Despre o intrebare

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne'nduraţii ochi de gheaţă?

Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu aï de spus.

Mi-am reamintit poezia eminesciana in contextul parcurgerii postarilor aparute pe site-ul SCMD-ului, in special a acelei triste experiente pe care o reda presedintele filialei 1 Pitesti si a comentariilor conexe.

Pentru ca nu sunt membru de sindicat si nu fac parte din randul cadrelor militare disponibilizate in rezerva si in retragere, dar sunt rezervist, nu-mi permit (si nici nu vreau) sa fac referiri la cauze, situatii si spete care au condus la starea de fapt a sistemului militar di Romania.

Unele se regasesc intr-o postare mai "Altfel" sau in desele referinte pe care distinsi fosti colegi (daca mi se permite sa ma exprim astfel) le-au facut si le fac. Altele se subanteleg din insesi diferentele care au aparut intre reprezentantii sindicali din taberele opuse care, mioritic, dezbina o categorie care, dupa parerea mea, ar fi trebuit sa fie unita, mobilizata, motivata. 

Dar cele mai multe sunt efectul acelui sistem bolnav care, de peste douazeci de ani, sugruma incetul cu incetul natiunea in tot ce are ea sfant si mai important: insasi existenta ca stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil. Amintirea verii trecute, cu imixtiunile strainilor in treburile noastre interne (dupa paraciunile facute de "patriotii" nostri alesi) dar fara nici o reactie oficiala, poate spune totul (pentru cine-si mai aduce aminte, indiferent daca este dintr-o tabara sau alta). 

Din pacate tonul a fost dat in cu totul alt context si timp cand, adormiti de opiul democratiei prost intelese, am acceptat minciuni, false principii si ticalosii travestite in "lupta pentru libertate" pentru ca, nu-i asa, "trebuia sa avem si noi falitii nostrii", cum s-a exprimat un fost ministru dintr-un partid aflat acum la putere.

Cine a profitat are, acum, ori avantajul milioanelor de euro ori un fotoliu sau functii si grade importante (fara discriminare politica, deoarece atat traseismul cat si fariseismul politic au fost promulgate la rang de "intangibilitate").

De aceea consider ca dezbinarea mediului militar mi se pare mai mult decat periculoasa cu cat, traind in spatiul acesta mioritic, nu suntem in stare sa ne dapasim conditia de "baci moldovean" care-si accepta soarta si se complace cu aceasta acceptare.

Un pericol care poate face inutila orice incercare de rezolvare "la masa verde" a doleantelor si cerintelor unei categorii atat de ignorate in ultimii ani.

Nefericirea este ca, uitandu-si trecutul mai vechi sau mai apropiat, a devenit ea insasi o ignoranta. 

Care, din nou, ii face inutila toate demersurile. Mai ales cand, acum, se simte mai mult nevoia de a se face decat a se spune. 

Oare, intr-adevar, armata si-a batut joc?