Chiar de dimineata am fost "informat" la radio despre o isprava petrecuta in capitala, intr-o zona intens circulata fapt gasit, apoi si in mediul online.
Acum, ca lumea este revoltata de ceea ce s-a intamplat si se intampla, poate intelege fiecare dintre noi, simplii cetateni care zilnic traim cu semnul (sabia) democratiei originale romanesti deasupra capului. Si asta, din pacate, dovedeste ca nu s-a schimbat decat forma, adica numele, exploatarii. Fondul a ramas acelasi, dar cu marirea exponentiala a exploatatorilor.
Dar, dupa cum parodia intr-o prezentare de exceptie un inegalabil actor, suntem constienti ca ...
"... de-o fi un A, de-o fi alt A,
ce e scris si pentru noi,
bucurosi le-om duce toate
de-o fi pace ori razboi".
Sau nu. Oricum, nu ma tulbura.
Ce ma tulbura pe mine si la asta m-am tot gandit de astazi dimineata, tine de pendularea continua intre extreme pe care o vad la noi, ca o caracteristica si pe care nu o inteleg.
Pentru ca, daca as putea sa inteleg deziluzia si consternarea acelor votanti din toamna anului trecut acum contestatari ai celui pe care l-au ales doar pentru a nu castiga contracandidatul respectivului, nu pot intelege de ce nu inteleg ca acum, cand "zarurile au fost aruncate" prin voia lor, trebuie sa jucam asa cum se canta partitura. C-asa-i cu ... muzica.
Concret, ca sa nu mai lungesc vorba, mi s-a parut total deplasat claxonarea coloanei oficiale a Presedintelui.
Mai intai, pentru ca este Presedintele nostru in functie, cel care are dreptul oficial si legal la o coloana oficiala, indiferent daca vrem noi sau nu vrem.
Apoi, pentru ca nu acest Presedinte a comis o ilegalitate in deplasarea cu coloana oficiala.
Si nu in ultimul rand, pentru ca indiferent daca l-am votat sau nu, acum este Presedintele nostru al romanilor.
La asta m-am tot gandit astazi, dupa ce am si ascultat zgomotul facut de automobilistii "capitalisti" (adina din capitala) la trecerea coloanei oficiale.
Apoi, am citit ca cineva chiar i-a cerut o coloana oficiala.
Iar toate acestea m-au facut sa ma simt asa, mai tulburat. Pentru ca vad si simt ca noi, romanii, traim penduland mereu intre extreme. Nu vreau sa comentez care sunt extremele legate de alegerea facuta.
Doar ma intreb, asa ca simplu cetatean, "dar cu calu' ce-ati avut?"
Caci pe un site am gasit "o culme" careia ii expun doar esenta: "comandantul suprem sa-ti ceara demisia si tu ..."
De aceea raman in aceasta stare ciudata de care vorbeam.
Si ma gandesc la un slagar vechi, cu rezonanta pentru noi toti, de la o extrema la alta.
Iata-i versurile. Merita atentie si meditare.
"Aurelian Andreescu - Oameni"
Oameni, oameni, semanati...
Cu iubire, câmpia din voi...
Oameni, oameni, minunati...
Treziti muntii, batrâni de ploi...
Oameni, oameni, învatati...
De la pasari, curajul în zbor...
Oameni, oameni, oameni, cautati...
Foc de soare, stralucitor.
Fir de aur, se înalta, catre soare mereu,
Fir de aur, vis de aur,
Cântul vostru si al meu...
Oameni, oameni, semanati...
Cu iubire, cararile...
Oameni, voi oameni
Semanati cu iubire, câmpia din voi.
Ooo, oameni... Oameni. oameni...
Cautati... Foc de soare, stralucitor...
Fir de aur se înalta, catre Soare mereu,
Fir de aur, vis de aur,
Cântul vostru si al meu...
Oameni, oameni, oameni,
Semanati, cu iubire... Cararile...
Ooo, oameni, oameni, oameni,
Cautati, foc de soare, stralucitoor...
Ooo, oameni, oameni, oameni,
Semanati, cu iubire... Cararile...
Ooo, voi oameni, vooi oameni
Minuaaatï...
(Versuri de la: http://www.versuri.ro/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu