joi, 7 mai 2015

Gand despre ... democratie

„Când un guvern se teme de cetățeni, e democrație. Când cetățenii se tem de guvern, este dictatură.” — Thomas Jefferson

Dupa ce tot am auzit si vazut, in media bineinteles, indeletnicirile cotidiene ale alesilor si numitilor nostri, dupa ce am inteles ca, deja sunt semnale intru deceptie post alegeri-prezidentiale si dupa ce, parca tabliod ne sunt prezentate aceleasi chipuri care ne-au condus, timp de zece ani spre ceea ce suferim si suportam, adica incercam sa depasim astazi, mi-am adus aminte tot de filmul acela, "TICALOSII" si de doua scene antologice.

Prima este cea in care omul de afaceri se intreba, retoric "dar valizele cu bani?".
A doua este inmormantarea finala. A democratiei?

Sigur, discutiile despre democratie sunt mai ample decat cele cateva randuri insailate pe un blog oarecare. Ca si impactul unei personalitati asupra mersului spre si prin democratie.

Am gasit, insa o poezie care, desi de dragoste, m-a facut sa ma gandesc mult mai mult la democratie, dar nu in general ci la democratia noastra originala.
Iar ultima ei strofa pare sa reflecte, perfect, realitatea romaneasca (isi mai aduce aminte cineva de Marianne?). 

Inca mai meditez la ea.

"Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.

Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti ca visul de uşor.

Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc -
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc.

O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din poveşti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce eşti,

Cât poţi cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde şoapte,
Cu-mbrăţişări de braţe reci.

Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinţi:
E-ntunecoasa renunţare,
E umbra dulcilor dorinţi.

Te duci, ş-am înţeles prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!

Că te-am zărit e a mea vină
Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăşi-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deşert.

Ş-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană -
Unde te duci? Când o să vii?"
(http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/frageda.php)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu