"Când ai pierdut războiul cu propria conştiinţă, ai câştigat."
- Proverb romanesc
O zbatere continua se observa, in aceasta perioada, in toate mediile, grupurile, sferele de putere si influenta autohtone. O continua dihonie politica, cu atacuri mai mult sau mai putin voalate, cu mesaje mai mult sau mai putin nuantate, cu imixtiuni si depasiri ale pragului de delimitare a ceea ce, constitutional vorbind, inseamna separatia puterilor in stat.
Concret, ceea ce opera caragialesca anunta, acum peste 100 de ani, se mate-rializeaza acum, cand marea majoritate a alesilor si numitilor nostri sunt mai mult decat de acord cu butada:
"Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele... esențiale... Din această dilemă nu puteți ieși... Am zis!"(http://ro.wikisource.org/wiki/O_scrisoare_pierdut%C4%83)
De ce aceste ganduri astazi?
Pentru ca uitandu-ma in urma, la ceea ce am gasit in mediul on-line privitor la Constitutia Romaniei, ceva m-a pus pe ganduri. Si redau, conform Wikipedia, prin copy-paste:
"Constituția din 1923 este Constituția României adoptată după Marea Unire. A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1938. A fost repusă în vigoare în 1944 până la 30 decembrie 1947, când a fost proclamată republica.
Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al vieții politice. El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și avea rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului."
Daca tot se vorbeste despre revizuire, in interesul si binele poporului, nu cred ca era atat de greu sa se cerceteze, studieze si "implementeze" modelul romanesc al acelei Legi fundamentale, " apreciata la vremea sa a fi una dintre cele mai democratice legi fundamentale din Europa." (http://www.ziare.com/politica/constitutie/aniversare-constitutia-din-1923-una-dintre-cele-mai-democratice-ale-vremii-1226842)
Nu ma gandesc la nevoia de revenire la o normalitate care, dupa evenimentele din 1989, ERA NORMAL si trebuia SA SE INTAMPLE, doar daca ne gandim la modul in care a fost proclamata republica, in 1947. Cu toate ca asa ceva era normal sa se intample. Si ne-ar fi scutit de toata aceasta "reinventare a rotii politice", atitudine mioritica total defavorabila si nefasta unei natiuni tinuta "la rece" (si la propriu si la figurat) atatia amar de ani.
Ma gandesc doar, ca modelul care, postdecembrist, trebuia sa-i inspire pe "parintii constitutionali" de pe dulcele plai mioritic putea fi unul autohton, ca de aia a fost "ridicata tara".
Imi amintesc, insa, ca in anii de inceput ai "democratiei noastre originale" inca ne luptam cu "duhurile capitaliste" ale partidelor istorice, cu inacceptarea monarhiei si, mai ales, cu personalitatea "periculoasa" a Majestatii Sale. Caci, nu-i asa, soarele tot de la rasarit rasarea (ideologic, caci natural nici nu se poate contesta acest adevar).
In aceste conditii, deci, de zbatere si dezbatere PARALELA a ceea ce, cred eu, ar fi trebuit sa insemne O ADEVARATA REVIZUIRE A CONSTITUTIEI, m-am vazut intr-un mare impas.
Pentru ca, la ceea ce alesii nostri hotarasc ca inseamna revizuire, ma vad in postura unui alt personaj caragialesc, binecunoscut mai ales prin intrebarea "eu cu cine votez?".
Da, eu ce-am sa votez?
Proverbul romanesc de la inceput mi-a aratat de ce revizuirea propusa va re-prezenta inca o bifa in calendarul "arogantei politice" romanesti.
Castigand razboiul cu propria lor constiinta, politicienii nostri ne duc, in continuare, pe noi cai de decadere si regres, cu puternic iz caragialesc eludand si dupa 23 de ani de libertate, adevarul istoric care se cerea, imperios, reparat.
Nu stiu cat va castiga poporul si viitorul nostru. Stiu ca vor castiga politicienii care, din pacate, au alunecat mai mult spre ei insisi decat spre natiune.
Dar si acest lucru este tot un adevar. Caci:
"Cetatea se inalta prin binecuvantarea oamenilor fara prihana, dar este surpata prin gura celor rai. "
(http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/proverbe/11/)
Oare acest adevar intereseaza pe cineva?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu