La aniversara

“Nu mai e îndoială pentru nimeni că reformele ce se operează acum constituie începutul dictaturii. (…) Mişelia înlăuntru, umilirea în afară – iată care va fi caracterul acestei dictaturi în România”. (Sursa: Război întru Cuvânt (http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/01/15/la-aniversara-mihai-eminescu-profetic-si-incredibil-de-actual-reformele-ce-se-opereaza-acum-constituie-inceputul-dictaturii-miselia-inlauntru-umilirea-in-afara-%E2%80%93-iata-care-va-fi-caracteru/ )

Astazi imi rezerv dreptul de a nu mai posta altceva decat o poezie. 

Dupa cei doi ani de dezgust politic, caracteristic citatului eminescian, dupa pierderea oricarei sperante de REPARATIE AUTENTICA, dupa mizeria care ne insoteste, continuu si iremediabil, decaderea si dupa REFUZUL DE A SE REPUNE IN DREPTURI ADEVARUL care ne-ar putea readuce pe linia de plutire, Oda (in metru antic) a marelui nostru Eminescu poate completa gandurile de ieri si cele de viitor (atat personal cat si ca natie ce-si doreste renasterea).

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
 

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

Mihai Eminescu, 1883