”De obicei, mândria e cauza tuturor marilor greşeli.”
Gandurile de astazi s-au nascut dupa o experienta trista, traita ieri cand, cum era normal, ar fi trebuit sa fie a doua zi libera dupa tura de 24 de ore. Si nu le redau cu placere, pentru ca ele pot da apa la moara carcotasilor si tuturor celor care m-ar putea acuza de ... "nostalgii" trecute. Dar trebuie sa o fac, doar sunt gandurile mele.
Era mai bine inainte? O intrebare mai mult decat incomoda, confuza, retorica.
Cei care au cunoscut "teroarea" comunista spun ca nu. La fel cei care au avut de suferit datorita ingradirii libertatii de constiinta si cei apartinand grupurilor minoritar-prigonite. Si cei care luptau pentru libertatea de exprimare. Si multi altii.
Pentru mine, ca si pentru colegul meu, ambii la o varsta cand NIMENI nu se mai uita la tine, adica peste 50 ani, dupa experienta traita nu putem spune decat ca ERA MAI BINE, cel putin din punct de vedere al serviciului.
Practic, s-a intamplat ca cel care trebuia sa intre in tura de luni, in varsta de 54 de ani, a avut duminica seara o problema de sanatate. Pentru ca stia, insa, ca trebuie sa-si faca serviciul si ca nu putea sa se interneze, altfel putea sa-si piarda serviciul (cum, de altfel, s-a intamplat cu cativa cunoscuti si prieteni), nu s-a dus la spital, nici nu a chemat Salvarea.
Asa s-a intamplat ca luni dimineata a facut un preinfarct, situatie care l-a pus direct pe masa de operatie si in salonul de reanimare unde, cu greu si-a revenit.
Socant a fost, pentru mine, ca luni dimineata a vorbit cu mine la telefon si m-a rugat sa-i fac tura, ca nu se simte bine si ca el va intra ziua urmatoare.
Dupa PATRU ORE ma rugam lui Dumnezeu sa-l tina in viata.
Asa ceva nu se intampla in vremurile "de trista amintire".
Nu eram considerati niste simple unelte de care patronii se pot folosi asa cum le pofteste inima si buzunarul, dar mai ales vanitatea si setea continua de inavutire. Si chiar daca unii directori erau mai drastici, totusi cand era vorba de sanatate ERAU MAI UMANI decat CVASITOTALITATEA (daca ma pot exprima asa) actuala a patronilor, managerilor si imbogatitilor "democtatiei" (numiti si alesi) care au avut, nu-i asa, sansa sa inceapa o afacere. Mai mult, varsta nu era un impediment.
Acum, dupa 50 de ani nu se mai uita nimeni la tine si trebuie sa supravietuiesti acceptand orice serviciu, cu acel minim slar pe economie, de batjocora si tinand cu dintii de el. Caci, vorba patronilor, "la poarta asteapta 100".
Am fost informat ca, momentan, viata colegului meu este in afara oricarui pericol, si-a recapatat cunostinta, poate vorbi, dar are mult de recuperat. Si nu se stie cat mai trebuie sa ramana internat.
Ma rog sa-I dea Dumnezeu sanatate si sa se poata pensiona. Daca s-o putea.
Si mie sa-mi dea sanatate, caci stau si eu cu Nitroglicerina in buzunar. Nu e grav, dar e preventiv.
Ma opresc.
Pacat de tara asta, pacat de sangele varsat, pacat de "inteleptii" nostri care nu au intelepciunea sa repare marile greseli. Nici nu au cum.
MANDRIA ESTE MULT PREA MARE.
Mai ales cu ceea ce se intampla atat in interior cat si in exterior.
Au dreptate cei care au postat imaginea de mai jos. Nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu