"A te mandri cu relatiile tale inseamna a recunoaste cat valorezi fara ele." - Emil Cioran
42. Nu este un numar de incaltaminte, nici un norocos din cele norocoase. Si nici ceva ocult, ezoteric, mistic sau, mai stiu eu, periculos in acceptiunea "suprave-ghetorilor libertatii de exprimare". Nu.
42 reprezinta un numar de ani care, tragico-comic, ne reprezinta mai ales azi, dupa doua "chix"-uri cu impact national, "izvoarele" gandurilor mele de astazi.
Primul, comentat si rascomentat, disecat, analizat, politizat, mai ales de o anume televiziune pentru a ostraciza, mi-a demosntrat unde poate duce nimicnicia umana. Si nu pentru ca a facut din ziua de ieri un motiv continuu de carcoteala, critica si clara atitudine antinationala ci pentru ca, pur si simplu nu au rezonat cu Presedintia si presedintele, pe care-l apara cu ostentatie, care in acord cu starea de doliu propusa, a transmis mesajul urmator (redau prin copy-paste de pe http://www.presidency.ro/), in care mi-am permis sa mai subliniez o evidenta:
„Cu mare durere am aflat despre stingerea din viață a cetățenilor români în cumplitul accident rutier petrecut duminică în Muntenegru. Sunt alături de cei care au suferit această dureroasă pierdere și îmi exprim profunda compasiune pentru familiile victimelor tragicului accident. Doresc, de asemenea, să le mulțumesc autorităților din Muntenegru pentru sprijinul acordat victimelor, dar și autorităților române. Sincere condoleanțe famililor celor decedați! Dumnezeu să-i odihnească în pace! Traian Băsescu, Preşedintele României”
Al doilea, gafa sau nu, priveste mult comentata ruta a gazoductului care ne va ocoli. Desi nu sunt analist politic sau geostrategic-militar ma mir de lipsa de maturitate analitica a celor care "plang" dupa acest rateu.
Pentru ca, nu-i asa, era de asteptat ca "nobila" noastra U.E. sa "voteze" cu Grecia in defavoarea Romaniei. Care Grecie, intr-un potential colaps existential, ar fi putut insemna pierderi enorme, irecuperabile, pentru "greii" comunitari si nu numai. Si care Grecia, capitalista "din nascare" nu s-a aratat nici duplicitara, nici instabila, nici alunecoasa, nici ...
Si aici mi-a sarit in ochi acest numar, 42.
El reprezinta acea perioada de trista amintire, "de dezvoltare pe noi culmi de progres si civilizatie", care nu ne lasa sa revenim la ceea ce si noi am fost de sute de ani.
Sau poate nu am fost.
Caci asa cum comunismul s-a nascut in "veriga cea mai slaba" a sistemului feudalo-capitalist, imperiul tarist, si in Romania el a prins radacini tocmai din lipsa unor repere solide ale capitalismului (cred eu). Astfel, exploatarea burghezo-mosiereasca autohtona, de sorginte clar feudalo-fanarioto-balcanica, nu a avut cu nimic de a face cu ceea ce se intampla intr-o alta tara-sora, din "faimoasa" Ginta Latina, care cunostea tot o dictatura, diferita doar de "roza vanturilor", de extrema dreapta. Spania.
Sa ma explic.
Atat Spania cat si Romania au fost monarhii. Ambele au cunoscut, la un anumit moment dat, conducerea dictatoriala.
Spania, sub Franco, intre 1939 - 1975, deci 36 de ani, a cunoscut o dura periooada de dictatura de extrema dreapta.
Romania, in periada "ciumei rosii" (termenul nu-mi apartine), intre 1947 - 1989, deci 42 de ani, a cunoscut ceea ce, in acceptiunea generala numeam s.s.m.d. (sau edificarea ei).
Interesant este ca dupa decesul lui Franco, asa cum specifica Wikipedia, "Conform dorinței dictatorului, după moartea sa a fost restaurată monarhia, prin înscăunarea actualului rege, Juan Carlos I, din dinastia de Bourbon." (http://ro.wikipedia.org/wiki/Francisco_Franco), s-a "implementat" vointa lui "El Caudillo", cu roadele pe care le cunoastem in prezent.
Ce s-a intamplat in Romania, cu tot cu "procesul comunismului" cunoastem, la fel cum cunoastem si strangem roadele unor "vointe" implementate asa cum s-au implementat.
Ca intr-o parte este plus iar dincolo este minus, nu mai trebuie evidentiat. Cum nici beneficiarii "polurilor" nu mai trebuie scosi in evidenta.
Relevant este ca, dupa 42 de ani de ideologie comunista, nu am reusit sa ne schimbam, nici ca mentalitate, nici ca analiza, nici ca relationari nici ...
Si in acest tablou, deloc magulitor pentru ansamblul mioritic in care coabitam, stau si ma intreb: cum au reusit DOAR 42 DE ANI, de ceata, sa ne schimbe atat de profund, cand la altii, 36 de ani nu au insemnat nimic? (diferenta de 6 ani mi se pare insignifianta)
Dar oare nu chiar acesti 42 de ani "de ceata la mal" reprezinta posibilul raspuns pe care il tot cautam? Si relatiile pe care le-am avut, le-am blamat si le avem, din acestia?
Daca am dori, intr-adevar, sa invatam din istorie, poate am rezolva, odata pentru totdeauna, "indescifrabila" pe care am mostenit-o. Tine cont, insa, cineva, de istorie.
Sau, macar, de invataturile lasate prin cugetarile inaintasilor nostri?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu