joi, 9 mai 2013

Nevoia de ... Turbinca


Încrede-te în nobleţea de caracter mai mult decât în jurământ.
Nu minţi niciodată.
Urmăreşte scopuri demne.
Nu lega uşor prietenii şi pe cele vechi nu le renega.
Învaţă întâi s-asculţi şi după aceea să comanzi.
Când dai un sfat cuiva, caută să-i fii cât mai folositor, nu cât mai plăcut.
Ia-ţi drept călăuză raţiunea.
Nu te întovărăşi cu cei răi.
Cinsteşte pe zei, respectă pe părinţi.
Solon (n. 640/638 î.Hr. – d. 560/558 î.Hr.) a fost un om de stat atenian, legislator și poet. A fost considerat printre cei “Șapte Înțelepți” ai Greciei antice. Reformele sale au oprit declinul economic și moral al Atenei și au pus bazele democrației ateniene.(http://istoriiregasite.wordpress.com/tag/citate-celebre/)

Dupa atatea si atatea nereusite, atatea si atatea nerealizari si ratari ale politi-cului mioritico-tragico-comic, de-acum cunoscut, digerat dar, din pacate, rau aplicat, , gandurile m-au dus spre timpurile copilariei cand, pe nerasuflate, citeam cu nesat si povestile marelui nostru Ion Creanga. Asa am ajuns la Ivan Turbinca, personaj de basm care, cu siguranta, ar face curatenie intre "rufele" noastre murdare si murdarite de "malagambistii nostri politici", daca le pot spune asa alesilor si numitilor preocupati doar de imaginea si ascensiunea lor proprie, egoista si egocentrista.

Cautand sa-mi justific gandurile, am gasit pe un site interesant invataturile de mai sus si, prin copy-paste, le-am adaugat aici spre meditatie.

Nu ca nu as fi avut si alt izvor de inspirare. Redau un capitol din alte Invataturi la care am mai facut referire dar care, se pare, nu sunt usor digerabile:
"Înţelepciunea şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi, înjunghiat vite pentru ospăţ, a pregătit vinul cu mirodenii şi a întins masa sa.Ea a trimis slujnicele sale să strige pe vârfurile dealurilor cetăţii: "Cine este neînţelept să intre la mine!" Şi celor lipsiţi de buna-chibzuială le zice: "Veniţi şi mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care eu l-am amestecat cu mirodenii. Părăsiţi neînţelepciunea ca să rămâneţi cu viaţă şi umblaţi pe calea cea dreaptă a priceperii!" (Pildele lui Solomon)

Comparand cele doua citate am inteles ca intelepciunea, ridicandu-se deasupra nimicniciei umane si influentei diabolice, poate sa trezeasca inclusiv reveniri la normal, acolo unde anormalul pare ca domneste si guverneaza.

In context, sper ca se va gasi si un Ivan Turbinca al secolului 21 care sa faca asa cum facea personajul din poveste: " Pașol na turbinca, ciorti! Atunci diavolii odată încep a se cărăbăni unul peste altul în turbincă, de parcă-i aducea vântul."

Caci, vorba unui alt citat din aceeasi Carte de Intelepciune, BIBLIA, raul de la rau vine ("Din nelegiuiţi, nelegiuiţi ies").



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu