luni, 30 iulie 2012

Paradoxul mioritic

Poate fi paradoxal dar astazi, in preajma anuntarii rezultatelor  oficiale, finale, ale referendumului, bucuria obtinerii celor peste cinci milioane si jumatate de voturi antibasecu (limita de bun simt pe care CCR ar fi trebuit sa o ia in considerare pentru validarea acestuia) este umbrita de o ploaie de tristeti, mai mult sau mai putin provinciale, insa cu adanci conotatii moral-nationale si patriotice.

Prima tristete se refera la rezultatele pe care reusim sa le obtinem la Jocurile Olimpice de la Londra. Suntem pe o panta coboratoare la toate disciplinele sportive, iar acest lucru isi poate avea originea inclusiv in modul in care politicul isi reflecta "nocivitatea" in toate domeniile vietii.

O alta tristete priveste atitudinea pe care au afisat-o cei aproape cincizeci la suta de neparticipanti la un act democratic, pentru care, in 1989, s-au pierdut vieti. Ce este mai trist se reflecta in situatia, anticipata de fapt, prin care multi "impasibili, la aflarea rezultatelor oficiale, isi fac "mea culpa" pentru neparticipare: "am fost ocupat, am avut musafiri, am fost...".

Trista este si "veselia" pe care o afiseaza "cei mai mari aparatori ai democratiei", europ-arlamentarii nostri PDL-isti, care uitand ca au fost alesi de acelasi popor care l-a sustinut pe presedintele suspendat, nu inteleg ca, de fapt, votul anti, dat ieri la referendum ii invalideaza si pe ei. 

Mai este o tristete mult mai mare, superioara, dar sper ca, la ora la care scriu aceste randuri, cele cateva minti lucide care trebuie sa valideze referendumul sa faca exceptie de la imposibila si unica situatie atipica mioritica (CVORUMUL 50 % +1) si sa plaseze referendumul in contextul european, la care se face atata trimitere.

Nu cea din urma, dar parca cea mai adanca si profunda este tristetea (ne)fericirii de a fi roman.
Nu pot sa ma exprim altfel cand, in urma unei interventii total antinationale - ATENTIE VAJNICULUI APARATOR AL CONSTITUTIEI SI AL SECURITATII NATIONALE - un personaj desprins, parca, din epoca inchizitiei vine si se implica, dupa bunul sau plac, in treburile noastre interne. Nu sunt sovin dincontra, am o totala disponibilitate spre dialog, cooperare si sustinere reciproc avantajoasa, dar dupa ceea ce s-a intamplat cu "telecomanda" butonata de V. Orban, chiar imi este rusine ca sunt roman si nu sunt maghiar. Pentru ca, nu-i asa, maghiarii - CARORA PRESEDINTELE SUSPENDAT LE-A MULTUMIT PENTRU EXECUTAREA PROMPTA A ORDINULUI PRIMIT DE LA BUDAPESTA - au executat, intocmai si la timp directivele "eurodemocratice", DEMONSTRANDU-SI SPIRITUL DE "GRUP", pe cand noi, saracii romani ignoranti si antidemocratici, AM CREZUT IN LIBERTATEA NOASTRA DE A ALEGE.

Tristetile mele, poate mai mici decat ale celorlati, se incheie, atipic, cu o bucurie: o melodie pe care nu o pot uita, "TRISTETI PROVINCIALE", pe al carei refren VOI UITA SI EU SI VOI IGNORA PE CEL CARE, TRECAND PESTE VOINTA POPORULUI (cei peste 6 milioane de votanti), isi va permite sa se mai numeasca presedintele tuturor romanilor.

P.S. Cred ca daca toti vom face la fel, tristetea noastra va deveni, paradoxal, CEA MAI MARE BUCURIE.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu