Atat

„Ceea ce am mai bun în mine se datorează suferinței. Nu o iubesc, dar nici nu o condamn.” — Emil Cioran

Probabil ca suntem datori sa suferim mai mult pentru a deveni mai buni, daca meditez la citatul celebrului filozof si scriitor. Si cred ca este adevarat, amintindu-mi si de exemplele mai vechi pe care le-am gasit in aceeasi Carte a Cartilor la care am facut deseori referire. 

Chiar daca doare.

Astazi, departe insa de a ma lasa "strivit" de gandurile care de ceva timp ma apasa si, mai ales, de conjunctura prin care trec, ca simplu cetatean, asteptand sa se intample ceva "miraculos", in conditiile in care politicul mioritic inseamna tot mai mult "paine si circ" in democratia originala romaneasca, ma opresc putin din tot zbuciumul cotidian, in incercarea deprimanta de a ajunge, impreuna cu familia, la un trai decent care sa nu depinda de "pomana" si sprijin electoral.

La aceasta "culme" a democratiei noastre m-am gandit astazi, ascultand toate dezbaterile pro sau contra amnistiere si nu numai si am ajuns la o concluzie, poate dezarmanta dar relevanta, regasita tot intr-un citat celebru:

„Un om trebuie să fie destul de mare ca să-și recunoască greșelile, suficient de deștept ca să învețe din ele și îndeajuns de tare ca să le îndrepte.” (Alphonse Allais (20 octombrie 1854 – 28 octombrie 1905) a fost un scriitor și umorist francez.)

Incercand, astfel, sa gasesc un "sprijin", nu asa cum incearca altii ci cu demnitate, ma gandesc ca vreo cateva zile s-ar putea sa "tac", dintr-un motiv foarte obiectiv: cautarea unui loc de munca.

Face si asta parte din suferinta postdecembrista pe care singur mi-am ales-o, visand la acea libertate pe care...se spune ca am castigat-o cu sange fara a se preciza, insa, cum am pierdut-o.

Atat.