O anume stare de descurajare, pentru tot ceea ce mi-am dorit si nu s-a realizat, m-a cuprins zilele trecute. Nu ca as fi fost bantuit de ganduri negre ci, poate anormal pentru unii, pentru ca mi-am amintit de trecut despre care un mare inaintas spunea: „Nimic nu e la fel de tare ca trecutul. Pe acela nimeni și nimic nu-l poate schimba.” — Lucian Blaga
Mi-am amintit, astfel, cum in preajma unei asemenea zile am primit gradul de ofiter dar si cum, tot legat de o asemenea zi, acum se cere "recuperarea", in conditiile actualitatii si decretarii ei ca "ziua europeana de comemorare a victimelor stalinismului si nazismului". Doi termeni de trista amintire pentru atrocitatile comise.
Dar nu termenii sunt importanti cum nici "reprezentantii", cu toate ca nu poti spune cine a fost mai rau, Stalin sau Hitler in conditiile cand in preajma lui 23 August 1944, cand se duceau tratative secrete pentru iesirea Romaniei din razboi americanii nu erau interesati de Balcani, englezii erau "focusati" pe Grecia si Polonia, iar rusii pe extinderea imperiului bolsevic care, irational dar real, facuse un pact de agresiune cu nemtii, in 23 August 1939.
Aceasta data, de fapt, m-a pus pe ganduri si mi-a "indus" o anume lehamite pentru ceea ce, acum, se incearca sa ni se induca.
Caci, daca este sa stam stramb si sa judecam drept, noi romanii am cam suportat "hachitele" asa-ziselor democratii care si-au vazut doar interesul in acest spatiu lasat "la rascruce de vanturi" politice.
De aceea nici nu ma mira ca actului de la 23 august 1944 nu i se acorda prea mare importanta externa, desi, dupa cum afirma istoricii, s-au salvat cateva sute de mii de vieti omenesti iar razboiul s-a scurtat cu sase luni.
Si nu numai asta m-a facut sa ma intorc spre alta abordare ci si tot ce traim, cotidian, in acest spatiu minunat, binecuvantat de Dumnezeu dar parca blestemat de o clasa politica nascuta, liber si democrat (?), asemanator cu dezastroasa simbioza de trista amintire, punctata mai sus.
Ma coplesisera, astfel, grijile, sperantele neimplinite, asteptarile promisiunilor desarte si, normal, ratarile pe care, trist dar adevarat, mi le-am provocat dintr-o incercare de a cauta fericirea in alta parte decat acolo unde trebuie.
Noroc ca am gasit citatul de la inceput care m-a readus la realitate. Acest citat mi-a adus aminte ca sunt unul din fericitii care se pot bucura, chiar si in lipsuri si nevoi, de o viata din belsug.
Poate parea irational aceast fapt, pentru marea majoritate dintre noi. Mie mi-a redat increderea si, desi nu am avut niciodata ganduri nesanatoase dar am fost si eu atins de dezamagire, m-a faut sa vad "luminita de la capatul tunelului".
Si nu ma laud, pentru ca spun si eu, ca multi altii:
| 1 (O cântare a lui David.) Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. | 1 (Un psalm al lui David.) Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi. |
| 2 El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; | 2 La loc de pasune, acolo m-a salasluit; la apa odihnei m-a hranit. |
| 3 îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. | 3 Sufletul meu l-a intors, povatuitu-m-a pe caile dreptatii, pentru numele Lui. |
| 4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie. | 4 Ca de voi si umbla in mijlocul mortii, nu ma voi teme de rele; ca Tu cu mine esti. Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat. |
| 5 Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el. | 5 Gatit-ai masa inaintea mea, impotriva celor ce ma necajesc; uns-ai cu untdelemn capul meu si paharul Tau este adapandu-ma ca un puternic. |
| 6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele. | 6 Si mila Ta ma va urma in toate zilele vietii mele, ca sa locuiesc in casa Domnului, intru lungime de zile. |
Pot sa nu fiu fericit?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu