Dintre sute de ... stiri (dar in aceste zile as fi putut incepe chiar cu nemuritoarele "sute de catarge", din cauza de EMINESCU si asta ar fi schimbat subiectul, pentru ca merita), care bulverseaza si blocheaza normalul (daca mai este oare ceva normal in tara asta, dupa toate dezvaluirile pe care le primim, ca stiri "bomba") si care ne atrag atentia ca nimic nu mai suna bine, una m-a pus mult pe gânduri in aceasta perioada. Si poate de aceea am si tacut si nu l-am evidentiat pe "poetul nepereche".
Nu, nu este cea legata de mult comentata "speta norvegiana", nici despre vreuna politica ori prezidential-guvernamentala si nici macar despre una tabloida.
Pur si simplu este una de realitate, o realitate tragica pe care o parcurgem, continuu, de peste un sfert de veac intr-un domeniu de maxima importanta pentru prezentul si viitorul TARII, invatamantul.
Si desi nu sunt de acord cu modul in care ea s-a "derulat", nu m-am putut opri in a nu o antama, macar din respect pentru o profesiune despre care un banc din "epoca" spunea, inca de pe atunci ca ... "in Romania nu se pune accent pe profesor!".
Un profesor si-a exprimat un anume punct de vedere, printr-o maniera care l-a adus "in fata plutonului de executie" (plastic vorbind). De aici, tot caruselul de acuze si luari de pozitie pe care media le-a prezentat si le-a infierat asa cum am vazut si am auzit. Aici nu am nici un comentariu de facut.
In schimb nu ma pot opri de la o intrebare: chiar nu are si el cat de cat dreptate?
Eu nu incerc aum si aici sa-l scuz sau sa-l apar dar, stiind cat de agresati (atat la figurat dar mai ales, la propriu) sunt in prezent educatorii de buna credinta, care si-au facut un crez din aceasta profesie si nu o sursa de imbogatire, ma intreb daca nu ar trebui sa i se acorde circumstante atenuante. Caci numai cine nu vrea nu recunoaste modul aproape injositor la care sunt supusi dascalii din prea multe ... drepturi ale altora, prost intelese si aplicate. Si cu asta vreau sa inchei mica mea interventie.
Iar in acest context imi amintesc nu numai de literatura citita aproape pe nerasuflate ("Cismigiu&comp" si "Buna dimineata, baieti!" sunt doar doua dintre cartile mele "de suflet") cat si de perioada mea de elev.
Si-mi spun asa, ca simplu cetatean intr-o chestiune de principiu: "O tempora, o mores!".
Nu pot incheia fara un alt subiect de meditare la care ma gandesc, in acelasi context, chiar daca el pare a nu-si gasi locul aici. Iata-l:
"4. Un neam trece, altul vine, si pamantul ramane vesnic in picioare.
5. Soarele rasare, apune si alearga spre locul de unde rasare din nou.
6. Vantul sufla spre miazazi si se intoarce spre miazanoapte; apoi iarasi se intoarce si incepe din nou aceleasi rotiri.
7. Toate raurile se varsa in mare, si marea tot nu se umple: ele alearga necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarasi sa porneasca de acolo.
8. Toate lucrurile sunt intr-o necurmata framantare, asa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satura privind, si urechea nu oboseste auzind.
9. Ce a fost va mai fi, si ce s-a facut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.
10. Daca este vreun lucru despre care s-ar putea spune: "Iata ceva nou!", demult lucrul acela era si in veacurile dinaintea noastra.
11. Nimeni nu-si mai aduce aminte de ce a fost mai inainte; si ce va mai fi, ce se va intampla mai pe urma, nu va lasa nicio urma de aducere aminte la cei ce vor trai mai tarziu." (http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/eclesiastul/1)
O, desertaciune a desertaciunilor!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu