul Cantacuzinesc, pizma(invidia) este adesea menționată ca una dintre cauzele conflictelor narate.

Autorul concluzionează că «găsit-au rumânii foarte bine» ceea ce căutau. Dacă asta a fost ceea ce căutau înaintașii noștri, ea a rămas de atunci alături de noi, transformându-se într-una dintre caracteristicile noastre mai puțin plăcute.

În același timp, invidia nu este proprie unei singure categorii sociale. Ea se întâlnește în egală măsură atât la cei înstăriți și puternici, cât și la ceilalți.

Popularitatea unei persoane putea naște astfel de sentimente în inima cuiva care aspira la aceeași popularitate sau chiar să se teamă de această popularitate, ajungând până la interzicerea unei vizite.

Nu în ultimul rând, invidia stimulată de regimul comunist a fost folosită ca mijloc de a distruge solidaritatea din interiorul unei comunități, transformând-o într-o armă politică împotriva celor catalogați «dușmani ai poporului».

Însă, ca să nu terminăm într-o notă sumbră, fiecare popor are cel puțin o trăsătură negativă.

În același articol amintit la început, Barițiu exemplifica și pentru concetățenii noștri de o altă etnie: «Să te ferească Dumnezeu de invidia românească, de furia ungurească și de ura îndelungată a sasului»".

Istoricul Dumitru Lăcătușu,
cercetător la Centrul de Consultanţă Istorică

Inainte de alt ceva

"Zi de zi sunt mai dispus să cred că însuşirea de căpetenie a fiinţei umane nu este atât iubirea de sine, cât ura şi invidia faţă de altul."
Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii (http://subiecte.citatepedia.ro/despre.invidie)

O incercare de clarificare

Scrisesem ieri despre un alt ceva care sa ne delimiteze de acel ceva care ne-a transformat, postdecembrist, in ceea ce traim, suportam si suferim pe acest dulce plai mioritic din motive mai mult sau mai putin intelese. 

Acel alt ceva gasit intr-o poezie veche, prin care "Bardul de la Mircesti" ii facea "intrarea" "Luceafarului poeziei romanesti" fara invidie sau frustrare. Daca nu ati inteles ideea, cautati-o!

Inainte de a incerca o alta abordare, personala voi reda, spre clarificare, abordarea competenta a unui specialist, gasita in mediul online, intre multe alte dezbateri pe aceasta tema. Merita citita!

Iat-o de pe  https://evz.ro/la-sfat-cu-psihiatrul-invidia-si-frustrarea.html:

"LA SFAT CU PSIHIATRUL. Invidia și frustrarea, otrava care-i macină pe cei care nu știu ce să facă cu viața lor
Autor: Anamaria Ciubară | duminică, 25 iunie 2017 |

Peste 40% dintre utilizatorii reţelelor de socializare spun că sunt invidioşi când prietenii lor primesc mai multe aprecieri decât ei, dar şi când văd postările despre vieţile aparent mai fericite ale prietenilor lor, conform unui studiu realizat de o companie globală de securitate cibernetică. Aparent, aceste sentimente se transpun din viaţă reală în mediul virtual şi invers.

Am întâlnit de multe ori persoane care nu înţelegeau sau foloseau inadecvat sensul celor două cuvinte. Din acest motiv, voi începe cu definiţia aceastora:

”INVIDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situaţia bună a altuia; pizma. – Din it., lat. invidia”;

“FRUSTRARE (frustra, după fr.) s. f. 1.Acţiunea de a frustra și rezultatul ei. 2. (PSIH., SOCIOL.) Stare afectivă negativă, creată unui individ sau unui grup, atunci când o reacţie orientată spre un scop este contrariată sau când aspiraţiile cresc peste nivelul mijloacelor disponibile pentru realizarealor; sentiment generat de această situaţie”.

Prin urmare, ambele sentimente sunt negative, dar în invidie sentimentul este îndreptat spre exterior, iar în frustrare este îndreptat spre interior.

În anumite limite (greu de stabilit chiar și pentru experți), aceste sentimente pot fi considerate acceptabile. Există însă unele situaţii care depăşesc normalitatea. Considerată la nivel popular inofensivă, invidia este în ochii psihologilor chiar o boală. De vină pentru proliferarea ei ar fi competitivitatea modernă şi dezvoltarea platformelor sociale. Cuvântul ”invidie“ pe post de diagnostic pentru o tulburare psihică pare un fel de glumă proastă. Iar dacă adăugăm şi cuvântul „obsesivă“, ghiveciul medical sună mai degrabă a farsă psihiatrică, decât a explicaţie ştiinţifică.

Două aspecte sunt importante aici. În primul rând, nu vorbim despre invidie, pur şi simplu, ci despre forma agresivă a acesteia. Invidia agresivă nu înseamnă automat violenţă. Adică nu vorbim despre violenţă fizică, în sens propriu, că persoana respectivă se duce şi face nu ştiu ce act reprobabil. Agresivitatea în acest caz se leagă direct de modul în care îl afectează pe invidios, îi afecteaza stările de zi cu zi. O astfel de persoană acumulează frustrări, de fiecare dată când este pusă în fața realizărilor unor persoane pe care le cunoaşte, cu atât mai mult cu cât astfel de persoane sunt desconsiderate, dintr-un motiv sau altul, de către privitor. Iar aceste acumulări cauzează, ulterior, pierderea încrederii de sine, depresia sau însingurarea excesivă.

Un al doilea aspect extrem de interesant este legat de vârsta utilizatorilor invidioşi şi de modul în care aceştia reacţionează, în funcţie de sex. Astfel, potrivit studiului realizat pe 600 de utilizatori, cei mai invidioşi dintre utilizatorii Facebook au, în medie, 35 de ani. De altfel, această categorie este cea mai predispusă la a invidia fericirea familială. Femeile sunt geloase pe conţinutul care demonstrează atractivitatea fizică (încercând să-şi accentueze viaţă socială activă), în timp ce bărbaţii tind să-şi promoveze mai mult realizările financiare sau din carieră. Spre deosebire de bărbați, multe femei, indiferent de poziția socială, își manifestă mai repede invidia și frustrarea, mai ales pe rețelele sociale, cu riscul de a se compromite.

Există numeroase studii efectuate de psihologi despre aceste sentimente, dar concluzia lor este că nu se poate face trecerea de la o emoţie umană la o stare patologică decât în cazurile în care are loc un act antisocial sau există şi comorbiditate din sfera psihiatrică.

Anamaria Ciubară este unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri. Își desfășoară activitatea la Spitalul de Psihiatrie ”Elisabeta Doamna” din Galați, este conferențiar universitar la Universitatea ”Dunărea de Jos”, Facultatea de Medicină și Farmacie, catedra de Psihiatrie, și editor la American Journal of Psychiatry and Neuroscience."

Comentariul si gandul meu, de simplu cetatean:

Daca numai in "speta" aceasta sunt atatea aspecte care necesita atentie si, de ce nu, interventie ma intreb cum putem depasi realitatea cu care ne confrunta "produsele" care apartin vietii reale (alfabetic) economice, politice si sociale? 

Un alt ceva!

Cum in ultima perioada am cam lipsit astazi, dupa multe ezitari, m-am hotarat sa revin cu un gand. Pentru ca nu mi-au lipsit gandurile.

Iar gandul, un alt ceva, este legat de un exemplu dat cu peste un secol in urma, intr-o poezie pe care nu prea am gasit-o, in mediul online, ca referinta. Nu stiu de ce. Poate gasesc raspuns vizitatorii mei!

Iat-o, asa cum am gasit-o pe https://ro.wikisource.org/wiki/Unor_critici, fara alte comentarii ci doar o evidentiere:

"Unor critici

Voi, ce cătați defecte în scrierile mele

Și intonați fanfare când constatați în ele
Greșeli, imagini slabe, cuvinte ce vă par
Lipsite de-armonie, erori chiar de tipar,
Voi, care vă dați truda de-a șterge de pe lume
Tot lucrul de o viață întreagă ș-al meu nume,
De ce atâta râvnă ș-atâtea opintiri
Ca să aflați în mine a voastre însușiri?

Poetul care cântă natura-n înflorire,
Simțirea omenească, a Patriei mărire,
Chiar slab să-i fie glasul, e demn de-a fi hulit
Când altul vine-n urmă-i cu glas mai nimerit?
Și oare se cuvine, și oare-i cu dreptate
De a schimba în crime a sale mici păcate?...
O! critici buni de fașă, poeți în șapte luni,
Vulturul nu se mișcă de-un țipăt de lăstuni.

Oricare păsărică își are ciripirea,
Ce-n treacăt pe-astă lume încântă auzirea,
Nălțând un imn la ceruri prin alte imnuri mii
Ș-adăugând o notă l-a lumii armonii.
Am scris eu multe versuri și poate chiar prea multe,
Dar n-am cerut la nime cu drag să le asculte,
Nici mi-a trecut prin minte trufaș ca să pășesc
În fruntea tuturora ce-ntruna versuiesc.

E unul care cântă mai dulce decât mine?
Cu-atât mai bine țării, și lui cu-atât mai bine.
Apuce înainte ș-ajungă cât de sus.
La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus.
Iar voi, care asupră-mi săgeți tocite trageți,
Cântați, dacă se poate, fiți buni și nu mai rageți!

Mircești 1888"