Concluzie ingrijoratoare

„Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri și se-ndreaptă către nicăieri.“ - Petre Tutea

Intr-o zi asemanatoare acestora s-a intamplat ca Mantuitorul sa fie ispitit de responsabilii spirituali ai evreilor. Sfanta Scriptura reda acel pasaj astfel:

"Iar cărturarii şi arhiereii căutau să pună mâna pe El, în ceasul acela, dar s-au temut de popor. Căci ei au înţeles că Iisus spusese pilda aceasta pentru ei. Şi pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea stăpânirii şi puterii dregătorului. Şi L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi drept şi nu cauţi la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu: Se cuvine ca noi să dăm dajdie Cezarului sau nu? Dar Iisus, cunoscând vicleşugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiţi? Arătaţi-mi un dinar. Al cui chip şi scriere are pe el? Iar ei au zis: Ale Cezarului. Şi El a zis către ei: Aşadar, daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu." 
                                                                                                                        (Sfanta Evanghelie dupa Luca cap.20)

O concluzie ingrijoratoare am tras, urmarind mersul nostru, ca popor, in cei peste 20 de ani de democratia originala: desi crestini, uitam adevarul invataturilor lasate de Mantuitor in Saptamana Patimilor intre care si cel relatat mai sus. Si asa, ignorand mesajul atat de facil pentru fiecare, prin Biblia care se poate citi chiar si on-line, uitam ca trebuie sa dam Cezarului (guvernarii) ce este conform legilor pamantesti si lui DUMNEZEU ceea ce ne cere EL:

"Au doară arderile de tot şi jertfele sunt tot aşa de plăcute Domnului, ca şi ascultarea glasului Domnului? Ascultarea este mai bună decât jertfa şi supunerea mai bună decât grăsimea berbecilor. Căci nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria şi împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli." (Cartea întâia a Regilor cap.15)

O poveste gasita tot in paginile Sfintelor Scripturi prezinta intamplarea unui om al lui Dumnezeu care, neascultand de Acesta, a fost omorat de un leu. Tabloul care m-a pus pe ganduri, asa cum fiecare om "cu scaun la cap" ar trebui sa fie pus pe ganduri, este urmatorul: leul sta intre trupul celui omorat si magarul acestuia, viu, dar nu se atinge de nici unul.

Leul a ascultat de Dumnezeu si doar a omorat pe omul neascultator. 

De unde au plecat aceste ganduri?

Din continua dihonie nationala creata de "coabitarea pasnica" punctata de venalul caracteristic politicului mioritic, de minciunile sfruntate ale unui executiv in deriva si de vanitatea liderilor (de orice fel, natura, structura, grad si functie) care au uitat pentru ce si pentru cine au fost investiti cu functiile respective.

In tot acest tablou ne plangem ca nu ne merge bine, nu prosperam si ne ingropam tot mai mult in criza aceasta.

Dar oare noi, simplii cetateni, nu suntem vinovati cu nimic?